ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 531 din 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, s-a dispus. În baza art. 174 - 175, lit. c) - 176, lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), d), e) C. pen. În baza art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 16 mai 2009 la zi. S-a admis acțiunea civilă exercitată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și a obligat inculpatul către A.E. în favoarea minorului M.M.C. la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale și la plata unei prestații periodice în cuantum de 150 RON lunar începând cu data de 15 mai 2009 și până la majoratul minorului. S-a luat act că partea civilă M.G. nu are pretenții de la inculpat. În baza art. 7, alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat. În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, Tribunalul a reținut. În anul 1995 inculpatul M.V. s-a căsătorit cu M.L. (fostă M.), căsătorie din care a rezultat minorul M.M.C. Anterior anului 2008 inculpatul a lucrat în Italia, iar după întoarcerea în țară minorul împreună cu părinții săi și-au stabilit domiciliul în locuința bunicilor materni M.N. și M.E., situată în orașul Amara, județul Ialomița. La început relațiile dintre cele două familii au fost foarte bune și au mers până acolo încât soții M. au vândut soților M. proprietatea lor situată în Amara, în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere. La baza acestor relații apropiate a stat și contribuția în muncă și bănească la reamenajarea gospodăriei depusă de către inculpat.

'După întocmirea actului de vânzare-cumpărare relațiile dintre inculpat, pe de o parte, soția sa și socrii, pe de altă parte, au început să se deterioreze treptat. Deși sub acest aspect nu a putut fi ascultat decât inculpatul, instanța a apreciat că răcirea relațiilor dintre părți s-a datorat faptului că, după întoarcerea din Italia, inculpatul M.V. - a refuzat să-și găsească un loc de muncă permanent care să asigure și un venit stabil, singura sursă de trai fiind pensia bătrânilor și ceea ce producea gospodăria (păsări, animale, zarzavat, etc.). Lucrurile au mers din ce în ce mai rău și s-a ajuns în punctul în care soții M. (având și aprobarea fiicei lor M.L.) au cerut rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pe cale judecătorească.

Din acest moment relațiile dintre inculpat și cele trei victime au încetat aproape complet, iar atunci când discutau toți nu făceau decât să-și aducă reciproc reproșuri, insulte și amenințări. Pe acest fond, după ce a consumat băuturi alcoolice în oraș, în seara zilei de 15 mai 2009 inculpatul M.V. s-a oferit să-și ajute soția la efectuarea unor treburi gospodărești. A fost refuzat și atunci a lovit-o pe M.L. peste față. Urmare a loviturii primite victima s-a dezechilibrat și a căzut. Aflată în apropiere, M.E. (de 70 ani) a intervenit în sprijinul fiicei sale, solicitându-i inculpatului să părăsească gospodăria, lovindu-l totodată de acesta cu un tifon folosit la obținerea cașului peste față.

A fost momentul în care furia l-a orbit complet pe inculpat, iar dorința sa de răzbunare l-a determinat să se înarmeze cu un topor aflat în gospodărie și să aplice, pe rând, celor două femei, lovituri în zone vitale, producându-le leziuni ce au condus la decese instantanee.' Fără să știe ce se întâmplă în curte M.N. (de 72 ani) a ieșit din locuință, moment în care a fost lovit și el de către inculpat cu același corp contondent. A fost internat la Spitalul de Urgență București unde, urmare a leziunilor provocate de inculpat, a decedat la 02 iunie 2009. Minorul M.M.C., aflat în curte a încercat să-l oprească pe inculpat din acțiunea sa, dar a fost înlăturat fără să fie însă vătămat. Rapoartele medico-legale de necropsie întocmite de Serviciul de Medicină Legală Slobozia a concluzionat că moartea numitelor M.L.

și M.E. a fost violentă. Ea s-a datorat (în cazul victimei M.L.) șocului traumatic și hemoragie consecutiv unor plăgi multiple despicate hemifacies drept și cervical posterior stâng cu interesarea tegumentelor, plan muscular, osos și pachete vasculo-nervoase facial și vertebral și hemoragiei externe consecutivă unor plăgi despicate a hemifaciesului drept, cu interesarea tegumentului, planului muscular, pachetului vasculo-venos facial și secționarea carotidei externe drepte, venei jugulare drepte, nervului vag, glandelor parotidă și submandibulară drepte, secțiune apofize transverse drepte, vertebrei cervicale C3 - C5 (în cazul victimei M.E.). În ambele cazuri expertiza a apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și prin acțiunea unui corp tăietor despicător, posibil topor.

