ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4752/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 28 mai 2012 și completată ulterior, reclamantul Județul Bihor, prin Președintele Consiliul Județean Bihor a solicitat anularea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România prin care s-a retrocedat în natură către Ordinul M., Județul Bihor, imobilul construcție și teren situat în municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Județul Bihor, înscris în CF nr. XX a localității Oradea, nr. top AA și în CF nr. YY a localității Oradea, nr. top BB.

Anularea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 a fost solicitată de reclamant pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. Depășirea competenței Comisiei speciale de retrocedare, întrucât imobilele retrocedate nu pot face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind preluate în mod abuziv de către Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, devenind proprietatea statului român prin Tratatul de la Trianon din 1920, ca despăgubire de război. 2. Inadmisibilitatea cererii de retrocedare din anul 2002, pentru că solicitanții nu au dovedit de la data depunerii cererii de retrocedare aveau calitatea de succesori ai Ordinului M., ca parte componentă a Episcopiei Romano - Catolice. 3. Comisia specială de retrocedare a aplicat greșit prevederile O.U.G.

nr. 94/2000 pentru imobilul situat în municipiul Oradea, str. R. nr. 35, care se află în domeniul public al județului Bihor și în administrarea Consiliului Județean Bihor, conform H.G. nr. 867/2002 și nr. 1973/2004. Reclamantul a precizat că acest imobil, fostul Palat al Finanțelor Publice Oradea, fosta Policlinică Oradea - ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea nu a aparținut Ordinului M., fiind construit prin finanțarea Ministerului Finanțelor din Budapesta de către Statul Regal Maghiar pe teritoriul oferit de Ordinul M. și ulterior, fiind proprietatea de drept a Statului Român.

Cu referire la raportul de expertiză tehnică efectuat de Consiliul Județean Bihor la data de 19 ianuarie 2009, s-a arătat că terenul aferent clădirilor situate în Oradea, str. R. nr. 35 a fost al Ordinului M., cu excepția terenului corespunzător nr. topo CC care a fost expropriat de Statul Maghiar prin Consiliul Municipal în baza procesului - verbal din 1899 în care se consemnează că, pentru îndreptarea liniei de construcție a Palatului Finanțelor se expropriază suprafața de 464 mp din terenul Ordinului M., fiind plătit cu 7 coroane mp, teren devenit ulterior proprietatea Statului Român. Clădirea Palatului Finanțelor a fost construită pe terenul oferit de Ordinul călugăresc al M., fiind identificată prin CF ZZ Oradea cu nr. topo DD, în locul unei clădiri vechi demolată, notată în CF sub A1 casă și curte în suprafață de 5329 mp.

Această construcție a fost realizată în perioada 17 martie 1899 - 20 aprilie 1900 de către Finanțele Regale Maghiare, la intersecția străzilor P. și S. din Oradea, în baza planurilor arhitectului R.K. junior, iar Ordinul călugăresc al M. nu a prezentat acte doveditoare pentru construirea acestui Palat și nici nu s-a notat în favoarea acestuia în CF ZZ construcția nouă de sub B2. Reclamantul a susținut că însemnările din Registrul - jurnal financiar (1895 - 1926) nu pot fi considerate probe în favoarea Ordinului M., fiind contrazise chiar de înscrisurile din CF ZZ, prin care se consemnează că plata autentificării contractului de închiriere cu finanțele s-a făcut la data de 30 octombrie 1899, iar la Foaia de sarcini - 1, contractul de închiriere a fost notat în CF la data de 24 martie 1899 și taxa de timbru pentru același contract s-a plătit la 20 octombrie 1899; de asemenea, la data de 8 decembrie 1899, s-a plătit suma de 11,30 Frt.

pentru intabulare casă nouă, când aceasta nu figurează în CF ca aparținând Ordinului M. S-a învederat că nu poate constitui un act doveditor al proprietății nici procesul - verbal privind verificarea și constatarea bunurilor parohiei încheiat la 10 martie 1947, care prezintă la secțiunea clădiri, la pct. 4 casa de chirie a mănăstirii din Bulevardul R.F.

nr. 35, CF Oradea ZZ, nr. topo DD, suprafața neclădită 3.603 mp, nr. camerelor 91, materiale de construcții cărămidă și țiglă cu valoarea de 13.000 în anul 1940 și 100.000.000 în anul 1945, iar la observații (proveniență) - fundație și act de cumpărare, deoarece din întreaga documentație legată de acest imobil nu rezultă că Ordinul M. ar fi edificat fundația sau ar fi cumpărat construcția edificată de altcineva; dimpotrivă, reclamantul a considerat că prin acest înscris solicitantul cererii de retrocedare recunoaște că nu a construit niciodată această clădire, iar fundația despre care face vorbire este fundația clădirii vechi de la nr. 265 notată în CF ZZ Oradea sub B2 și care s-a demolat, fiind evident că acest edificiu a fost construit de Statul Regal Maghiar, prin Ministerul Finanțelor Maghiare.

