ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA și SC J.H.R. SA și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se anuleze Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor societății C. SA nr. 1 din data de 20 septembrie 2007 pentru motivul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale. S-a motivat că pe ordinea de zi a A.G.O.A., care s-a publicat în Monitorul Oficial la data de 20 august 2007, în convocator s-a prevăzut să fie numit auditorul financiar intern, să se modifice remunerația suplimentară pentru membrii Consiliului de administrație conform art. 153 18 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și să fie împuternicit I.J.

să semneze, să autentifice și să înregistreze toate documentele ce decurg din hotărârile luate. Măsurile luate în A.G.O.A. cu privire la majorarea plafonului remunerației suplimentare a membrilor consiliului de administrație au fost contestate de reclamantă care a votat împotrivă. Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat anularea în tot a hotărârii din 20 septembrie 2007, fără să se invoce alte motive decât cele din cererea introductivă. În apărare pârâta SC J.H.R. SA a invocat lipsa calității sale procesual pasive pentru motivul că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat privește pe SC C. SA, învederând totodată că are calitatea de acționar în această societate cu drept de vot aferent acțiunilor pe care le deține.

La rândul său pârâta SC C. SA a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată atât în ce privește activitatea de finanțare a societății cât și în ce privește majorarea planului indemnizației membrilor consiliului de administrație. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 3655 pronunțată la data de 13 martie 2008 a respins acțiunea reclamantei SC A. SRL ca nefondată față de pârâta SC C. SA și pentru lipsa calității procesual pasive față de SC J.H.R. SA. În esență, pe fond, s-a reținut că reclamanta a votat împotrivă la punctele 2, 3 și 4 de pe ordinea de zi și că votul împotrivă nu atrage nulitatea hotărârii AGA câtă vreme nu s-a încălcat nicio dispoziție legală.

În conformitate cu art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și raportat la faptul că pârâta SC J.H.R. SA este acționar al societății SC C. SA s-a respins și acțiunea față de această societate. Sentința a fost apelată de reclamantă care a adus critici pe motive de netemeinicie și nelegalitate. După examinarea criticilor, Curtea de Apel București, secția comercială, a respins ca nefondat apelul reținând că pentru informații suplimentare în legătură cu AGA, apelanta avea la îndemână dispozițiile art. 117 2 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a adresa întrebări în scris Consiliului de Administrație în legătură cu chestiunile pe care le considera ca fiind nelămurite. Curtea a citat dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 112 alin. (1) din aceiași lege pentru a ajunge la concluzia că normele legale prevăd un prag de 10% din capitalul social pentru a i se confirma apelantei dreptul de analiză a operațiunilor din gestiunea societății.

În conformitate cu art. 79, art. 127, art. 136 1 , art. 158 18 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 susținerile apelantei legate de performanțele societății și de capacitatea intimatei SC C. SA de a-și eficientiza activitatea au fost respinse ca irelevante în cauză. De asemenea s-a respins critica referitoare la remunerația suplimentară a Consiliului de Administrație cu motivarea că apelanta se află în confuzie cu privire la remunerația cuvenită membrilor consiliului de administrație și plata suplimentară a acestora. A făcut trimitere în acest sens la prevederile art. 153 18 alin. (2) și art. 140 2 alin. (1) din menționata lege. Cu privire la calitatea procesuală a SC J.H.R.

SA, în conformitate cu art. 132 alin. (5) din LSC prin care se dispune că acțiunile în anularea AGA se vor soluționa în contradictoriu cu societatea și nu cu acționarii care au participat la ședință s-a confirmat ca fiind legală admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celei de-a doua pârâte. Împotriva deciziei nr. 382 din 6 octombrie 2008 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că soluția Curții de Apel este nelegală. În esență, recurenta reclamantă a susținut că SC C. SA are venituri din exploatare, inferioare de la an la an, că deși susține că are o activitate performantă și că liniile de credit acordate pot fi achitate din activitatea sa, evidențele contabile arată că aceasta are pierderi an de an și că nu poate să-și onoreze obligațiile asumate față de creditori.

