ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4752/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4752/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 28 mai 2012 și completată

ulterior, reclamantul Județul Bihor, prin Președintele Consiliul Județean Bihor

a solicitat anularea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de pârâta Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România prin care s-a retrocedat în natură către Ordinul M., Județul Bihor,

imobilul construcție și teren situat în municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Județul

Bihor, înscris în CF nr. XX a localității Oradea, nr. top AA și în CF nr. YY a localității

Oradea, nr. top BB.

Anularea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 a

fost solicitată de reclamant pentru următoarele motive de nelegalitate:

retrocedare, întrucât imobilele retrocedate nu pot face obiectul O.U.G. nr. 94/2000,

nefiind preluate în mod abuziv de către Statul Român în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989, devenind proprietatea statului român prin Tratatul de la Trianon

din 1920, ca despăgubire de război.

anul 2002, pentru că solicitanții nu au dovedit de la data depunerii cererii de

retrocedare aveau calitatea de succesori ai Ordinului M., ca parte componentă a

Episcopiei Romano - Catolice.

prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în municipiul Oradea,

str. R. nr. 35, care se află în domeniul public al județului Bihor și în administrarea

Consiliului Județean Bihor, conform H.G. nr. 867/2002 și nr. 1973/2004.

Reclamantul a precizat că acest imobil, fostul

Palat al Finanțelor Publice Oradea, fosta Policlinică Oradea - ambulatoriul de specialitate

al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea nu a aparținut Ordinului M., fiind

construit prin finanțarea Ministerului Finanțelor din Budapesta de către Statul

Regal Maghiar pe teritoriul oferit de Ordinul M. și ulterior, fiind proprietatea

de drept a Statului Român.

Cu referire la raportul de expertiză tehnică efectuat

de Consiliul Județean Bihor la data de 19 ianuarie 2009, s-a arătat că terenul aferent

clădirilor situate în Oradea, str. R. nr. 35 a fost al Ordinului M., cu excepția

terenului corespunzător nr. topo CC care a fost expropriat de Statul Maghiar prin

Consiliul Municipal în baza procesului - verbal din 1899 în care se consemnează

că, pentru îndreptarea liniei de construcție a Palatului Finanțelor se expropriază

suprafața de 464 mp din terenul Ordinului M., fiind plătit cu 7 coroane mp, teren

devenit ulterior proprietatea Statului Român.

Clădirea Palatului Finanțelor a fost construită

pe terenul oferit de Ordinul călugăresc al M., fiind identificată prin CF ZZ Oradea

cu nr. topo DD, în locul unei clădiri vechi demolată, notată în CF sub A1 casă și

curte în suprafață de 5329 mp.

Această construcție a fost realizată în perioada

17 martie 1899 - 20 aprilie 1900 de către Finanțele Regale Maghiare, la intersecția

străzilor P. și S. din Oradea, în baza planurilor arhitectului R.K. junior, iar

Ordinul călugăresc al M. nu a prezentat acte doveditoare pentru construirea acestui

Palat și nici nu s-a notat în favoarea acestuia în CF ZZ construcția nouă de sub

B2.

Reclamantul a susținut că însemnările din Registrul

- jurnal financiar (1895 - 1926) nu pot fi considerate probe în favoarea Ordinului

M., fiind contrazise chiar de înscrisurile din CF ZZ, prin care se consemnează că

plata autentificării contractului de închiriere cu finanțele s-a făcut la data de

30 octombrie 1899, iar la Foaia de sarcini - 1, contractul de închiriere a fost

notat în CF la data de 24 martie 1899 și taxa de timbru pentru același contract

s-a plătit la 20 octombrie 1899; de asemenea, la data de 8 decembrie 1899, s-a plătit

suma de 11,30 Frt. pentru intabulare casă nouă, când aceasta nu figurează în CF

ca aparținând Ordinului M.

S-a învederat că nu poate constitui un act doveditor

al proprietății nici procesul - verbal privind verificarea și constatarea bunurilor

parohiei încheiat la 10 martie 1947, care prezintă la secțiunea clădiri, la

pct. 4 casa de chirie a mănăstirii din Bulevardul R.F. nr. 35, CF Oradea ZZ,

nr. topo DD, suprafața neclădită 3.603 mp, nr. camerelor 91, materiale de construcții

cărămidă și țiglă cu valoarea de 13.000 în anul 1940 și 100.000.000 în anul 1945,

iar la observații (proveniență) - fundație și act de cumpărare, deoarece din întreaga

documentație legată de acest imobil nu rezultă că Ordinul M. ar fi edificat fundația

sau ar fi cumpărat construcția edificată de altcineva; dimpotrivă, reclamantul a

considerat că prin acest înscris solicitantul cererii de retrocedare recunoaște

că nu a construit niciodată această clădire, iar fundația despre care face vorbire

este fundația clădirii vechi de la nr. 265 notată în CF ZZ Oradea sub B2 și care

s-a demolat, fiind evident că acest edificiu a fost construit de Statul Regal Maghiar,

prin Ministerul Finanțelor Maghiare.

