ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 22 iunie 2007 reclamanții V.I.C., B.C., S.D. au chemat în judecată pârâții M.I.R.A., I.J.P. Prahova, D.N.A., solicitând plata drepturilor bănești cuvenite, reprezentând prima de concediu corespunzătoare anului 2005 pentru reclamantul V.I.C. și corespunzătoare anilor 2004 și 2005 pentru ceilalți reclamanți, egală cu indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, impozitată separat. De asemenea, au solicitat aplicarea coeficienților de devalorizare a monedei naționale, până la data restituirii integrale a sumelor respective. Reclamanții au precizat că au deținut funcții, în calitate de ofițeri de poliție și au invocat dispozițiile art. 10 pct. 8 din O.U.G.

nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38 din 30 ianuarie 2003 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, susținând că D.N. A. București avea obligația legală ca , la plecarea în concediu pentru perioada în care au fost detașați, să plătească o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Reclamanții au susținut că luarea măsurii de a nu se aplica dispozițiile legale precizate a determinat încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituție și art. 14 din C.E. D.O., respectiv dreptul salariaților la protecție socială și interzicerea oricăror discriminări.

S-a făcut referire la decizia nr. 12 din 05 februarie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada 2004 - 2006, așa cum a fost reglementată prin dispoziția legală. M.I.R.A. a susținut că nu are nici o obligație în ceea ce privește plata drepturilor solicitate de către reclamanți, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar în cazul în care se va respinge excepția invocată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată, M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F. precizând ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamanților să fie obligat acesta să vireze ministerului, I.P.J. Prahova și D.N.A. primele de concediu pentru perioada 2004 - 2005. I.P.J. Prahova a formulat întâmpinare solicitând să se constate că I.P.J. Prahova nu are calitate procesuală pasivă și, pe cale de consecință, să se dispună scoaterea din cauză precum și respingerea acțiunii dedusă judecății. D.G.F.P. Prahova a formulat de asemenea întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.F. Prin sentința civilă nr. 147/2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea față de pârâții D.N.A., precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.I.R.A.; de asemenea, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M.I.R.A.

și de I.P.J. Prahova și s-a respins acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive. Instanța de fond a reținut că reclamanții, ofițeri de poliție, în perioada 2004 - 2006 au fost detașați la D.N.A. și întrucât nu au optat pentru plata drepturilor salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție, nu pot beneficia de prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003. De asemenea, s-a reținut că în perioada menționată reclamanții au fost remunerați de către D.N.A., astfel încât ceilalți pârâți nu au calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen reclamanții. În motivarea recursului s-a arătat, în esență: că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 pct. 8 din O.U.G.

nr. 43/2002 și ale art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, D.N.A. avea obligația plății primei de concediu, plată pe care nu a realizat-o întrucât prin Legea nr. 507/2003 (art. 9 alin. (7)) și prin Legea nr. 511/2004 (art. 8 alin. (7)) plata primelor de concediu a fost suspendată; că această suspendare a unui drept fundamental, constituțional, echivalează cu restrângerea nejustificată a dreptului; că, prin decizia nr. 12 din 05 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prima de concediu se cuvine polițiștilor pentru perioada 2004 - 2006. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că reclamanții, ofițeri de poliție, au fost detașați la D.N.A. astfel: V.I.C., în perioada 1 octombrie 2004 - 6 octombrie 2005, B.C. în perioada 1 ianuarie 2004 - 3 noiembrie 2005, S.D. în perioada 1 ianuarie 2004 - 1 februarie 2006. În conformitate cu pct. 1 din Anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, polițiștii detașați să îndeplinească funcții în afara M.I. beneficiază de toate drepturile care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea precum și salariul pentru gradul profesional și gradațiile calculate la acesta, potrivit legislației aplicabile polițiștilor, iar în situația în care aceste drepturi salariale cumulate sunt mai mici decât cele ce li s-ar fi cuvenit ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție.

Din aceste dispoziții legale rezultă că ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A. , sunt asimilați din punct de vedere al drepturilor salariale personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, respectiv indemnizația unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, având în vedere art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45/2007. Cum reclamanții nu au optat pentru plata drepturilor salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție, ei nu beneficiază de drepturile prevăzute de art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003, modificată (primă de concediu) pentru perioada în care au fost detașați la D.N.A. De precizat că decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la polițiștii care primesc drepturi salariale de la unitățile la care sunt încadrați și nu la cei detașați la D.N.A.

, care au fost remunerați conform personalului civil (indemnizație de procuror). Referitor la decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că prin aceasta s-a stabilit că magistrații au dreptul la prima de concediu numai pentru perioada 2001 - 2002, întrucât dispozițiile art. 41 1 , alin. (1) din Legea nr. 50/1996 modificată prin O.G. nr. 83/2000, prin care s-a acordat magistraților dreptul în discuție la data de 1 ianuarie 2001, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003. Or, reclamanții, în anii 2001 - 2002 nu au fost detașați la D.N.A. pentru a putea beneficia de prima de concediu.

Pentru considerentele expuse recursul va fi respins, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.I.C., B.C. și S.D. împotriva sentinței nr. 147 din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.