ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 531 din 16 decembrie

2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, s-a dispus.

În baza art. 174 -

175, lit. c) - 176, lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.V. la

pedeapsa de 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 67 C.

pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza

art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la

16 mai 2009 la zi.

S-a admis acțiunea

civilă exercitată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și a obligat

inculpatul către A.E. în favoarea minorului M.M.C. la plata sumei de 30.000 RON

cu titlu de daune morale și la plata unei prestații periodice în cuantum de 150

RON lunar începând cu data de 15 mai 2009 și până la majoratul minorului.

S-a luat act că

partea civilă M.G. nu are pretenții de la inculpat.

În baza art. 7, alin.

(1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpat.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către

stat, Tribunalul a reținut.

În anul 1995

inculpatul M.V. s-a căsătorit cu M.L. (fostă M.), căsătorie din care a rezultat

minorul M.M.C.

Anterior anului 2008

inculpatul a lucrat în Italia, iar după întoarcerea în țară minorul împreună cu

părinții săi și-au stabilit domiciliul în locuința bunicilor materni M.N. și

M.E., situată în orașul Amara, județul Ialomița.

La început relațiile

dintre cele două familii au fost foarte bune și au mers până acolo încât soții

M. au vândut soților M. proprietatea lor situată în Amara, în baza unui

contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.

La baza acestor

relații apropiate a stat și contribuția în muncă și bănească la reamenajarea

gospodăriei depusă de către inculpat.

'După întocmirea

actului de vânzare-cumpărare relațiile dintre inculpat, pe de o parte, soția sa

și socrii, pe de altă parte, au început să se deterioreze treptat.

Deși sub acest aspect

nu a putut fi ascultat decât inculpatul, instanța a apreciat că răcirea

relațiilor dintre părți s-a datorat faptului că, după întoarcerea din Italia,

inculpatul M.V. - a refuzat să-și găsească un loc de muncă permanent care să

asigure și un venit stabil, singura sursă de trai fiind pensia bătrânilor și

ceea ce producea gospodăria (păsări, animale, zarzavat, etc.).

Lucrurile au mers din

ce în ce mai rău și s-a ajuns în punctul în care soții M. (având și aprobarea

fiicei lor M.L.) au cerut rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pe cale

judecătorească.

Din acest moment

relațiile dintre inculpat și cele trei victime au încetat aproape complet, iar

atunci când discutau toți nu făceau decât să-și aducă reciproc reproșuri,

insulte și amenințări.

Pe acest fond, după

ce a consumat băuturi alcoolice în oraș, în seara zilei de 15 mai 2009

inculpatul M.V. s-a oferit să-și ajute soția la efectuarea unor treburi

gospodărești. A fost refuzat și atunci a lovit-o pe M.L. peste față. Urmare a

loviturii primite victima s-a dezechilibrat și a căzut.

Aflată în apropiere,

M.E. (de 70 ani) a intervenit în sprijinul fiicei sale, solicitându-i

inculpatului să părăsească gospodăria, lovindu-l totodată de acesta cu un tifon

folosit la obținerea cașului peste față.

A fost momentul în

care furia l-a orbit complet pe inculpat, iar dorința sa de răzbunare l-a

determinat să se înarmeze cu un topor aflat în gospodărie și să aplice, pe

rând, celor două femei, lovituri în zone vitale, producându-le leziuni ce au

condus la decese instantanee.'

Fără să știe ce se

întâmplă în curte M.N. (de 72 ani) a ieșit din locuință, moment în care a fost

lovit și el de către inculpat cu același corp contondent. A fost internat la

Spitalul de Urgență București unde, urmare a leziunilor provocate de inculpat,

a decedat la 02 iunie 2009.

Minorul M.M.C., aflat

în curte a încercat să-l oprească pe inculpat din acțiunea sa, dar a fost

înlăturat fără să fie însă vătămat.

Rapoartele

medico-legale de necropsie întocmite de Serviciul de Medicină Legală Slobozia a

concluzionat că moartea numitelor M.L. și M.E. a fost violentă.

Ea s-a datorat (în

cazul victimei M.L.) șocului traumatic și hemoragie consecutiv unor plăgi

multiple despicate hemifacies drept și cervical posterior stâng cu interesarea

tegumentelor, plan muscular, osos și pachete vasculo-nervoase facial și

vertebral și hemoragiei externe consecutivă unor plăgi despicate a

hemifaciesului drept, cu interesarea tegumentului, planului muscular,

pachetului vasculo-venos facial și secționarea carotidei externe drepte, venei

jugulare drepte, nervului vag, glandelor parotidă și submandibulară drepte,

secțiune apofize transverse drepte, vertebrei cervicale C3 - C5 (în cazul

victimei M.E.).

