ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2388/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

13 decembrie 2012, reclamantul P.D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, obligarea acesteia la

plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de

întârziere începând cu data de 11 iunie 2007 - 13 decembrie 2012 și până la

data îndeplinirii obligației "de a face", adică soluționarea cererii

formulate la data de 17 mai 2006 înregistrate în evidențele pârâtei sub nr.

713768 și la plata unei sume în cuantum de 30.000 de RON reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin

Decizia civilă nr. 809 din 07 mai 2007 pe perioada 13 decembrie 2009 - 13

decembrie 2012.

În fapt, reclamantul

a arătat că prin Decizia civilă nr. 809 din 07 mai 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a în Dosarul nr. 36746/3/2006 s-a dispus

obligarea pârâtei la soluționarea cererii formulate în data de 17 mai 2006

înregistrată în evidențele pârâtei sub nr. 713768.

Menționează că s-a

adresat prin cererea menționată către Direcția Generală de Poliție a

Municipiului București - Brigada Rutieră ca urmare a cercetărilor efectuate de

către inspectorul principal V.I., prin cerere precizând că acesta s-a prezentat

la domiciliul său, altul decât cel din actul de identitate, solicitându-i actul

de identitate și permisul de conducere pentru a efectua presupuse verificări cu

privire la încălcarea art. 101 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

A arătat reclamantul

că obligația prevăzută în titlul executoriu nu a fost adusă la îndeplinire,

motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

A mai motivat că prin

neexecutarea hotărârii i s-a produs un prejudiciu material, constând în

imposibilitatea de a se îndrepta împotriva persoanei care a depus plângerea în

vederea recuperării sumelor de bani plătite pentru angajarea apărătorului care

l-a asistat.

Pentru primul termen,

din 08 ianuarie 2013, reclamantul a formulat cerere precizatoare a acțiunii,

solicitând introducerea în cauză a conducătorului autorității publice pârâte,

C.C.

În drept, a invocat

art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 416 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de

reclamantul P.D.E. în contradictoriu cu intimații-pârâți Inspectoratul de

Poliție al Municipiului București - Brigada de Poliție Rutieră și C.C., ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că la dosar a fost depusă adresa

din 11 noiembrie 2008 prin care DGPMB- BPR a comunicat reclamantului că, în

ceea ce privește verificarea efectuată la data de 16 mai 2006, nu există o

sesizare din partea vreunei persoane. Verificarea respectivă a fost dispusă de

Brigada de Poliție Rutieră în vederea aplicării măsurilor prevăzute de art. 67

alin. (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea s-a

reținut că prin adresa din 12 martie 2012 BPR s-a adresat Inspectoratului

General al Poliției Române cu cererea de declasificare a documentului

clasificat secret de stat, nivel "Secret", emis de Direcția Supravegheri

Operative și Investigații din IGPR (conform adresei din 03 mai 2012 a BPR,

verificările efectuate la domiciliul reclamantului fuseseră solicitate de

IGPR).

A mai constatat

instanța de fond că la data de 12 martie 2012, la nivelul IGPR s-a constituit o

comisie formată din lucrători din cadrul Oficiului Juridic, Direcției

Operațiuni Speciale (în calitate de unitate continuatoare a activității) și

Structurii de Securitate, care a analizat acest aspect, iar concluziile

comisiei relevă faptul că nu se impune declasificarea Raportului informativ ce

face obiectul cererii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București

nr. 21041 din 08 decembrie 2011, deoarece o astfel de soluție nu ar răspunde

solicitării reclamantului, în sensul identificării persoanei care a furnizat

informația.

S-a mai reținut

totodată că informațiile au fost obținute exclusiv din surse oficiale,

respectiv bazele de date ale Poliției Române, neexistând o sursă umană de

informații.