De remarcat în acest sens este contractul de închiriere

notat la 24 martie 1899 în CF nr. ZZ Oradea, la Foaia de sarcini C încheiat la 15

mai 1899 între Ordinul M. din Oradea și Administratorul de Finanțe Regale Ungare

aprobat prin Ordinul nr. 17.859/899, prin care se intabulează dreptul de închiriere

asupra intravilanului și tuturor clădirilor aflate pe nr. topo EE - FF, începând

cu 01 mai 1900 și până la 1 mai 1925, în favoarea Trezoreriei de stat, ceea ce dovedește

că acest contract s-a încheiat numai asupra terenurilor și construcției vechi de

la nr. 265, din moment ce la data de 28 noiembrie 1899, deci ulterior încheierii

contractului de închiriere, dar înainte de data de 1 mai 1900, dată de la care a

intrat în vigoare contractul respectiv, se radia casa veche de la nr. 265, aflată

pe nr. top FF și se nota casa nouă, fără a se preciza însă că era proprietar Ordinul

M. Tot cronologic, se observă că acel contract s-a încheiat atunci când exista construcția

veche a mizericordienilor care s-a demolat, fiind radiată din CF la data de 30 noiembrie

1899 și prin urmare, chiria se plătea doar pentru închirierea terenului.

În opinia reclamantului, nu reprezintă dovezi

ale dreptului de proprietate încheierea nr. 19.927/899 din 30 noiembrie 1899 emisă

de Tribunalul Regal, care nu precizează că noua construcție de la nr. 265, cu fațada

orientată spre strada Principală, având două etaje și cu un etaj spre strada S.

are ca proprietar Ordinul M. și nici certificatul din 26 octombrie 1899 emis de

Primăria Orașului Oradea, care doar certifică faptul că această clădire este construită

pe terenul proprietatea Ordinului M. și prin urmare, Comisia specială de retrocedare

a dedus în mod eronat că și clădirea aparține acestui ordin.

Reclamantul a susținut că la pct. 2 și 3 din decizia

contestată s-a reținut greșit că imobilele solicitate a fi retrocedate au fost preluate

în mod abuziv în baza Decretului nr. 302/1948, dat fiind că acest decret se referă

la alte imobile decât fostul Palat al Finanțelor Regale din Oradea; decretul respectiv

se referă doar la Spitalul M., clădirea veche situată în str. R. nr. 33 și nu la

imobilul din str. R. nr. 35, care la data publicării decretului era deja în proprietatea

Statului Român, în baza aplicării Tratatului de la Trianon, ca despăgubire de război.

Prin urmare, Spitalul M., unitate spitalicească

prevăzută în Decretul nr. 302/1948 care stă la baza emiterii deciziei nr. 2634

din 7 martie 2012 este imobilul situat în Oradea, str. R. nr. 35 și care este o

clădire destinată cu 90 de încăperi, construită în 1899, spre deosebire de Spitalul

M. care, potrivit raportului de naționalizare din anul 1948, este o clădire cu 20

de încăperi, construită în anul 1760 pe str. R. nr. 33 din Oradea.

La data de 11 septembrie 2012 Ordinul călugăresc

M. Oradea a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat

următoarele:

- să se constate că este proprietară de drept

a imobilului compus din construcție și teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35,

înscris inițial în CF ZZ Oradea, nr. top DD, ulterior dezmembrat și transcris în

CF nr. YY Oradea, nr. top BB și în CF XX Oradea, nr. top AA, imobilul fiindu-i retrocedat

în mod legal în baza deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România,

cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), (3), (11) și art. 3 alin. (6) din

O.U.G. nr. 94/2000;

- să fie obligat contestatorul la încheierea protocolului

de predare - primire a imobilului compus din construcție și teren situat în Oradea,

Calea R. nr. 35, care face obiectul deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012, în conformitate

cu prevederile art. 2 din această decizie;

- să se constate că prin decizia nr. 2634 din

7 martie 2012 i s-a retrocedat în mod legal imobilul compus din construcție și teren,

situat în Oradea, Calea R. nr. 35, înscris inițial în CF ZZ Oradea, nr. top DD,

ulterior dezmembrat și transcris în CF nr. YY Oradea, nr. top BB în CF XX Oradea,

nr. AA.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 70 din 16 aprilie 2013,

prin care a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de Ordinul

călugăresc M. Oradea, a respins contestația formulată de reclamantul Consiliul județean

Bihor și a obligat reclamantul să plătească Ordinului călugăresc M. Oradea cheltuieli

de judecată în sumă de 875 RON, reprezentând jumătate din contravaloarea taxelor

arhivelor naționale și traducere.

Cererea de intervenție în interes propriu a fost

respinsă în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (7) și art. 8 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, conform cărora, prezenta acțiune are ca obiect cererea de anulare a

deciziei emisă de Comisia specială de retrocedare și numai după rămânerea definitivă

a acestei decizii, prin hotărârea irevocabilă a instanței de judecată, se poate

încheia protocolul de predare - preluare a imobilelor retrocedate în baza acestui

act normativ.

Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei

nr. 2634 din 7 martie 2012 prin care Comisia specială de retrocedare a dispus să

fie retrocedat în natură Ordinului călugăresc M. Oradea imobilul construcție și

teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35, Județul Bihor, înscris în CF nr. XX Oradea

nr. top AA și în CF nr. YY Oradea, nr. top BB.

Instanța de fond a avut în vedere că, anterior

acestei decizii, prin nota de constatare din 25 septembrie 2000, Comisia specială

de restituire a constatat, urmare a unei alte cereri de retrocedare formulate de

Ordinul călugăresc M., faptul că, imobilele aflate în vecinătatea celui pentru care

a fost emisă decizia contestată, respectiv cel înscris în CF ZZ, nr. topo GG, HH,

II, JJ, KK au fost proprietatea Ordinului susmenționat, dispunând restituirea acestora

în favoarea Parohiei Romano - Catolice Oradea, în calitate de proprietar, mențiune

înscrisă în CF WW Oradea.

Din acest motiv, s-a considerat că nu este inadmisibilă

sau ilegală retrocedarea imobilelor pentru care s-au formulat două cereri distincte,

cu atât mai mult cu cât nu există nicio prevedere legală care să oblige pe vechiul

proprietar să solicite prin aceeași cerere retrocedarea tuturor imobilelor avute

în proprietate.