În ambele cazuri

expertiza a apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur

și prin acțiunea unui corp tăietor despicător, posibil topor.

Expertiza a constatat

că sângele recoltat de la victime nu conținea alcool.

Raportul medico-legal

de necropsie întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M.M." în

cazul victimei M.N. a concluzionat că moartea acestuia a fost violentă și a

fost consecința plăgii profunde, penetrant-perforantă, cranio-duro-cerebrală

consecutivă lovirii cu corp ascuțit, de tip despicător, ce a fost acționat pe o

direcție supero-inferioară, antero-posterioară și ușor latero-medicală la

nivelul extremității cefalice a victimei.

S-a constatat că

între leziunile traumatice tanatogeneratoare-cranio-cerebrale produse la 15 mai

2009 și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă și necondiționata.

Situația de fapt, așa

cum a fost reținută și de către tribunal s-a întemeiat pe probele arătate mai

sus, administrate atât la urmărirea penală cât și în mod nemijlocit, în fața

instanței de judecată.

Audiat, inculpatul a

avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor în materialitatea lor și

acesta în condițiile în care, realizând consecințele faptei săvârșite, se

predase singur organelor de poliție. A pus însă totul pe seama victimelor sale

care, în modul cu totul nedrept, au încercat să-l îndepărteze din gospodăria la

a cărei întreținere și dezvoltare contribuise cu muncă și bani și aceasta

pentru interese meschine.

A recunoscut că nu

avea un loc stabil de muncă, dar a negat că nu lucra, afirmând că din lucrările

ocazionale (este zidar) câștiga destui bani pentru întreținerea lui și a

familiei sale.

A mai sugerat că

fosta sa soție (victima M.L.) ar fi întreținut relații intime cu soțul sorei

sale (partea civilă M.G.) și că acesta ar fi fost în realitate motivul

încercărilor de îndepărtare a sa din gospodăriei.

La individualizarea

pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile din partea generală a C. pen.,

de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul concret de

pericol social al faptei, de persoana infractorului, precum și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a ținut

seama de gradul deosebit de ridicat al pericolului social al faptei dat de

modalitatea de săvârșire, motivarea, calitatea victimelor precum și de

consecințele pe care infracțiunea Ie-a avut asupra victimelor.

A ținut seama, de

asemenea, și de ecoul pe care infracțiuni de acest gen le au în comunitate.

Tot sub aspectul

gravității faptelor instanța a avut în vedere că, în furia care l-a orbit,

inculpatul a comis atrocitățile pentru care a fost condamnat sub ochii fiului

său minor, fapt care s-ar putea să-l traumatizeze pe acesta din urmă pentru

multă vreme.

Se a ținut seama și

de faptul că inculpatul este tânăr, infractor primar, cu o bună conduită pe

durata întregului proces penal și care a dat dovadă că a înțeles gravitatea

faptelor sale pe care le regretă.

La stabilirea

pedepsei în sensul alegerii pedepsei închisorii și nu a detențiunii pe viață

instanța a mai ținut cont și de faptul că inculpatul nu a săvârșit abominabila

faptă din motive josnice și că în mare parte, a fost o victimă a propriei

personalități.

S-a apreciat, ținând

cont și de vârsta actuală a inculpatului, că pedeapsa de 25 ani închisoare este

suficientă, pe de o parte pentru reeducarea acestuia și, pe de altă parte,

destul de mare în privința izolării sale de societate.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, care a

criticat sentința sub aspectul temeiniciei, solicitând aplicarea pedepsei

detențiunii pre viață, față de gravitatea deosebită a faptelor săvârșite de

inculpat; și inculpatul, criticând hotărârea, de asemenea, sub aspectul

temeiniciei, acesta solicitând reducerea pedepsei aplicate, față de

circumstanțele reale și personale, atitudinea de regret a faptelor.

În ceea ce privește

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița referitor la

individualizarea pedepsei aplicate, Curtea de Apel a apreciat că acesta este

fondat, reținând că instanța de fond a dat o eficiență deosebită circumstanțelor

personale ale inculpatului, respectiv vârstei acestuia și conduitei procesuale,

afecțiunii pe care acesta o are față de fiul său minor, în prezența căruia a

săvârșit faptele, în detrimentul circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei.

