ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3491/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 417 din 18 septembrie 2007, a

admis acțiunea formulată de reclamanta D.L., în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 16559 din 21 mai 2007, emisă

de pârâta și a menținut hotărârea nr. 16559 din 3 mai 2005, emisă de aceasta.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că, prin hotărârea nr. 165559 din 21 mai 2007 emisă

de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, i-a fost recunoscut reclamantei

beneficiul drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15

octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005,

apreciindu-se că îndeplinește cerințele art. 1 din lege, iar ulterior, la data

de 21 mai 2007 printr-o hotărâre cu același număr, pârâta a anulat hotărârea

inițială, invocând cercetările efectuate în dosarul nr. 1440/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.

Având în vedere probele

administrate în cauză, din care rezultă îndeplinirea de către reclamantă a

cerințelor art. 1 din Legea nr. 189/2000, precum și împrejurarea că prin

rezoluția parchetului, emisă în dosarul mai sus menționat, nu s-a făcut dovada

existenței laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, a apreciat ca

fiind fondată acțiunea formulată în cauză și a dispus anularea hotărârii emise

la 21 mai 2007, precum și menținerea hotărârii nr. 16559 din 3 martie 2005.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, cu

motivarea lipsei de veridicitate a declarațiilor de martori administrate în

cauză, invocând în acest sens depozițiile date de aceștia în dosarele altor

beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945,

a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată,

în altă localitate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate

face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

În speță sunt realizate

cerințele legale sus menționate întrucât martorii B.I. și L.D., au relatat în

declarațiile autentificate aflate la dosar, că motivul refugiului reclamantei,

împreună cu părții săi, în luna octombrie a anului 1940, din județul Bistrița

Năsăud, în județul Cluj, a fost persecuția etnică exercitată de autoritățile

maghiare de ocupație.

Față de aceste probe și în

raport de împrejurarea că, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria

Gherla, nu s-a dovedit existența laturii subiective a infracțiunii de

înșelăciune, în sarcina celor doi martori, Curtea reține că, în mod corect,

instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, apreciind că, în cauză, sunt

întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Pe cale de consecință,

constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive

de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va

respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 417 din 18

septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2008.