ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea formulată la data de că la data

de 14 septembrie 2012 in Dosarul nr 294/35/20123 aflat pe rolul Curții de Apel

Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Județean Bihor a solicitat suspendarea executării Deciziei atacate nr.

2634 din 07 martie 2012 emisă de Guvernul României - Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România privind restituirea în natură a imobilului situat administrativ în

Oradea, județul Bihor, imobil aflat în proprietatea publică a Județului Bihor,

către Ordinul C.M.Oradea, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

In motivarea acțiunii,

s-a arătat că imobilul în discuție nu a fost preluat abuziv de Statul Român în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prin Decretul nr. 302/1948 ci, în

conformitate cu Tratatul de la Trianon din anul 1920, art. 191.

S-a mai susținut in

cererea de suspendare că Spitalul M. a fost solicitat la retrocedare printr-o

altă cerere formulată de către Episcopia Romano Catolică în baza O.U. nr. 83/1999

și imobilul din Oradea, unde a funcționat acest spital a fost retrocedat

Episcopiei Romano-Catolice Oradea prin nota de constatare nr. 27 din 27 septembrie

2000, notă emisă de Comisia Specială de restituire constituită conform art. 2. alin.

(1) din O.U.G. nr. 83/1999, imobile intabulate în baza încheierii nr. 17087 din

17 octombrie 2000 în Oradea, fiind vătămat grav dreptul de proprietate publică,

atâta timp cât titularul dreptului de retrocedare nu a prezentat dovezi solide

cu care să probeze dreptul de proprietate.

In lipsa dovezii

dreptului de proprietate, a apreciat reclamantul că este îndeplinită condiția

cazului bine justificat pentru a solicita suspendarea executării actului.

In ceea ce privește

condiția pagubei iminente, s-a invocat perturbarea previzibilă gravă a

funcționarii activității C.J. Bihor care vizează mutarea sediului în imobilul

in litigiu, la momentul cererii C.J. Bihor desfășurându-si activitatea într-un

imobil care nu aparține domeniului public sau privat al județului Bihor, iar

pentru alte instituții publice plătește chirie din lipsă de spații.

Pârâta Comisia

Specială de retrocedare și intervenientul în interes propriu Ordinul C.M.

Oradea - prin Episcopia Romano-Catolică Oradea au depus la dosar întâmpinări cu

privire la cererea de suspendare solicitând respingerea acesteia ca

neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin

Încheierea

din data de 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată

de reclamantul Județul Bihor – prin Președintele C.J. Bihor, în contradictoriu

cu pârâtul Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și intervenientul în

interes propriu Ordinul C.M. Oradea- prin Episcopia Romano-Catolică Oradea

privind suspendarea executării Deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de

Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut celtelor religioase din România.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, pentru admisibilitatea unei

cereri de suspendare a executării unui act administrativ trebuie îndeplinite

cumulativ două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei,

măsura suspendării fiind o măsură de excepție, dat fiind că actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția

de autenticitate și veridicitate. De aici, rezultă principiul executării din

oficiu, dat fiind că actul administrativ are caracter executoriu.

Judecătorul fondului

a apreciat că aspectele invocate de reclamant vizează soluționarea fondului

cauzei și nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, instanța reținând

că nu este întrunită condiția cazului bine justificat, împrejurările de fapt

invocate de reclamant nefiind susceptibile să creeze îndoieli serioase în

privința legalității actelor administrative contestate.

Curtea de Apel a

apreciat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție privind existența

pagubei iminente, reținându-se că reclamantul, pe de o parte, nu a făcut dovada

intenției de a se muta in spațiul in litigiu, iar respectivul imobil este liber

de câțiva ani, fără ca instituția care îl avea in administrare să ia vreo

măsură pentru conservarea acestuia.

