ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2008

Asupra recursului penal de

față;

Din actele dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din data de

31 iulie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 24591/3/2007 (nr. vechi

1459/2008), a fost respinsă, ca nefondată, cererea de constatare a încetării de

drept a măsurii arestării preventive a inculpatului G.V.

În temeiul dispozițiilor art.

300

2

, a art. 160

b

C. proc. pen. și a art. 5 paragraf 1 lit.

a) din C.E.D.O.L.F., s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a reținut, cu privire la cererea de constare a încetării de

drept a măsurii arestării preventive a inculpatului că această măsură a fost

menținută în baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., prin sentința penală nr.

674 din 5 iunie 2008, inculpatul fiind major la data indicată, astfel încât

potrivit dispozițiilor art. 160

b

și ale art. 300

2

C.

proc. pen., discutarea stării de arest se realizează la maximum 60 de zile, sub

sancțiunea încetării de drept a măsurii, astfel după cum se arată și în decizia

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. VII/2006,

minoritatea inculpatului la data săvârșirii faptei fiind relevantă doar sub

aspectul aplicării instituțiilor de drept substanțial și a procedurii speciale

de judecată, prevăzută de art. 480 și urm. C. proc. pen., iar nu în materia

arestării preventive; în consecință, s-a apreciat că dispozițiile art. 160

h

alin. (3) C. proc. pen., nu sunt incidente dacă la momentul cenzurării măsurii

arestării preventive inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani.

Asupra stării de arest

preventiv a inculpatului s-a reținut că acesta a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen. și tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., în baza rechizitoriului emis de Parchetul de pe

lângă Tribunal București, în dosarul de urmărire penală nr. 1093/P/2007,

inculpatul fiind condamnat prin sentința penală nr. 674 din 5 iunie 2008 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, la o pedeapsă privativă de

libertate.

Din verificarea actelor

dosarului instanța a constatat că temeiurile care au determinat inițial

arestarea se mențin, fiind întrunite, cumulativ, exigențele art. 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen., pentru faptele reținute în sarcina inculpatului legea

prevăzând o limită a pedepselor mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a

inculpatului prezentând pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă

din modul de operare, urmarea produsă și pluralitatea infracțiunilor, astfel

încât se impune menținerea stării de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând admiterea

recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, constatarea încetării

de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului (la 15 iulie 2008), iar

în subsidiar, revocarea măsurii arestării preventive în temeiul dispozițiilor art.

160

b

alin. (2) C. proc. pen.

S-a susținut că inculpatul

era minor la momentul comiterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată

și condamnat în primă instanță, astfel încât față de acesta urmează a se aplica

normele de procedură speciale prevăzute de art. 480 și urm. C. proc. pen.,

legalitatea măsurii arestării impunându-se a fi verificată la maximum 40 de

zile sub sancțiunea încetării de drept a măsurii arestării preventive.

În subsidiar, în condițiile

în care se va aprecia că a fost respectat intervalul de timp impus pentru

verificarea legalității măsurii arestării s-a solicitat revocarea acestei

măsuri preventive, deoarece a fost în mod nelegal și netemeinic menținută.

Analizând recursul declarat

prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin (3). C. proc. pen., se constată că acesta

este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează.

Din verificarea actelor

dosarului rezultă că față de inculpatul G.V. a fost dispusă măsura arestării

preventive în baza mandatului de arestare nr. 76/ UP din 18 aprilie 2007 emis

de Tribunalul București, în dosarul nr. 13630/3/2007, instanța reținând că în

cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, 146, 148 lit. f), art.

149

1

și 151 C. proc. pen., faptele inculpatului care, la 15 aprilie

2007, în jurul orelor 23,00, împreună cu mai multe persoane a fost implicat

într-un conflict cu un grup de persoane și l-a înjunghiat pe numitul T.A. (care

a suferit o leziune care i-a pus viața în primejdie) și pe numitul P.M., care a

decedat ca urmare a leziunilor produse, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen. și art. 174 – art. 175 lit. i), ambele cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art.

