ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA

și SC J.H.R. SA și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se anuleze

Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor societății C. SA nr. 1 din

data de 20 septembrie 2007 pentru motivul că aceasta a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor legale.

S-a motivat că pe ordinea de zi a A.G.O.A., care s-a

publicat în Monitorul Oficial la data de 20 august 2007, în convocator s-a

prevăzut să fie numit auditorul financiar intern, să se modifice remunerația suplimentară

pentru membrii Consiliului de administrație conform art. 153

18

alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 și să fie împuternicit I.J. să semneze, să autentifice

și să înregistreze toate documentele ce decurg din hotărârile luate. Măsurile luate

în A.G.O.A. cu privire la majorarea plafonului remunerației suplimentare a

membrilor consiliului de administrație au fost contestate de reclamantă care a

votat împotrivă. Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat anularea în

tot a hotărârii din 20 septembrie 2007, fără să se invoce alte motive decât

cele din cererea introductivă.

În apărare pârâta SC J.H.R. SA a invocat lipsa calității sale

procesual pasive pentru motivul că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat

privește pe SC C. SA, învederând totodată că are calitatea de acționar în această

societate cu drept de vot aferent acțiunilor pe care le deține.

La rândul său pârâta SC C. SA a solicitat respingerea

cererii ca neîntemeiată atât în ce privește activitatea de finanțare a

societății cât și în ce privește majorarea planului indemnizației membrilor

consiliului de administrație.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția

comercială, care prin sentința nr. 3655 pronunțată la data de 13 martie 2008 a

respins acțiunea reclamantei SC A. SRL ca nefondată față de pârâta SC C. SA și pentru

lipsa calității procesual pasive față de SC J.H.R. SA.

În esență, pe fond, s-a reținut că reclamanta a votat

împotrivă la punctele 2, 3 și 4 de pe ordinea de zi și că votul împotrivă nu

atrage nulitatea hotărârii AGA câtă vreme nu s-a încălcat nicio dispoziție

legală.

În conformitate cu art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

și raportat la faptul că pârâta SC J.H.R. SA este acționar al societății SC C. SA

s-a respins și acțiunea față de această societate.

Sentința a fost apelată de reclamantă care a adus critici pe

motive de netemeinicie și nelegalitate. După examinarea criticilor, Curtea de

Apel București, secția comercială, a respins ca nefondat apelul reținând că

pentru informații suplimentare în legătură cu AGA, apelanta avea la îndemână

dispozițiile art. 117

2

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a

adresa întrebări în scris Consiliului de Administrație în legătură cu

chestiunile pe care le considera ca fiind nelămurite.

Curtea a citat dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr.

31/1990 raportat la art. 112 alin. (1) din aceiași lege pentru a ajunge la

concluzia că normele legale prevăd un prag de 10% din capitalul social pentru a

i se confirma apelantei dreptul de analiză a operațiunilor din gestiunea

societății. În conformitate cu art. 79, art. 127, art. 136

1

, art. 158

18

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 susținerile apelantei legate de

performanțele societății și de capacitatea intimatei SC C. SA de a-și

eficientiza activitatea au fost respinse ca irelevante în cauză. De asemenea

s-a respins critica referitoare la remunerația suplimentară a Consiliului de

Administrație cu motivarea că apelanta se află în confuzie cu privire la

remunerația cuvenită membrilor consiliului de administrație și plata suplimentară

a acestora. A făcut trimitere în acest sens la prevederile art. 153

18

alin. (2) și art. 140

2

alin. (1) din menționata lege. Cu privire la

calitatea procesuală a SC J.H.R. SA, în conformitate cu art. 132 alin. (5) din

LSC prin care se dispune că acțiunile în anularea AGA se vor soluționa în

contradictoriu cu societatea și nu cu acționarii care au participat la ședință

s-a confirmat ca fiind legală admiterea excepției lipsei calității procesual pasive

a celei de-a doua pârâte.

Împotriva deciziei nr. 382 din 6 octombrie 2008 a declarat

recurs reclamanta SC A. SRL prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că soluția Curții de Apel este nelegală.

În esență, recurenta reclamantă a susținut că SC C. SA are

venituri din exploatare, inferioare de la an la an, că deși susține că are o

activitate performantă și că liniile de credit acordate pot fi achitate din

activitatea sa, evidențele contabile arată că aceasta are pierderi an de an și

că nu poate să-și onoreze obligațiile asumate față de creditori. Cu toate

acestea, autoarea recursului a arătat că deși societatea are în derulare alte

contracte de credit nerambursate, a contractat o nouă linie de credit pentru o

investiție nouă.