De remarcat în acest sens este contractul de închiriere notat la 24 martie 1899 în CF nr. ZZ Oradea, la Foaia de sarcini C încheiat la 15 mai 1899 între Ordinul M. din Oradea și Administratorul de Finanțe Regale Ungare aprobat prin Ordinul nr. 17.859/899, prin care se intabulează dreptul de închiriere asupra intravilanului și tuturor clădirilor aflate pe nr. topo EE - FF, începând cu 01 mai 1900 și până la 1 mai 1925, în favoarea Trezoreriei de stat, ceea ce dovedește că acest contract s-a încheiat numai asupra terenurilor și construcției vechi de la nr. 265, din moment ce la data de 28 noiembrie 1899, deci ulterior încheierii contractului de închiriere, dar înainte de data de 1 mai 1900, dată de la care a intrat în vigoare contractul respectiv, se radia casa veche de la nr. 265, aflată pe nr. top FF și se nota casa nouă, fără a se preciza însă că era proprietar Ordinul M. Tot cronologic, se observă că acel contract s-a încheiat atunci când exista construcția veche a mizericordienilor care s-a demolat, fiind radiată din CF la data de 30 noiembrie 1899 și prin urmare, chiria se plătea doar pentru închirierea terenului.

În opinia reclamantului, nu reprezintă dovezi ale dreptului de proprietate încheierea nr. 19.927/899 din 30 noiembrie 1899 emisă de Tribunalul Regal, care nu precizează că noua construcție de la nr. 265, cu fațada orientată spre strada Principală, având două etaje și cu un etaj spre strada S. are ca proprietar Ordinul M. și nici certificatul din 26 octombrie 1899 emis de Primăria Orașului Oradea, care doar certifică faptul că această clădire este construită pe terenul proprietatea Ordinului M. și prin urmare, Comisia specială de retrocedare a dedus în mod eronat că și clădirea aparține acestui ordin.

Reclamantul a susținut că la pct. 2 și 3 din decizia contestată s-a reținut greșit că imobilele solicitate a fi retrocedate au fost preluate în mod abuziv în baza Decretului nr. 302/1948, dat fiind că acest decret se referă la alte imobile decât fostul Palat al Finanțelor Regale din Oradea; decretul respectiv se referă doar la Spitalul M., clădirea veche situată în str. R. nr. 33 și nu la imobilul din str. R. nr. 35, care la data publicării decretului era deja în proprietatea Statului Român, în baza aplicării Tratatului de la Trianon, ca despăgubire de război.

Prin urmare, Spitalul M., unitate spitalicească prevăzută în Decretul nr. 302/1948 care stă la baza emiterii deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 este imobilul situat în Oradea, str. R. nr. 35 și care este o clădire destinată cu 90 de încăperi, construită în 1899, spre deosebire de Spitalul M. care, potrivit raportului de naționalizare din anul 1948, este o clădire cu 20 de încăperi, construită în anul 1760 pe str. R. nr. 33 din Oradea.

La data de 11 septembrie 2012 Ordinul călugăresc M. Oradea a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat următoarele: - să se constate că este proprietară de drept a imobilului compus din construcție și teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35, înscris inițial în CF ZZ Oradea, nr. top DD, ulterior dezmembrat și transcris în CF nr. YY Oradea, nr. top BB și în CF XX Oradea, nr. top AA, imobilul fiindu-i retrocedat în mod legal în baza deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), (3), (11) și art. 3 alin. (6) din O.U.G.

nr. 94/2000; - să fie obligat contestatorul la încheierea protocolului de predare - primire a imobilului compus din construcție și teren situat în Oradea, Calea R. nr. 35, care face obiectul deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012, în conformitate cu prevederile art. 2 din această decizie; - să se constate că prin decizia nr. 2634 din 7 martie 2012 i s-a retrocedat în mod legal imobilul compus din construcție și teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35, înscris inițial în CF ZZ Oradea, nr. top DD, ulterior dezmembrat și transcris în CF nr. YY Oradea, nr. top BB în CF XX Oradea, nr. AA.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 70 din 16 aprilie 2013, prin care a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de Ordinul călugăresc M. Oradea, a respins contestația formulată de reclamantul Consiliul județean Bihor și a obligat reclamantul să plătească Ordinului călugăresc M. Oradea cheltuieli de judecată în sumă de 875 RON, reprezentând jumătate din contravaloarea taxelor arhivelor naționale și traducere. Cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (7) și art. 8 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, conform cărora, prezenta acțiune are ca obiect cererea de anulare a deciziei emisă de Comisia specială de retrocedare și numai după rămânerea definitivă a acestei decizii, prin hotărârea irevocabilă a instanței de judecată, se poate încheia protocolul de predare - preluare a imobilelor retrocedate în baza acestui act normativ. Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 prin care Comisia specială de retrocedare a dispus să fie retrocedat în natură Ordinului călugăresc M. Oradea imobilul construcție și teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35, Județul Bihor, înscris în CF nr. XX Oradea nr. top AA și în CF nr. YY Oradea, nr. top BB.

Instanța de fond a avut în vedere că, anterior acestei decizii, prin nota de constatare din 25 septembrie 2000, Comisia specială de restituire a constatat, urmare a unei alte cereri de retrocedare formulate de Ordinul călugăresc M., faptul că, imobilele aflate în vecinătatea celui pentru care a fost emisă decizia contestată, respectiv cel înscris în CF ZZ, nr. topo GG, HH, II, JJ, KK au fost proprietatea Ordinului susmenționat, dispunând restituirea acestora în favoarea Parohiei Romano - Catolice Oradea, în calitate de proprietar, mențiune înscrisă în CF WW Oradea. Din acest motiv, s-a considerat că nu este inadmisibilă sau ilegală retrocedarea imobilelor pentru care s-au formulat două cereri distincte, cu atât mai mult cu cât nu există nicio prevedere legală care să oblige pe vechiul proprietar să solicite prin aceeași cerere retrocedarea tuturor imobilelor avute în proprietate.