Susținerea reclamantului că solicitantul cererii

de retrocedare, respectiv Ordinul M. nu avea la data formulării cererii calitatea

de succesor al Ordinului M. existent în Oradea la 1760 și, prin urmare, nu era îndreptățit

să solicite retrocedarea imobilului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Judecătorul fondului a avut în vedere că, prin

răspunsul formulat de Secretariatul de Stat pentru Culte, adresat Episcopiei Romano

- Catolice Oradea, se confirmă că următoarele comunități bisericești, printre care

și Ordinul călugăresc M., au statut de mănăstire și că acest termen este asimilat

în terminologia catolică cu termeni precum „ordine”, „companii”, „congregații”,

„comunități” și „abații”.

Totodată, s-a reținut că, în răspunsul din 22

noiembrie 2002 adresat de Secretariatul de Stat pentru Culte Episcopiei Romano

- Catolice Oradea, se precizează că, întrucât Ordinul călugăresc M. este înscris

în schema de funcții a Episcopiei Romano - Catolice Oradea, aprobată de Secretariatul

de Stat pentru Culte, fiind părți componente ale acestei eparhii, în conformitate

cu prevederile art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1848, au personalitate juridică

și se bucură de drepturile prevăzute în acest sens, astfel că, Ordinul călugăresc

M. este succesorul în drepturi al celui existent în Oradea la 1760.

Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei

nr. 2634 din 7 martie 2012 față de calitatea Ordinului călugăresc M. de proprietar

al imobilului revendicat, dovedită cu înscrierile de carte funciară, din care rezultă

următoarele:

- în cuprinsul CF ZZ, la Foaia de proprietate

sub B apare mențiunea intrată la 28 noiembrie 1899, conform căreia, în baza încheierii

cu nr. de mai sus din 30 noiembrie 1899, imobilele de sub A I nr. top EE, FF se

adnotează pe lângă radierea casei vechi sub nr. 265 aflată pe nr. top FF, se contopesc

într-o singură parcelă cu nr. top EE-FF și se reînscriu sub nr. top LL acolo se

notează casa nouă construită la nr. 265, cu fațada orientată spre strada P. având

2 etaje și cu un etaj spre strada S., iar în interior parțial două etaje și parțial

parter cu încăperi pentru depozit - în baza certificatului eliberat de Primăria

orașului Oradea la 26 octombrie 1899 și a schiței având aceeași dată;

- ulterior, sub „B4 apare mențiunea intrată la

11 noiembrie 1906, „în baza procesului-verbal de expropriere încheiat la 06 mai

1906, acceptat de populația orașului Oradea și aprobat de Ministrul magh. reg. de

Interne și de conducătorul regional al Ordinului M. cu nr. 21345/898, imobilul sub

nr. de ordine A.I.7, cu numărul top EE-FF se adnotează și, în baza schiței anexate,

parcela cu nr. top EE-CC în suprafață de 105 stp se alipește terenului public cu

nr. top MM - parcela cu nr. top EE-BB în suprafață de 3,3 stp și EE-AA în suprafață

de 3 stp. se alipesc terenului public cu numărul top NN;

- cererea adresată de Ordinul M. Oradea Tribunalului

Regal, pentru adnotarea parcelelor cu nr. top EE și FF din coala CF ZZ Oradea de

sub nr. de ordine AI și, având în vedere că, clădirile noi au fost construite pe

ambele parcele, contopirea acestor parcele și reînscrierea lor în coala CF ZZ sub

AI și, în baza certificatului 2 solicită înscrierea lor în CF sub nr. top EE-FF

și încheierea Tribunalului Regal nr. 19927/899 semnată de reprezentantul Ordinului

M.;

- potrivit mențiunii sub B5 din CF ZZ, cu nr.

top EE-DD în suprafață de 2 jug. 116,7 stp. se reînscrie sub A.I.8, iar suprafața

de 10,8 stp. pătr. din piața publică cu nr. topo NN se alipește imobilului cu

nr. topo EE-DD, suprafața totală a acestuia se rectifică la 2 iug. 127,5 stp. pătr.”;

- ulterior, la B6, a fost înscrisă mențiunea intrată

la 22 decembrie 1925, prin care se stipulează că, „în baza schiței și a tabloului

întocmite, corectate și aprobate de Inspectoratul Geodezic Oradea, nr. 306/1927,

imobilul cuprins sub nr. de ord. A.I.8 se adnotează și, după transformare în două

parcele cu nr. top EE și DD în întinderi de 1 jug. 241,5 stj. și 1487,5 stj. se

renotează sub nr. nou A.I.9-10,” totodată, în CF ZZ, la lit. A).10 apare mențiunea

casă și curte în Olosig, în suprafață de 5329 mp;

- clădirea Palatului Finanțelor este notată, așadar,

începând cu anul 1925, pe parcela cu topografic AI.10 - DD, fără vreo modificare

până în anul 1967, când împreună cu celelalte numere topografice/clădiri-terenuri

aflate inițial în proprietatea Ordinului M. s-au reînscris în CF nou deschisă

nr. XX și naționalizate pe baza Decretului nr. 302/1948;

- foaia de sarcini CF ZZ unde se menționează „intrat

la 24 martie 1899, în baza contractului de închiriere încheiat la 15 mai 1899 între

O.M. din Oradea și Administratorul de Finanțe reg. Ung. aprobat prin Ordinul

nr. 17852/899 se întabulează dreptul de închiriere asupra intravilanului și a tuturor

clădirilor aflate pe nr. top EE/FF, începând cu 01 mai 1900 și până la 01 mai 1925,

în favoarea Trezoreriei de Stat”;

- prin mențiunea intrată la 21 iunie 1967, de

sub B 16 din CF ZZ, se specifică faptul că, în baza adresei Sfatului pop. oraș Oradea

din 13 decembrie 1967 și a Decretului-lege nr. 302/1948, imobilele de sub AII 1-6,

A.I 10, 12, 14 se adnotează din această coală și se transcriu în coala nr. XX nou

înființată în favoarea Statului Român.

