ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4228/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4228/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
În motivarea cererii s-a arătat că
la înregistrarea mărcilor s-au încălcat dispozițiile art. 6 din Legea nr.
84/1998, întrucât mărcile figurative reprezentând o butelie de gaz lichefiat
sunt similare cu mărcile anterioare deținute de către reclamantă pentru produse
sau servicii identice sau similare, astfel încât există un risc foarte ridicat
de confuzie pentru public, inclusiv riscul de asociere cu mărcile anterioare.
Ca mărci anterioare figurative
reprezentând o butelie de gaz lichefiat s-au indicat mărcile nr. 35804
înregistrată la data de 21 mai 1998, marca nr. 35887 înregistrată la data de 17
iulie 1998 și marca nr. 52566 înregistrată la data de 7 august 2001.
Prin sentința civilă nr. 1285 din 8
noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a
respins acțiunea ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Formulând acțiunea, reclamanta a
solicitat în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
84/1998, anularea mărcilor figurative reprezentând o butelie de gaz lichefiat
înregistrată de pârâtă, susținând că înregistrarea acestor mărci s-a făcut cu
nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Potrivit dispozițiilor art. 48 din
Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate cere Tribunalului
municipiului București anularea înregistrării mărcii pentru motivele menționate
la pct. a-e.
Tribunalul a apreciat că prin
probele administrate reclamanta a justificat interesul în promovarea cererii,
având în vedere că invocă dreptul său asupra unor mărci pretins a fi similare
cu mărcile pârâtei, înregistrate pentru aceleași produse și servicii.
Potrivit dispozițiilor art. 6 lit.
c) din Legea nr. 84/1998, o marcă este refuzată la înregistrare dacă este
similară cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse și
servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public,
incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară. Două mărci se găsesc în
situația de a fi similare, când, fără a fi identice se aseamănă una cu
cealaltă.
Tribunalul a constatat că mărcile în
conflict au fost înregistrate pentru produse și servicii din aceleași clase,
clasele 4, 6, 35 și 39, situație în care dacă s-ar constata similaritatea între
mărci s-ar pune problema riscului de confuzie și al riscului de asociere cu
mărcile anterioare.
Analizând mărcile în conflict,
tribunalul a constatat că prin certificatele de înregistrare nr. 3580, nr.
358887 și nr. 52566 s-a acordat protecție reclamantei pentru mărcile S.G.
(figurativă și verbală), iar în conformitate cu regula 17 alin. (4) din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, solicitanta nu a revendicat un
drept exclusiv asupra denumirii sau forma elementului figurativ (forma buteliei
de gaz lichefiat).
La rândul său, pârâta a primit
protecție prin emiterea certificatelor de înregistrare ale mărcilor A.G. nr.
156935 și 057239, fără însă a revendica un drept exclusiv asupra denumirii,
formei buteliei și LPG.
Având în vedere că în cazul mărcilor
în conflict protecția nu a fost acordată pentru forma tridimensională a
buteliei de gaz lichefiat, între mărci existând suficiente elemente distinctive
reprezentate de denumirile diferite (S.G. în cazul mărcilor reclamantei, A.G.
în cazul mărcilor pârâtei) elemente figurative diferite (o scoică stilizată în
cazul mărcilor reclamantei, un cocoș și o flacără în cazul mărcilor pârâtei) și
culorile diferite revendicate, tribunalul a constatat că nu este dovedită
condiția similarității impuse de dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea nr.
84/1998.
Prin decizia civilă nr. 122 A din 20
iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și
pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a admis apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, dispunându-se după cum urmează:
S-a schimbat sentința apelată în
sensul admiterii acțiunii.
S-au anulat marca figurativă nr.
056935 și marca figurativă nr. 057239 înregistrate pentru clasele nr.4, 6, 35
și 39.
A fost obligată pârâta O.S.I.M. să
radieze din Registrul Național al Mărcilor cele două mărci figurative, pentru
toate clasele pentru care au fost înregistrate.