Susținerea reclamantului că solicitantul cererii de retrocedare, respectiv Ordinul M. nu avea la data formulării cererii calitatea de succesor al Ordinului M. existent în Oradea la 1760 și, prin urmare, nu era îndreptățit să solicite retrocedarea imobilului a fost respinsă ca neîntemeiată. Judecătorul fondului a avut în vedere că, prin răspunsul formulat de Secretariatul de Stat pentru Culte, adresat Episcopiei Romano - Catolice Oradea, se confirmă că următoarele comunități bisericești, printre care și Ordinul călugăresc M., au statut de mănăstire și că acest termen este asimilat în terminologia catolică cu termeni precum „ordine”, „companii”, „congregații”, „comunități” și „abații”.

Totodată, s-a reținut că, în răspunsul din 22 noiembrie 2002 adresat de Secretariatul de Stat pentru Culte Episcopiei Romano - Catolice Oradea, se precizează că, întrucât Ordinul călugăresc M. este înscris în schema de funcții a Episcopiei Romano - Catolice Oradea, aprobată de Secretariatul de Stat pentru Culte, fiind părți componente ale acestei eparhii, în conformitate cu prevederile art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1848, au personalitate juridică și se bucură de drepturile prevăzute în acest sens, astfel că, Ordinul călugăresc M. este succesorul în drepturi al celui existent în Oradea la 1760. Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 față de calitatea Ordinului călugăresc M. de proprietar al imobilului revendicat, dovedită cu înscrierile de carte funciară, din care rezultă următoarele: - în cuprinsul CF ZZ, la Foaia de proprietate sub B apare mențiunea intrată la 28 noiembrie 1899, conform căreia, în baza încheierii cu nr. de mai sus din 30 noiembrie 1899, imobilele de sub A I nr. top EE, FF se adnotează pe lângă radierea casei vechi sub nr. 265 aflată pe nr. top FF, se contopesc într-o singură parcelă cu nr. top EE-FF și se reînscriu sub nr. top LL acolo se notează casa nouă construită la nr. 265, cu fațada orientată spre strada P. având 2 etaje și cu un etaj spre strada S.,

iar în interior parțial două etaje și parțial parter cu încăperi pentru depozit - în baza certificatului eliberat de Primăria orașului Oradea la 26 octombrie 1899 și a schiței având aceeași dată; - ulterior, sub „B4 apare mențiunea intrată la 11 noiembrie 1906, „în baza procesului-verbal de expropriere încheiat la 06 mai 1906, acceptat de populația orașului Oradea și aprobat de Ministrul magh. reg. de Interne și de conducătorul regional al Ordinului M. cu nr. 21345/898, imobilul sub nr. de ordine A.I.7, cu numărul top EE-FF se adnotează și, în baza schiței anexate, parcela cu nr. top EE-CC în suprafață de 105 stp se alipește terenului public cu nr. top MM - parcela cu nr. top EE-BB în suprafață de 3,3 stp și EE-AA în suprafață de 3 stp.

se alipesc terenului public cu numărul top NN; - cererea adresată de Ordinul M. Oradea Tribunalului Regal, pentru adnotarea parcelelor cu nr. top EE și FF din coala CF ZZ Oradea de sub nr. de ordine AI și, având în vedere că, clădirile noi au fost construite pe ambele parcele, contopirea acestor parcele și reînscrierea lor în coala CF ZZ sub AI și, în baza certificatului 2 solicită înscrierea lor în CF sub nr. top EE-FF și încheierea Tribunalului Regal nr. 19927/899 semnată de reprezentantul Ordinului M.; - potrivit mențiunii sub B5 din CF ZZ, cu nr. top EE-DD în suprafață de 2 jug. 116,7 stp. se reînscrie sub A.I.8, iar suprafața de 10,8 stp. pătr. din piața publică cu nr. topo NN se alipește imobilului cu nr. topo EE-DD, suprafața totală a acestuia se rectifică la 2 iug.

127,5 stp. pătr.”; - ulterior, la B6, a fost înscrisă mențiunea intrată la 22 decembrie 1925, prin care se stipulează că, „în baza schiței și a tabloului întocmite, corectate și aprobate de Inspectoratul Geodezic Oradea, nr. 306/1927, imobilul cuprins sub nr. de ord. A.I.8 se adnotează și, după transformare în două parcele cu nr. top EE și DD în întinderi de 1 jug. 241,5 stj. și 1487,5 stj.

se renotează sub nr. nou A.I.9-10,” totodată, în CF ZZ, la lit. A).10 apare mențiunea casă și curte în Olosig, în suprafață de 5329 mp; - clădirea Palatului Finanțelor este notată, așadar, începând cu anul 1925, pe parcela cu topografic AI.10 - DD, fără vreo modificare până în anul 1967, când împreună cu celelalte numere topografice/clădiri-terenuri aflate inițial în proprietatea Ordinului M. s-au reînscris în CF nou deschisă nr. XX și naționalizate pe baza Decretului nr. 302/1948; - foaia de sarcini CF ZZ unde se menționează „intrat la 24 martie 1899, în baza contractului de închiriere încheiat la 15 mai 1899 între O.M. din Oradea și Administratorul de Finanțe reg. Ung.