Față de conținutul acestor înscrisuri din cartea

funciară, instanța de fond a reținut că Palatul Finanțelor a fost construit de către

Ordinul M. cu fonduri proprii și cu fonduri obținute din împrumuturi și a fost naționalizat

prin Decretul nr. 302/1948, considerând că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului

că imobilul retrocedat nu a făcut obiectul Decretului nr. 302/1948 și are un alt

amplasament, fiind înscris în CF ZZ Oradea Foaia de avere A - 7 și la Foaia de proprietate

sub B2.

Susținerea reclamantului că imobilul în cauză

a trecut în proprietatea Statului Român în baza art. 191 din Tratatul de la Trianon

a fost respinsă ca neîntemeiată față de mențiunea făcută în CF sub nr. B16 unde

se precizează că, în baza adresei Sfatului pop. oraș Oradea din 13 decembrie

1967 și a Decretului-lege nr. 302/1948, imobilele de sub AII 1-6, A.I 10, 12, 14

se adnotează din această coală și se transcrie în coala nr. XX nou înființată în

favoarea Statului Român; dacă susținerea reclamantului ar fi fost reală, nu exista

nicio justificare pentru naționalizarea ulterioară a imobilului în baza Decretului-lege

nr. 302/1948.

Instanța de fond a considerat că reclamantul a

contestat neîntemeiat și înscrierile făcute în Registrul-jurnal financiar aflate

în păstrare la Arhivele Direcției Județene a Arhivelor Statului, reținându-se că

nu au fost aduse argumente plauzibile în susținerea caracterului fals al acestora.

Dimpotrivă, s-a avut în vedere că, din cuprinsul

acestor înscrieri, coroborate cu mențiunile de carte funciară, rezultă detalii cu

privire la banii folosiți din fonduri proprii și din împrumuturile contractate de

Ordinul M. în scopul ridicării clădirii Palatului finanțelor.

Astfel, în Registrul din luna iunie 1899 se notează

că s-au folosit 40.000 Fr. pentru construcția palatului financiar, iar în Registrul

din iulie 1899, se notează că s-au obținut fonduri de la mănăstirile din Kismarton,

Vac și Eger pentru construcția Palatului financiar, amănunte care se regăsesc și

în totalizatorul extras din același Registru, iar începând cu mai 1900, apar mențiuni

în registru cu privire la încasarea chiriei obținute din închirierea Palatului Finanțelor,

ca un argument în plus pentru concluzia că proprietar al clădirii respective este

Ordinul M.

De asemenea, s-a reținut că și în cartea funciară

apar mențiuni privitoare la împrumutul contractat în acest scop, sub C2 și 3 din

foaia de sarcini CF ZZ unde se precizează: intrat la 23 mai 1900 în baza obligației

din 16 martie 1900 și 29 martie 1900 legalizată în original și aprobată de Ministerul

reg. Ung. al Educației și Cultelor sub nr. 26772/900, se intabulează dreptul de

ipotecă pentru suma de șaptezecișidouămii coroane capital de împrumut cu dobândă

de întârziere asupra imobilelor de sub A.I.3-7, II.1-6, III.1-4 ca ipotecă secundară

în favoarea Casei de Economii P. și în baza adresei Percepției reg. ung. din Oradea,

asupra imobilelor de sub A.I.3-7, II 1-6, III 1-4 se intabulează dreptul de ipotecă

în favoarea Trezoreriei Regale. Și în Jurnalul financiar se arată că, pe lângă capitalul

propriu, Ordinul a apelat și la un împrumut de 72.000 coroane pentru a grăbi lucrările

de construcție a palatului, iar ulterior, aceste ipoteci au fost radiate, astfel

cum rezultă din datele existente în CF Foaia de sarcini.

Ca ultim argument pentru concluzia primei instanțe

s-a reținut și faptul că, în aprilie 1944, odată cu apropierea frontului, mănăstirea

a supraasigurat imobilul la Banca C. Maghiară din Budapesta, operațiune înregistrată

la C9 din CF ZZ și radiată în anul 1948.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs

reclamantul Județul Bihor - Consiliul Județean Bihor, solicitând în principal, în

baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, în baza art. 304

pct. 7, 8 și 9 din același cod, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii

și anulării deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Comisia specială de retrocedare

a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

3.1. Casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță a fost solicitată în primul motiv de recurs,

arătându-se că nu a fost analizată apărarea privind depășirea competenței de către

comisia intimată și că pentru justa soluționare a cauzei este necesar să se efectueze

trei expertize: o expertiză topografică pentru identificarea situației topografice

a imobilului care face obiectul actului administrativ atacat, o expertiză în construcții

și o expertiză pentru stabilirea autenticității jurnalului financiar depus de intervenient

la dosarul cauzei, act care a stat a baza emiterii deciziei contestate.

Recurentul a învederat că instanța de fond a respins

la termenul din 4 decembrie 2013 cererea de efectuare a unei expertize topografice

și a unei expertize pentru stabilirea autenticității jurnalului financiar, expunând

considerentele pentru care apreciază că este necesară administrarea acestor probe,

precum și efectuarea unei expertize în construcții.