În continuare a criticat majorarea planului de indemnizație

a membrilor Consiliului de administrație pentru că, în opinia sa, este în mod evident

prejudiciată societatea, din moment ce nu se reflectă în nici un mod performanța

consiliului de administrație.

În acest sens consideră că s-au ignorat dispozițiile art. 153

18

alin. (4) art. 136 alin. (1), art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cât și

prevederile art. 209 din Legea nr. 297 /2004.

Față de motivele invocate a solicitat admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei comerciale nr. 382 din 6 octombrie 2008 în sensul

admiterii apelului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 3655 din 13 martie

2008 pronunțată de Tribunalului București, iar pe fond admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată.

Intimata SC J.H.R. SA, prin întâmpinare a solicitat să se

mențină soluția pronunțată în ce o privește având în vedere că are calitatea de

acționar în societate. În ce privește nelegalitatea invocată prin trimitere la

dispozițiile art. 79, art. 127 și art. 136 din Legea nr. 31/1990, intimata a

arătat că prin hotărârea adunării generale a cărei nulitate se solicită nu au

fost încălcate aceste dispoziții.

Mai mult, a considerat că recurenta și-a exercitat

drepturile procesuale fără a avea temeiuri legale. În continuare a arătat că nu

au fost îngrădite drepturile fiecărui acționar de a se adresa Consiliului de

Administrație, înainte de desfășurarea adunării generale, cu întrebări în scris

referitoare la activitatea societății.

Întrucât nu s-au justificat temeiurile recursului,

intimata-pârâtă SC J.H.R. SA a ridicat excepția nulității recursului în

conformitate cu art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. A respins intimata

și celelalte critici în legătură cu încălcarea art. 112 alin. (1) din Legea

societăților comerciale cât și susținerile referitoare la majorarea plafonului

maxim pentru motivul că nu au fost încălcate dispozițiile art. 153

18

din legea mai sus menționată.

Și intimata SC C. SA a ridicat excepția nulității

recursului, argumentând că deși recurenta a invocat motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., s-a rezumat la exprimarea unor simple nemulțumiri

față de soluția pronunțată. În ce privește fondul cauzei, referindu-se la dispozițiile

legale citate de recurentă dar nemotivate, intimata a susținut că nu s-a

încălcat nicio astfel de dispoziție. În plus față de susținerile din

întâmpinarea SC J.H.R. SA, intimata SC C. SA a arătat cu privire la art. 112

alin. (1) din LSC a cărei încălcare s-a invocat, că SC A. SRL are îngrădit prin

lege dreptul de a analiza operațiuni din gestiunea societății întrucât deține

numai un procent de 0,8% din capitalul social, iar art. 136 alin. (1) din lege

prevede că procentul minim este de 10% din capital. Intimata a conchis că

preocupările recurentei în legătură cu performanțele societății sunt lipsite de

temei și că nu au nicio legătură cu textele invocate.

Înalta Curte va lua în examinare în conformitate cu art. 137

raportat la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., excepția privind

nulitatea recursului, pe care o va respinge pentru următoarele considerente :

În adevăr, art. 302

1

lit. c) prevede obligația părților

care promovează o cale de atac a recursului de a respecta conținutul cererii de

recurs și anume de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor. În speță, recurenta a invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în virtutea căruia a

pus în discuție aplicarea art. 153

18

din Legea nr. 31/1990, motiv pe

care l-a dezvoltat în fapt și în drept. Ca urmare, instanța de recurs va

examina această critică și le va înlătura pe celelalte care s-au mărginit numai

la invocarea unor articole din Legea nr. 31/1990 pe care nu le-a dezvoltat și

argumentat și de asemenea va înlătura celelalte temeiuri care nu au fost supuse

spre analiză instanței de apel, și anterior instanței de fond, temeiuri care de

altfel nu au constituit fundamentul soluțiilor pronunțate în cauză.

În consecință, respectând și în această fază procesuală

principiul disponibilității, în conformitate cu reglementările procesuale pentru

judecata recursului, excepția nulității recursului va fi respinsă. În acest

context examinarea recursului se va limita la criticile argumentate în drept și

în fapt.

