ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3491/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 417 din 18 septembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.L., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 16559 din 21 mai 2007, emisă de pârâta și a menținut hotărârea nr. 16559 din 3 mai 2005, emisă de aceasta.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, prin hotărârea nr. 165559 din 21 mai 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, i-a fost recunoscut reclamantei beneficiul drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005, apreciindu-se că îndeplinește cerințele art. 1 din lege, iar ulterior, la data de 21 mai 2007 printr-o hotărâre cu același număr, pârâta a anulat hotărârea inițială, invocând cercetările efectuate în dosarul nr. 1440/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.

Având în vedere probele administrate în cauză, din care rezultă îndeplinirea de către reclamantă a cerințelor art. 1 din Legea nr. 189/2000, precum și împrejurarea că prin rezoluția parchetului, emisă în dosarul mai sus menționat, nu s-a făcut dovada existenței laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, a apreciat ca fiind fondată acțiunea formulată în cauză și a dispus anularea hotărârii emise la 21 mai 2007, precum și menținerea hotărârii nr. 16559 din 3 martie 2005. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, cu motivarea lipsei de veridicitate a declarațiilor de martori administrate în cauză, invocând în acest sens depozițiile date de aceștia în dosarele altor beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. În speță sunt realizate cerințele legale sus menționate întrucât martorii B.I. și L.D., au relatat în declarațiile autentificate aflate la dosar, că motivul refugiului reclamantei, împreună cu părții săi, în luna octombrie a anului 1940, din județul Bistrița Năsăud, în județul Cluj, a fost persecuția etnică exercitată de autoritățile maghiare de ocupație.

Față de aceste probe și în raport de împrejurarea că, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, nu s-a dovedit existența laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, în sarcina celor doi martori, Curtea reține că, în mod corect, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, apreciind că, în cauză, sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 189/2000. Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 417 din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.