aprobat prin Ordinul nr. 17852/899 se întabulează dreptul de închiriere asupra intravilanului și a tuturor clădirilor aflate pe nr. top EE/FF, începând cu 01 mai 1900 și până la 01 mai 1925, în favoarea Trezoreriei de Stat”; - prin mențiunea intrată la 21 iunie 1967, de sub B 16 din CF ZZ, se specifică faptul că, în baza adresei Sfatului pop. oraș Oradea din 13 decembrie 1967 și a Decretului-lege nr. 302/1948, imobilele de sub AII 1-6, A.I 10, 12, 14 se adnotează din această coală și se transcriu în coala nr. XX nou înființată în favoarea Statului Român.

Față de conținutul acestor înscrisuri din cartea funciară, instanța de fond a reținut că Palatul Finanțelor a fost construit de către Ordinul M. cu fonduri proprii și cu fonduri obținute din împrumuturi și a fost naționalizat prin Decretul nr. 302/1948, considerând că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului că imobilul retrocedat nu a făcut obiectul Decretului nr. 302/1948 și are un alt amplasament, fiind înscris în CF ZZ Oradea Foaia de avere A - 7 și la Foaia de proprietate sub B2. Susținerea reclamantului că imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului Român în baza art. 191 din Tratatul de la Trianon a fost respinsă ca neîntemeiată față de mențiunea făcută în CF sub nr. B16 unde se precizează că, în baza adresei Sfatului pop.

oraș Oradea din 13 decembrie 1967 și a Decretului-lege nr. 302/1948, imobilele de sub AII 1-6, A.I 10, 12, 14 se adnotează din această coală și se transcrie în coala nr. XX nou înființată în favoarea Statului Român; dacă susținerea reclamantului ar fi fost reală, nu exista nicio justificare pentru naționalizarea ulterioară a imobilului în baza Decretului-lege nr. 302/1948. Instanța de fond a considerat că reclamantul a contestat neîntemeiat și înscrierile făcute în Registrul-jurnal financiar aflate în păstrare la Arhivele Direcției Județene a Arhivelor Statului, reținându-se că nu au fost aduse argumente plauzibile în susținerea caracterului fals al acestora. Dimpotrivă, s-a avut în vedere că, din cuprinsul acestor înscrieri, coroborate cu mențiunile de carte funciară, rezultă detalii cu privire la banii folosiți din fonduri proprii și din împrumuturile contractate de Ordinul M. în scopul ridicării clădirii Palatului finanțelor.

Astfel, în Registrul din luna iunie 1899 se notează că s-au folosit 40.000 Fr. pentru construcția palatului financiar, iar în Registrul din iulie 1899, se notează că s-au obținut fonduri de la mănăstirile din Kismarton, Vac și Eger pentru construcția Palatului financiar, amănunte care se regăsesc și în totalizatorul extras din același Registru, iar începând cu mai 1900, apar mențiuni în registru cu privire la încasarea chiriei obținute din închirierea Palatului Finanțelor, ca un argument în plus pentru concluzia că proprietar al clădirii respective este Ordinul M. De asemenea, s-a reținut că și în cartea funciară apar mențiuni privitoare la împrumutul contractat în acest scop, sub C2 și 3 din foaia de sarcini CF ZZ unde se precizează: intrat la 23 mai 1900 în baza obligației din 16 martie 1900 și 29 martie 1900 legalizată în original și aprobată de Ministerul reg.

Ung. al Educației și Cultelor sub nr. 26772/900, se intabulează dreptul de ipotecă pentru suma de șaptezecișidouămii coroane capital de împrumut cu dobândă de întârziere asupra imobilelor de sub A.I.3-7, II.1-6, III.1-4 ca ipotecă secundară în favoarea Casei de Economii P. și în baza adresei Percepției reg. ung. din Oradea, asupra imobilelor de sub A.I.3-7, II 1-6, III 1-4 se intabulează dreptul de ipotecă în favoarea Trezoreriei Regale. Și în Jurnalul financiar se arată că, pe lângă capitalul propriu, Ordinul a apelat și la un împrumut de 72.000 coroane pentru a grăbi lucrările de construcție a palatului, iar ulterior, aceste ipoteci au fost radiate, astfel cum rezultă din datele existente în CF Foaia de sarcini.

Ca ultim argument pentru concluzia primei instanțe s-a reținut și faptul că, în aprilie 1944, odată cu apropierea frontului, mănăstirea a supraasigurat imobilul la Banca C. Maghiară din Budapesta, operațiune înregistrată la C9 din CF ZZ și radiată în anul 1948. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Județul Bihor - Consiliul Județean Bihor, solicitând în principal, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 din același cod, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

3.1. Casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță a fost solicitată în primul motiv de recurs, arătându-se că nu a fost analizată apărarea privind depășirea competenței de către comisia intimată și că pentru justa soluționare a cauzei este necesar să se efectueze trei expertize: o expertiză topografică pentru identificarea situației topografice a imobilului care face obiectul actului administrativ atacat, o expertiză în construcții și o expertiză pentru stabilirea autenticității jurnalului financiar depus de intervenient la dosarul cauzei, act care a stat a baza emiterii deciziei contestate.