Cu toate acestea, autoarea recursului a arătat că deși societatea are în derulare alte contracte de credit nerambursate, a contractat o nouă linie de credit pentru o investiție nouă. În continuare a criticat majorarea planului de indemnizație a membrilor Consiliului de administrație pentru că, în opinia sa, este în mod evident prejudiciată societatea, din moment ce nu se reflectă în nici un mod performanța consiliului de administrație. În acest sens consideră că s-au ignorat dispozițiile art. 153 18 alin. (4) art. 136 alin. (1), art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cât și prevederile art. 209 din Legea nr. 297 /2004. Față de motivele invocate a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei comerciale nr. 382 din 6 octombrie 2008 în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 3655 din 13 martie 2008 pronunțată de Tribunalului București, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimata SC J.H.R. SA, prin întâmpinare a solicitat să se mențină soluția pronunțată în ce o privește având în vedere că are calitatea de acționar în societate. În ce privește nelegalitatea invocată prin trimitere la dispozițiile art. 79, art. 127 și art. 136 din Legea nr. 31/1990, intimata a arătat că prin hotărârea adunării generale a cărei nulitate se solicită nu au fost încălcate aceste dispoziții. Mai mult, a considerat că recurenta și-a exercitat drepturile procesuale fără a avea temeiuri legale. În continuare a arătat că nu au fost îngrădite drepturile fiecărui acționar de a se adresa Consiliului de Administrație, înainte de desfășurarea adunării generale, cu întrebări în scris referitoare la activitatea societății.

Întrucât nu s-au justificat temeiurile recursului, intimata-pârâtă SC J.H.R. SA a ridicat excepția nulității recursului în conformitate cu art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. A respins intimata și celelalte critici în legătură cu încălcarea art. 112 alin. (1) din Legea societăților comerciale cât și susținerile referitoare la majorarea plafonului maxim pentru motivul că nu au fost încălcate dispozițiile art. 153 18 din legea mai sus menționată. Și intimata SC C. SA a ridicat excepția nulității recursului, argumentând că deși recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a rezumat la exprimarea unor simple nemulțumiri față de soluția pronunțată. În ce privește fondul cauzei, referindu-se la dispozițiile legale citate de recurentă dar nemotivate, intimata a susținut că nu s-a încălcat nicio astfel de dispoziție.

În plus față de susținerile din întâmpinarea SC J.H.R. SA, intimata SC C. SA a arătat cu privire la art. 112 alin. (1) din LSC a cărei încălcare s-a invocat, că SC A. SRL are îngrădit prin lege dreptul de a analiza operațiuni din gestiunea societății întrucât deține numai un procent de 0,8% din capitalul social, iar art. 136 alin. (1) din lege prevede că procentul minim este de 10% din capital. Intimata a conchis că preocupările recurentei în legătură cu performanțele societății sunt lipsite de temei și că nu au nicio legătură cu textele invocate. Înalta Curte va lua în examinare în conformitate cu art. 137 raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., excepția privind nulitatea recursului, pe care o va respinge pentru următoarele considerente : În adevăr, art. 302 1 lit. c) prevede obligația părților care promovează o cale de atac a recursului de a respecta conținutul cererii de recurs și anume de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În speță, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în virtutea căruia a pus în discuție aplicarea art. 153 18 din Legea nr. 31/1990, motiv pe care l-a dezvoltat în fapt și în drept.

Ca urmare, instanța de recurs va examina această critică și le va înlătura pe celelalte care s-au mărginit numai la invocarea unor articole din Legea nr. 31/1990 pe care nu le-a dezvoltat și argumentat și de asemenea va înlătura celelalte temeiuri care nu au fost supuse spre analiză instanței de apel, și anterior instanței de fond, temeiuri care de altfel nu au constituit fundamentul soluțiilor pronunțate în cauză. În consecință, respectând și în această fază procesuală principiul disponibilității, în conformitate cu reglementările procesuale pentru judecata recursului, excepția nulității recursului va fi respinsă. În acest context examinarea recursului se va limita la criticile argumentate în drept și în fapt.

Recursul este nefondat Analizând criticile care vizează aplicarea greșită a art. 153 18 alin. (2) din LSC, care se încadrează în teza a II-a art. 304 alin. (9) C. proc. civ., Înalta Curte va reține că remunerația suplimentară a membrilor consiliului de administrație se stabilește de consiliul de administrație iar limitele generale sunt stabilite în actul constitutiv sau în adunarea generală a acționarilor. Adunarea generală care s-a finalizat prin A.G.O.A. nr. 1 din 20 septembrie 2007, nu a încălcat această dispoziție atunci când a aprobat suplimentarea remunerației membrilor consiliului de administrație. Prin alin. (4) din același articol se prevede , în adevăr, că prealabil aprobării, adunarea generală trebuie să se asigure că remunerațiile sunt justificate în raport cu îndatoririle specifice ale persoanelor respective și cu situația economică a societății.

