ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 iulie 2003, reclamanta P.O. din Oradea a solicitat: anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, comunicată cu adresa nr. 7149 din 29 mai 2003, pct. 5; să se constate că imobilul biserică cu terenul aferent, situat în comuna Sânmartin, județul Bihor, cuprins în C.F. nr. 1 și 66 Sânmartin sub nr. top 1 și 7, a fost trecut abuziv în proprietate de stat; să se dispună restituirea imobilului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul a aparținut Ordinului romano-catolic de la înființarea evidențelor funciare și trecerea abuzivă în proprietatea statului a avut loc prin încheierea de C.F.

nr. 2435 din 18 iulie 1948. Prin sentința civilă nr. 375/2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, ca prematură, reținându-se că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, întrucât pârâta nu a emis decizia prevăzută în acest act normativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta, arătând că la pct. 5 al adresei nr. 7149 din 29 mai 2003 se stabilește că imobilul nu poate face obiectul retrocedării în conformitate cu prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, adică se comunică respingerea cererii de retrocedare; că acest refuz de retrocedare a fost atacat în termen de 30 zile de la comunicare; că pârâta tergiversează soluționarea cererii, deși trebuia, în termen de 60 zile de la depunerea cererii, să emită decizia de soluționare.

Verificând cauza în funcție de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Potrivit art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002, Comisia specială de retrocedare analizează documentația și dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor sau, după caz, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată. Dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prevăd în același sens: Comisia dispune, printr-o decizie motivată, cu privire la cererea cultului religios, iar forma și conținutul deciziei se stabilesc de Comisie.

În conformitate cu art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, numai decizia Comisiei speciale de retrocedare poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. Or, adresa nr. 7149 din 29 mai 2003, contestată în prezenta cauză, este emisă potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Prin aceasta, Comisia pune în vedere petentei, actele care sunt necesare soluționării cererilor acesteia (29 de cereri de retrocedare), iar la pct. 5, în legătură cu imobilul în discuție, îi comunică faptul că lăcașele de cult nu pot forma obiectul retrocedării potrivit pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 94/2000, motiv pentru care nu-i solicită acte doveditoare. Adresa nr. 7149/2003 nu reprezintă decizia de soluționare a cererii de retrocedare a imobilului, biserică, cu nr. top 1 din C.F.1 și nr. top 7 din C.F. 1 și C.F. 66 Sânmartin, astfel încât contestația reclamantei este prematur formulată. Nemulțumită fiind de tergiversarea soluționării cererii de retrocedare, reclamanta avea posibilitatea să solicite instanței, obligarea pârâtei să emită decizia prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000. Atacând, însă, adresa nr. 7149/2003, acțiunea nu poate fi primită, deoarece actul reprezintă o corespondență cu petenta, este un act preparator emiterii deciziei prevăzute de lege și nu poate fi atacat separat.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.O. Oradea împotriva sentinței civile nr. 375/CA/2004 - P.I. din 7 iunie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.