ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3958/2015

Decizia nr. 3958/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, Primarul Municipiului Oradea, în reprezentarea Municipiului Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România, anularea deciziei nr. 2634 din 07.03.2012 emisă de pârâtă prin care s-a decis retrocedarea în natură către Ordinul Călugăresc Mizericordian Oradea a imobilului construcție și teren situate în municipiul Oradea.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 210/CA-P.I. din 6 decembrie 2013, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Oradea, în reprezentarea Municipiului Oradea, în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 210/CA-P.I. din 6 decembrie 2013 a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Oradea, în reprezentarea Municipiului Oradea, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea căii de atac, recurentul invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Prin criticile formulate se susține, în esență, că instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, deși această excepție nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dreptul la apărare și liberul acces în justiție. În același sens, susține recurenta că instanța de fond, la primul și, totodată, ultimul termen de judecată a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului ordinului contestat, în condițiile în care pârâta nu a fost prezentă la acel termen de judecată, neavând astfel posibilitatea să își exprime poziția procesuală față de chestiune invocată din oficiu de instanță.

Mai arată recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, ignorând principiul disponibilității care guvernează procesul civil.

Se mai susține că beneficiarul ordinului contestat avea posibilitatea să formuleze cerere de intervenție, în temeiul dispozițiilor art. 61 și urm. C. proc. civ., republicat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că pe rolul instanțelor judecătorești se află și Dosarul nr. x/35/2012 având ca obiect acțiunea Consiliului Județean Bihor prin care solicită, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, anularea aceleiași decizii nr. 2634 din 7 martie 2012, în care beneficiarul actului a formulat cerere de intervenție în interes propriu. Se mai arată că în acest dosar, prin decizia nr. 4752/2014 s-a admis recursul Consiliului Județean Bihor și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Examinând cererea de recurs și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

2.1. Argumente de fapt și de drept

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea ca inadmisibilă, prin aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, apreciind, în esență, că față de oponența reclamantului de a introduce în cauză beneficiarul actului contestat, instanța nu poate statua legal asupra conduitei autorității administrative materializate în emiterea actului administrativ, cu alte cuvinte nu poate intra în cercetarea pe fond a pricinii.

Analizând raționamentul juridic exprimat în considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a respectat formele de procedură pe care trebuia să le îndeplinească pentru a putea analiza admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ din perspectiva celor două texte legale menționate mai sus.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”.

Dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, prevăd următoarele: „în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond”.

Din economia dispozițiilor legale mai suscitate rezultă că în condițiile în care judecătorul cauzei apreciază că trebuie extins cadrul procesual stabilit de către reclamant prin cererea introductivă de instanță, el are obligația să pună în discuția tuturor părților acest aspect, nu numai a reclamantului, urmând a hotărî după exprimarea punctelor de vedere.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că la primul termen de judecată stabilit în cauză, respectiv la data de 29 noiembrie 2013, după verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată, a fost prezent reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar, reprezentat de consilier juridic, lipsind autoritatea pârâtă Comisia de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România. La acest termen instanța de fond a pus în discuția reprezentantei reclamantului, necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului deciziei atacate și anume Ordinul Călugăresc Mizericordian, consilierul juridic afirmând că nu apreciază necesară această măsură, înțelegând să se judece în contradictoriu doar cu emitentul actului.

Aceste dezbateri au fost consemnate în încheierea de ședință de la 29 noiembrie 2013.

Conform celor menționate în aceeași încheiere de ședință, instanța a acordat cuvântul reclamantului pentru formularea cererii de probatoriu, respingând-o pe aceea privind deplasarea la fața locului a instanței.

În continuare, prin încheierea de ședință se menționează următoarele: „nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului”, reprezentantul reclamantului solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și afirmând că, sub aspectul admisibilității acțiunii, înțelege să se judece doar cu emitentul actului, beneficiarul având posibilitatea să formuleze cerere de intervenție.

În același sens au fost și concluziile scrise depuse la dosar de către reclamant.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2013, instanța de fond a amânat pronunțarea pentru data de 6 decembrie 2013, când prin sentința recurată a respins acțiunea ca inadmisibilă.

