ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2945/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2945/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177 din 31 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Giulgiu, secția penală, în baza art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la o

pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 61 alin. (1) C.

pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa de 3

ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2819 din 16

noiembrie 2006 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă prin neapelare), din care

s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 257 zile.

A fost contopit restul de

pedeapsă de 257 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, dispunându-se

ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au

interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 350 alin. (1) C.

proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării

preventive de la 18 septembrie 2007 la zi.

S-a luat act că părțile

vătămate S.N., S.F.S. și V.Ș. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a

fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență

București.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile Spitalul Universitar de Urgență București suma de

9283,74 lei, cu titlu de cheltuieli ele spitalizare pentru partea vătămată S.N.

și suma de 4840,73 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea

vătămată V.Ș., plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței

și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din

fondurile M.J.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Giurgiu cu nr. 338/P/2007 din 12 decembrie 2007

inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

alin. (1) combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. reținându-se că, în ziua de 16 septembrie 2007,

după ce a cumpărat de la martorul O.V. un briceag cu buton, cu deschidere

laterală și cu lungimea lamei de 10-15 cm, în jurul orelor 20,30, aflându-se pe

o uliță a satului Novaci aparținând de orașul Mihăilești, județul Giurgiu, a

înjunghiat-o, cu briceagul cumpărat, mai întâi pe partea vătămată V.Ș., după

care a alergat după partea vătămată S.N., pe care a înjunghiat-o două ori în

spate și o dată în piept, iar când a încercat să o înjunghie și pe partea

vătămată S.F.S., aceasta a parat lovitura și a fost tăiată la mâna stângă.

Prin sentința penală nr. 244

din 12 mai 2008 Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1), combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.G., la o pedeapsă de 8 ani

închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea

de omor deosebit de grav.

În baza art. 39 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată prin

prezenta sentință, cu restul rămas neexecutat de 257 zile din pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 224 din 31 martie 2006

a Judecătoriei Bolintin Vale, definitivă prin neapelare, dispunând ca, în final,

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În baza art. 71 C. pen.,

i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și, conform art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și a arestării

preventive de la 18 septembrie 2007 la zi.

S-a luat act că părțile

vătămate S.N., S.F.S. și V.Ș. nu s-au constituit părți civile.

În baza dispozițiilor Legii

nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de

Urgență București și a fost obligat inculpatul să plătească unității

spitalicești, suma de 9283,74 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru

partea vătămată S.N. și suma de 4840,73 lei, cu titlu de cheltuieli de

spitalizare a părții vătămate V.Ș.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei,

onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Prin Decizia penală nr. 203/

A din 11 august 2008, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de inculpatul P.G. împotriva

sentinței penale nr. 244 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu,

secția penală.

A fost desființată sentința

apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Totodată, a fost menținută

starea de arest a inculpatului P.G.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel București a avut în vedere faptul că, în cauză au fost

încălcate prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) teza a IV-a C. proc. pen.,

potrivit cărora judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă nu mai

poate participa la soluționarea cauzei în fond și că dispozițiile legale

privind incompatibilitatea aparțin instituției juridice referitoare la

compunerea instanței, nerespectarea acestor dispoziții fiind sancționată cu

nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

După casarea cu trimitere spre

rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Giurgiu sub nr. 2113/122/2008,

la data de 01 septembrie 2008.

În faza cercetării judecătorești

au fost audiate părțile vătămate S.F.S., V.Ș., S.N., inculpatul P.G. și

martorii D.M., M.F., P.N. și Z.C.

Analizând întreg materialul

probator administrat în cauză tribunalul a reținut că, la data de 16 septembrie

2007, în jurul orei 18,00, inculpatul P.G. a cumpărat de la martorul O.V. un

briceag cu buton cu deschidere laterală, având lungimea lamei de 10-15 cm. În seara

aceleiași zile, în jurul orelor 20,30, în timp ce părțile vătămate S.N., V.Ș.,

S.F.S. se îndreptau spre casă, s-au întâlnit cu inculpatul P.G. S.N. l-a

întrebat pe inculpat de ce l-a bătut pe fratele său și atunci acesta l-a lovit

cu pumnul în față, după care a lovit-o tot cu pumnii, pe partea vătămată V.Ș.,

pe care la scurt timp a înjunghiat-o cu briceagul pe care îl avea asupra sa.