Expertiza a constatat că sângele recoltat de la victime nu conținea alcool. Raportul medico-legal de necropsie întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M.M." în cazul victimei M.N. a concluzionat că moartea acestuia a fost violentă și a fost consecința plăgii profunde, penetrant-perforantă, cranio-duro-cerebrală consecutivă lovirii cu corp ascuțit, de tip despicător, ce a fost acționat pe o direcție supero-inferioară, antero-posterioară și ușor latero-medicală la nivelul extremității cefalice a victimei. S-a constatat că între leziunile traumatice tanatogeneratoare-cranio-cerebrale produse la 15 mai 2009 și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă și necondiționata.

Situația de fapt, așa cum a fost reținută și de către tribunal s-a întemeiat pe probele arătate mai sus, administrate atât la urmărirea penală cât și în mod nemijlocit, în fața instanței de judecată. Audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor în materialitatea lor și acesta în condițiile în care, realizând consecințele faptei săvârșite, se predase singur organelor de poliție. A pus însă totul pe seama victimelor sale care, în modul cu totul nedrept, au încercat să-l îndepărteze din gospodăria la a cărei întreținere și dezvoltare contribuise cu muncă și bani și aceasta pentru interese meschine. A recunoscut că nu avea un loc stabil de muncă, dar a negat că nu lucra, afirmând că din lucrările ocazionale (este zidar) câștiga destui bani pentru întreținerea lui și a familiei sale.

A mai sugerat că fosta sa soție (victima M.L.) ar fi întreținut relații intime cu soțul sorei sale (partea civilă M.G.) și că acesta ar fi fost în realitate motivul încercărilor de îndepărtare a sa din gospodăriei. La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile din partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul concret de pericol social al faptei, de persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanța a ținut seama de gradul deosebit de ridicat al pericolului social al faptei dat de modalitatea de săvârșire, motivarea, calitatea victimelor precum și de consecințele pe care infracțiunea Ie-a avut asupra victimelor.

A ținut seama, de asemenea, și de ecoul pe care infracțiuni de acest gen le au în comunitate. Tot sub aspectul gravității faptelor instanța a avut în vedere că, în furia care l-a orbit, inculpatul a comis atrocitățile pentru care a fost condamnat sub ochii fiului său minor, fapt care s-ar putea să-l traumatizeze pe acesta din urmă pentru multă vreme. Se a ținut seama și de faptul că inculpatul este tânăr, infractor primar, cu o bună conduită pe durata întregului proces penal și care a dat dovadă că a înțeles gravitatea faptelor sale pe care le regretă. La stabilirea pedepsei în sensul alegerii pedepsei închisorii și nu a detențiunii pe viață instanța a mai ținut cont și de faptul că inculpatul nu a săvârșit abominabila faptă din motive josnice și că în mare parte, a fost o victimă a propriei personalități.

S-a apreciat, ținând cont și de vârsta actuală a inculpatului, că pedeapsa de 25 ani închisoare este suficientă, pe de o parte pentru reeducarea acestuia și, pe de altă parte, destul de mare în privința izolării sale de societate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, care a criticat sentința sub aspectul temeiniciei, solicitând aplicarea pedepsei detențiunii pre viață, față de gravitatea deosebită a faptelor săvârșite de inculpat; și inculpatul, criticând hotărârea, de asemenea, sub aspectul temeiniciei, acesta solicitând reducerea pedepsei aplicate, față de circumstanțele reale și personale, atitudinea de regret a faptelor.

În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița referitor la individualizarea pedepsei aplicate, Curtea de Apel a apreciat că acesta este fondat, reținând că instanța de fond a dat o eficiență deosebită circumstanțelor personale ale inculpatului, respectiv vârstei acestuia și conduitei procesuale, afecțiunii pe care acesta o are față de fiul său minor, în prezența căruia a săvârșit faptele, în detrimentul circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei. Procesul de individualizare a pedepsei trebuie să țină seama de toate circumstanțele faptei și făptuitorului, acordându-se relevanță tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., și în măsura în care faptele săvârșite prin modalitatea concretă în care a procedat inculpatul relevă și denotă o periculozitate deosebită a acestuia, Curtea a apreciat că de aceste elemente trebuie să se țină seama în principal la aplicarea pedepsei.