Recurentul a învederat că instanța de fond a respins la termenul din 4 decembrie 2013 cererea de efectuare a unei expertize topografice și a unei expertize pentru stabilirea autenticității jurnalului financiar, expunând considerentele pentru care apreciază că este necesară administrarea acestor probe, precum și efectuarea unei expertize în construcții. 3.1.1. Cu privire la expertiza topografică În condițiile în care decizia nr. 2634 din 7 martie 2012 nu cuprinde o identificare topografică a imobilului retrocedat, s-a arătat că, lipsa unei expertize topografice duce la imposibilitatea coroborării situației de carte funciară cu actele de care se folosesc părțile și deci doar o identificare topografică poate lămuri situația de carte funciară (extrem de complicată și cu numeroase inadvertențe) și poate prezenta date concrete despre amplasarea construcțiilor cu numere administrative pe numerele topografice revendicate.

Necesitatea acestei expertize a fost justificată de către recurent față de conținutul celor două cereri de retrocedare formulate de Ordinul M. și față de erorile din cartea funciară încă din anul 1899, arătându-se că trebuie verificat dacă imobilele solicitate nu se suprapun în totalitate peste ceea ce efectiv s-a retrocedat prin nota de constatare din 25 septembrie 2000 emisă de Comisia specială de restituire, care sunt clădirile retrocedate, numerele administrative și pe ce topografic sunt amplasate, care este terenul expropriat în 1906, care este terenul atribuit prin decizia atacată, care este terenul rămas liber și care este situația de carte funciară a construcției noi la nr. 265 cu fațada orientată spre strada P., având două etaje atât spre această stradă, cât și spre strada S., după cum rezultă din fotografiile depuse la dosar și necontestate de părți.

În consecință, s-a susținut că este necesară identificarea topografică a imobilului în litigiu față de faptul că notațiile din cartea funciară nu sunt corect făcute raportat la actele în baza cărora s-au efectuat și deci numai o schiță nouă, actualizată ar putea arăta situația din prezent a imobilului revendicat și situația restituirilor pe acest bloc de proprietate. 3.1.2. Cu privire la expertiza în construcții Recurentul a susținut că din verificarea actelor dosarului rezultă dubii serioase la corespondența dintre înscrierile de carte funciară și situația reală, astfel că, fie este vorba de un alt imobil decât cel revendicat, fie au fost efectuate lucrări și sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G.

nr. 94/2000, conform cărora, adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală și în caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Pe baza unei măsurători corecte a clădirii, s-a arătat că expertul în construcții trebuie să identifice corpurile de clădire cu numerele administrative și cu destinația lor actuală și raportat la fiecare corp de clădire în parte, să indice numărul de camere, anexele fiecărui corp și suprafața construită pentru fiecare imobil.

De asemenea, s-a susținut că expertul în construcții are obligația de a se raporta la schițele de construcție din 1899, respectiv să indice în concret care corpuri de clădiri au fost edificate în 1899 - 1900 și au purtat numărul administrativ 265, destinația lor actuală și să facă o evaluare a costurilor necesare pentru edificarea imobilului, pentru a se putea face o analogie între sumele necesare efectiv și cele presupus a fi fost avansate de intimatul Ordinul M. 3.1.3. Cu privire la expertiza de verificare a autenticității Jurnalului financiar, s-a arătat că însemnările din acest registru în perioada 1895 - 1926 nu au nicio valoare probantă, pentru că nu sunt parafate și înregistrate la organul fiscal, nu au la bază facturi și din acest motiv, este necesar să se efectueze o expertiză de specialitate.

Recurentul a susținut că un asemenea material probator nu are cum să fie valorificat de instanța de judecată, fiind vădit eronat, lipsit de argumente științifice sau contabile, concrete și în contradicție cu înscrisul din 1947 care atestă că Spitalul M. „Avere proprie nu are. Se susține din cheltuielile de spital ale bolnavilor, din venitul eventual al farmaciei și al Ordinului, realizat din vânzarea produselor agricole”. 3.2. Modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond a fost solicitată de recurent în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865, pentru următoarele argumente: 3.2.1.

Lipsa capacității de folosință și implicit, lipsa capacității de exercițiu a Ordinului călugăresc M. la data formulării cererii de retrocedare - 19 noiembrie 2002. Recurentul a susținut că documentele depuse la dosar nu dovedesc că la data formulării cererii de retrocedare Ordinul M. avea personalitate juridică și în dezvoltarea acestei excepții au fost expuse în principal următoarele considerente: - nu s-a dovedit faptul că, în anul 1948 Ordinul M. avea numărul de membri necesar pentru a putea funcționa ca persoană juridică, în conformitate cu dispozițiile art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948; - nu s-a dovedit că Ordinul M. s-a conformat în 1948 legii în vigoare la acea dată cu privire la persoanele juridice; - adresa din 8 septembrie 2000 arată că Ordinul M. are statut de mănăstire, termen care nu se regăsește în enumerarea prevăzută de art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948.