Pentru a dispune în acest sens,
instanța de apel a avut în vedere următoarele motive:
Pentru a se constata
indisponibilitatea semnului ales ca marcă, art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea
nr. 84/1998 cere îndeplinirea cumulativă a trei condiții: similaritatea
mărcilor, similaritatea sau identitatea produselor pentru care sunt destinate
mărcile și existența riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere.
În ceea ce privește produsele, s-a
reținut că ambele mărci vizează clasele 4, 6, 35 și 39 de produse, fapt ce nu
este suficient în sine pentru a se constata existența similarității cerute de
art. 6 din Legea nr. 84/1998, însă nu poate fi ignorată legătura evidentă între
produse, pentru a se putea aprecia întrunirea cerinței în discuție.
Lista produselor pentru care s-a
solicitat înregistrarea mărcilor este în parte identică și în parte similară cu
cea vizată de marca înregistrată, acest aspect plasând produsele într-un raport
de similaritate, cu atât mai mult cu cât se caracterizează prin aceleași rețele
de distribuție.
Curtea a constatat că cele două
mărci figurative aparținând pârâtei A.G. sunt similare cu mărcile aparținând
reclamantei, fapt relevant în contextul riscului de confuzie presupus de art.
6, aceste cerințe urmând a fi analizate împreună, întrucât interpretarea
conceptului de similaritate are sens doar în legătură cu sensul de confuzie.
Probabilitatea de confuzie trebuie
analizată cu referire la mărci ca ansamblu, luând în considerare percepția
consumatorului obișnuit al produselor în discuție, pornind de la premisa că
acesta este unul rezonabil de bine informat în domeniu și de precaut în
alegerea produsului, însă cu un nivel mediu de atenție în distingerea
produselor similare.
Din analiza certificatelor de
înregistrare a mărcii aparținând reclamantei, cât și al certificatelor pârâtei
privind mărcile în litigiu, rezultă înregistrarea ca marcă a elementului
figurativ ce reprezintă o butelie de gaz de culoare roșie pe care este aplicată
denumirea S.G., în cazul reclamantei și respectiv A.G. în cazul pârâtei.
Față de această modalitate de
înregistrare a mărcilor, prin care elementul figurativ în totalitatea sa a
dobândit protecție, rezultă implicit că acesta nu poate fi aplicat și pe
produsele aparținând pârâtei, neavând relevanță din acest punct de vedere
faptul că nu s-a solicitat un drept exclusiv asupra denumirii, forma
elementului figurativ.
Cum elementul dominant al mărcii
este tocmai butelia de gaz de culoare roșie, iar celelalte elemente
distinctive, denumirea mărcii și elementele figurative stilizate sunt mult mai
slabe din punct de vedere vizual, este evident că în cauză este îndeplinită
condiția similarității, prin înregistrarea celor două mărci ale pârâtei
aducându-se astfel în mod evident atingere mărcii anterior înregistrată, S.G.
Mărcile în conflict sunt destinate a
fi aplicate unor produse sau servicii identice sau similare, Curtea reținând
astfel că în cauză este îndeplinită și condiția riscului de confuzie pentru
public, incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară.
Împotriva deciziei de apel a
declarat recurs pârâta intimată, criticând-o pentru următoarele motive:
Mărcile individuale figurative
înregistrate de care se prevalează reclamanta au culorile protejate diferite,
după cum urmează: pentru marca nr. 35804 sunt revendicate culorile galben și
roșu (culoarea galbenă pentru fondul elementului figurativ și roșu pentru
partea verbală) iar pentru nr. 35887 este revendicată culoarea galbenă, care
este culoarea fondului elementului figurativ.
De la înființare, recurenta a
îmbuteliat și livrat gaze naturale lichefiate în butelii de forme diferite, cu
gardă sau fără gardă, pe care le-a personalizat cu denumirea A.G. pe fondul
roșu și element distinctiv.