Este adevărat că și persoana inculpatului este menționată drept criteriu de disp. art. 72 C. pen., însă indiferent de o conduită ireproșabilă, chiar meritorie a inculpatului anterior, atât în cadrul societății cât și în cadrul familiei, atrocitatea sau gravitatea deosebită a unei singure fapte trebuie sancționată exemplar de autorități și pe măsura gravității, conduita anterioară exemplară a inculpatului neputând determina în sine o reducere a cuantumului de pedeapsă sau o analiză mai îngăduitoare a faptei doar pentru că a fost săvârșită de o persoană fără antecedente penale și cu un comportament bun anterior. Curtea a constatat însă că în cazul de fată nu este vorba despre o astfel de persoană, reținându-se din chiar declarațiile inculpatului că soția sa îl umilea, în opinia sa, de mai mult timp și față de aceste împrejurări situația dintre ei degenerase în ultima perioadă, existând și alte conflicte.

Pe de altă arte, Curtea constată că în principiu inculpatul nu era o persoană care să se fi remarcat prin merite deosebite anterior, neexistând așadar niciun element care să îngreuneze aprecierea asupra periculozității inculpatului, față de gravitatea deosebită a faptelor săvârșite. Curtea a reținut astfel că inculpatul a săvârșit fapta pe fondul relațiilor tensionate dintre el și soția sa, și doar pentru că aceasta l-a enervat că nu a lăsat-o să o ajute, a lovit-o și apoi, enervat progresiv de intervenția mamei soției, a luat un topor și Ie-a aplicat amândurora, în prezența copilului minor care îl avea împreună cu victima, mai multe lovituri care au dus la decesul instantaneu.

A constatat fapta pe care a făcut-o, însă, deoarece starea de nervozitate nu se epuizase, tot în prezența copilului minor în vârstă de 13 ani, l-a lovit cu același topor și pe tatăl soției, care nu fusese de față la momentele anterioare, nu încercase așadar să intervină în vreun fel, acesta decedând la rândul său după câtva timp; această ultimă victimă a apărut într-un moment nepotrivit față de epuizarea stării de nervozitate a inculpatului, motiv pentru care a fost ucisă, singura sa vină fiind aceea că inculpatul era încă nervos și probabil insuficient satisfăcut de uciderea celor două victime. Or, toată conduita inculpatului dovedește o periculozitate deosebită a acestuia, care nu a manifestat niciun fel de regret sau înțelegere a consecințelor faptelor sale, ci dimpotrivă, a ucis și cea de-a treia persoană, făcând abstracție de prezența copilului.

În acest context, faptul că anterior inculpatul s-a preocupat de creșterea și educarea minorului devine absolut nerelevant și această împrejurare nu poate fi reținută în niciun caz ca o circumstanță de favoare pentru inculpat, așa cum a reținut instanța de fond. Chiar și afecțiunea copilului față de inculpat, tatăl său, nu poate fi luată în considerare sub aspectele analizate, dat fiind că minorul își iubește firesc, necondiționat părintele, în virtutea relațiilor de copil - părinte, însă un astfel de părinte nu poate fi în niciun caz model și este nedemn să mai exercite în continuare drepturile părintești, aspecte pe care un copil nu le poate înțelege, datorită vârstei sale fragede.

În raport de tot ansamblul infracțional, împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, Curtea apreciază că se impune într-adevăr aplicarea pedepsei (detențiunii pe viață, gravitatea deosebită a faptelor acestuia și nu în ultimul rând ecoul în comunitate și societate în general al acestei fapte reclamând sancționarea acestuia cu pedeapsa cea mai gravă prevăzută de legiuitor, doar astfel Curtea a apreciat că se poate realiza scopul pedepsei de măsură de constrângere, dar și funcțiile acesteia, inclusiv cele de eliminare și de exemplaritate. în ceea ce privește apelul inculpatului, Curtea a apreciată acesta nu este fondat în considerarea celor anterior arătate la motivarea asupra apelului declarat de Parchet.

