ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2008

Asupra recursului penal de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 31 iulie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 24591/3/2007 (nr. vechi 1459/2008), a fost respinsă, ca nefondată, cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului G.V. În temeiul dispozițiilor art. 300 2 , a art. 160 b C. proc. pen. și a art. 5 paragraf 1 lit. a) din C.E.D.O.L.F., s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, cu privire la cererea de constare a încetării de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului că această măsură a fost menținută în baza dispozițiilor art. 350 C. proc.

pen., prin sentința penală nr. 674 din 5 iunie 2008, inculpatul fiind major la data indicată, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 160 b și ale art. 300 2 C. proc. pen., discutarea stării de arest se realizează la maximum 60 de zile, sub sancțiunea încetării de drept a măsurii, astfel după cum se arată și în decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. VII/2006, minoritatea inculpatului la data săvârșirii faptei fiind relevantă doar sub aspectul aplicării instituțiilor de drept substanțial și a procedurii speciale de judecată, prevăzută de art. 480 și urm. C. proc. pen., iar nu în materia arestării preventive; în consecință, s-a apreciat că dispozițiile art. 160 h alin. (3) C. proc.

pen., nu sunt incidente dacă la momentul cenzurării măsurii arestării preventive inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani. Asupra stării de arest preventiv a inculpatului s-a reținut că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în baza rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Tribunal București, în dosarul de urmărire penală nr. 1093/P/2007, inculpatul fiind condamnat prin sentința penală nr. 674 din 5 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la o pedeapsă privativă de libertate. Din verificarea actelor dosarului instanța a constatat că temeiurile care au determinat inițial arestarea se mențin, fiind întrunite, cumulativ, exigențele art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pentru faptele reținute în sarcina inculpatului legea prevăzând o limită a pedepselor mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din modul de operare, urmarea produsă și pluralitatea infracțiunilor, astfel încât se impune menținerea stării de arest a inculpatului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului (la 15 iulie 2008), iar în subsidiar, revocarea măsurii arestării preventive în temeiul dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen. S-a susținut că inculpatul era minor la momentul comiterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, astfel încât față de acesta urmează a se aplica normele de procedură speciale prevăzute de art. 480 și urm. C. proc. pen., legalitatea măsurii arestării impunându-se a fi verificată la maximum 40 de zile sub sancțiunea încetării de drept a măsurii arestării preventive. În subsidiar, în condițiile în care se va aprecia că a fost respectat intervalul de timp impus pentru verificarea legalității măsurii arestării s-a solicitat revocarea acestei măsuri preventive, deoarece a fost în mod nelegal și netemeinic menținută. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin (3). C. proc.

pen., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează. Din verificarea actelor dosarului rezultă că față de inculpatul G.V. a fost dispusă măsura arestării preventive în baza mandatului de arestare nr. 76/ UP din 18 aprilie 2007 emis de Tribunalul București, în dosarul nr. 13630/3/2007, instanța reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, 146, 148 lit. f), art. 149 1 și 151 C. proc. pen., faptele inculpatului care, la 15 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00, împreună cu mai multe persoane a fost implicat într-un conflict cu un grup de persoane și l-a înjunghiat pe numitul T.A. (care a suferit o leziune care i-a pus viața în primejdie) și pe numitul P.M., care a decedat ca urmare a leziunilor produse, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

și art. 174 – art. 175 lit. i), ambele cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art. 33 lit. a) C. pen., fiind pedepsite cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, inculpatul aflându-se în situația prevăzută de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică. Măsura arestării preventive astfel dispusă a fost prelungită și apoi menținută de către instanța ce a soluționat cauza în fond. Se va reține, de asemenea, că prin sentința penală nr. 674 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

și a art. 33 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71,m 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și ale art. 33 – art. 34 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 33 – art. 34 lit. b) au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, fiind interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Analizând recursul declarat se va constata, referitor la problema normelor aplicabile cu privire la termenul maxim de verificare a legalității măsurii arestării inculpatului minor, devenit major în cursul procesului penal, că instanța de apel a apreciat corect în sensul aplicării normelor generale, prevăzute de art. 160 b C. proc. pen. și nu a art. 160 h alin. (3) C. proc. pen., deoarece aplicarea acestor din urmă dispoziții, cu caracter derogatoriu, vizează exclusiv verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării inculpatului minor, astfel după cum în mod expres se arată în norma invocată, în același sens fiind și dispozițiile cuprinse în decizia nr. VII/2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și justiție.

Rezultă așadar că în timpul judecății, în privința inculpatului minor verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării se efectuează, sub sancțiunea încetării de drept a măsurii, la maximum 30 și, respectiv, 40 de zile, în funcție de vârsta minorului, potrivit art. 160 h alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., ulterior împlinirii vârstei de 18 ani aplicându-se dispozițiile art. 160 b C. proc. pen., verificarea legalității măsurii arestării realizându-se la maximum 60 de zile. Așadar, se va reține că verificarea, de către instanța de apel a legalității și temeiniciei arestării inculpatului s-a realizat corect, în aplicarea dispozițiilor art. 160 b C. proc.

pen. și cu respectarea termenului de 60 de zile, prevăzut în norma menționată, astfel încât legal și temeinic s-a respins cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, neîntrunindu-se condițiile prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Referitor la criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia menținerii stării de arest a inculpatului se constată că acesta a fost trimis în judecată și apoi condamnat de către prima instanță pentru fapte de o gravitate excepțională, inculpatul manifestându-se violent și aplicând lovituri de cuțit victimelor P.M. și T.A., prima dintre acestea decedând, iar viața celei de a doua fiind pusă în pericol datorită agresiunii inculpatului.

Având în vedere acțiunile repetate, de o violență extremă, ale inculpatului, atitudinea acestuia și urmarea deosebit de gravă a faptelor sale, se va reține că în mod just instanța a apel a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen., neîncetând temeiurile ce au justificat inițial luarea măsurii arestării, menținerea măsurii impunându-se în continuare față de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare care, chiar dacă este nedefinitivă, constituie astfel cu a statuat și C.E.D.O., un temei suficient de menținere a stării de detenție provizorie.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.V. împotriva încheierii din 31 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 24591/3/2007 (nr. vechi 1459/2008). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 august 2008.