ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2945/2009

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 177 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Giulgiu, secția penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav. În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2819 din 16 noiembrie 2006 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă prin neapelare), din care s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 257 zile.

A fost contopit restul de pedeapsă de 257 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la zi.

S-a luat act că părțile vătămate S.N., S.F.S. și V.Ș. nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență București. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Universitar de Urgență București suma de 9283,74 lei, cu titlu de cheltuieli ele spitalizare pentru partea vătămată S.N. și suma de 4840,73 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată V.Ș., plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu cu nr. 338/P/2007 din 12 decembrie 2007 inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. reținându-se că, în ziua de 16 septembrie 2007, după ce a cumpărat de la martorul O.V.

un briceag cu buton, cu deschidere laterală și cu lungimea lamei de 10-15 cm, în jurul orelor 20,30, aflându-se pe o uliță a satului Novaci aparținând de orașul Mihăilești, județul Giurgiu, a înjunghiat-o, cu briceagul cumpărat, mai întâi pe partea vătămată V.Ș., după care a alergat după partea vătămată S.N., pe care a înjunghiat-o două ori în spate și o dată în piept, iar când a încercat să o înjunghie și pe partea vătămată S.F.S., aceasta a parat lovitura și a fost tăiată la mâna stângă. Prin sentința penală nr. 244 din 12 mai 2008 Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.G., la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, cu restul rămas neexecutat de 257 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 224 din 31 martie 2006 a Judecătoriei Bolintin Vale, definitivă prin neapelare, dispunând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și, conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și a arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la zi.

S-a luat act că părțile vătămate S.N., S.F.S. și V.Ș. nu s-au constituit părți civile. În baza dispozițiilor Legii nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență București și a fost obligat inculpatul să plătească unității spitalicești, suma de 9283,74 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată S.N. și suma de 4840,73 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părții vătămate V.Ș. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei, onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu. Prin Decizia penală nr. 203/ A din 11 august 2008, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de inculpatul P.G.

împotriva sentinței penale nr. 244 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală. A fost desființată sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului P.G. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a avut în vedere faptul că, în cauză au fost încălcate prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) teza a IV-a C. proc. pen., potrivit cărora judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă nu mai poate participa la soluționarea cauzei în fond și că dispozițiile legale privind incompatibilitatea aparțin instituției juridice referitoare la compunerea instanței, nerespectarea acestor dispoziții fiind sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. După casarea cu trimitere spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Giurgiu sub nr. 2113/122/2008, la data de 01 septembrie 2008. În faza cercetării judecătorești au fost audiate părțile vătămate S.F.S., V.Ș., S.N., inculpatul P.G. și martorii D.M., M.F., P.N. și Z.C. Analizând întreg materialul probator administrat în cauză tribunalul a reținut că, la data de 16 septembrie 2007, în jurul orei 18,00, inculpatul P.G. a cumpărat de la martorul O.V. un briceag cu buton cu deschidere laterală, având lungimea lamei de 10-15 cm. În seara aceleiași zile, în jurul orelor 20,30, în timp ce părțile vătămate S.N., V.Ș., S.F.S. se îndreptau spre casă, s-au întâlnit cu inculpatul P.G.

S.N. l-a întrebat pe inculpat de ce l-a bătut pe fratele său și atunci acesta l-a lovit cu pumnul în față, după care a lovit-o tot cu pumnii, pe partea vătămată V.Ș., pe care la scurt timp a înjunghiat-o cu briceagul pe care îl avea asupra sa. Văzând aceasta părțile vătămate S.N. și S.F.S. au fugit, dar inculpatul a alergat după cei doi și, cu același briceag cu care-l înjunghiase pe V.Ș., l-a înjunghiat de două ori în spate și o dată în piept pe S.N., după care a ridicat briceagul pentru a-l înjunghia și pe S.F.S., însă acesta a parat lovitura cu mâna stângă, în care a fost înțepat. Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. referitoare la recidiva post condamnatorie. Pentru a reține incidența dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., tribunalul a avut în vedere că inculpatul, prin sentința penală nr. 2819 din 16 noiembrie 2006 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 31 iulie 2007, conform sentinței penale nr. 1301/2007 a Judecătoriei Giurgiu, rămânând cu un rest neexecutat de 257 zile și că fapta din prezenta cauză a fost comisă de acesta în timpul executării pedepsei anterioare, dar după liberarea sa condiționată, astfel că a apreciat că se impune revocarea beneficiului liberării condiționate.