3.2.2. Nemotivarea actului administrativ, ca o condiție esențială de valabilitate a actului administrativ, nu a fost analizată de prima instanță, deși decizia Comisiei specială de retrocedare din prezenta cauză nu a fost motivată, nu cuprinde argumentele pentru emiterea deciziei și pentru înlăturarea concluziilor expertizei extrajudiciare efectuată pentru soluționarea dosarului de retrocedare. 3.2.3. Decizia nr. 2634 din 7 martie 2012 este lovită de sancțiunea nulității absolute, fiind emisă în afara cadrului legal, întrucât imobilul retrocedat nu intră sub incidența dispozițiilor art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000, care în realitate a fost construit din fondurile Statului Maghiar și a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul art. 191 din Tratatul de la Trianon din 1920. Recurentul a învederat că prin neconcordanțele din înscrisurile prezentate se încearcă o confuzie între imobile pentru a se obține restituirea unui imobil care nu a fost spital și care nu putea face obiectul Decretului-lege nr. 302/1948, în condițiile în care prin nota de constatare din 25 septembrie 2000 s-a dispus restituirea către Parohia Romano Catolică Oradea a imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33 (clădirea alăturată Palatului Finanțelor, situat la nr. administrativ 35) imobil care fusese naționalizat în temeiul actului normativ susmenționat.

Pentru justa soluționare a cauzei, recurentul a apreciat că se impune atașarea dosarului Comisiei speciale de retrocedare privind restituirea Spitalului M. în baza O.U.G.

nr. 83/1999, dat fiind că acest imobil a fost naționalizat în baza Decretului nr. 302/1948, iar nu imobilul din prezenta cauză, Palatul Finanțelor, care nu a avut o altă destinație până la instaurarea regimului comunist, fapt confirmat și prin adresa din 5 martie 2010 a Ordinului M. Recurentul a învederat că imobilul - clădire prevăzut în decizia contestată nu a aparținut niciodată Ordinului M. Pe terenul acestui ordin, unde exista casa de la nr. 265, care figurează în CF nr. ZZ Oradea și care a fost demolată, s-a construit între anii 1899 - 1900 Palatul Finanțelor Publice Regale din Oradea, str. R. nr. 35, sub auspiciile și cu finanțarea Ministerului Finanțelor, devenind proprietatea statului Regal Maghiar și ulterior, a intrat legal în proprietatea Statului Român în baza Tratatului de la Trianon, ca despăgubire de război și deci nu a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 302/1948.

3.2.4. Comisia specială de retrocedare și ulterior, instanța de judecată au dedus în mod eronat că imobilul, compus din construcție și teren, situat în Oradea, str. R. nr. 35, a aparținut Ordinului M., pe baza unor înscrisuri care nu dovedesc existența dreptului de proprietate și în considerarea unor înscrieri greșite în cartea funciară, care conțin neconcordanțe majore.

Astfel, s-a precizat că în încheierea nr. 19927/899 din 30 noiembrie 1899 emisă de Tribunalul Regal nu se precizează faptul că noua casă construită la nr. 265, cu fațada orientată spre strada P., având două etaje și cu un etaj spre strada S. are ca proprietar Ordinul M. De asemenea, s-a arătat că, prin certificatul emis la 26 octombrie 1899 de Primăria orașului Oradea se atestă doar faptul că această construcție a fost edificată pe terenul proprietatea Ordinului M. În opinia recurentului, aceeași concluzie rezultă și din contractul de încheiere notat la 24 martie 1899, în CF nr. ZZ Oradea, la Foaia de sarcini C încheiat la 15 mai 1899 între Ordinul M. din Oradea și Administratorul de Finanțe Regale Ungare, aprobat prin Ordinul nr. 17.859/899, prin care se întabulează dreptul de închiriere asupra intravilanului și a tuturor clădirilor aflate pe nr. top EE - FF, începând cu 1 mai 1900 până la 1 mai 1925 în favoarea Trezoreriei de Stat.

În consecință, acest contract s-a încheiat numai asupra terenului și construcției vechi de la nr. 265, din moment ce la data de 28 noiembrie 1899 se radia casa veche de la nr. 265, aflată pe nr. top FF și se nota casa nouă, fără însă a se preciza că Ordinul M. era proprietar. 3.3. Apărările formulate de intimați Intimații Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Ordinul călugăresc M. Oradea, prin Episcopia Romano Catolică Oradea, au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul a depus la data de 12 noiembrie 2014 răspuns la întâmpinări. Intimatul Ordinul călugăresc M. a susținut prin notele depuse la 26 noiembrie 2014 că prin răspunsul la întâmpinări, recurentul a formulat noi motive de recurs și că acest supliment de motive a fost depus cu încălcarea prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că instanța nu este ținută, potrivit art. 306 C. proc. civ., a se pronunța asupra unor motive invocate tardiv, sancțiunea fiind neluarea în considerare a acestor motive depuse peste termenul prevăzut de lege. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepția tardivității motivelor suplimentare de recurs, întrucât răspunsul la întâmpinări depus de recurentul Județul Bihor - Consiliul Județean Bihor la 12 noiembrie 2014 nu cuprinde alte motive de recurs decât cele expuse în cererea inițială de recurs formulată și motivată cu respectarea termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. din 1865. În consecință, argumentele de fapt și de drept din răspunsul la întâmpinări nu reprezintă noi motive de recurs, fiind dezvoltate motivele de casare și de modificare a hotărârii primei instanțe care au fost formulate de către recurent în termenul prevăzut de lege, astfel că au caracterul unor apărări în susținerea acestor motive de recurs. În raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va casa hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Prin decizia nr. 2634 din 7 martie 2012, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România în temeiul art. 1 alin. (1), (3), (11) și art. 3 alin. (6) din O.U.G.