Procesul de individualizare

a pedepsei trebuie să țină seama de toate circumstanțele faptei și

făptuitorului, acordându-se relevanță tuturor criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen., și în măsura în care faptele săvârșite prin modalitatea concretă în

care a procedat inculpatul relevă și denotă o periculozitate deosebită a

acestuia, Curtea a apreciat că de aceste elemente trebuie să se țină seama în

principal la aplicarea pedepsei. Este adevărat că și persoana inculpatului este

menționată drept criteriu de disp. art. 72 C. pen., însă indiferent de o

conduită ireproșabilă, chiar meritorie a inculpatului anterior, atât în cadrul

societății cât și în cadrul familiei, atrocitatea sau gravitatea deosebită a

unei singure fapte trebuie sancționată exemplar de autorități și pe măsura gravității,

conduita anterioară exemplară a inculpatului neputând determina în sine o

reducere a cuantumului de pedeapsă sau o analiză mai îngăduitoare a faptei doar

pentru că a fost săvârșită de o persoană fără antecedente penale și cu un

comportament bun anterior.

Curtea a constatat

însă că în cazul de fată nu este vorba despre o astfel de persoană,

reținându-se din chiar declarațiile inculpatului că soția sa îl umilea, în

opinia sa, de mai mult timp și față de aceste împrejurări situația dintre ei

degenerase în ultima perioadă, existând și alte conflicte. Pe de altă arte,

Curtea constată că în principiu inculpatul nu era o persoană care să se fi

remarcat prin merite deosebite anterior, neexistând așadar niciun element care

să îngreuneze aprecierea asupra periculozității inculpatului, față de

gravitatea deosebită a faptelor săvârșite.

Curtea a reținut

astfel că inculpatul a săvârșit fapta pe fondul relațiilor tensionate dintre el

și soția sa, și doar pentru că aceasta l-a enervat că nu a lăsat-o să o ajute, a

lovit-o și apoi, enervat progresiv de intervenția mamei soției, a luat un topor

și Ie-a aplicat amândurora, în prezența copilului minor care îl avea împreună

cu victima, mai multe lovituri care au dus la decesul instantaneu. A constatat

fapta pe care a făcut-o, însă, deoarece starea de nervozitate nu se epuizase,

tot în prezența copilului minor în vârstă de 13 ani, l-a lovit cu același topor

și pe tatăl soției, care nu fusese de față la momentele anterioare, nu

încercase așadar să intervină în vreun fel, acesta decedând la rândul său după

câtva timp; această ultimă victimă a apărut într-un moment nepotrivit față de

epuizarea stării de nervozitate a inculpatului, motiv pentru care a fost ucisă,

singura sa vină fiind aceea că inculpatul era încă nervos și probabil

insuficient satisfăcut de uciderea celor două victime.

Or, toată conduita

inculpatului dovedește o periculozitate deosebită a acestuia, care nu a

manifestat niciun fel de regret sau înțelegere a consecințelor faptelor sale,

ci dimpotrivă, a ucis și cea de-a treia persoană, făcând abstracție de prezența

copilului. În acest context, faptul că anterior inculpatul s-a preocupat de

creșterea și educarea minorului devine absolut nerelevant și această

împrejurare nu poate fi reținută în niciun caz ca o circumstanță de favoare

pentru inculpat, așa cum a reținut instanța de fond. Chiar și afecțiunea

copilului față de inculpat, tatăl său, nu poate fi luată în considerare sub

aspectele analizate, dat fiind că minorul își iubește firesc, necondiționat

părintele, în virtutea relațiilor de copil - părinte, însă un astfel de părinte

nu poate fi în niciun caz model și este nedemn să mai exercite în continuare

drepturile părintești, aspecte pe care un copil nu le poate înțelege, datorită

vârstei sale fragede.

În raport de tot

ansamblul infracțional, împrejurările concrete în care inculpatul a acționat,

Curtea apreciază că se impune într-adevăr aplicarea pedepsei (detențiunii pe

viață, gravitatea deosebită a faptelor acestuia și nu în ultimul rând ecoul în

comunitate și societate în general al acestei fapte reclamând sancționarea

acestuia cu pedeapsa cea mai gravă prevăzută de legiuitor, doar astfel Curtea a

apreciat că se poate realiza scopul pedepsei de măsură de constrângere, dar și

funcțiile acesteia, inclusiv cele de eliminare și de exemplaritate. în ceea ce

privește apelul inculpatului, Curtea a apreciată acesta nu este fondat în

considerarea celor anterior arătate la motivarea asupra apelului declarat de

Parchet.