Deși inculpatul P.G. a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen., tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare. Potrivit art. 44 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Conform art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Prima instanță a apreciat că, din cuprinsul probelor administrate pe parcursul procesului penal, nu rezultă că acțiunea de ripostă a inculpatului ar fi fost determinată de un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa de către părțile vătămate S.N., S.F.S. și V.Ș., situație dovedită în cauză prin depozițiile martorilor D.M., M.F., P.N. și Z.C., care se coroborează cu declarațiile celor trei părți vătămate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul P.G.

În motivarea apelului declarat, parchetul a susținut că prima instanță, în mod greșit, a dispus obligarea inculpatului la plata către unitatea spitalicească a dobânzii aferentă cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu îngrijirile acordate părților vătămate, câtă vreme această unitate nu a solicitat obligarea inculpatului și la plata dobânzii, ci doar a indicat suma de bani cu care s-a constituit parte civilă în cauză, incident fiind principiul disponibilității. Cel de al doilea motiv de apel al parchetului a vizat neaplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (4) C. pen. privind confiscarea obiectului folosit la săvârșirea faptei, respectiv a briceagului. Totodată, parchetul a criticat hotărârea și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului.

În motivarea apelului său, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. Prin Decizia penală nr. 151 din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de inculpatul P.G. împotriva sentinței penale nr. 177 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în Dosarul nr. 2113/122/2008. A fost desființată, în parte, sentința apelată și, în rejudecare : A fost înlăturată dispoziția privitoare la obligarea inculpatului P.G. la plata dobânzii legale aferentă cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile Spitalul Universitar de Urgență București, pentru îngrijirile medicale de care au beneficiat părțile vătămate S.N.

și V.Ș. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În temeiul art. 383 alin. (1) 1 C. proc. pen. cu referire la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a apelantului inculpat. Potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la zi. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel s-a stabilit a rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul M.J. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că, apelurile declarate de parchet și de inculpat sunt fondate, numai sub aspectul greșitei obligări a inculpatului la plata către unitatea spitalicească a dobânzii legale aferentă cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu îngrijirile acordate părților vătămate.

Astfel, câtă vreme partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București nu a solicitat obligarea inculpatului și la plata dobânzii, ci doar a indicat suma cu care s-a constituit parte civilă în cauză, este incident principiul disponibilității, care operează asupra acțiunii civile, chiar în cadrul unui proces penal. În această situație, acțiunea civilă având ca obiect numai obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale indicate în cererea de constituire ca parte civilă, instanța de judecată nu putea obliga inculpatul la mai mult decât a cerut partea civilă. Referitor la solicitarea parchetului de a se face aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (4) C. pen. vizând confiscarea briceagului folosit la săvârșirea faptei, iar în cazul în care nu a fost găsit, confiscarea echivalentului în bani a obiectului, Curtea de Apel București a constatat că acest motiv de apel nu este întemeiat.

Astfel, inculpatul a utilizat la comiterea infracțiunii un briceag pe care organele de poliție nu l-au găsit. Potrivit art. 439 C. proc. pen. măsura de siguranță a confiscării speciale luată prin ordonanță sau hotărâre se execută, după cum urmează: a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor legii; b) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezența, după caz, a procurorului sau judecătorului, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei. În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că nu se poate dispune confiscarea obiectului corp delict, o asemenea dispoziție a instanței rămânând fără finalitate, neputând fi pusă în executare, potrivit art. 439 C. proc.

pen. și nici executată de organele de executare, din moment ce bunul respectiv nu mai există în materialitatea sa. Pe de altă parte, instanța de apel a constatat că nu poate dispune nici confiscarea echivalentului în bani a briceagului, întrucât o asemenea dispoziție generică nu poate fi pusă în executare, iar indicarea unei sume de bani ce ar face obiectul confiscării nu este posibilă, deoarece instanța nu dispune de nici un criteriu, pentru a stabili o sumă de bani echivalentă valorii bunului. În lipsa unui criteriu obiectiv, nu se poate stabili arbitrar care ar fi prețul briceagului, pentru a putea dispune confiscarea, iar această împrejurare profită inculpatului.