II. Recursul.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul Județul Bihor – C.J. Bihor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat că instanța de fond nu a avut in vedere argumentele expuse

in cererea de suspendare, respectiv emiterea Deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012

de către Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare cu depășirea

competenței acestui organ, împrejurare ce constituie un „caz bine justificat”

in accepțiunea legii.

In acest sens, s-a

arătat că imobilul situat in Oradea, nu a fost preluat in mod abuziv de către

Statul Român in perioada 6 martie – 1645 – 22 decembrie 1989, prin Decretul nr.

302/1948, ci in conformitate cu art. 191 din Tratatul de la Trianon din anul

1920.

De asemenea, s-a

arătat că Spitalul M. naționalizat in baza prevederilor Decretului nr. 302/1948

a fost solicitat la retrocedare printr-o altă cerere formulată de către

Episcopia Romano – Catolică Oradea în baza prevederilor O.U.G. nr. 83/1999.

Cu privire la

condiția prevenirii unei pagube iminente, s-a arătat că executarea actului

produce perturbarea gravă a funcționării C.J. Bihor care vizează mutarea

sediului in acest imobil.

Procedura în

fața instanței de recurs.

Recurentul a depus în

conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea

cererii de recurs, respectiv extras din Tratatul de la Trianon și Raportul

privind naționalizarea Spitalului M. din anul 1948 tradus de traducător

autorizat.

Intimatul –pârât și

intimatul intervenient au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea

recursului nefiind făcută dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004.

Considerentele

și soluția instanței de recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând motivele de recurs formulate în raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe

prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ

constituind el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Pentru aceste motive,

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte,

investită cu soluționarea recursului reține că obiectul cauzei îl constituie

cererea formulată de către reclamantul Județul Bihor- C.J. Bihor de suspendare

a executării Deciziei nr. 2634 din 07 martie 2012 emisă de Guvernul României –

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România privind restituirea in natură a imobilului situat

administrativ in Oradea,, județul Bihor către Ordinul Călugăresc M. Oradea până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect cererea de

anulare a aceluiași ordin, cerere intemeiată in baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Suspendarea executării

actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru

motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente

pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat”

Art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Nu pot fi subsumate

condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui

act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui

asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care

privește examinarea legalității.

Ori, aprecierea

recurentului – reclamant cu privire la emiterea actului cu depășirea

competenței Comisiei de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase, deși doctrinar este acceptat ca reprezentând un „caz bine

justificat”, in concret nu reprezintă o împrejurare care poate fi verificată de

către instanța de contencios administrativ in procedura cererii de suspendare,

întrucât analiza exercitării dreptului de apreciere al autorităților publice cu

încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, vizează in speță cercetarea

fondului cauzei, respectiv împrejurarea dacă imobilul in litigiu a fost preluat

de către stat in baza Decretului nr. 302/1948 sau in conformitate cu

prevederile art. 191 din Tratatului de la Trianon, stabilirea titularului

dreptului de proprietate asupra acestuia.

Înalta

Curte, in acord cu soluția instanței de fond, analizând actul atacat prin

prisma aspectelor invocate și in limitele expuse anterior, constată că nu sunt

indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt

sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate a actului administrativ.

In ceea

ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are

în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public, in speță fiind invocată cea de a doua teză.

Înalta

Curte reține că, pentru existența unei pagube, in accepțiunea textului, această

perturbare previzibilă și gravă a funcționării C.J., trebuie să fie o

consecință a executării actului administrativ, acesta nefiind presupusă, dat

fiind caracterul de excepție al suspendării actelor administrative.

Recurentul

– reclamant a invocat, ca și motiv, împrejurarea că nu ar mai putea sa își

stabilească sediul instituției in acest imobil, aspect neprobat și care nu

satisface cerința legii, imobilul fiind in prezent liber, fără a se fi luat

măsuri de conservare a acestuia pentru prevenirea degradării.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există

motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Județul Bihor respectiv, C.J. Bihor împotriva Încheierii din data

de 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2013.