ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele

:

Reclamanta O.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii

nr. 21401 din 27 iunie 2007 emisă de aceasta din urmă, cu consecința obligării

pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală și

netemeinică, întrucât împreună cu familia a fost nevoită să părăsească

localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor etnice, urmare ocupării

Ardealului de Nord.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 166

din 11 februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând

anularea Hotărârii nr. 21401 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 15

noiembrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare,

începând cu data de 11 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că declarațiile martorilor sunt pertinente,

arătând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați

personal.

În plus, pârâta, prin Hotărârea

nr. 18370 din 23 august 2005, recunoaște martorului D.V. calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Recurenta a susținut în

esență că instanța nu a manifestat maximă diligență și nu administrat toate

probele necesare pentru aflarea adevărului și formarea unei convingeri intime.

De asemenea, prin notele

depuse a fila 4 dosarul de recurs, recurenta invocă un alt motiv de recurs,

respectiv tardivitatea formulării acțiunii.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit

prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de

către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările

ulterioare, împotriva hotărârii comisiei care

funcționează în cadrul caselor județene de pensii și a municipiului București

persoana interesată poate

face contestație

la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea

hotărârii,

potrivit Legii contenciosului administrativ.

Cum hotărârea pârâtei, ce face obiectul

contestației în cauză, i-a fost

comunicată reclamantei la data de 9 august 2007, conform

recipisei confirmării de primire (fila 5 - dosar recurs), iar contestația a

fost înregistrată la data de 16 ianuarie 2008, rezultă că aceasta a fost tardiv

introdusă,

prima instanță în mod greșit

procedând la soluționarea pe fond a cauzei.

Este

adevărat că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care face

trimitere art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999,

stabilește, la art. l1 alin. (1), că, în raport cu anumite momente

reglementate

restrictiv, "cererile prin care se solicită anularea

unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și

repararea pagubei cauzate

se pot introduce

în termen de 6 luni" de la acel moment.

O.G. nr. 105/1999 este, însă, un act normativ cu

caracter de lege specială,

ale cărui norme - conform regulii specialia generalibus derogant - derogă de la

dreptul comun în materia

contenciosului

administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile de drept comun în materia contenciosului

administrativ,

cuprinse

în Legea nr. 554/2004, sunt, așadar, aplicabile domeniului la care se referă O.G.

nr. 105/1999, numai în măsura în care

prevăd

aspecte nereglementate de această lege specială.

Cum art.

7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 prevede expres termenul în care se poate face

contestație împotriva hotărârii comisiei, acesta fiind de 30 de zile de la data

comunicării actului, referirea pe care același articol o face la Legea contenciosului

administrativ trebuie considerat că vizează doar competența instanței de

contencios

administrativ și procedura în

fața acelei instanțe, nu și termenele prevăzute

de legea cadru.

Problema de drept a fost, de altfel, rezolvată prin Decizia nr. 32 din 16

aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile

Unite, în recursul în interesul legii având ca

obiect chiar acest aspect, al

aplicării de către instanțele de judecată

a prevederilor art. 7 alin. (4) teza I

din O.G.

nr. 105/1999, instanța supremă stabilind că,

hotărârea Comisiei poate fi

contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30

de zile de la comunicare, conform textului de lege mai sus menționat".

Pentru

considerentele arătate, acțiunea reclamantei fiind tardiv formulată, recursul

va fi admis, sentința atacată va fi casată iar acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 166 din 11 februarie 2008 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

în fond respinge acțiunea formulată de O.I. ca tardiv formulată.

Irevocabil.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2009.