Văzând aceasta părțile

vătămate S.N. și S.F.S. au fugit, dar inculpatul a alergat după cei doi și, cu

același briceag cu care-l înjunghiase pe V.Ș., l-a înjunghiat de două ori în

spate și o dată în piept pe S.N., după care a ridicat briceagul pentru a-l

înjunghia și pe S.F.S., însă acesta a parat lovitura cu mâna stângă, în care a

fost înțepat.

Prima instanță a apreciat

că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit.

b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. referitoare la recidiva post

condamnatorie.

Pentru a reține incidența

dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., tribunalul a avut în vedere că

inculpatul, prin sentința penală nr. 2819 din 16 noiembrie 2006 a Judecătoriei

Giurgiu, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 (trei)

ani închisoare, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la

data de 31 iulie 2007, conform sentinței penale nr. 1301/2007 a Judecătoriei

Giurgiu, rămânând cu un rest neexecutat de 257 zile și că fapta din prezenta

cauză a fost comisă de acesta în timpul executării pedepsei anterioare, dar

după liberarea sa condiționată, astfel că a apreciat că se impune revocarea

beneficiului liberării condiționate.

Deși inculpatul P.G. a

solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen., tribunalul a reținut că în

cauză nu sunt incidente prevederile art. 44 C. pen., referitoare la legitima

apărare.

Potrivit art. 44 alin. (1) C.

pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în

stare de legitimă apărare.

Conform art. 44 alin. (2) C.

pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura

un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia

sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau

drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Prima instanță a apreciat că,

din cuprinsul probelor administrate pe parcursul procesului penal, nu rezultă

că acțiunea de ripostă a inculpatului ar fi fost determinată de un atac

material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa de către părțile

vătămate S.N., S.F.S. și V.Ș., situație dovedită în cauză prin depozițiile

martorilor D.M., M.F., P.N. și Z.C., care se coroborează cu declarațiile celor

trei părți vătămate.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și

inculpatul P.G.

În motivarea apelului

declarat, parchetul a susținut că prima instanță, în mod greșit, a dispus

obligarea inculpatului la plata către unitatea spitalicească a dobânzii

aferentă cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu îngrijirile acordate

părților vătămate, câtă vreme această unitate nu a solicitat obligarea

inculpatului și la plata dobânzii, ci doar a indicat suma de bani cu care s-a

constituit parte civilă în cauză, incident fiind principiul disponibilității.

Cel de al doilea motiv de apel al parchetului a vizat neaplicarea dispozițiilor

art. 118 alin. (4) C. pen. privind confiscarea obiectului folosit la săvârșirea

faptei, respectiv a briceagului.

Totodată, parchetul a

criticat hotărârea și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate

inculpatului.

În motivarea apelului său,

inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, prin reținerea

circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 151

din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de inculpatul

P.G. împotriva sentinței penale nr. 177 din 31 martie 2009 pronunțată de

Tribunalul Giurgiu, secția penală, în Dosarul nr. 2113/122/2008.

A fost desființată, în

parte, sentința apelată și, în rejudecare

:

A fost înlăturată dispoziția

privitoare la obligarea inculpatului P.G. la plata dobânzii legale aferentă

cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile Spitalul Universitar de

Urgență București, pentru îngrijirile medicale de care au beneficiat părțile

vătămate S.N. și V.Ș.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

În temeiul art. 383 alin.

(1)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 350 C. proc. pen. a fost

menținută arestarea preventivă a apelantului inculpat.

Potrivit art. 383 alin. (2) C.

proc. pen. cu referire la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 18 septembrie 2007

la zi.

Conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen. cheltuielile judiciare din apel s-a stabilit a rămâne în sarcina

statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a

dispus a fi suportat din fondul M.J.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel București a reținut că, apelurile declarate de parchet

și de inculpat sunt fondate, numai sub aspectul greșitei obligări a

inculpatului la plata către unitatea spitalicească a dobânzii legale aferentă

cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu îngrijirile acordate părților vătămate.

Astfel, câtă vreme partea

civilă Spitalul Universitar de Urgență București nu a solicitat obligarea

inculpatului și la plata dobânzii, ci doar a indicat suma cu care s-a constituit

parte civilă în cauză, este incident principiul disponibilității, care operează

asupra acțiunii civile, chiar în cadrul unui proces penal.

În această situație, acțiunea

civilă având ca obiect numai obligarea inculpatului la plata despăgubirilor

materiale indicate în cererea de constituire ca parte civilă, instanța de

judecată nu putea obliga inculpatul la mai mult decât a cerut partea civilă.

Referitor la solicitarea

parchetului de a se face aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (4) C. pen.

vizând confiscarea briceagului folosit la săvârșirea faptei, iar în cazul în

care nu a fost găsit, confiscarea echivalentului în bani a obiectului, Curtea

de Apel București a constatat că acest motiv de apel nu este întemeiat.

Astfel, inculpatul a

utilizat la comiterea infracțiunii un briceag pe care organele de poliție nu

l-au găsit.

Potrivit art. 439 C. proc.

pen. măsura de siguranță a confiscării speciale luată prin ordonanță sau

hotărâre se execută, după cum urmează:

a) lucrurile confiscate se

predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor

legii;

b) când s-a dispus

distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezența, după caz, a

procurorului sau judecătorului, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul

cauzei.

În aceste condiții, instanța

de apel a apreciat că nu se poate dispune confiscarea obiectului corp delict, o

asemenea dispoziție a instanței rămânând fără finalitate, neputând fi pusă în

executare, potrivit art. 439 C. proc. pen. și nici executată de organele de

executare, din moment ce bunul respectiv nu mai există în materialitatea sa.

Pe de altă parte, instanța

de apel a constatat că nu poate dispune nici confiscarea echivalentului în bani

a briceagului, întrucât o asemenea dispoziție generică nu poate fi pusă în

executare, iar indicarea unei sume de bani ce ar face obiectul confiscării nu

este posibilă, deoarece instanța nu dispune de nici un criteriu, pentru a

stabili o sumă de bani echivalentă valorii bunului. În lipsa unui criteriu

obiectiv, nu se poate stabili arbitrar care ar fi prețul briceagului, pentru a

putea dispune confiscarea, iar această împrejurare profită inculpatului.

Totodată, instanța de apel a

apreciat că sunt neîntemeiate, pe de o parte solicitarea parchetului în sensul

majorării pedepsei aplicate inculpatului, iar pe de altă parte cererea inculpatului

– din propriul apel – de reducere a cuantumului pedepsei, prin reținerea

circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.

S-a considerat - din analiza

probelor administrate în cauză - că, inculpatul nu s-a aflat în situația

legitimei apărări, în condițiile în care era însoțit de fratele său, cele trei

părți vătămate nu aveau asupra lor cuțite sau obiecte contondente, iar lovirea

reciprocă inițială a avut loc prin folosirea pumnului.

Reacția inculpatului de a

scoate briceagul și de a-l utiliza împotriva tuturor celor trei părți vătămate,

pe care le-a lovit succesiv, a fost disproporționată și nu se circumscrie dispozițiilor

legale privind depășirea limitelor legitimei apărări, în cauză nefiind dovedită

prezența unui atac iminent, imediat și injust din partea părților vătămate

către inculpat.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul P.G.