Astfel, a constatat

judecătorul fondului că petiția reclamantului a fost soluționată, impunându-se

respingerea acțiunii.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul P.D.E., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat în esență că în mod greșit instanța fondului a reținut că

pârâta și-a îndeplinit obligațiile impuse prin Decizia civilă nr. 809 din 7 mai

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin care a fost obligată pârâta să comunice

identitatea persoanei care a formulat sesizare împotriva sa.

A mai susținut

recurentul reclamant că apărările pârâtei sunt contradictorii în sensul că

informațiile sunt clasificate, că ar reprezenta date cu caracter personal sau

că sesizarea s-ar fi efectuat din oficiu, sau la cererea IGPR, astfel că

instanța nu putea să constate că răspunsul dat în cuprinsul adresei din 11

noiembrie 2008 ar echivala cu îndeplinirea obligației stabilite în sarcina

acesteia.

Pentru aceste motive

a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate cu

consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. .

Procedura în fața

instanței de recurs

Recurentul a depus în

conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea

cererii de recurs.

Intimații-pârâți

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada de Poliție

Rutieră și C.C. - Conducătorul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București

au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca

nefondată întrucât autoritatea pârâtă și-a îndeplinit obligația legală

stabilită prin titlul executoriu, aceea de a soluționa petiția nr. 713768,

anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă

nr. 7035 din 29 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VIII-a, a

respins acțiunea formulată de reclamantul P.D.E. în contradictoriu cu IPMB -

Brigada de Poliție Rutieră (BPR) prin care a solicitat comunicarea identității

persoanei care formulase o plângere împotriva sa.

Prin Decizia nr. 809

din 07 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a admis recursul

formulat de recurentul-reclamant P.D.E. și a modificat sentința sus-menționată,

în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta să soluționeze cererea din 17

mai 2006.

În primul rând,

Înalta Curte constată că reclamantul invocă neexecutarea hotărârii

judecătorești doar în ceea ce privește modalitatea de soluționare a petiției,

respectiv necomunicarea identității persoanei care a formulat sesizare

împotriva sa.

În speță, astfel cum

a reținut și instanța de fond, prin adresa din 11 noiembrie 2008, DGPMB - BPR

i-a comunicat reclamantului, ca urmare a dispozițiilor instanței de judecată de

a soluționa cererea cu același număr, că, în ceea ce privește verificarea

efectuată la data de 16 mai 2006, nu există o sesizare din partea unei

persoane.

De asemenea, Înalta

Curte constată că din adresa din 12 martie 2012 rezultă că pârâta s-a adresat

Inspectoratului General al Poliției Române în vederea declasificării Raportului

informativ, însă comisia formată din lucrători din cadrul Oficiului Juridic,

Direcției Operațiuni Speciale și Structurii de Securitate a respins cererea pe

motiv că nu există o sursă umană de informații, astfel că soluția

declasificării nu ar răspunde solicitării reclamantului.

Același răspuns i-a

fost comunicat reclamantului și prin adresele emise de pârâtă din 9 decembrie

2011 și din 3 mai 2012, în sensul că nu a existat vreo plângere formulată de

vreo persoană.

Așadar, în speță, în

mod corect instanța de fond, a apreciat pe baza probatoriului administrat în

cauză, că autoritatea publică intimată a efectuat toate demersurile impuse prin

Decizia civilă nr. 809 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul de a soluționa

petiția din data de 17 mai 2006.

Împrejurarea că

recurentul-reclamant nu este mulțumit de răspunsul dat de către pârâtă, din

adresele depuse la dosar rezultând că nu a existat vreo plângere sau sesizare

formulată de vreo persoană, pentru a se putea comunica identitatea acesteia,

excede procedurii prevăzută de art. 24 din Legea contenciosului administrativ,

instanța având de analizat numai dacă conducătorul autorității publice pârâte

se conformează sau nu obligațiilor impuse prin titlul executoriu, dacă există

vreo culpă din partea autorității.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.D.E. împotriva Sentinței civile nr. 416 din 29 ianuarie 2013 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN