Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 382/2008

HOTĂRÂRE
06.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 382/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 282 din 16 octombrie 2006 s-a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr. 1259/2006, s-a admis acțiunea în anulare înaintată de reclamanta B.I.L. Cipru, reprezentată prin D.C.B., în calitate de acționar al SC V. SA împotriva pârâtei SC V. SA Sighișoara și, în consecință, s-a dispus anularea Hotărârii nr. 1/2006 a Adunării Generale Ordinare a acționarilor SC V. SA Sighișoara, publicarea prezentei hotărâri, după rămânerea irevocabilă în M. Of. al României, partea a IV-a precum și comunicarea unui exemplar cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC V. SA Sighișoara, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 22/ A din 16 aprilie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a anulat apelul formulat de pârâtă, ca netimbrat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat incidența, în cauză, a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, deoarece apelanta nu s-a conformat dispoziției instanței din 16 aprilie 2007 și nu a timbrat apelul, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997, modificată. Ca urmare a acestei hotărâri, pârâta a formulat recurs invocând, în drept, dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc.

civ. și a arătat că taxa de timbru a fost achitată la 6 aprilie 2007 cu O.P. nr. 693, comunicat instanței de recurs, potrivit dovezii de la doar, încât solicită desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recursul este nefondat. Potrivit principiului rezultat din art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, modificată și art. 7 din O.G. nr. 32/1995, modificată timbrarea cererii de apel se face anticipat, sau, cel mai târziu până la termenul fixat de instanță, art. 20 alin. (3), respectiv art. 9 din actele normative sus – evocate prevăzând că, în caz contrar, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Este o nulitate necondiționată, întrucât nu se pune problema vătămării procesuale, instanța având însă obligația să încunoștiințeze partea despre taxa ce trebuie achitată. În acest scop, rezultă că instanța de apel a procedat legal și a pus în vedere recurentei să achite taxa judiciară de timbru, în valoare de 19,50 lei și timbru judiciar de 0,15 lei până la termenul din 16 aprilie 2007, conform actului de procedură de la fila 8 din dosarul de apel. Recurenta pârâtă a invocat în recurs că a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 19,50 lei cu O.P. nr. 693/2007 ceea ce, pe de o parte, este insuficient, nefăcându-se și dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de0,15 lei și conduce, astfel, la aplicarea aceleiași sancțiuni dar, nu în ultimul rând mai rezultă că, ordinul de plată nu a fost prezentat instanței decât după pronunțarea hotărârii, încât obligația nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită nici în termen, nici în totalitate.

Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA Sighișoara, împotriva deciziei nr. 22 din 16 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2117/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1132 din 29 martie 2006, Tribunalul Harghita a respins excepția tardivității și a admis excepția autorității lucrului judecat invocate d
ÎCCJ 2007-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 21 aprilie 2004 sub nr. 2182, reclamanta S.I.F. T. SA a solicitat ca, în c
ÎCCJ 2008-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2199/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Comercial Mureș a soluționat pricina ce a format obiectul dosarului nr. 1430/2006 prin sentința nr. 3039, pronunțată la data de 24 noiembrie 20
ÎCCJ 2008-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3532/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Mureș, reclamanta K.S.E.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SA, anularea hotărârii A.G.E.A. s
ÎCCJ 2008-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2691/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC C. SA Toplița a solicitat ca, în baza art. 111 C. proc. civ. rap. la art. 25 alin. (1) și (5) din Le
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă