ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3724/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj,

reclamanta M.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 18340 din

22 august 2005 emisă de pârâtă, cu consecința

obligării acesteia la

acordarea

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că în martie 1940 a plecat împreună cu mama sa, din

localitatea de domiciliu Aruncuța, județul Cluj, în localitatea Cojocna Nouă,

din același județ, întorcându-se în martie 1945 în localitatea de domiciliu,

situație dovedită cu acte de stare civilă și declarații de martori.

Prin sentința civilă nr.

340 din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M., a dispus anularea

Hotărârii nr. 18.340 din 22 august 2005 emisă de pârâtă și a obligat-o pe

aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie

1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data

de 1 iulie 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut că din probele existente la dosar, respectiv actele de stare

civilă și declarațiile autentificate ale martorilor B.A., P.E., M.M. și C.L.,

care la rândul lor sunt beneficiare ale Legii nr. 189/2000, rezultă

împrejurarea că reclamantul s-a refugiat, împreună cu mama sa din localitatea

de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice instituite de regimul hortist,

într-o altă localitate, în luna octombrie 1940, întoarcerea având loc în martie

1945, fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., arătând că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce

privește refugiul reclamantului, petentul nedeținând acte oficiale care să

ateste situația invocată în acțiune.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat, după cum se va

arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor

români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată,

această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu

declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând

Normele metodologice de aplicare a O.G. 105/1999.

Or, din declarațiile martorilor

B.A., P.E., M.M. și C.L., date în fața notarului public, precum și din

declarația martorei P.I., dată sub prestare de jurământ în fața instanței de

fond, dar și din înscrisurile administrate ca probă în dosar, rezultă cu

certitudine că reclamanta, împreună cu mama sa, din motive etnice, s-a refugiat

în anul 1940 în localitatea C.N., din județul Cluj, unde a rămas până în martie

1945, când s-a întors în localitatea natală - satul Aruncuța.

Totodată, în conformitate cu art.

2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în

altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată

sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice".

Esențial în cauză

este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși,

reclamanta și mama sa au fost obligate să își părăsească domiciliul,

refugiindu-se într-o altă localitate, iar faptul că aceasta era minoră la acel

moment (9 ani) presupune stabilirea aceluiași domiciliu și împărtășirea

aceleiași situații cu a părintelui său. Că schimbarea domiciliului de către

reclamantă a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia

rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga

perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamanta s-a

reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.

In cauză,

dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar,

conform legii, instanța de fond

în mod corect admițând acțiunea și

obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și,

în consecință, să-i

acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, recursul va fi

respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P. Cluj,

împotriva

sentinței civile nr. 340 din 18 iunie 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008.