Reclamanta invocă un drept
exclusiv asupra elementului figurativ și anume forma recipientului (buteliei),
drept pe care nu-l are.
Reclamanta are elementul
figurativ pe butelie care îi aparține, având scris și denumirea de S.G.
Recurenta-pârâtă are elementul
figurativ flacăra și cocoșul și scrisă denumirea A.G., îmbuteliat și
comercializat, în principal, în butelii de culoarea roșie.
Și în ceea ce-o privește pe
reclamantă există o anterioritate întrucât pentru butelia de gaz cu gardă SC
A.S. SA Bacău deține un brevet de invenție RO nr. 115620 care are depozitul
național reglementar la data de 28 decembrie 1993, înaintea anului 1998 când
s-au înregistrat culorile de marcă de către reclamantă.
Reclamanta mai deține protecție și
pentru alte două mărci înregistrate în 2001 pentru care nu au revendicat
elementul figurativ și care au fost înregistrate cu rea-credință, pentru
scoaterea concurenților de pe piață.
Înalta Curte constată că recursul
este fondat prin prisma motivelor de recurs, care atrag incidența art. 304 pct.
5 și 9 care, înlătură și nulitatea recursului invocată de către
intimata-reclamantă și impun în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,
casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași Curte de apel, pentru
următoarele motive:
Pârâta-recurentă a formulat apărări
în cauză prin care a subliniat diferențele de culori revendicate și elementele
distinctive din mărcile deținute de către ambele părți, precum și lipsa unui
drept exclusiv al reclamantei asupra formei elementului figurativ (buteliei) în
condițiile în care, potrivit regulii nr. 17 alin. (4) din Regulamentul de
aplicare a Legii nr. 84/1998, aceasta nu deține un drept exclusiv asupra formei
elementului figurativ, respectiv a buteliei.
Potrivit art. 35 din Legea nr.
84/1998, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra
mărcii, ceea ce înseamnă că drepturile titularului sunt recunoscute și
protejate de lege în limitele de protecție a mărcii, respectiv pentru
elementele revendicate prin mărcile respective.
Acțiunea formulată de către
reclamanta-intimată, invocându-se dispozițiile art. 48 din Legea nr. 84/1998,
este justificată pe calitatea de titulară a unor mărci pentru care și instanța
de apel a reținut că nu s-a solicitat un drept exclusiv asupra denumirii,
formei elementului figurativ.
Se constată că instanța de apel a
făcut o greșită aplicare a regulii nr. 17 alin. (4) din Regulamentul de
aplicare a Legii nr. 84/1998, apreciind în mod greșit că nu prezintă relevanță
faptul că nu s-a solicitat un drept exclusiv asupra denumirii, formei
elementului figurativ, neacordând eficiență juridică acestei norme.
Acest mod de apreciere a incidenței
în cauză a regulii din Regulament a influențat și modul de analiză a cauzei
relativ la elementul dominant existent în mărcile în discuție.
Instanța de apel a soluționat cauza
și a dispus anularea mărcilor deținute de către pârâta recurentă, apreciind și
analizând mărcile ca având element dominant butelia de gaz de culoare roșie,
reținând, cu încălcarea regulii din Regulament, că s-a înregistrat ca marcă
elementul figurativ ce reprezintă o butelie de gaz de culoare roșie.
Se constată astfel că prin modul de
soluționare a cauzei instanța de apel nu a analizat mărcile în raport de
elementele protejate prin mărcile în discuție și arătate în apărările formulate
de părți, inclusiv în ceea ce privește culorile protejate, ceea ce echivalează
cu o necercetare a fondului cauzei cu care a fost sesizată.
În consecință, cu aplicarea
dispozițiilor legale incidente reținute, Înalta Curte urmează să dispună
casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de
apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta
SC A.I. SRL împotriva deciziei nr. 122 A din 20 iunie 2006 a Curții de Apel
București, secția a IX-a civilă.
Casează decizia.
Trimite cauza spre rejudecare la
aceeași Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 25 mai 2007.