ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 268/2009

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 342 din 27 octombrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Ialomița, secția penală, în dosarul nr. 2545/96/2009, s-a dispus

condamnarea inculpatului V.G., la pedeapsa de 24 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută

de art. 174 alin. (1)

lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

și b) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 8 ani.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate

a executării pedepsei de 10 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul

V.G. prin sentința penală nr. 461 din 21 decembrie 2006 de Judecătoria Odorheiu

Secuiesc și dispune executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa

aplicată în cauză, cu aplicarea unui spor de 2 luni închisoare, inculpatul în

final

urmând să execute 25 ani închisoare și

interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 8 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzută de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii

pronunțată în cauză și până la executarea efectivă a pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și arestării preventive de la 15 iulie 2008 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a

inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul V.G., cauza fiind

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori, sub nr. 2545/96/2008.

La data de 16 ianuarie 2009 instanța de apel a pus în discuție,

conform dispozițiilor art. 300

2

C.

proc. pen., verificarea

legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive și respectiv, oportunitatea menținerii sau revocării acestei măsuri.

Prin încheierea pronunțată în aceeași dată, instanța de apel a dispus,

printre altele, în baza art. 300

2

, raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului V.G.

Instanța de control judiciar a apreciat că, temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a

inculpatului subzistă în continuare, nu au suferit

modificări și cu atât mai

mult nu au încetat.

S-a mai reținut în motivarea încheierii atacate că, în raport de

temeiurile arestării preventive, aceasta rezidă în îndeplinirea condițiilor

art. 143, art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., constând în

aceea că, după comiterea faptei, inculpatul s-a

ascuns în scopul de a se

sustrage de la urmărirea penală, lăsarea în

libertate a acestuia prezentând pericol concret pentru ordinea publică.

S-a mai susținut în motivarea încheierii că, temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive, impun în continuare privarea sa de

libertate, nesubzistând elementele care să conducă la concluzia că au încetat

motivele care au justificat luarea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.G.,

solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în

stare de libertate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpați, constată că

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 5 paragraful 4 din

C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de

libertatea sa prin

arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal,

pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii

sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.

Potrivit art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

din același

cod.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art.

160

b

alin. (2) C. proc. pen.

, dacă instanța

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate, menține măsura arestării preventive.

Revenind la cauză, se reține că, referitor la legalitatea măsurii

arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în

conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.,

inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața autorității

judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit fapte

prevăzute de legea penală.

Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condițiile art.

149

1

C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor

procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și

temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar.

Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior,

menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința

penală nr. 342 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția

penală, în dosarul nr. 2545/96/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului V.G.

la pedeapsa de 24 ani închisoare,

Hotărârea de condamnare a inculpatului pentru faptele reținute în

sarcina lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a

din C.E.D.O., menținerea măsurii arestării.

Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea

actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța investită cu

soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea

preventivă a inculpatului, fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C.

proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen.,

respectiv inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar modalitatea și împrejurările

comiterii ei, gradul ridicat de pericol social al acesteia, demonstrează că,

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

În acest sens, s-a reținut că, fapta inculpatului a constat în aceea

că, la data de 6 iulie 2008, inculpatul a intrat în locuința victimelor S.V. și

S.M., unde după un conflict spontan, fără vreun

mobil premeditat cu ajutorul unor obiecte înțepătoare, tăietoare, găsite

la

întâmplare, Ie-a aplicat acestora multiple lovituri care au vizat

organele vitale și care în final ai provocat moartea.

Pe de altă parte, instanța învestită cu soluționarea apelului

inculpatului, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a măsurii

arestării preventive după pronunțarea hotărârii de condamnare, a constatat că

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a

inculpatului continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate

a acestuia.

Înalta Curte constată că, pentru infracțiunea pentru care inculpatul a

fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai

mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia

ar crea un sentiment de

insecuritate în rândul comunității și un pericol

pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea sa

preventivă nu s-au schimbat, ele subzistând în continuare.

Așadar, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5

paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpatul va fi

obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba

maghiară se va plăti din

fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva

încheierii din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2545/96/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară se va plăti din

fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2009.