ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 809/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 809/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 aprilie 2006, reclamantul B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.E.P.H.A. din cadrul A.N.P.H., modificarea Deciziei nr. 187 din 22 martie 2006 de încadrare în grad de handicap, potrivit stării sale reale de sănătate. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în mod eronat, în cuprinsul deciziei contestate, s-a menționat că nu are deficiență funcțională, deși față de încadrarea sa anterioară, deficiență funcțională accentuată, starea sănătății sale nu s-a îmbunătățit, ci s-a agravat.
A mai susținut că punctele C și D din Decizie conțin mențiuni nereale, data ivirii handicapului nefiind 1993. Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1233/ C din 22 iunie 2006, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba –Iulia, secția de contencios administrativ, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel Alba –Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 148 din 29 septembrie 2006, a respins acțiunea.
Instanța de fond a reținut că soluția se impune, întrucât diagnosticul reclamantului, personalitate dizarmonică, nu se regăsește printre afecțiunile prevăzute de Ordinul nr. 726/2002 emis de ministrul sănătății și familiei pentru încadrarea unei persoane în grad de handicap, indiferent de vârstă, statut și de data dobândirii acestei boli. Împotriva sentinței pronunțată de instanța fondului, au declarat recurs atât reclamantul B.E., cât și pârâta C.S.E.P.H.A. prin A.N.P.H. B.E. a criticat hotărârea pentru faptul că instanța de judecată a pronunțat-o fără să aibă în vedere actele depuse la dosar și încuviințate de Curte ca probatorii. Prin recursul declarat, C.S.E.P.H.A. critică sentința întrucât în speță autoritatea administrativă a ținut cont în emiterea actelor contestate, de dispozițiile legale în materie, apreciind că Decizia nr. 1870/2006 este legală.
Recursul formulat de B.E. este nefondat și va fi respins, iar recursul declarat de autoritatea administrativă este lipsit de obiect și se va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului, vis-à-vis de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurentul – reclamant B.E., este pensionat pentru invaliditate, beneficiind de protecție specială gradul II invaliditate, conform certificatului de handicap. Recurentul – reclamant este nemulțumit de faptul că în urma hotărârii de revizuire, s-a constatat de Comisia de evaluare teritorială Sibiu că nu mai poate fi încadrat în grad de handicap, întrucât diagnosticul său, personalitate dizarmonică, nu este cuprins în categoriile medicale prevăzute de Ordinul nr. 726/2002 al Ministrului Sănătății.
Corect prima instanță examinând actele medicale depuse la dosar și Ordinul nr. 726/2002, a apreciat că afecțiunea de care suferă recurentul nu se regăsește printre afecțiunile care atrag încadrarea unei persoane în grad de handicap. Prin urmare în mod legal certificatul contestat a fost emis cu respectarea cerințelor legale de către autoritatea administrativă. În ceea ce privește recursul declarat de C.S.E.P.H.A. prin A.N.P.H. este lipsit de obiect, în raport de sentința pronunțată la instanța de fond, autoritatea administrativă nefiind în nici un fel prejudiciată prin sentința atacată. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea atacată aste legală și temeinică, motiv pentru care se vor respinge recursurile declarate de reclamantul B.E.
și de pârâta C.S.E.P.H.A. conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul B.E. și pârâta C.S.E.P.H.A. din cadrul A.N.P.H. împotriva sentinței civile nr. 148 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.