ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3729/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj,

reclamanta R.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta

C.J.P. Cluj,

anularea Hotărârii nr. 22484 din

24

ianuarie 2008 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la

acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că în perioada 02 iulie 1941 – 10 ocombrie 1945

s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu Tentea,

județul Cluj, în localitatea Mociu, din același județ, întorcându-se în martie

1945 în localitatea de domiciliu, situație dovedită cu acte de stare civilă și

declarații de martori.

Prin sentința

civilă nr. 323 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.M., a

dispus anularea Hotărârii nr. 22.484 din 24 ianuarie 2008 emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în

perioada 02 iulie 1941 - 4 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar,

respectiv actele de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor U.L.

și D.I., care la rândul lor sunt beneficiare ale Legii nr. 189/2000, rezultă

împrejurarea că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa din

localitatea de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice instituite de regimul

hortist, într-o altă localitate, în luna iulie 1941, întoarcerea având loc în

martie 1945, fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art.

304 ind. 1 C. proc. civ., arătând că martorii nu au putut furniza date concrete

în ceea ce privește refugiul reclamantului, petentul nedeținând acte oficiale

care să ateste situația invocată în acțiune.

Recursul este

nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul nu este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din

conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se

acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit

persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte

oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin.

(1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G.

105/1999.

Or, din

declarațiile martorilor U.L. și D.I., date în fața notarului public, precum și

din înscrisurile administrate ca probă în dosar, rezultă cu certitudine că

reclamanta, împreună cu familia sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul

1941 în localitatea Mociu, din județul Cluj, unde a rămas până în martie 1945,

când s-a întors în localitatea natală - satul Tentea.

Totodată, în

conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice".

Esențial în

cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost

supuși, reclamanta și familia sa au fost obligați să își părăsească domiciliul,

refugiindu-se într-o altă localitate, iar faptul că aceasta era în vârstă de 3

luni (născută la data de 5 mai 1941) presupune stabilirea aceluiași domiciliu

și împărtășirea aceleiași situații cu a părintelui său. Că schimbarea

domiciliului de către părinții reclamantei a fost determinată de persecuțiile

etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a

întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999, la sfârșitul căreia

reclamanta s-a reîntors în localitatea de domiciliu, respectiv, în martie 1945.

În cauză, dovada

refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în

mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască

reclamantei calitatea de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în

consecință, să-i

acorde acesteia

drepturile ce i se cuvin.

Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de

intimata - reclamantă R.M., dovedită prin

chitanța privind plata onorariului de avocat, aflată

la fila 9 din

dosarul acestei instanțe,

înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ. și

o va admite ca

atare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de

judecată către

intimata - reclamantă

R.M.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj,

împotriva sentinței civile nr. 323 din 19 martie 2008

a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă pe recurentă să-i plătească intimatei - reclamante R.

M. suma de 250 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008.