ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Prin cererea formulată la data de că la data de 14 septembrie 2012 in Dosarul nr 294/35/20123 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Județean Bihor a solicitat suspendarea executării Deciziei atacate nr. 2634 din 07 martie 2012 emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România privind restituirea în natură a imobilului situat administrativ în Oradea, județul Bihor, imobil aflat în proprietatea publică a Județului Bihor, către Ordinul C.M.Oradea, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

In motivarea acțiunii, s-a arătat că imobilul în discuție nu a fost preluat abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prin Decretul nr. 302/1948 ci, în conformitate cu Tratatul de la Trianon din anul 1920, art. 191. S-a mai susținut in cererea de suspendare că Spitalul M. a fost solicitat la retrocedare printr-o altă cerere formulată de către Episcopia Romano Catolică în baza O.U. nr. 83/1999 și imobilul din Oradea, unde a funcționat acest spital a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice Oradea prin nota de constatare nr. 27 din 27 septembrie 2000, notă emisă de Comisia Specială de restituire constituită conform art. 2. alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, imobile intabulate în baza încheierii nr. 17087 din 17 octombrie 2000 în Oradea, fiind vătămat grav dreptul de proprietate publică, atâta timp cât titularul dreptului de retrocedare nu a prezentat dovezi solide cu care să probeze dreptul de proprietate.

In lipsa dovezii dreptului de proprietate, a apreciat reclamantul că este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru a solicita suspendarea executării actului. In ceea ce privește condiția pagubei iminente, s-a invocat perturbarea previzibilă gravă a funcționarii activității C.J. Bihor care vizează mutarea sediului în imobilul in litigiu, la momentul cererii C.J. Bihor desfășurându-si activitatea într-un imobil care nu aparține domeniului public sau privat al județului Bihor, iar pentru alte instituții publice plătește chirie din lipsă de spații. Pârâta Comisia Specială de retrocedare și intervenientul în interes propriu Ordinul C.M. Oradea - prin Episcopia Romano-Catolică Oradea au depus la dosar întâmpinări cu privire la cererea de suspendare solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond. Prin Încheierea din data de 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Județul Bihor – prin Președintele C.J. Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și intervenientul în interes propriu Ordinul C.M. Oradea- prin Episcopia Romano-Catolică Oradea privind suspendarea executării Deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut celtelor religioase din România.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, măsura suspendării fiind o măsură de excepție, dat fiind că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate. De aici, rezultă principiul executării din oficiu, dat fiind că actul administrativ are caracter executoriu. Judecătorul fondului a apreciat că aspectele invocate de reclamant vizează soluționarea fondului cauzei și nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, instanța reținând că nu este întrunită condiția cazului bine justificat, împrejurările de fapt invocate de reclamant nefiind susceptibile să creeze îndoieli serioase în privința legalității actelor administrative contestate.

Curtea de Apel a apreciat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție privind existența pagubei iminente, reținându-se că reclamantul, pe de o parte, nu a făcut dovada intenției de a se muta in spațiul in litigiu, iar respectivul imobil este liber de câțiva ani, fără ca instituția care îl avea in administrare să ia vreo măsură pentru conservarea acestuia. II. Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Județul Bihor – C.J. Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat că instanța de fond nu a avut in vedere argumentele expuse in cererea de suspendare, respectiv emiterea Deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 de către Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare cu depășirea competenței acestui organ, împrejurare ce constituie un „caz bine justificat” in accepțiunea legii.

In acest sens, s-a arătat că imobilul situat in Oradea, nu a fost preluat in mod abuziv de către Statul Român in perioada 6 martie – 1645 – 22 decembrie 1989, prin Decretul nr. 302/1948, ci in conformitate cu art. 191 din Tratatul de la Trianon din anul 1920. De asemenea, s-a arătat că Spitalul M. naționalizat in baza prevederilor Decretului nr. 302/1948 a fost solicitat la retrocedare printr-o altă cerere formulată de către Episcopia Romano – Catolică Oradea în baza prevederilor O.U.G. nr. 83/1999. Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, s-a arătat că executarea actului produce perturbarea gravă a funcționării C.J. Bihor care vizează mutarea sediului in acest imobil. Procedura în fața instanței de recurs.

Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs, respectiv extras din Tratatul de la Trianon și Raportul privind naționalizarea Spitalului M. din anul 1948 tradus de traducător autorizat. Intimatul –pârât și intimatul intervenient au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea recursului nefiind făcută dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Considerentele și soluția instanței de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Pentru aceste motive, suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. Înalta Curte, investită cu soluționarea recursului reține că obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de către reclamantul Județul Bihor- C.J.

Bihor de suspendare a executării Deciziei nr. 2634 din 07 martie 2012 emisă de Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România privind restituirea in natură a imobilului situat administrativ in Oradea,, județul Bihor către Ordinul Călugăresc M. Oradea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect cererea de anulare a aceluiași ordin, cerere intemeiată in baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat” Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care privește examinarea legalității.

Ori, aprecierea recurentului – reclamant cu privire la emiterea actului cu depășirea competenței Comisiei de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, deși doctrinar este acceptat ca reprezentând un „caz bine justificat”, in concret nu reprezintă o împrejurare care poate fi verificată de către instanța de contencios administrativ in procedura cererii de suspendare, întrucât analiza exercitării dreptului de apreciere al autorităților publice cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, vizează in speță cercetarea fondului cauzei, respectiv împrejurarea dacă imobilul in litigiu a fost preluat de către stat in baza Decretului nr. 302/1948 sau in conformitate cu prevederile art. 191 din Tratatului de la Trianon, stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra acestuia.

Înalta Curte, in acord cu soluția instanței de fond, analizând actul atacat prin prisma aspectelor invocate și in limitele expuse anterior, constată că nu sunt indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ. In ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, in speță fiind invocată cea de a doua teză.

Înalta Curte reține că, pentru existența unei pagube, in accepțiunea textului, această perturbare previzibilă și gravă a funcționării C.J., trebuie să fie o consecință a executării actului administrativ, acesta nefiind presupusă, dat fiind caracterul de excepție al suspendării actelor administrative. Recurentul – reclamant a invocat, ca și motiv, împrejurarea că nu ar mai putea sa își stabilească sediul instituției in acest imobil, aspect neprobat și care nu satisface cerința legii, imobilul fiind in prezent liber, fără a se fi luat măsuri de conservare a acestuia pentru prevenirea degradării. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Județul Bihor respectiv, C.J. Bihor împotriva Încheierii din data de 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013.