Ambii recurenți au invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 teza I C. proc. pen.,

apreciind că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

Astfel, parchetul a

solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, în raport de natura și

gravitatea faptelor comise – tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav

– numărul părților vătămate, dar și de atitudinea nesinceră a inculpatului,

care a îngreunat urmărirea penală în aflarea adevărului. Mai mult, în numai

două luni de la liberarea sa condiționată a săvârșit faptele din prezenta cauză

și a încercat să-l determine pe fratele său minor P.C.I. să susțină că el a

săvârșit faptele, pentru a nu răspunde penal.

În motivarea recursului său,

inculpatul P.G., dimpotrivă, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei,

apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită, în

raport de circumstanțele și de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.

Examinând hotărârile

atacate, prin prisma criticilor formulate de parchet și de inculpatul P.G. și a

cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, din analiza

probatoriului administrat în cauză - declarațiile martorilor audiați,

declarațiile părților vătămate și ale inculpatului - rezultă că, în seara zilei

de 16 septembrie 2007, într-un bar, părțile vătămate S.F.S. și V.Ș. s-au

întâlnit cu inculpatul P.G. Partea vătămată V.Ș. a fost cea care a deschis

discuția, reproșându-i inculpatului că se dusese la poliție, unde a afirmat că aceasta

ar fi sustras bunuri dintr-un atelier.

În acest context, partea

vătămată V.Ș. s-a luat la bătaie cu inculpatul (potrivit propriilor declarații),

fiind despărțiți de partea vătămată S.F.S.

Ulterior, cele două părți

vătămate s-au deplasat într-un alt bar, unde se afla partea vătămată S.N.,

căreia i-au descris cele întâmplate.

În jurul orelor 20,30, părțile

vătămate S.F.S. și V.Ș. s-au deplasat spre casă, ocazie cu care s-au întâlnit

din nou cu inculpatul, între partea vătămată S.F.S. și inculpat izbucnind o

nouă ceartă. Cu această ocazie inculpatul a lovit-o pe partea vătămată V.Ș., mai

întâi cu pumnul, după care a înjunghiat-o cu cuțitul pe care îl avea asupra sa,

cele două părți vătămate ripostând la rândul lor, în sensul că l-au lovit pe

inculpatul P.G.

În timpul incidentului

dintre inculpat și părțile vătămate V.Ș. și S.F.S., a intervenit și partea

vătămată S.N. care s-a lovit reciproc cu inculpatul, acesta aplicându-i o

lovitură cu cuțitul mai întâi în zona inimii, apoi în spate.

Înalta Curte constată că, între

declarațiile date de partea vătămată S.F.S. și declarațiile celorlalte părți vătămate

există anumite contradicții, care însă nu modifică radical situația de fapt, dar

care au relevanță asupra contribuției inculpatului la comiterea infracțiunii și

implicit asupra individualizării pedepsei.

Astfel, partea vătămată S.F.S.

a arătat, prin declarația dată la fila 128 din dosar, că în seara zilei de 16

septembrie 2007, în timp ce era împreună cu partea vătămată V.Ș., inculpatul

s-a luat de acesta din urmă, vrând să-l lovească, însă nu a reușit deoarece V.Ș.

s-a ferit.

Partea vătămată V.Ș., în

declarația de la fila 129 din dosar, a arătat că, în seara zilei de 16

septembrie 2007, în timp ce se afla într-un bar, s-a luat la ceartă cu

inculpatul P.G., căruia i-a reproșat că l-a denunțat organelor de poliție, în

legătură cu un furt dintr-un atelier, fiind despărțiți de partea vătămată S.F.S.

Acesta i-a relatat ulterior fratelui său S.N. cele întâmplate, fiind sfătuiți

să plece spre casă, ceea ce au și făcut. Pe drum însă s-au întâlnit cu

inculpatul, lovindu-se reciproc, în timpul altercației, inculpatul folosind briceagul

cu care a înjunghiat părțile vătămate.

Afirmația părții vătămate V.Ș.,

în sensul că discuția în contradictoriu a fost inițiată de el este dovedită în

cauză și prin coroborare cu declarațiile părții vătămate S.N. și ale inculpatului.

