ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1650/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 septembrie 2007, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21807 din 08 iulie 2007 și obligarea pârâtei să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 743 din 7 decembrie 2007 a admis acțiunea; a dispus anularea hotărârii contestate, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 iulie 1943 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut în esență că din probele existente la dosar rezultă fără echivoc că reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj susținând pe de o parte că declarațiile martorilor R.P. și L.N. nu reprezintă o dovadă clară și concludentă în cauză cu atât mai mult cu cât aceștia s-au refugiat în alte perioade și în alte localități, neputând avea cunoștință despre motivul refugiului reclamantei. S-a mai susținut că martorii au dat declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite fapt ignorat de instanța de fond. Recursul este nefondat. Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În cauză, din declarațiile autentice ale martorilor R.P. și L.N., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse și declarațiile judiciare ale acelorași martori, rezultă că s-a făcut dovada în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, intimata - reclamantă împreună cu mama sa au fost nevoite să se refugieze din localitatea Popești județul Cluj, în Turda, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după cedarea Ardealului de Nord.

Pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea astfel dacă reclamanta era îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, instanța a procedat la audierea martorilor care au susținut și declarații autentificate. Din examinarea declarațiilor celor doi martori, se constată că acestea nu sunt contradictorii, evidențiind localitatea de domiciliu și cea de refugiu, motivul refugiului. Întrucât din probele administrate nu rezultă ziua în care a început și cea în care s-a sfârșit refugiul ci doar luna și anul, instanța a procedat corect considerând ca început al perioadei de refugiu ziua de 15 a luni respective adică 15 iulie 1943, iar ca sfârșit 6 martie 1945, dată limită prevăzută de lege.

În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței nr. 743 din 7 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2008.