3.1.1. Cu privire la expertiza topografică

În condițiile în care decizia nr. 2634 din 7

martie 2012 nu cuprinde o identificare topografică a imobilului retrocedat, s-a

arătat că, lipsa unei expertize topografice duce la imposibilitatea coroborării

situației de carte funciară cu actele de care se folosesc părțile și deci doar o

identificare topografică poate lămuri situația de carte funciară (extrem de complicată

și cu numeroase inadvertențe) și poate prezenta date concrete despre amplasarea

construcțiilor cu numere administrative pe numerele topografice revendicate.

Necesitatea acestei expertize a fost justificată

de către recurent față de conținutul celor două cereri de retrocedare formulate

de Ordinul M. și față de erorile din cartea funciară încă din anul 1899, arătându-se

că trebuie verificat dacă imobilele solicitate nu se suprapun în totalitate peste

ceea ce efectiv s-a retrocedat prin nota de constatare din 25 septembrie 2000 emisă

de Comisia specială de restituire, care sunt clădirile retrocedate, numerele administrative

și pe ce topografic sunt amplasate, care este terenul expropriat în 1906, care este

terenul atribuit prin decizia atacată, care este terenul rămas liber și care este

situația de carte funciară a construcției noi la nr. 265 cu fațada orientată spre

strada P., având două etaje atât spre această stradă, cât și spre strada S., după

cum rezultă din fotografiile depuse la dosar și necontestate de părți.

În consecință, s-a susținut că este necesară identificarea

topografică a imobilului în litigiu față de faptul că notațiile din cartea funciară

nu sunt corect făcute raportat la actele în baza cărora s-au efectuat și deci numai

o schiță nouă, actualizată ar putea arăta situația din prezent a imobilului revendicat

și situația restituirilor pe acest bloc de proprietate.

3.1.2. Cu privire la expertiza în construcții

Recurentul a susținut că din verificarea actelor

dosarului rezultă dubii serioase la corespondența dintre înscrierile de carte funciară

și situația reală, astfel că, fie este vorba de un alt imobil decât cel revendicat,

fie au fost efectuate lucrări și sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G.

nr. 94/2000, conform cărora, adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată,

numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală și în caz contrar,

nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat.

Pe baza unei măsurători corecte a clădirii, s-a

arătat că expertul în construcții trebuie să identifice corpurile de clădire cu

numerele administrative și cu destinația lor actuală și raportat la fiecare corp

de clădire în parte, să indice numărul de camere, anexele fiecărui corp și suprafața

construită pentru fiecare imobil.

De asemenea, s-a susținut că expertul în construcții

are obligația de a se raporta la schițele de construcție din 1899, respectiv să

indice în concret care corpuri de clădiri au fost edificate în 1899 - 1900 și au

purtat numărul administrativ 265, destinația lor actuală și să facă o evaluare a

costurilor necesare pentru edificarea imobilului, pentru a se putea face o analogie

între sumele necesare efectiv și cele presupus a fi fost avansate de intimatul Ordinul

M.

3.1.3. Cu privire la expertiza de verificare a

autenticității Jurnalului financiar, s-a arătat că însemnările din acest registru

în perioada 1895 - 1926 nu au nicio valoare probantă, pentru că nu sunt parafate

și înregistrate la organul fiscal, nu au la bază facturi și din acest motiv, este

necesar să se efectueze o expertiză de specialitate.

Recurentul a susținut că un asemenea material

probator nu are cum să fie valorificat de instanța de judecată, fiind vădit eronat,

lipsit de argumente științifice sau contabile, concrete și în contradicție cu înscrisul

din 1947 care atestă că Spitalul M. „Avere proprie nu are. Se susține din cheltuielile

de spital ale bolnavilor, din venitul eventual al farmaciei și al Ordinului, realizat

din vânzarea produselor agricole”.

3.2. Modificarea hotărârii pronunțate de instanța

de fond a fost solicitată de recurent în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și

pct. 9 C. proc. civ. din 1865, pentru următoarele argumente:

3.2.1. Lipsa capacității de folosință și implicit,

lipsa capacității de exercițiu a Ordinului călugăresc M. la data formulării cererii

de retrocedare - 19 noiembrie 2002.

Recurentul a susținut că documentele depuse la

dosar nu dovedesc că la data formulării cererii de retrocedare Ordinul M. avea personalitate

juridică și în dezvoltarea acestei excepții au fost expuse în principal următoarele

considerente:

- nu s-a dovedit faptul că, în anul 1948 Ordinul

M. avea numărul de membri necesar pentru a putea funcționa ca persoană juridică,

în conformitate cu dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948;

- nu s-a dovedit că Ordinul M. s-a conformat în

1948 legii în vigoare la acea dată cu privire la persoanele juridice;

- adresa din 8 septembrie 2000 arată că Ordinul

M. are statut de mănăstire, termen care nu se regăsește în enumerarea prevăzută

de art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948.

3.2.2. Nemotivarea actului administrativ, ca o

condiție esențială de valabilitate a actului administrativ, nu a fost analizată

de prima instanță, deși decizia Comisiei specială de retrocedare din prezenta cauză

nu a fost motivată, nu cuprinde argumentele pentru emiterea deciziei și pentru înlăturarea

concluziilor expertizei extrajudiciare efectuată pentru soluționarea dosarului de

retrocedare.

3.2.3. Decizia nr. 2634 din 7 martie 2012 este

lovită de sancțiunea nulității absolute, fiind emisă în afara cadrului legal, întrucât

imobilul retrocedat nu intră sub incidența dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000,

care în realitate a fost construit din fondurile Statului Maghiar și a intrat în

patrimoniul Statului Român în temeiul art. 191 din Tratatul de la Trianon din 1920.