Prin urmare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că aceste remunerații suplimentare nu sunt justificate în raport cu îndatoririle persoanelor respective și cu situația economică a societății, susținerile recurentei legate de performanța consiliului de administrație rămân la nivel de afirmație. În alte cuvinte adunarea generală are dreptul să aprobe remunerațiile suplimentare și tot adunarea generală este cea care apreciază dacă situația economică și performanțele consiliului de administrație justifică suplimentarea. În consecință nu sunt motive întemeiate pentru a se reține nelegalitatea deciziei instanței de apel pe considerentul că s-a aplicat greșit textul articolului mai sus analizat.

O altă critică ce vizează aplicarea unor dispoziții legale se referă la art. 136 alin. (1) și art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pe care recurenta nu le-a dezvoltat ci s-a mulțumit să se refere la considerentele deciziei din apel și la ceea ce instanța a statuat, fără să argumenteze eventuale critici cu un punct de vedere concret. În realitate se observă că în loc să dezvolte critica de nelegalitate pe aceste două articole, recurenta a trimis la un al treilea articol din Legea nr. 297/2004, deși acest temei nu a fost evocat anterior și nu poate fi reținut nici în această cale extraordinară de atac întrucât controlul de legalitate vizează soluția și temeiurile avute în vedere de instanță, în justificarea soluției.

Nu s-ar putea ca în recurs să se analizeze chestiuni care nu au fost supuse dezbaterii în celelalte instanțe. Dacă totuși s-ar examina aplicarea art. 136 alin. (1) din Legea societăților comerciale de către instanța de apel, se va constata că textul respectiv vizează dreptul acționarilor semnificativi de a cere verificarea unor operațiuni din gestiunea societății pentru care o cerință a legii este aceea de a deține cel puțin 10% din capital. Or, dacă recurenta deține sub acest procent (0,8%), fapt necontestat, rezultă cu evidență că nu se poate pune în discuție faptul că s-au încălcat aceste dispoziții. În fine, din niciun argument al recurentei nu rezultă în ce a constat încălcarea art. 112 alin. (1) din Legea societăților comerciale pentru ca instanța de recurs să poată verifica legalitatea soluției din apel.

Aceste dispoziții reglementează condițiile de cvorum cerute de lege pentru valabilitatea lucrărilor adunărilor generale ordinare ale acționarilor, precum și cele de majoritate necesară pentru legalitatea hotărârilor unor astfel de adunări. Or, din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă că s-au criticat aspectele reglementate de textul indicat. Faptul că SC A. SRL a votat împotriva majorării plafonului indemnizației suplimentare pe motivul că în opinia sa societatea nu este performantă nu atrage nulitatea A.G.O.A., așa cum corect a reținut instanța de apel. Aprecierea eficienței societății, finanțarea acesteia, rularea veniturilor și contractarea de credite constituie atributul Adunării generale a acționarilor.

Prin urmare, nu poate fi cenzurată de instanță oportunitatea luării acestor măsuri decât în măsura în care se încalcă dispozițiile legale, ceea ce nu s-a demonstrat în speță. Recurenta a menționat în finalul recursului că își întemeiază cererea și pe alte dispoziții legale, art. 79, art. 127 și art. 136 din Legea nr. 31/1990, care, nu vor fi examinate întrucât nu au fost dezvoltate în motivele de recurs. Neavând caracter devolutiv, în această cale de atac nu pot fi examinate decât motivele care îndeplinesc cerințele și rigoarea a ceea ce art. 302 1 lit. c) stabilește sub sancțiunea nulității și anume dezvoltarea motivelor de fapt și de drept. În caz contrar, instanța ar trebui să se substituie părții și să imagineze eventuale critici pe care ar fi trebuit să le dezvolte partea, lucru nepermis întrucât s-ar încălca principiul disponibilității, limitele judecății în recurs și echidistanța de care trebuie să dea dovadă instanța în soluționarea recursului.

În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 382 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.