ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 268/2009

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 342 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în dosarul nr. 2545/96/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului V.G., la pedeapsa de 24 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 8 ani. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul V.G.

prin sentința penală nr. 461 din 21 decembrie 2006 de Judecătoria Odorheiu Secuiesc și dispune executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată în cauză, cu aplicarea unui spor de 2 luni închisoare, inculpatul în final urmând să execute 25 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani. În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțată în cauză și până la executarea efectivă a pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 15 iulie 2008 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul V.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. 2545/96/2008. La data de 16 ianuarie 2009 instanța de apel a pus în discuție, conform dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și respectiv, oportunitatea menținerii sau revocării acestei măsuri. Prin încheierea pronunțată în aceeași dată, instanța de apel a dispus, printre altele, în baza art. 300 2 , raportat la art. 160 b C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului V.G.

Instanța de control judiciar a apreciat că, temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în continuare, nu au suferit modificări și cu atât mai mult nu au încetat. S-a mai reținut în motivarea încheierii atacate că, în raport de temeiurile arestării preventive, aceasta rezidă în îndeplinirea condițiilor art. 143, art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., constând în aceea că, după comiterea faptei, inculpatul s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, lăsarea în libertate a acestuia prezentând pericol concret pentru ordinea publică. S-a mai susținut în motivarea încheierii că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, impun în continuare privarea sa de libertate, nesubzistând elementele care să conducă la concluzia că au încetat motivele care au justificat luarea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.G., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpați, constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b din același cod.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. , dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.

Revenind la cauză, se reține că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condițiile art. 149 1 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar. Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința penală nr. 342 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în dosarul nr. 2545/96/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului V.G.

la pedeapsa de 24 ani închisoare, Hotărârea de condamnare a inculpatului pentru faptele reținute în sarcina lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a din C.E.D.O., menținerea măsurii arestării. Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța investită cu soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpatului, fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar modalitatea și împrejurările comiterii ei, gradul ridicat de pericol social al acesteia, demonstrează că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, s-a reținut că, fapta inculpatului a constat în aceea că, la data de 6 iulie 2008, inculpatul a intrat în locuința victimelor S.V. și S.M., unde după un conflict spontan, fără vreun mobil premeditat cu ajutorul unor obiecte înțepătoare, tăietoare, găsite la întâmplare, Ie-a aplicat acestora multiple lovituri care au vizat organele vitale și care în final ai provocat moartea. Pe de altă parte, instanța învestită cu soluționarea apelului inculpatului, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunțarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.

Înalta Curte constată că, pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității și un pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea sa preventivă nu s-au schimbat, ele subzistând în continuare. Așadar, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpatul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2545/96/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2009.