ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1004/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă 446 din 25 septembrie 2007 a

admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu C.J.P. Cluj,

având ca obiect recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, a

anulat Hotărârea nr. 21.890 din 9 iulie 2007, emisă de pârâtă și a obligat-o pe

aceasta să acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru

perioada 01 octombrie 1940 până la 6 martie 1945 începând cu data de 1 iulie

2007.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că actele existente la dosar, respectiv declarațiile

autentificate ale martorilor și actele de stare civilă ale reclamantei, atestă au

caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu familia, s-a refugiat

din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada octombrie

1943 – martie 1945,urmare a persecuțiilor etnice suferite, ceea ce atrage, în

cauză, incidența art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susținând că, în

condițiile în care Legea nr. 189/2000 prevede posibilitatea reconstituirii

situației de fapt cu martori, declarațiile acestora trebuie să fie clare și să se

susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval de refugiu nedeclarat de

ambele părți, așa cum a procedat instanța de fond.

S-a mai arătat în acest sens

că martorii din prezenta cauză au dat până în prezent declarația în favoarea

mai multor petenți, atestând situații individuale diferite, petrecute în

localități diverse și pe o rază mare de teritoriu, susținând că au fost martori

oculari la evenimente petrecute atât în localități diferite din județul

Maramureș, cât și, în localități din județul Bistrița Năsăud și Sălaj.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor expune în

continuare.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de

dispozițiile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care, în

perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în

altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada acestor împrejurări

se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu acte eliberate de organele

competente sau, în lipsa acestora, prin declarații de martori.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că martorii ale căror declarații

autentificate au fost depuse la dosar de către reclamantă, în dovedirea

susținerilor sale, respectiv P.L. și N.A. au depus mărturie în același sens,

într-un număr mare de dosar,e având ca obiect recunoașterea calității de

beneficiari ai Legii nr. 189/2000, atestând prezența lor, în același timp, la evenimente

produse în mai multe localități unde, în mod firesc, nu se puteau afla în

același timp.

Față de această împrejurare

instanța de fond avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin

toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii

sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurarea ce ar putea duce

la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

pertinente și utile în cauză.

Ca atare, date fiind contradicțiile

ce rezultă din declarațiile celor doi martori menționați mai sus, se impune

suplimentarea probatoriului administrat în cauză, pentru a se stabili în mod

clar incidența în speță a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, prin stabilirea realității

refugiului, a cauzei lui și a perioadei în care a avut loc.

Pentru aceste motive, Curtea

va admite recursul declarat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea clarificării aspectelor

menționate, prin suplimentarea probatoriilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 446 din 25 septembrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2008.