Reținând că apelul

este o cale de atac devolutivă sub toate aspectele de drept și de fapt, Curtea

a constatat însă că apelul inculpatului este fondat sub un alt aspect,

respectiv cel referitor la pedeapsa complementară a degradării militare, din

niciun act al dosarului nerezultând că inculpatul a avut un grad militar în

armată, doar în cuprinsul declarației luate la Parchet menționându-se că a

satisfăcut stagiul militar obligatoriu la acea vreme, dar nici această

împrejurare nu este dovedită și în orice caz nu este specificat că ar fi avut

vreun alt grad sau ar fi fost altceva decât soldat. Or, o pedeapsă aplicată

trebuie să poată fi pusă în executare astfel încât, constatând că în cauza de

față această pedeapsă complementară nu este aptă a fi pusă în executare, Curtea

a apreciat că nu poate fi aplicată, motiv pentru care va admite apelul

inculpatului sub acest aspect, reținând că aceasta este o dispoziție în

favoarea acestuia, și a înlăturat această pedeapsă.

Pentru motivele

expuse, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Sentința penală nr.

53/A din 2 martie 2010, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul

M.V. împotriva Sentinței penale nr. 531 F din data de 16 decembrie 2009

pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 3189/98/2009.

A desființat în parte

sentința penală apelată și în fond nu a reținut decât:

În baza art. 174 rap.

la art. 175 lit. c) rap. la art. 176 lit. b) C. proc. pen. a condamnat pe

inculpatul M.V. la pedeapsa detențiunii pe viață și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o

perioadă de 10 ani.

A înlăturat pedeapsa

complementară a degradării militare.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 383

alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv

a inculpatului.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.V. solicitând casarea

acesteia și menținerea sentinței primei instanțe.

Inculpatul a solicitat

să se facă o analiză profundă a cauzelor care au determinat atitudinea sa,

întrucât el nu este o fire; violentă, iar nemulțumirile sale au fost acumulate

în timp, datorită neînțelegerilor familiale.

A solicitat să se

țină seama de atitudinea sa de sinceritate și regret de care a dat dovadă.

În drept, recursul

inculpatului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele

invocate de inculpat cât și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta

Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția instanței de apel

fiind legală și temeinic motivată, motivare care va fi menținută și de către

instanța de recurs, sens în care nu va mai fi reluată.

Înalta Curte

apreciază că pedeapsa detențiunii pe viață aplicată recurentului-inculpat

corespunde, prin prisma circumstanțelor reale și personale reținute, dublului

său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții penale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează și agravează răspunderea penală.

În cauză,

recurentul-inculpat a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat, deosebit de grav prevăzut de art. 174 - 175 lit. c) - 176

lit. b) C. pen., constând în aceea că pe fondul unor neînțelegeri familiale mai

vechi, în data de 15 mai 2009, inculpatul a aplicat lovituri cu un topor,

soției sale, M.L. și socrilor săi, M.N. și M.E., cauzându-le leziuni care au

condus la decesul victimelor.

Într-adevăr,

inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, realizând consecințele

acțiunilor sale, este tânăr, infractor primar, a fost un părinte responsabil.

Dar, deși nu pot fi

ignorate elementele pozitive de circumstanțiere ale inculpatului, relevate

anterior, se impune a se acorda o pondere semnificativă naturii activității

infracționale a acestuia, precum și condițiilor concrete în care a acționat,

astfel cum au fost expuse anterior.

Nu trebuie omise, în

procesul de individualizare a pedepsei, natura relațiilor sociale cărora

inculpatul Ie-a adus atingere (relațiile sociale referitoare la viața

persoanei) precum și urmăririle socialmente periculoase care de altfel sunt

ireversibile.

Înalta Curte reține

că gravitatea deosebită a faptelor comise de inculpat neurmată de o ripostă

fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar putea crea

făptuitorilor impresia că se poate persista în sfidarea legii.

Înalta Curte,

apreciază că în cauză se impune aplicarea detențiunii pe viață în raport cu

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și cu periculozitatea deosebită

a inculpatului care a fost relevată, atât de împrejurările în care a acționat,

dar și de concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuată în cauză.

Astfel, la examenul

personalității profunde s-a reținut că inculpatul este caracterizat de

tentativa de a pune lumea exterioară sub dominația sa cu agresivitate,

ascunzându-se sub masca tandreței și a farmecului, prezintă acumulări de ură,

mânie, dorință de răzbunare, invidie, explozie.

Expertiza a concluzionat

că recurentul-inculpat prezintă tulburare de personalitate de tip impulsiv, dar

păstrează capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și

consecințelor faptelor sale.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de

inculpatul M.V. este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

Se va deduce din

durata pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 02 martie 2010 a Curții de

Apel București, secția l penală.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicată inculpatului M.V.; durata reținerii și arestării preventive

de la 16 mai 2009 la 12 martie 2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 mai 2010.