ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Reclamanta O.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 21401 din 27 iunie 2007 emisă de aceasta din urmă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală și netemeinică, întrucât împreună cu familia a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor etnice, urmare ocupării Ardealului de Nord.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 166 din 11 februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 21401 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 15 noiembrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 11 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că declarațiile martorilor sunt pertinente, arătând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

În plus, pârâta, prin Hotărârea nr. 18370 din 23 august 2005, recunoaște martorului D.V. calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Recurenta a susținut în esență că instanța nu a manifestat maximă diligență și nu administrat toate probele necesare pentru aflarea adevărului și formarea unei convingeri intime. De asemenea, prin notele depuse a fila 4 dosarul de recurs, recurenta invocă un alt motiv de recurs, respectiv tardivitatea formulării acțiunii. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii comisiei care funcționează în cadrul caselor județene de pensii și a municipiului București persoana interesată poate face contestație la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ. Cum hotărârea pârâtei, ce face obiectul contestației în cauză, i-a fost comunicată reclamantei la data de 9 august 2007, conform recipisei confirmării de primire (fila 5 - dosar recurs), iar contestația a fost înregistrată la data de 16 ianuarie 2008, rezultă că aceasta a fost tardiv introdusă, prima instanță în mod greșit procedând la soluționarea pe fond a cauzei.

Este adevărat că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care face trimitere art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, stabilește, la art. l1 alin. (1), că, în raport cu anumite momente reglementate restrictiv, "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni" de la acel moment. O.G. nr. 105/1999 este, însă, un act normativ cu caracter de lege specială, ale cărui norme - conform regulii specialia generalibus derogant - derogă de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, cuprinse în Legea nr. 554/2004, sunt, așadar, aplicabile domeniului la care se referă O.G.

nr. 105/1999, numai în măsura în care prevăd aspecte nereglementate de această lege specială. Cum art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 prevede expres termenul în care se poate face contestație împotriva hotărârii comisiei, acesta fiind de 30 de zile de la data comunicării actului, referirea pe care același articol o face la Legea contenciosului administrativ trebuie considerat că vizează doar competența instanței de contencios administrativ și procedura în fața acelei instanțe, nu și termenele prevăzute de legea cadru. Problema de drept a fost, de altfel, rezolvată prin Decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recursul în interesul legii având ca obiect chiar acest aspect, al aplicării de către instanțele de judecată a prevederilor art. 7 alin. (4) teza I din O.G.

nr. 105/1999, instanța supremă stabilind că, hotărârea Comisiei poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform textului de lege mai sus menționat". Pentru considerentele arătate, acțiunea reclamantei fiind tardiv formulată, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată iar acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 166 din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de O.I. ca tardiv formulată. Irevocabil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2009.