În acest context al derulării procedurii de soluționare a prezentei cauze, rezultă că judecătorul fondului nu a respectat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, încălcând totodată și principiul rolului activ în aflarea adevărului, astfel cum acesta este reglementat de art. 22 alin. (1)-(3) C. proc. civ., republicat.

În sensul acestei concluzii, Înalta Curte constată următoarele aspecte de nelegalitate ale sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea:

Instanța de fond a constatat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată cu referire la necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului actului, fără a pune acest aspect și în discuția autorității pârâte, care era direct interesată în această chestiune, în calitate de emitent al actului administrativ destinat Ordinului Călugăresc Mizericordian. Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu condiționează introducerea în cauză a altor subiecte de drept exclusiv de voința reclamantului, iar prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, stabilesc, fără echivoc, obligația judecătorului de a se adresa tuturor părților din proces atunci când invocă necesitatea lărgirii cadrului procesual și numai după ce acestea își exprimă poziția procesuală poate proceda fie la continuarea judecății cauzei, fie la soluționarea ei potrivit tezei a II-a din art. 78 alin. (2) din cod. Or, curtea de apel nu a respectat procedura impusă de lege, având în vedere că autorității pârâte nu i s-a adus la cunoștință despre chestiunea invocată din oficiu de instanță, neexprimând la dosar nici un punct de vedere în acest sens.

Vătămarea procesuală pe care a suferit-o reclamantul din acest punct de vedere constă în aceea că autoritatea pârâtă, dacă ar fi avut posibilitatea să își precizeze opinia în legătură cu introducerea în cauză a beneficiarului actului, judecătorul fondului putea preveni orice greșeală în aflarea adevărului, prin stabilirea corectă a stării de fapt și a dispozițiilor legale incidente, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinicie și legale, astfel cum îl obligă dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Pe de altă parte, instanța de fond, avea posibilitatea să ceară lămuriri în vederea clarificării cadrului procesual, având în vedere specificul materiei contenciosului administrativ, încă din etapa verificării cererii de chemare în judecată și regularizării acesteia, potrivit art. 200 C. proc. civ., republicat, evitând astfel să pună reclamantul în fața unei situații noi, vizând inadmisibilitatea acțiunii sale, direct la primul termen de judecată, acordându-i totodată și cuvântul pe fondul cererii de chemare în judecată.

Se observă, de asemenea, din încheierea din 29 noiembrie 2013, în care s-au consemnat susținerile și dezbaterile asupra cauzei, că instanța nu a indicat temeiul de drept al aspectului invocat din oficiu vizând necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului deciziei contestate și nici al inadmisibilității cererii din acest punct de vedere, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, fiind menționate doar în considerentele sentinței pronunțate. Ca dovadă a acestui fapt, stau concluziile scrise depuse de reclamant, în care se susține că acțiunea este admisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nefăcându-se nicio referire la cele două articole care au stat la baza raționamentului juridic expus în hotărârea recurată.

În acest context, este evident, că maniera în care prima instanță a înțeles să gestioneze procedura de soluționare a cauzei încalcă tocmai principiile fundamentale ale procesului civil pe care le-a enumerat în considerentele sentinței pronunțate: principiul contradictorialității conform căruia fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale și cel al dreptului la apărare care cuprinde drepturile și garanțiile procesuale instituite de lege pentru a da posibilitatea părților să își apere interesele legitime, dar și dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O.

Abordarea primei instanțe cu privire la aceste principii procesuale este însă greșită, deoarece a transferat aplicarea acestora către un terț, care nu este parte în proces, în condițiile în care aceste principii vizează exclusiv părțile unui proces nu și alte persoane a căror conduită procesuală nu poate fi cunoscută sau intuită.

În concluzie, prima instanță a pronunțat o hotărâre casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, situație în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Oradea va stabili cadrul procesual corect, ținând cont de pozițiile atât a reclamantului, cât și a autorității pârâte, dând eficiență și dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, privind rolul activ al judecătorului în procesul civil.

De asemenea, în aprecierea admisibilității unui astfel de demers judiciar, instanța de contencios administrativ trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de-o parte și persoanele vătămate în drepturile și interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei”.

2.2. Temeiul legal al soluției pronunțate

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (2) și ale art. 497 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat Primarul Municipiului Oradea, în reprezentarea Municipiului Oradea împotriva sentinței nr. 210/CA-P.I. din 06 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2015.