Recursul este nefondat

Analizând criticile care vizează aplicarea greșită a art. 153

18

alin. (2) din LSC, care se încadrează în teza a II-a art. 304 alin. (9) C.

proc. civ., Înalta Curte va reține că remunerația suplimentară a membrilor

consiliului de administrație se stabilește de consiliul de administrație iar

limitele generale sunt stabilite în actul constitutiv sau în adunarea generală

a acționarilor. Adunarea generală care s-a finalizat prin A.G.O.A. nr. 1 din 20

septembrie 2007, nu a încălcat această dispoziție atunci când a aprobat suplimentarea

remunerației membrilor consiliului de administrație. Prin alin. (4) din același

articol se prevede , în adevăr, că prealabil aprobării, adunarea generală trebuie

să se asigure că remunerațiile sunt justificate în raport cu îndatoririle

specifice ale persoanelor respective și cu situația economică a societății.

Prin urmare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că

aceste remunerații suplimentare nu sunt justificate în raport cu îndatoririle

persoanelor respective și cu situația economică a societății, susținerile recurentei

legate de performanța consiliului de administrație rămân la nivel de afirmație.

În alte cuvinte adunarea generală are dreptul să aprobe remunerațiile

suplimentare și tot adunarea generală este cea care apreciază dacă situația

economică și performanțele consiliului de administrație justifică suplimentarea.

În consecință nu sunt motive întemeiate pentru a se reține nelegalitatea

deciziei instanței de apel pe considerentul că s-a aplicat greșit textul

articolului mai sus analizat.

O altă critică ce vizează aplicarea unor dispoziții legale

se referă la art. 136 alin. (1) și art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pe

care recurenta nu le-a dezvoltat ci s-a mulțumit să se refere la considerentele

deciziei din apel și la ceea ce instanța a statuat, fără să argumenteze

eventuale critici cu un punct de vedere concret.

În realitate se observă că în loc să dezvolte critica de

nelegalitate pe aceste două articole, recurenta a trimis la un al treilea

articol din Legea nr. 297/2004, deși acest temei nu a fost evocat anterior și

nu poate fi reținut nici în această cale extraordinară de atac întrucât controlul

de legalitate vizează soluția și temeiurile avute în vedere de instanță, în

justificarea soluției. Nu s-ar putea ca în recurs să se analizeze chestiuni

care nu au fost supuse dezbaterii în celelalte instanțe.

Dacă totuși s-ar examina aplicarea art. 136 alin. (1) din

Legea societăților comerciale de către instanța de apel, se va constata că

textul respectiv vizează dreptul acționarilor semnificativi de a cere

verificarea unor operațiuni din gestiunea societății pentru care o cerință a

legii este aceea de a deține cel puțin 10% din capital. Or, dacă recurenta

deține sub acest procent (0,8%), fapt necontestat, rezultă cu evidență că nu se

poate pune în discuție faptul că s-au încălcat aceste dispoziții.

În fine, din niciun argument al recurentei nu rezultă în ce

a constat încălcarea art. 112 alin. (1) din Legea societăților comerciale

pentru ca instanța de recurs să poată verifica legalitatea soluției din apel.

Aceste dispoziții reglementează condițiile de cvorum cerute de lege pentru

valabilitatea lucrărilor adunărilor generale ordinare ale acționarilor, precum

și cele de majoritate necesară pentru legalitatea hotărârilor unor astfel de

adunări. Or, din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă că s-au criticat

aspectele reglementate de textul indicat.

Faptul că SC A. SRL a votat împotriva majorării plafonului

indemnizației suplimentare pe motivul că în opinia sa societatea nu este

performantă nu atrage nulitatea A.G.O.A., așa cum corect a reținut instanța de

apel. Aprecierea eficienței societății, finanțarea acesteia, rularea

veniturilor și contractarea de credite constituie atributul Adunării generale a

acționarilor. Prin urmare, nu poate fi cenzurată de instanță oportunitatea

luării acestor măsuri decât în măsura în care se încalcă dispozițiile legale,

ceea ce nu s-a demonstrat în speță.

Recurenta a menționat în finalul recursului că își

întemeiază cererea și pe alte dispoziții legale, art. 79, art. 127 și art. 136

din Legea nr. 31/1990, care, nu vor fi examinate întrucât nu au fost dezvoltate

în motivele de recurs. Neavând caracter devolutiv, în această cale de atac nu

pot fi examinate decât motivele care îndeplinesc cerințele și rigoarea a ceea

ce art. 302

1

lit. c) stabilește sub sancțiunea nulității și anume

dezvoltarea motivelor de fapt și de drept. În caz contrar, instanța ar trebui

să se substituie părții și să imagineze eventuale critici pe care ar fi trebuit

să le dezvolte partea, lucru nepermis întrucât s-ar încălca principiul

disponibilității, limitele judecății în recurs și echidistanța de care trebuie

să dea dovadă instanța în soluționarea recursului.

În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C.

proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.

SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 382 din 6 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.