Reținând că apelul este o cale de atac devolutivă sub toate aspectele de drept și de fapt, Curtea a constatat însă că apelul inculpatului este fondat sub un alt aspect, respectiv cel referitor la pedeapsa complementară a degradării militare, din niciun act al dosarului nerezultând că inculpatul a avut un grad militar în armată, doar în cuprinsul declarației luate la Parchet menționându-se că a satisfăcut stagiul militar obligatoriu la acea vreme, dar nici această împrejurare nu este dovedită și în orice caz nu este specificat că ar fi avut vreun alt grad sau ar fi fost altceva decât soldat. Or, o pedeapsă aplicată trebuie să poată fi pusă în executare astfel încât, constatând că în cauza de față această pedeapsă complementară nu este aptă a fi pusă în executare, Curtea a apreciat că nu poate fi aplicată, motiv pentru care va admite apelul inculpatului sub acest aspect, reținând că aceasta este o dispoziție în favoarea acestuia, și a înlăturat această pedeapsă.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 53/A din 2 martie 2010, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul M.V. împotriva Sentinței penale nr. 531 F din data de 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 3189/98/2009. A desființat în parte sentința penală apelată și în fond nu a reținut decât: În baza art. 174 rap. la art. 175 lit. c) rap. la art. 176 lit. b) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa detențiunii pe viață și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

pe o perioadă de 10 ani. A înlăturat pedeapsa complementară a degradării militare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.V. solicitând casarea acesteia și menținerea sentinței primei instanțe. Inculpatul a solicitat să se facă o analiză profundă a cauzelor care au determinat atitudinea sa, întrucât el nu este o fire; violentă, iar nemulțumirile sale au fost acumulate în timp, datorită neînțelegerilor familiale. A solicitat să se țină seama de atitudinea sa de sinceritate și regret de care a dat dovadă.

În drept, recursul inculpatului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele invocate de inculpat cât și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția instanței de apel fiind legală și temeinic motivată, motivare care va fi menținută și de către instanța de recurs, sens în care nu va mai fi reluată. Înalta Curte apreciază că pedeapsa detențiunii pe viață aplicată recurentului-inculpat corespunde, prin prisma circumstanțelor reale și personale reținute, dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții penale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează și agravează răspunderea penală. În cauză, recurentul-inculpat a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, deosebit de grav prevăzut de art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. b) C. pen., constând în aceea că pe fondul unor neînțelegeri familiale mai vechi, în data de 15 mai 2009, inculpatul a aplicat lovituri cu un topor, soției sale, M.L. și socrilor săi, M.N. și M.E., cauzându-le leziuni care au condus la decesul victimelor.

Într-adevăr, inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, realizând consecințele acțiunilor sale, este tânăr, infractor primar, a fost un părinte responsabil. Dar, deși nu pot fi ignorate elementele pozitive de circumstanțiere ale inculpatului, relevate anterior, se impune a se acorda o pondere semnificativă naturii activității infracționale a acestuia, precum și condițiilor concrete în care a acționat, astfel cum au fost expuse anterior. Nu trebuie omise, în procesul de individualizare a pedepsei, natura relațiilor sociale cărora inculpatul Ie-a adus atingere (relațiile sociale referitoare la viața persoanei) precum și urmăririle socialmente periculoase care de altfel sunt ireversibile.

Înalta Curte reține că gravitatea deosebită a faptelor comise de inculpat neurmată de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar putea crea făptuitorilor impresia că se poate persista în sfidarea legii. Înalta Curte, apreciază că în cauză se impune aplicarea detențiunii pe viață în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și cu periculozitatea deosebită a inculpatului care a fost relevată, atât de împrejurările în care a acționat, dar și de concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuată în cauză. Astfel, la examenul personalității profunde s-a reținut că inculpatul este caracterizat de tentativa de a pune lumea exterioară sub dominația sa cu agresivitate, ascunzându-se sub masca tandreței și a farmecului, prezintă acumulări de ură, mânie, dorință de răzbunare, invidie, explozie.

Expertiza a concluzionat că recurentul-inculpat prezintă tulburare de personalitate de tip impulsiv, dar păstrează capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor faptelor sale. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul M.V. este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare. Se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 02 martie 2010 a Curții de Apel București, secția l penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului M.V.; durata reținerii și arestării preventive de la 16 mai 2009 la 12 martie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2010.