Recurentul a învederat că prin neconcordanțele

din înscrisurile prezentate se încearcă o confuzie între imobile pentru a se obține

restituirea unui imobil care nu a fost spital și care nu putea face obiectul Decretului-lege

nr. 302/1948, în condițiile în care prin nota de constatare din 25 septembrie 2000

s-a dispus restituirea către Parohia Romano Catolică Oradea a imobilului situat

în Oradea, str. R. nr. 33 (clădirea alăturată Palatului Finanțelor, situat la

nr. administrativ 35) imobil care fusese naționalizat în temeiul actului normativ

susmenționat.

Pentru justa soluționare a cauzei, recurentul

a apreciat că se impune atașarea dosarului Comisiei speciale de retrocedare privind

restituirea Spitalului M. în baza O.U.G. nr. 83/1999, dat fiind că acest imobil

a fost naționalizat în baza Decretului nr. 302/1948, iar nu imobilul din prezenta

cauză, Palatul Finanțelor, care nu a avut o altă destinație până la instaurarea

regimului comunist, fapt confirmat și prin adresa din 5 martie 2010 a Ordinului

M.

Recurentul a învederat că imobilul - clădire prevăzut

în decizia contestată nu a aparținut niciodată Ordinului M. Pe terenul acestui ordin,

unde exista casa de la nr. 265, care figurează în CF nr. ZZ Oradea și care a fost

demolată, s-a construit între anii 1899 - 1900 Palatul Finanțelor Publice Regale

din Oradea, str. R. nr. 35, sub auspiciile și cu finanțarea Ministerului Finanțelor,

devenind proprietatea statului Regal Maghiar și ulterior, a intrat legal în proprietatea

Statului Român în baza Tratatului de la Trianon, ca despăgubire de război și deci

nu a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 302/1948.

3.2.4. Comisia specială de retrocedare și ulterior,

instanța de judecată au dedus în mod eronat că imobilul, compus din construcție

și teren, situat în Oradea, str. R. nr. 35, a aparținut Ordinului M., pe baza unor

înscrisuri care nu dovedesc existența dreptului de proprietate și în considerarea

unor înscrieri greșite în cartea funciară, care conțin neconcordanțe majore.

Astfel, s-a precizat că în încheierea nr. 19927/899

din 30 noiembrie 1899 emisă de Tribunalul Regal nu se precizează faptul că noua

casă construită la nr. 265, cu fațada orientată spre strada P., având două etaje

și cu un etaj spre strada S. are ca proprietar Ordinul M.

De asemenea, s-a arătat că, prin certificatul

emis la 26 octombrie 1899 de Primăria orașului Oradea se atestă doar faptul că această

construcție a fost edificată pe terenul proprietatea Ordinului M.

În opinia recurentului, aceeași concluzie rezultă

și din contractul de încheiere notat la 24 martie 1899, în CF nr. ZZ Oradea, la

Foaia de sarcini C încheiat la 15 mai 1899 între Ordinul M. din Oradea și Administratorul

de Finanțe Regale Ungare, aprobat prin Ordinul nr. 17.859/899, prin care se întabulează

dreptul de închiriere asupra intravilanului și a tuturor clădirilor aflate pe

nr. top EE - FF, începând cu 1 mai 1900 până la 1 mai 1925 în favoarea Trezoreriei

de Stat. În consecință, acest contract s-a încheiat numai asupra terenului și construcției

vechi de la nr. 265, din moment ce la data de 28 noiembrie 1899 se radia casa veche

de la nr. 265, aflată pe nr. top FF și se nota casa nouă, fără însă a se preciza

că Ordinul M. era proprietar.

3.3. Apărările formulate de intimați

Intimații Comisia specială de retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Ordinul călugăresc

M. Oradea, prin Episcopia Romano Catolică Oradea, au depus întâmpinări, solicitând

respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul a depus la data de 12 noiembrie

2014 răspuns la întâmpinări.

Intimatul Ordinul călugăresc M. a susținut prin

notele depuse la 26 noiembrie 2014 că prin răspunsul la întâmpinări, recurentul

a formulat noi motive de recurs și că acest supliment de motive a fost depus cu

încălcarea prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., astfel că instanța nu

este ținută, potrivit art. 306 C. proc. civ., a se pronunța asupra unor motive invocate

tardiv, sancțiunea fiind neluarea în considerare a acestor motive depuse peste termenul

prevăzut de lege.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că este neîntemeiată excepția tardivității motivelor suplimentare

de recurs, întrucât răspunsul la întâmpinări depus de recurentul Județul Bihor

- Consiliul Județean Bihor la 12 noiembrie 2014 nu cuprinde alte motive de recurs

decât cele expuse în cererea inițială de recurs formulată și motivată cu respectarea

termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ. din 1865.

În consecință, argumentele de fapt și de drept

din răspunsul la întâmpinări nu reprezintă noi motive de recurs, fiind dezvoltate

motivele de casare și de modificare a hotărârii primei instanțe care au fost formulate

de către recurent în termenul prevăzut de lege, astfel că au caracterul unor apărări

în susținerea acestor motive de recurs.

În raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va casa hotărârea

pronunțată de instanța de fond pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 2634 din 7 martie 2012, emisă

de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din România în temeiul art. 1 alin. (1), (3), (11) și art. 3 alin.