33 lit. a) C. pen., fiind pedepsite cu închisoarea de la 15 la 25 de ani,

inculpatul aflându-se în situația prevăzută de art. 143 și art. 148 lit. f) C.

proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise fiind mai mare de

4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului, prezentând un pericol concret

pentru ordinea publică.

Măsura arestării preventive

astfel dispusă a fost prelungită și apoi menținută de către instanța ce a

soluționat cauza în fond.

Se va reține, de asemenea,

că prin sentința penală nr. 674 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art. 33 C. pen., a fost condamnat inculpatul

G.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71,m 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art.

20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm. și ale art. 33 – art. 34 lit. c) C. pen., a fost condamnat același

inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71 și

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art.

33 – art. 34 lit. b) au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să

execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, fiind interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C.

pen.

Analizând recursul declarat

se va constata, referitor la problema normelor aplicabile cu privire la

termenul maxim de verificare a legalității măsurii arestării inculpatului

minor, devenit major în cursul procesului penal, că instanța de apel a apreciat

corect în sensul aplicării normelor generale, prevăzute de art. 160

b

C. proc. pen. și nu a art. 160

h

alin. (3) C. proc. pen., deoarece

aplicarea acestor din urmă dispoziții, cu caracter derogatoriu, vizează

exclusiv verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării inculpatului

minor, astfel după cum în mod expres se arată în norma invocată, în același

sens fiind și dispozițiile cuprinse în decizia nr. VII/2006 a Secțiilor Unite

ale Înaltei Curți de Casație și justiție.

Rezultă așadar că în timpul

judecății, în privința inculpatului minor verificarea legalității și

temeiniciei măsurii arestării se efectuează, sub sancțiunea încetării de drept

a măsurii, la maximum 30 și, respectiv, 40 de zile, în funcție de vârsta

minorului, potrivit art. 160

h

alin. (2) C. proc. pen., respectiv art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., ulterior împlinirii vârstei de 18 ani

aplicându-se dispozițiile art. 160

b

C. proc. pen., verificarea legalității

măsurii arestării realizându-se la maximum 60 de zile.

Așadar, se va reține că

verificarea, de către instanța de apel a legalității și temeiniciei arestării

inculpatului s-a realizat corect, în aplicarea dispozițiilor art. 160

b

C. proc. pen. și cu respectarea termenului de 60 de zile, prevăzut în norma

menționată, astfel încât legal și temeinic s-a respins cererea de constatare a

încetării de drept a măsurii arestării preventive, neîntrunindu-se condițiile

prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Referitor la criticile

vizând nelegalitatea și netemeinicia menținerii stării de arest a inculpatului

se constată că acesta a fost trimis în judecată și apoi condamnat de către

prima instanță pentru fapte de o gravitate excepțională, inculpatul

manifestându-se violent și aplicând lovituri de cuțit victimelor P.M. și T.A.,

prima dintre acestea decedând, iar viața celei de a doua fiind pusă în pericol

datorită agresiunii inculpatului.

Având în vedere acțiunile

repetate, de o violență extremă, ale inculpatului, atitudinea acestuia și

urmarea deosebit de gravă a faptelor sale, se va reține că în mod just instanța

a apel a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143,

art. 148 lit. f) C. proc. pen., neîncetând temeiurile ce au justificat inițial

luarea măsurii arestării, menținerea măsurii impunându-se în continuare față de

pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a

inculpatului.

Pe de altă parte, se

constată că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare care, chiar dacă

este nedefinitivă, constituie astfel cu a statuat și C.E.D.O., un temei

suficient de menținere a stării de detenție provizorie.

Față de cele ce preced, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi

respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat G.V. împotriva încheierii din 31 iulie

2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 24591/3/2007 (nr. vechi 1459/2008).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 august 2008.