Acesta din urmă a arătat că V.Ș. l-a chemat afară din bar și l-a luat la întrebări,

spunându-i că vrea să-l bage la pușcărie, după care l-a lovit cu pumnii, V.Ș. fiind

sub influența băuturilor alcoolice, astfel că și el a ripostat, lovindu-l la

rândul său cu pumnii pe V.Ș.

În continuarea declarației,

inculpatul a mai arătat că, după circa o jumătate de oră, V.Ș. s-a reîntors la

bar, însoțit fiind de S.N. și de S.S. și, în timp ce se aflau în fața barului,

cei trei au sărit la bătaie.

Această afirmație nu a fost

dovedită cu niciun mijloc de probă, martorul D.M. arătând că, în timp ce se

afla în curtea unui bar a observat când inculpatul se bătea cu S.N. și cu V.Ș.,

cei trei lovindu-se cu pumnii, aceștia fiind despărțiți de un cetățean, după care

au plecat. La scurt timp însă aceștia s-au reîntors la bar, inculpatul fiind

însoțit de fratele său P.I., cei doi alergându-i pe frații S., în preajma cărora

se afla și V.Ș., iar toți cei implicați în conflict se loveau reciproc.

Prezența martorului P.I. a

fost confirmată și în primele declarații date de părțile vătămate, în cursul

urmăririi penale.

De asemenea, în timpul

incidentului dintre inculpat și părțile vătămate V.Ș. și S.F.S. a intervenit,

din proprie inițiativă, și partea vătămată S.N., care s-a lovit reciproc cu

inculpatul, acesta lovind-o cu un cuțit, mai întâi în zona inimii, apoi în

spate.

Potrivit art. 52 C. pen.

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta

penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite

în viitor săvârșirea de fapte penale.

Înalta Curte constată că, la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele de fond și apel au

reținut și au dat eficiență, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei,

cât și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat,

interpretând și aplicând corect prevederile art. 72 C. pen.

Exigențele impuse de

principiul legalității nu se rezumă doar la cerința ca individualizarea

pedepsei să se facă în limitele stabilite prin norma de incriminare ci, pe

lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe

baza unor criterii de apreciere, determinate de asemenea de lege.

Înalta Curte apreciază că

pedeapsa închisorii a fost stabilită într-un cuantum corespunzător, la

individualizarea acesteia fiind avute în vedere împrejurarea că inculpatul a

comis o faptă reprobabilă, de o gravitate deosebită, sancționată în toate

timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului, modul și mijloacele

de săvârșire a faptei, inculpatul agresând în aceeași împrejurare trei

persoane, cărora le-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, ce au vizat zone

anatomice vitale, dar și atitudinea părților vătămate și, în special a părții

vătămate V.Ș. de a intra în discuții, în contradictoriu, anterior, cu

inculpatul, contribuind în mod indirect la săvârșirea faptelor de către acesta,

fără însă ca o astfel de atitudine să se circumscrie dispozițiilor art. 73 lit.

b) C. pen. (referitoare la scuza provocării).

Totodată, a fost avut în

vedere și faptul că inculpatul este recidivist, săvârșind fapta din prezenta

cauză, în timpul liberării condiționate din executarea unei pedepse anterioare,

mai exact la scurt timp după ce fusese pus în libertate, ceea ce demonstrează periculozitatea

acestuia și faptul că nu a înțeles clemența manifestată anterior de organele

judiciare.

S-a avut, de asemenea, în

vedere și faptul că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip

social, având însă păstrată capacitatea de apreciere critică a conținutului și

consecințelor faptei sale.

În aceste condiții, Înalta

Curte, nu poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului,

reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond

și apel.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul P.G. împotriva

Deciziei penale nr. 151 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1)

C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și

arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 14 septembrie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul P.G. împotriva

Deciziei penale nr. 151 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 18 septembrie 2007

la 14 septembrie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie

2009.