(6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată s-a dispus retrocedarea în natură către Ordinul

călugăresc M. Oradea, Județul Bihor a imobilului, construcție și teren, situat în

Municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Județul Bihor, înscris în CF nr. XX a localității

Oradea, nr. top AA și în CF nr. YY a localității Oradea, nr. top BB.

Prin această decizie a fost soluționat dosarul

întocmit în baza cererii de retrocedare din 19 decembrie 2012 depuse de către Ordinul

Călugăresc M. Oradea, prin Episcopia Romano - Catolică, prin care se solicită retrocedarea

imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Oradea, Calea R. nr. 35,

Județul Bihor, înscris inițial în CF nr. ZZ a localității Oradea, nr. top DD, ulterior

dezmembrat și transcris în CF nr. YY a localității Oradea , nr. top BB și în CF

nr. XX a localității Oradea, nr. top AA.

1.1. Instanța de fond nu a analizat legalitatea

deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu situația de carte funciară și juridică

a imobilului retrocedat (construcție și teren), fiind necesară stabilirea corectă

a acestora prin administrarea de noi probe, considerate a fi utile și concludente

pentru justa soluționare a pricinii.

În art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată,

actul normativ care a constituit temeiul juridic al retrocedării, se prevede că,

în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de

proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive.

Pentru incidența acestor prevederi legale, trebuia

să se stabilească în mod neechivoc că imobilul solicitat prin cererea de retrocedare

a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, cu sau fără titlu, în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și în acest sens se impunea a fi examinate următoarele

motive de nelegalitate invocate prin acțiunea în anulare formulată de reclamantul

Județul Bihor:

- nu există nici un act care să ateste naționalizarea

imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 35, denumit Palatul Finanțelor și nici

un proces - verbal de preluare a imobilului, cu descrierea acestuia și cu arătarea

proprietarului;

- acest imobil nu putea face obiectul naționalizării

dispusă prin Decretul nr. 302/1948, care a vizat numai instituțiile sanitare particulare;

- acest imobil nu a avut niciodată destinația

de spital, spre deosebire de imobilul din Oradea, Calea R. nr. 33, care a fost naționalizat

conform Anexei Tabel la Decretul nr. 302/1948 și care a fost restituit în baza

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 Episcopiei Romano - Catolice din Oradea

prin nota de constatare emisă la data de 25 septembrie 2000 de Comisia specială

de restituire pentru Spitalul M. (Spitalul O.R.L.), nr. topo GG, HH, II, JJ și KK;

- imobilul care a făcut obiectul deciziei contestate

în prezenta cauză se află din anul 2002 în domeniul public al județului Bihor și

în administrarea Consiliului Județean Bihor, în baza H.G. nr. 867/2002, care nu

a fost atacată în instanță pe cale principală sau incidentă.

Pentru a fi analizate toate aceste apărări, instanța

de control judiciar va dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

Aceeași soluție se impune și pentru necesitatea

de suplimentare a probatoriului, prin efectuarea unei expertize topografice și a

unei expertize în construcții, probe care să lămurească situația de fapt prin identificarea

topografică a imobilului retrocedat și indicarea numărului administrativ, a numerelor

de înscriere în cartea funciară și a oricăror altor elemente concrete de natură

să permită individualizarea bunului respectiv.

Neconcordanțele topografice existente între înscrisurile

depuse la dosarul cauzei și conținutul notărilor succesive în cartea funciară nu

permit identificarea în concret a imobilului retrocedat prin decizia contestată

(construcție și teren), cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acesteia nu se regăsesc

mențiuni referitoare la suprafața de teren, descrierea și destinația construcției

retrocedate sau orice alte indicii obiective pentru determinarea dreptului de proprietate

și a întinderii acestuia.

Efectuarea expertizelor de specialitate este necesară

și pentru a se verifica pe baza unor măsurători corecte și a unor schițe actualizate

dacă imobilul retrocedat prin decizia contestată nu se suprapune peste ceea ce s-a

retrocedat deja prin nota de constatare emisă la data de 25 septembrie 2000 de Comisia

specială de restituire.

Pentru evitarea unei asemenea posibile confuzii,

se impune a fi depusă la dosarul cauzei atât documentația avută în vedere la emiterea

deciziei contestate, cât și documentația în baza căreia a fost întocmită nota de

constatare din 25 septembrie 2000 prin care Comisia specială de restituire a dispus

retrocedarea imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33, reprezentând Spitalul

M., clădire alăturată Palatului Finanțelor, situat la nr. administrativ nr. 35.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va aprecia

dacă se impune și suplimentarea probei cu înscrisuri pentru verificarea susținerii

recurentului - reclamant că imobilul retrocedat prin decizia contestată a fost construit

în anii 1899 - 1900 de Ministerul Finanțelor Maghiare și a devenit proprietatea

Statului Român în baza art. 191 din Tratatul de la Trianon, ca despăgubire de război,

dat fiind că, prin hotărârea atacată această apărare a fost respinsă pe baza unei

situații de fapt și de drept insuficient determinată.

1.2. Instanța de fond nu a analizat legalitatea

deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu exigențele prescrise de lege pentru

existența intimatului Ordinul Călugăresc al M. Oradea ca persoană juridică la data

formulării cererii de retrocedare din 19 decembrie 2002.

Concluzia primei instanțe privind existența persoanei

juridice la data formulării cererii de retrocedare s-a întemeiat pe adresa din

22 noiembrie 2002 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, deși un asemenea

act nu are efect constitutiv de drepturi, fără a fi însă verificate și susținerile

recurentului - reclamant față de celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei.

Astfel, se reține că, potrivit art. I alin.