nr. 94/2000 republicată s-a dispus retrocedarea în natură către Ordinul călugăresc M. Oradea, Județul Bihor a imobilului, construcție și teren, situat în Municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Județul Bihor, înscris în CF nr. XX a localității Oradea, nr. top AA și în CF nr. YY a localității Oradea, nr. top BB. Prin această decizie a fost soluționat dosarul întocmit în baza cererii de retrocedare din 19 decembrie 2012 depuse de către Ordinul Călugăresc M. Oradea, prin Episcopia Romano - Catolică, prin care se solicită retrocedarea imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Județul Bihor, înscris inițial în CF nr. ZZ a localității Oradea, nr. top DD, ulterior dezmembrat și transcris în CF nr. YY a localității Oradea , nr. top BB și în CF nr. XX a localității Oradea, nr. top AA.

1.1. Instanța de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu situația de carte funciară și juridică a imobilului retrocedat (construcție și teren), fiind necesară stabilirea corectă a acestora prin administrarea de noi probe, considerate a fi utile și concludente pentru justa soluționare a pricinii. În art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, actul normativ care a constituit temeiul juridic al retrocedării, se prevede că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Pentru incidența acestor prevederi legale, trebuia să se stabilească în mod neechivoc că imobilul solicitat prin cererea de retrocedare a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, cu sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și în acest sens se impunea a fi examinate următoarele motive de nelegalitate invocate prin acțiunea în anulare formulată de reclamantul Județul Bihor: - nu există nici un act care să ateste naționalizarea imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 35, denumit Palatul Finanțelor și nici un proces - verbal de preluare a imobilului, cu descrierea acestuia și cu arătarea proprietarului; - acest imobil nu putea face obiectul naționalizării dispusă prin Decretul nr. 302/1948, care a vizat numai instituțiile sanitare particulare; - acest imobil nu a avut niciodată destinația de spital, spre deosebire de imobilul din Oradea, Calea R. nr. 33, care a fost naționalizat conform Anexei Tabel la Decretul nr. 302/1948 și care a fost restituit în baza art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 83/1999 Episcopiei Romano - Catolice din Oradea prin nota de constatare emisă la data de 25 septembrie 2000 de Comisia specială de restituire pentru Spitalul M. (Spitalul O.R.L.), nr. topo GG, HH, II, JJ și KK; - imobilul care a făcut obiectul deciziei contestate în prezenta cauză se află din anul 2002 în domeniul public al județului Bihor și în administrarea Consiliului Județean Bihor, în baza H.G. nr. 867/2002, care nu a fost atacată în instanță pe cale principală sau incidentă. Pentru a fi analizate toate aceste apărări, instanța de control judiciar va dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Aceeași soluție se impune și pentru necesitatea de suplimentare a probatoriului, prin efectuarea unei expertize topografice și a unei expertize în construcții, probe care să lămurească situația de fapt prin identificarea topografică a imobilului retrocedat și indicarea numărului administrativ, a numerelor de înscriere în cartea funciară și a oricăror altor elemente concrete de natură să permită individualizarea bunului respectiv. Neconcordanțele topografice existente între înscrisurile depuse la dosarul cauzei și conținutul notărilor succesive în cartea funciară nu permit identificarea în concret a imobilului retrocedat prin decizia contestată (construcție și teren), cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acesteia nu se regăsesc mențiuni referitoare la suprafața de teren, descrierea și destinația construcției retrocedate sau orice alte indicii obiective pentru determinarea dreptului de proprietate și a întinderii acestuia.

Efectuarea expertizelor de specialitate este necesară și pentru a se verifica pe baza unor măsurători corecte și a unor schițe actualizate dacă imobilul retrocedat prin decizia contestată nu se suprapune peste ceea ce s-a retrocedat deja prin nota de constatare emisă la data de 25 septembrie 2000 de Comisia specială de restituire.

Pentru evitarea unei asemenea posibile confuzii, se impune a fi depusă la dosarul cauzei atât documentația avută în vedere la emiterea deciziei contestate, cât și documentația în baza căreia a fost întocmită nota de constatare din 25 septembrie 2000 prin care Comisia specială de restituire a dispus retrocedarea imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33, reprezentând Spitalul M., clădire alăturată Palatului Finanțelor, situat la nr. administrativ nr. 35. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va aprecia dacă se impune și suplimentarea probei cu înscrisuri pentru verificarea susținerii recurentului - reclamant că imobilul retrocedat prin decizia contestată a fost construit în anii 1899 - 1900 de Ministerul Finanțelor Maghiare și a devenit proprietatea Statului Român în baza art. 191 din Tratatul de la Trianon, ca despăgubire de război, dat fiind că, prin hotărârea atacată această apărare a fost respinsă pe baza unei situații de fapt și de drept insuficient determinată.

1.2. Instanța de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu exigențele prescrise de lege pentru existența intimatului Ordinul Călugăresc al M. Oradea ca persoană juridică la data formulării cererii de retrocedare din 19 decembrie 2002. Concluzia primei instanțe privind existența persoanei juridice la data formulării cererii de retrocedare s-a întemeiat pe adresa din 22 noiembrie 2002 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, deși un asemenea act nu are efect constitutiv de drepturi, fără a fi însă verificate și susținerile recurentului - reclamant față de celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei.

