ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 446 din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

B.M. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat Hotărârea nr.

21890 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să acorde

reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945,

începând cu data de 1 iulie 2006.

Prin Decizia nr. 1004 din 12 martie 2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul

declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a casat sentința civilă nr. 446

din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe, pentru a se suplimenta probatoriul administrat în cauză în vederea

lămuririi contradicțiilor ce rezultă din declarațiile martorilor P.L. și N.A.

în vederea stabilirii realității refugiului, a motivelor acestuia și a

perioadei în care a avut loc.

Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 474 din 5 iunie 2008, a admis acțiunea reclamantei B.M., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat Hotărârea nr. 21890

din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să acorde

reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data

de 1 iulie 2006.

Cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea

de Apel a suplimentat probatoriul administrat în cauză și a procedat la

audierea martorului R.A., căreia i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

prin Hotărârea nr. 10060 din 16 mai 2003 emisă de Casa Județeană de Pensii

Cluj.

Din analiza coroborată a depozițiilor martorei R.A. combinată cu

declarațiile martorilor P.L. și N.A., Curtea de Apel a reținut că reclamanta

s-a născut la data de 4 martie 1940 în localitatea Cojocna, județul Cluj, de

unde, din cauza persecuțiilor din motive etnice exercitate asupra părinților

săi în localitatea de domiciliu, s-a refugiat împreună cu familia mai întâi în

localitatea Boju și apoi în localitatea Turda, unde s-au refugiat în mod

obișnuit locuitorii din Cojocna.

A mai reținut Curtea de Apel că hotărârea a cărei anulare se solicită

este motivată extrem de lapidar și cu caracter general, fiind nelegală sub

aspectul motivării în raport cu exigențele pe care le impune o bună

administrație și fiind netemeinică în raport cu probatoriul administrat.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel a declarat

recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299 și urm.

și ale art. 3041 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj

susține că instanța de fond în mod greșit a acordat reclamantei drepturile

solicitate în baza declarațiilor date de martori, care nu sunt clare și nu se

susțin reciproc și în condițiile în care, în prezent, 90% din dosarele de

refugiat se întemeiază pe declarații de martori și pe faptul că la Arhivele

Naționale nu există înscrisuri oficiale doveditoare. Mai susține

recurenta-pârâtă că, potrivit O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor reparatorii este necesar

să existe două surse de informație care să indice aceleași date cu privire la:

data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de

refugiu și data întoarcerii din refugiu. În esență, se susține că în privința

reclamantei datele sunt insuficiente și contradictorii pentru a justifica

acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare și că declarațiile notariale date de martori sunt

dovezi precare și pot face dovada până la înscrierea în fals. Mai susține

recurenta-pârâtă că hotărârea instanței de fond se întemeiază pe o singură

declarație de martor, probă insuficientă în raport cu dispozițiile legale.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu

prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002, precum și cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, Curtea

constată că recursul este ne fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive

etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate".

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se

poate face prin declarație cu martori".

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art. 61 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în

care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de

lege".

Potrivit dispozițiilor sus menționate, dovada încadrării în ipoteza

reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin.

(1) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc

actele oficiale.

În cauză, Curtea de Apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului

administrat suplimentar, prin coroborare cu declarațiile martorilor P.L. și N.A.,

depuse la prima judecată în fond și cu celelalte înscrisuri depuse în

probațiune, prin prisma dispozițiilor legale incidente.

Este de reținut faptul că, în mod constant, în jurisprudența Curții

Constituționale, chiar cu referire la dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană

sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute

în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de

competența exclusivă a instanței judecătorești" (Decizia Curții

Constituționale nr. 558/2005).

Or, potrivit Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, citate mai sus, dovada încadrării în ipoteza normei

juridice de la art. 1 lit. c) din ordonanță se face fie prin acte oficiale,

fie, în lipsa unor asemenea acte, prin declarații de martori.

În cauză reclamanta a depus diligente necesare pentru a obține acte

oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele

metodologice, așa cum rezultă din adresa emisă de Direcția Județeană Cluj a

Arhivelor Naționale, în care se menționează că familia reclamantei (mama M.C.

și fiica acesteia C.M. - reclamanta în prezenta cauză) nu figurează în

documentele deținute de instituție.

Astfel fiind, întemeiat instanța a avut în vedere declarațiile

martorilor P.L. și N.A. coroborate cu depoziția dată în fața instanței de

martorul R.A., din care rezultă, cu caracter unitar că, din cauza persecuțiilor

din motive etnice exercitate, familia reclamantei a părăsit în luna octombrie

1940 localitatea de domiciliu - Cojocna, județul Cluj refugiindu-se în

localitățile Boju/Cojocna Nouă și Turda, revenind în localitatea de domiciliu

în cursul lunii aprilie 1945.

Întemeiat, instanța a avut în vedere și faptul că martorei R.A. i-a fost

recunoscută calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare.

Critica din recurs referitoare la faptul că instanța de fond s-a

pronunțat pe baza unei singure depoziții de martor este neîntemeiată, întrucât,

așa cum s-a arătat anterior, Curtea de Apel s-a pronunțat atât pe baza celor

trei declarații de martor administrate în cauză, precum și în raport cu

celelalte înscrisuri depuse în probațiune.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța fondului a realizat o

corectă analiză și apreciere a probatoriului administrat, stabilind cu just

temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată prin

prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel fiind, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

cu respectarea cadrului legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, și în raport cu jurisprudența Instanței Supreme,

precum și a normelor și principiilor de procedură civilă referitoare la

administrarea și analiza mijloacelor de probă.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este

legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva

sentinței civile nr. 474 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2009.