(1) lit. h) din Decretul nr. 810/1949, Ordinul M. nu a mai funcționat ca persoană

juridică pe teritoriul României, situație în care dobândirea personalității juridice

trebuia probată în conformitate cu legea în vigoare până la adoptarea Legii nr.

489/2006, respectiv Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase.

Analiza elementelor definitorii ale persoanei

juridice nu a cuprins toate aspectele expuse în susținerea excepției privind lipsa

capacității de folosință și implicit, de exercițiu a titularului cererii de retrocedare

și aceasta se impunea mai ales față de conținutul procesului - verbal întocmit la

22 ianuarie 2003 de Episcopia Romano Catolică Oradea cu privire la reînființarea

ordinelor și mănăstirilor desființate în anul 1948, în care s-a menționat că, Ordinul

călugăresc M. Oradea, ca parte componentă a eparhiei respective, se consideră reînființat

începând cu data de 15 ianuarie 2003.

1.3. Instanța de fond nu a analizat legalitatea

deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu motivul invocat de recurentul

- reclamant privind lipsa unei motivări în fapt și în drept a actului administrativ

atacat.

Nemotivarea deciziei contestate, ca motiv de nelegalitate,

nu a fost examinată în concret pentru a se stabili dacă autoritatea emitentă a expus

considerentele de fapt și de drept avute în vedere pentru retrocedarea dispusă,

dacă acestea permit identificarea imobilului retrocedat (construcție și teren) și

dacă dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru admiterea

cererii de retrocedare din 19 decembrie 2002.

1.4. Instanța de fond nu a analizat legalitatea

deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu temeiul juridic al preluării imobilului

în proprietatea Statului Român și anume, Decretul nr. 302/1948 pentru naționalizarea

instituțiilor sanitare particulare, deși din Tabelul/Anexă la acest decret rezultă

că a fost naționalizat numai Spitalul M. compus din imobilele înscrise în coala

CF nr. ZZ din Oradea cu nr. top HH, II, KK, OO și GG (Spitalul O.R.L., Policlinica

de Adulți și Spitalul Dermato - Venerice), pentru care s-a solicitat intabularea

dreptului de proprietate al statului prin cererea din 28 martie 1962 formulată de

fostul Sfat Popular al orașului regional Oradea.

În condițiile în care imobilul retrocedat prin

decizia contestată nu figurează în Tabelul /Anexă la Decretul nr. 302/1948 și prin

destinația sa, Palatul Finanțelor Publice, nu putea face obiectul acestui act normativ,

având numărul administrativ și topografic atribuit în mod distinct de Spitalul M.,

naționalizat prin decretul susmenționat, instanța de fond trebuia să verifice dacă

sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru admiterea

cererii de retrocedare din 19 noiembrie 2002.

Față de obiectul cererii de retrocedare din

19 noiembrie 2002, astfel cum a fost completată prin cererea din 25 martie 2003

și față de nota de constatare din 25 septembrie 2000 emisă de Comisia specială de

restituire conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 pentru restituirea către

Episcopia Romano - Catolică Oradea a imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33

- str. S. nr. 2, Județul Bihor, înscris în CF nr. ZZ nr. topo GG, HH, II, JJ și

KK, trebuia să se verifice dacă imobilul situat în str. R. nr. 35 înscris în CF

nr. ZZ nr. top DD, fostul Palat al Finanțelor și respectiv, fosta Policlinică a

fost preluat în mod abuziv de Statul Român de la Ordinul călugăresc al M. în perioada

de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și poate fi retrocedat în baza O.U.G.

nr. 94/2000.

În acest sens, prezintă relevanță și adresa din

anul 2010 emisă de Episcopia Romano - Catolică Oradea în care se precizează că nu

există dovezi suplimentare de ordin arhivistic decât cele depuse în Dosarul nr.

2835/C/2009, doar că, în conformitate cu art. 2 și 3 din Decretul nr. 302/1948,

odată cu instituțiile sanitare principale au fost naționalizate și instituțiile

considerate anexe sau ajutătoare (care nu apăreau astfel explicit în anexa la Decret),

iar în cazul asociațiilor care posedau mai multe unități sanitare, acestea erau

naționalizate în întregime, chiar dacă numai una dintre unități se încadra în prevederile

Decretului.

Aceste susțineri privind aplicarea prevederilor

Decretului nr. 302/1948 (în lipsa unor mențiuni exprese cu privire la bun și la

fostul proprietar) se impunea a fi analizate și în raport cu situația de carte funciară

a imobilului retrocedat, înscris la nr. top inițial DD, dar și cu înscrisurile noi

depuse în recurs, din care rezultă istoricul denumirii străzilor (adresa din 24

septembrie 2014 emisă de Primăria Municipiului Oradea), precum și apartenența acestui

imobil la Ansamblul urban „Centrul istoric Oradea”, cu un alt număr de cod în Lista

Monumentelor Istorice decât imobilul reprezentând „Spitalul Județean” (adresa

din 26 noiembrie 2013 emisă de Ministerul Culturii - Direcția Județeană pentru Cultură

Bihor).

De asemenea, se impune ca, în cadrul probei cu

înscrisuri, să se depună traducerile autorizate ale actelor pe care s-au întemeiat

cererea, decizia de retrocedare, precum și toate celelalte înscrisuri referitoare

la imobilul reprezentând fostul Palat al Finanțelor.

Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta

Curte apreciază că se impune rejudecarea cauzei și pe cale de consecință, va admite

prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și se va dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

al acesteia

În baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și

art. 313 C. proc. civ. din 1865, art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

admite prezentul recurs, va casa hotărârea primei instanțe și va dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Județul Bihor - Consiliul

Județean Bihor împotriva sentinței nr. 70 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie

2014.