Astfel, se reține că, potrivit art. I alin. (1) lit. h) din Decretul nr. 810/1949, Ordinul M. nu a mai funcționat ca persoană juridică pe teritoriul României, situație în care dobândirea personalității juridice trebuia probată în conformitate cu legea în vigoare până la adoptarea Legii nr. 489/2006, respectiv Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase. Analiza elementelor definitorii ale persoanei juridice nu a cuprins toate aspectele expuse în susținerea excepției privind lipsa capacității de folosință și implicit, de exercițiu a titularului cererii de retrocedare și aceasta se impunea mai ales față de conținutul procesului - verbal întocmit la 22 ianuarie 2003 de Episcopia Romano Catolică Oradea cu privire la reînființarea ordinelor și mănăstirilor desființate în anul 1948, în care s-a menționat că, Ordinul călugăresc M. Oradea, ca parte componentă a eparhiei respective, se consideră reînființat începând cu data de 15 ianuarie 2003. 1.3.

Instanța de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu motivul invocat de recurentul - reclamant privind lipsa unei motivări în fapt și în drept a actului administrativ atacat. Nemotivarea deciziei contestate, ca motiv de nelegalitate, nu a fost examinată în concret pentru a se stabili dacă autoritatea emitentă a expus considerentele de fapt și de drept avute în vedere pentru retrocedarea dispusă, dacă acestea permit identificarea imobilului retrocedat (construcție și teren) și dacă dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru admiterea cererii de retrocedare din 19 decembrie 2002. 1.4.

Instanța de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu temeiul juridic al preluării imobilului în proprietatea Statului Român și anume, Decretul nr. 302/1948 pentru naționalizarea instituțiilor sanitare particulare, deși din Tabelul/Anexă la acest decret rezultă că a fost naționalizat numai Spitalul M. compus din imobilele înscrise în coala CF nr. ZZ din Oradea cu nr. top HH, II, KK, OO și GG (Spitalul O.R.L., Policlinica de Adulți și Spitalul Dermato - Venerice), pentru care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate al statului prin cererea din 28 martie 1962 formulată de fostul Sfat Popular al orașului regional Oradea.

În condițiile în care imobilul retrocedat prin decizia contestată nu figurează în Tabelul /Anexă la Decretul nr. 302/1948 și prin destinația sa, Palatul Finanțelor Publice, nu putea face obiectul acestui act normativ, având numărul administrativ și topografic atribuit în mod distinct de Spitalul M., naționalizat prin decretul susmenționat, instanța de fond trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru admiterea cererii de retrocedare din 19 noiembrie 2002. Față de obiectul cererii de retrocedare din 19 noiembrie 2002, astfel cum a fost completată prin cererea din 25 martie 2003 și față de nota de constatare din 25 septembrie 2000 emisă de Comisia specială de restituire conform art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 83/1999 pentru restituirea către Episcopia Romano - Catolică Oradea a imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33 - str. S. nr. 2, Județul Bihor, înscris în CF nr. ZZ nr. topo GG, HH, II, JJ și KK, trebuia să se verifice dacă imobilul situat în str. R. nr. 35 înscris în CF nr. ZZ nr. top DD, fostul Palat al Finanțelor și respectiv, fosta Policlinică a fost preluat în mod abuziv de Statul Român de la Ordinul călugăresc al M. în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și poate fi retrocedat în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În acest sens, prezintă relevanță și adresa din anul 2010 emisă de Episcopia Romano - Catolică Oradea în care se precizează că nu există dovezi suplimentare de ordin arhivistic decât cele depuse în Dosarul nr. 2835/C/2009, doar că, în conformitate cu art. 2 și 3 din Decretul nr. 302/1948, odată cu instituțiile sanitare principale au fost naționalizate și instituțiile considerate anexe sau ajutătoare (care nu apăreau astfel explicit în anexa la Decret), iar în cazul asociațiilor care posedau mai multe unități sanitare, acestea erau naționalizate în întregime, chiar dacă numai una dintre unități se încadra în prevederile Decretului.

Aceste susțineri privind aplicarea prevederilor Decretului nr. 302/1948 (în lipsa unor mențiuni exprese cu privire la bun și la fostul proprietar) se impunea a fi analizate și în raport cu situația de carte funciară a imobilului retrocedat, înscris la nr. top inițial DD, dar și cu înscrisurile noi depuse în recurs, din care rezultă istoricul denumirii străzilor (adresa din 24 septembrie 2014 emisă de Primăria Municipiului Oradea), precum și apartenența acestui imobil la Ansamblul urban „Centrul istoric Oradea”, cu un alt număr de cod în Lista Monumentelor Istorice decât imobilul reprezentând „Spitalul Județean” (adresa din 26 noiembrie 2013 emisă de Ministerul Culturii - Direcția Județeană pentru Cultură Bihor).

De asemenea, se impune ca, în cadrul probei cu înscrisuri, să se depună traducerile autorizate ale actelor pe care s-au întemeiat cererea, decizia de retrocedare, precum și toate celelalte înscrisuri referitoare la imobilul reprezentând fostul Palat al Finanțelor. Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte apreciază că se impune rejudecarea cauzei și pe cale de consecință, va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ. din 1865, art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea primei instanțe și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Județul Bihor - Consiliul Județean Bihor împotriva sentinței nr. 70 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2014.