ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2388/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2012, reclamantul P.D.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, obligarea acesteia la plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere începând cu data de 11 iunie 2007 - 13 decembrie 2012 și până la data îndeplinirii obligației "de a face", adică soluționarea cererii formulate la data de 17 mai 2006 înregistrate în evidențele pârâtei sub nr. 713768 și la plata unei sume în cuantum de 30.000 de RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin Decizia civilă nr. 809 din 07 mai 2007 pe perioada 13 decembrie 2009 - 13 decembrie 2012. În fapt, reclamantul a arătat că prin Decizia civilă nr. 809 din 07 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în Dosarul nr. 36746/3/2006 s-a dispus obligarea pârâtei la soluționarea cererii formulate în data de 17 mai 2006 înregistrată în evidențele pârâtei sub nr. 713768. Menționează că s-a adresat prin cererea menționată către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră ca urmare a cercetărilor efectuate de către inspectorul principal V.I., prin cerere precizând că acesta s-a prezentat la domiciliul său, altul decât cel din actul de identitate,

solicitându-i actul de identitate și permisul de conducere pentru a efectua presupuse verificări cu privire la încălcarea art. 101 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002. A arătat reclamantul că obligația prevăzută în titlul executoriu nu a fost adusă la îndeplinire, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. A mai motivat că prin neexecutarea hotărârii i s-a produs un prejudiciu material, constând în imposibilitatea de a se îndrepta împotriva persoanei care a depus plângerea în vederea recuperării sumelor de bani plătite pentru angajarea apărătorului care l-a asistat. Pentru primul termen, din 08 ianuarie 2013, reclamantul a formulat cerere precizatoare a acțiunii, solicitând introducerea în cauză a conducătorului autorității publice pârâte, C.C.

În drept, a invocat art. 24 din Legea nr. 554/2004. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 416 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P.D.E. în contradictoriu cu intimații-pârâți Inspectoratul de Poliție al Municipiului București - Brigada de Poliție Rutieră și C.C., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la dosar a fost depusă adresa din 11 noiembrie 2008 prin care DGPMB- BPR a comunicat reclamantului că, în ceea ce privește verificarea efectuată la data de 16 mai 2006, nu există o sesizare din partea vreunei persoane. Verificarea respectivă a fost dispusă de Brigada de Poliție Rutieră în vederea aplicării măsurilor prevăzute de art. 67 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G.

nr. 195/2002. De asemenea s-a reținut că prin adresa din 12 martie 2012 BPR s-a adresat Inspectoratului General al Poliției Române cu cererea de declasificare a documentului clasificat secret de stat, nivel "Secret", emis de Direcția Supravegheri Operative și Investigații din IGPR (conform adresei din 03 mai 2012 a BPR, verificările efectuate la domiciliul reclamantului fuseseră solicitate de IGPR).

A mai constatat instanța de fond că la data de 12 martie 2012, la nivelul IGPR s-a constituit o comisie formată din lucrători din cadrul Oficiului Juridic, Direcției Operațiuni Speciale (în calitate de unitate continuatoare a activității) și Structurii de Securitate, care a analizat acest aspect, iar concluziile comisiei relevă faptul că nu se impune declasificarea Raportului informativ ce face obiectul cererii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București nr. 21041 din 08 decembrie 2011, deoarece o astfel de soluție nu ar răspunde solicitării reclamantului, în sensul identificării persoanei care a furnizat informația. S-a mai reținut totodată că informațiile au fost obținute exclusiv din surse oficiale, respectiv bazele de date ale Poliției Române, neexistând o sursă umană de informații.

Astfel, a constatat judecătorul fondului că petiția reclamantului a fost soluționată, impunându-se respingerea acțiunii. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P.D.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că în mod greșit instanța fondului a reținut că pârâta și-a îndeplinit obligațiile impuse prin Decizia civilă nr. 809 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost obligată pârâta să comunice identitatea persoanei care a formulat sesizare împotriva sa.

A mai susținut recurentul reclamant că apărările pârâtei sunt contradictorii în sensul că informațiile sunt clasificate, că ar reprezenta date cu caracter personal sau că sesizarea s-ar fi efectuat din oficiu, sau la cererea IGPR, astfel că instanța nu putea să constate că răspunsul dat în cuprinsul adresei din 11 noiembrie 2008 ar echivala cu îndeplinirea obligației stabilite în sarcina acesteia. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. . Procedura în fața instanței de recurs Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc.

civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs. Intimații-pârâți Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada de Poliție Rutieră și C.C. - Conducătorul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondată întrucât autoritatea pârâtă și-a îndeplinit obligația legală stabilită prin titlul executoriu, aceea de a soluționa petiția nr. 713768, anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Prin Sentința civilă nr. 7035 din 29 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VIII-a, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.D.E.

în contradictoriu cu IPMB - Brigada de Poliție Rutieră (BPR) prin care a solicitat comunicarea identității persoanei care formulase o plângere împotriva sa. Prin Decizia nr. 809 din 07 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a admis recursul formulat de recurentul-reclamant P.D.E. și a modificat sentința sus-menționată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta să soluționeze cererea din 17 mai 2006. În primul rând, Înalta Curte constată că reclamantul invocă neexecutarea hotărârii judecătorești doar în ceea ce privește modalitatea de soluționare a petiției, respectiv necomunicarea identității persoanei care a formulat sesizare împotriva sa.

În speță, astfel cum a reținut și instanța de fond, prin adresa din 11 noiembrie 2008, DGPMB - BPR i-a comunicat reclamantului, ca urmare a dispozițiilor instanței de judecată de a soluționa cererea cu același număr, că, în ceea ce privește verificarea efectuată la data de 16 mai 2006, nu există o sesizare din partea unei persoane. De asemenea, Înalta Curte constată că din adresa din 12 martie 2012 rezultă că pârâta s-a adresat Inspectoratului General al Poliției Române în vederea declasificării Raportului informativ, însă comisia formată din lucrători din cadrul Oficiului Juridic, Direcției Operațiuni Speciale și Structurii de Securitate a respins cererea pe motiv că nu există o sursă umană de informații, astfel că soluția declasificării nu ar răspunde solicitării reclamantului.

Același răspuns i-a fost comunicat reclamantului și prin adresele emise de pârâtă din 9 decembrie 2011 și din 3 mai 2012, în sensul că nu a existat vreo plângere formulată de vreo persoană.

Așadar, în speță, în mod corect instanța de fond, a apreciat pe baza probatoriului administrat în cauză, că autoritatea publică intimată a efectuat toate demersurile impuse prin Decizia civilă nr. 809 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul de a soluționa petiția din data de 17 mai 2006. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este mulțumit de răspunsul dat de către pârâtă, din adresele depuse la dosar rezultând că nu a existat vreo plângere sau sesizare formulată de vreo persoană, pentru a se putea comunica identitatea acesteia, excede procedurii prevăzută de art. 24 din Legea contenciosului administrativ, instanța având de analizat numai dacă conducătorul autorității publice pârâte se conformează sau nu obligațiilor impuse prin titlul executoriu, dacă există vreo culpă din partea autorității.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.D.E. împotriva Sentinței civile nr. 416 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013. Procesat de GGC - NN