Totodată, instanța de apel a apreciat că sunt neîntemeiate, pe de o parte solicitarea parchetului în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului, iar pe de altă parte cererea inculpatului – din propriul apel – de reducere a cuantumului pedepsei, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. S-a considerat - din analiza probelor administrate în cauză - că, inculpatul nu s-a aflat în situația legitimei apărări, în condițiile în care era însoțit de fratele său, cele trei părți vătămate nu aveau asupra lor cuțite sau obiecte contondente, iar lovirea reciprocă inițială a avut loc prin folosirea pumnului.

Reacția inculpatului de a scoate briceagul și de a-l utiliza împotriva tuturor celor trei părți vătămate, pe care le-a lovit succesiv, a fost disproporționată și nu se circumscrie dispozițiilor legale privind depășirea limitelor legitimei apărări, în cauză nefiind dovedită prezența unui atac iminent, imediat și injust din partea părților vătămate către inculpat. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul P.G. Ambii recurenți au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 teza I C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Astfel, parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, în raport de natura și gravitatea faptelor comise – tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav – numărul părților vătămate, dar și de atitudinea nesinceră a inculpatului, care a îngreunat urmărirea penală în aflarea adevărului. Mai mult, în numai două luni de la liberarea sa condiționată a săvârșit faptele din prezenta cauză și a încercat să-l determine pe fratele său minor P.C.I. să susțină că el a săvârșit faptele, pentru a nu răspunde penal. În motivarea recursului său, inculpatul P.G., dimpotrivă, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită, în raport de circumstanțele și de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate de parchet și de inculpatul P.G. și a cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Astfel, din analiza probatoriului administrat în cauză - declarațiile martorilor audiați, declarațiile părților vătămate și ale inculpatului - rezultă că, în seara zilei de 16 septembrie 2007, într-un bar, părțile vătămate S.F.S. și V.Ș. s-au întâlnit cu inculpatul P.G. Partea vătămată V.Ș. a fost cea care a deschis discuția, reproșându-i inculpatului că se dusese la poliție, unde a afirmat că aceasta ar fi sustras bunuri dintr-un atelier. În acest context, partea vătămată V.Ș.

s-a luat la bătaie cu inculpatul (potrivit propriilor declarații), fiind despărțiți de partea vătămată S.F.S. Ulterior, cele două părți vătămate s-au deplasat într-un alt bar, unde se afla partea vătămată S.N., căreia i-au descris cele întâmplate. În jurul orelor 20,30, părțile vătămate S.F.S. și V.Ș. s-au deplasat spre casă, ocazie cu care s-au întâlnit din nou cu inculpatul, între partea vătămată S.F.S. și inculpat izbucnind o nouă ceartă. Cu această ocazie inculpatul a lovit-o pe partea vătămată V.Ș., mai întâi cu pumnul, după care a înjunghiat-o cu cuțitul pe care îl avea asupra sa, cele două părți vătămate ripostând la rândul lor, în sensul că l-au lovit pe inculpatul P.G. În timpul incidentului dintre inculpat și părțile vătămate V.Ș.

și S.F.S., a intervenit și partea vătămată S.N. care s-a lovit reciproc cu inculpatul, acesta aplicându-i o lovitură cu cuțitul mai întâi în zona inimii, apoi în spate. Înalta Curte constată că, între declarațiile date de partea vătămată S.F.S. și declarațiile celorlalte părți vătămate există anumite contradicții, care însă nu modifică radical situația de fapt, dar care au relevanță asupra contribuției inculpatului la comiterea infracțiunii și implicit asupra individualizării pedepsei. Astfel, partea vătămată S.F.S. a arătat, prin declarația dată la fila 128 din dosar, că în seara zilei de 16 septembrie 2007, în timp ce era împreună cu partea vătămată V.Ș., inculpatul s-a luat de acesta din urmă, vrând să-l lovească, însă nu a reușit deoarece V.Ș.

s-a ferit. Partea vătămată V.Ș., în declarația de la fila 129 din dosar, a arătat că, în seara zilei de 16 septembrie 2007, în timp ce se afla într-un bar, s-a luat la ceartă cu inculpatul P.G., căruia i-a reproșat că l-a denunțat organelor de poliție, în legătură cu un furt dintr-un atelier, fiind despărțiți de partea vătămată S.F.S. Acesta i-a relatat ulterior fratelui său S.N. cele întâmplate, fiind sfătuiți să plece spre casă, ceea ce au și făcut. Pe drum însă s-au întâlnit cu inculpatul, lovindu-se reciproc, în timpul altercației, inculpatul folosind briceagul cu care a înjunghiat părțile vătămate. Afirmația părții vătămate V.Ș., în sensul că discuția în contradictoriu a fost inițiată de el este dovedită în cauză și prin coroborare cu declarațiile părții vătămate S.N.

și ale inculpatului. Acesta din urmă a arătat că V.Ș. l-a chemat afară din bar și l-a luat la întrebări, spunându-i că vrea să-l bage la pușcărie, după care l-a lovit cu pumnii, V.Ș. fiind sub influența băuturilor alcoolice, astfel că și el a ripostat, lovindu-l la rândul său cu pumnii pe V.Ș. În continuarea declarației, inculpatul a mai arătat că, după circa o jumătate de oră, V.Ș. s-a reîntors la bar, însoțit fiind de S.N. și de S.S. și, în timp ce se aflau în fața barului, cei trei au sărit la bătaie. Această afirmație nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă, martorul D.M. arătând că, în timp ce se afla în curtea unui bar a observat când inculpatul se bătea cu S.N. și cu V.Ș., cei trei lovindu-se cu pumnii, aceștia fiind despărțiți de un cetățean, după care au plecat.

La scurt timp însă aceștia s-au reîntors la bar, inculpatul fiind însoțit de fratele său P.I., cei doi alergându-i pe frații S., în preajma cărora se afla și V.Ș., iar toți cei implicați în conflict se loveau reciproc. Prezența martorului P.I. a fost confirmată și în primele declarații date de părțile vătămate, în cursul urmăririi penale. De asemenea, în timpul incidentului dintre inculpat și părțile vătămate V.Ș. și S.F.S. a intervenit, din proprie inițiativă, și partea vătămată S.N., care s-a lovit reciproc cu inculpatul, acesta lovind-o cu un cuțit, mai întâi în zona inimii, apoi în spate. Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. Înalta Curte constată că, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele de fond și apel au reținut și au dat eficiență, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, cât și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat, interpretând și aplicând corect prevederile art. 72 C. pen.

Exigențele impuse de principiul legalității nu se rezumă doar la cerința ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele stabilite prin norma de incriminare ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere, determinate de asemenea de lege. Înalta Curte apreciază că pedeapsa închisorii a fost stabilită într-un cuantum corespunzător, la individualizarea acesteia fiind avute în vedere împrejurarea că inculpatul a comis o faptă reprobabilă, de o gravitate deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, inculpatul agresând în aceeași împrejurare trei persoane, cărora le-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, ce au vizat zone anatomice vitale, dar și atitudinea părților vătămate și, în special a părții vătămate V.Ș.

de a intra în discuții, în contradictoriu, anterior, cu inculpatul, contribuind în mod indirect la săvârșirea faptelor de către acesta, fără însă ca o astfel de atitudine să se circumscrie dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. (referitoare la scuza provocării). Totodată, a fost avut în vedere și faptul că inculpatul este recidivist, săvârșind fapta din prezenta cauză, în timpul liberării condiționate din executarea unei pedepse anterioare, mai exact la scurt timp după ce fusese pus în libertate, ceea ce demonstrează periculozitatea acestuia și faptul că nu a înțeles clemența manifestată anterior de organele judiciare. S-a avut, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip social, având însă păstrată capacitatea de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptei sale.

În aceste condiții, Înalta Curte, nu poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și apel. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 14 septembrie 2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 14 septembrie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2009.