ÎCCJ, decizie (scj.ro #85276)

Cerere de retrocedare a unui imobil ce a aparținut unui cult religios. Adresă emisă de Comisia Specială de Retrocedare pentru completarea cererii. Necalificarea adresei ca decizie de respingere a cererii de retrocedare Index alfabetic : Act administrativ Culte Cult religios Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România Imobil retrocedat Retrocedare O.U.G. nr. 94/2000 H.G. nr. 1164/2001 Adresa Comisiei Speciale de Retrocedare prin care se solicită completarea cererii de retrocedare nu reprezintă și nu poate avea valoarea unei decizii de respingere a cererii.

Chiar dacă cu referire la imobilul în discuție, Comisia nu a indicat, așa cum a făcut-o în cazul altor imobile, acte specifice ce urmează a fi furnizate, nu se poate susține că o simplă indicație, cu caracter generic, în raport de legea aplicabilă, are valoarea legală și semnificația unei decizii de respingere a cererii de retrocedare, care să fie contestată la acest moment de către reclamantă. În plus, este de remarcat că documentul în integralitatea lui, nu poartă denumirea de „decizie” astfel încât și din această perspectivă, a conferi unei adrese, valoarea legală a unei „decizii”, apare ca fiind excesiv.

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.8717 din 3 decembrie 2004 Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr.208 din 22 martie 2004, a respins ca prematur introdusă acțiunea reclamantei Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens Oradea împotriva pârâtului Statul Român, prin Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și prin care s-a solicitat anularea deciziei Comisiei comunicată prin adresa nr.7149 din 29 mai 2003 – pct.28 și restituirea în natură a imobilului situat în Băile Felix, comuna Sînmartin, județul Bihor, înscris în CF nr.1 Sînmartin nr. top 252/1, 252/2, trecut abuziv în proprietatea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția prematurității acțiunii invocate de pârâtă este întemeiată, întrucât prin adresa nr.7149 din 29 mai 2003 a cărei anulare s-a solicitat, pârâta nu a soluționat cererea de retrocedare a imobilului, nu a emis o decizie de respingere sau de admitere, solicitând chiar reclamantei să completeze cu acte cererea de restituire, formulată pentru mai multe imobile, printre care se află și cel în discuție. Totodată, s-a reținut că potrivit art.2 pct.6 din O.U.G. nr.94/2000 la instanța de contencios administrativ pot fi atacate cu contestație numai deciziile Comisiei Speciale de Retrocedare, dar cum în cauză nu s-a emis încă o astfel de decizie, acțiunea reclamantei apare ca fiind prematur introdusă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens Oradea, criticând-o pentru lipsă de temei legal și pentru greșita aplicare a legii, conform art.304 pct.9 C. proc. civ. S-a solicitat de către recurentă casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății pe fondul cererii de restituire în natură a imobilului indicat, în condițiile în care, în opinia recurentei, pct.28 din decizia nr.7149 din 29 mai 2003 a Comisiei speciale reprezintă o veritabilă decizie de respingere a cererii de retrocedare ce i-a fost comunicată. Recurenta a mai arătat că sus-indicata decizie nr.7149 din 29 mai 2003 stabilește prin mențiunile inserate la pct.28, că imobilul – teren revendicat nu poate face „obiectul retrocedării” în conformitate cu prevederile art.5 și 6 din Normele Metodologice de aplicare a art.1 din O.U.G.

nr.94/2000, fiind astfel evidentă natura de decizie de respingere a actului invocat și nu aceea a unei simple adrese de solicitare de completare de documente, cum a susținut pârâta. Recursul este nefondat. Reclamanta a solicitat pârâtei prin cererea înregistrată sub nr.7185 din 28 februarie 2003, retrocedarea în natură a imobilului situat în Băile Felix, având nr. top 252/1 – 252/2 din C.F. nr.1 Sînmartin, județul Bihor. La data de 29 mai 2003, prin adresa nr.7149, ce formează obiectul cauzei de față, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1164/2002, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G.

nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România, i se comunică reclamantei că urmare analizării cererilor depuse de aceasta pentru retrocedarea mai mult imobile, i se solicită să completeze dosarele cu anumite înscrisuri, documente, în mod specific indicate. În cuprinsul aceleiași adrese, la pct.28, contestat de reclamantă, cu titlu generic se menționează că în conformitate cu prevederile pct.5 și 6 din Normele Metodologice corespunzătoare art.1 din O.U.G. nr.94/2000, pot face obiectul retrocedării, numai acele construcții care existau fizic, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.94/2000, împreună cu terenul aferent.

Analizând cuprinsul și înțelesul acestui punct „28” din cuprinsul adresei nr.7149 din 29 mai 2003 contestat de reclamantă, individual dar și în contextul întregului document din care el face parte, Înalta Curte apreciază că el nu reprezintă și nu poate avea valoarea unei decizii de respingere a cererii de retrocedare. Chiar dacă cu referire la imobilul în discuție, Comisia nu a indicat, așa cum a făcut-o în cazul altor imobile, acte specifice ce urmează a fi furnizate, nu se poate susține că o simplă indicație, cu caracter generic, în raport de legea aplicabilă, are valoarea legală și semnificația unei decizii de respingere a cererii de retrocedare, care să fie contestată la acest moment de către reclamantă.

În plus, este de remarcat că documentul în integralitatea lui, nu poartă denumirea de „decizie” astfel încât și din această perspectivă, a conferi unei adrese, valoarea legală a unei „decizii”, apare ca fiind excesiv. Urmează așadar, ca reclamanta, desigur în măsura în care va aprecia necesar, să sesizeze instanța de judecată după finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererii de retrocedare a imobilului în discuție, și care va trebui să îmbrace forma unei decizii motivate, adoptate de către Comisia specială de retrocedare, rezultând din actele dosarului că în prezent procedura de soluționare a cererilor de retrocedare este în curs, respectiv în faza completării și strângerii înscrisurilor necesare.

Față de cele sus menționate rezultă că instanța de fond în mod temeinic a reținut că cererea reclamantei privind anularea actului menționat și restituirea în natură a imobilului aflat sub incidența O.U.G. nr.94/2000, este prematur introdusă, în lipsa adoptării și existenței unei decizii de către Comisia de retrocedare. Recursul a fost respins ca nefondat.