ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 306/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4219 din 14 octombrie 2005 dată de tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii principale formulată de reclamanții-pârâți SC A.I. SRL București și V.A.R., în contradictoriu cu pârâta – reclamantă SC G.S. SRL și B.G. Acțiunea principală formulată împotriva pârâților SC G.S. SRL și B.G. a fost respinsă ca inadmisibilă. De asemenea, acțiunea principală formulată împotriva Ministerului Finanțelor publice – D.G.N.U.A.S.P.N.P.R. a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință s-a disjuns cererea reconvențională pentru judecarea căreia s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 11 noiembrie 2005. Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat recuperarea patrimoniului de care au fost private, cu aplicarea Legii nr. 11/1991; restabilirea situației anterioare prin anularea abuzului și a concurenței neloiale; obligarea pârâților la reintrarea în legalitate cu retrocedarea patrimoniului, cu sancțiunea retrocedării sub forma de daune patrimoniale.

Reclamanții și-au precizat succesiv acțiunea, astfel că prin ultima precizare din 23 septembrie 2005 au arătat că obiectul acțiunii îl constituie încălcarea Legii nr. 11/1991 și a Legii nr. 298/2001 petitele constând în: 1) Stabilirea de către instanță a încălcării prevederilor Legii nr. 11/1991 și Legea nr. 298/2001; 2) constatarea prejudiciilor suferite prin activitatea neloială; 3) restabilirea gravelor încălcări ale legilor menționate; 4) analiza falsului arătat prin concluziile expertizei grafologice cu aplicarea art. 181 – art. 183 C. proc. civ., suspendarea cauzei și sesizarea parchetului competent. La 14 ianuarie 2005, pârâta SC G.S.

SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să se constate inexistența în patrimoniul reclamanților a dreptului de a cere reparații materiale sau morale ca urmare a unei fapte de concurență neloială; obligarea reclamanților la respectarea condițiilor de competiție și de concurență loială existentă pe piață; obligarea reclamanților la publicarea unei dezmințiri în legătură cu afirmațiile calomnioase cuprinse într-un articol în „România Liberă” și obligarea reclamanților la daune morale în cuantum de 1000 lei. În considerentele sentinței s-a reținut că, în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ., acțiunea reclamanților așa cum a fost precizată este inadmisibilă întrucât reclamanții au solicitat să se constate existența unor situații de fapt.

De asemenea, s-a considerat ca inadmisibilă și cererea de constatare a prejudiciilor întrucât partea are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului, respectiv o acțiune în pretenții pentru recuperarea prejudiciului. În ce privește capătul de cerere privind obligația de a face, respectiv restabilirea în drept a gravelor încălcări ale prevederilor Legii nr. 11/1991 și a Legii nr. 298/2001, s-a constatat că reclamanții-pârâți nu au specificat în mod concret în ce constă restabilirea în drept deși li s-a pus în vedere să facă precizările necesare. Instanța fondului a reținut că pârâtul Consiliul Concurenței nu are legitimitate procesuală în cauză și că introducerea acestuia numai în scopul opozabilității hotărârii este nejustificată.

Aceeași situație s-a reținut și cu privire la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 23 din 17 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. În considerentele deciziei instanța apelului a analizat aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate de apelanți și care au vizat exclusiv soluția primei instanțe asupra cererii reclamanților în contradictoriu cu pârâții B.G. și SC G.S. SRL, precum și natura disjungerii cererii reconvenționale. Astfel, s-a reținut că potrivit art. 112 C. proc.

civ., enunțarea pretenției în cadrul obiectului acțiunii în justiție trebuie să fie precisă și aptă să caracterizeze dreptul invocat de către reclamant și modalitatea reparației sale prin mijlocirea instanței pentru ca, în final, dispozitivul hotărârii pronunțate să concorde acestuia, instanța neavând permisiunea de a se pronunța în afara obiectului cererii așa cum acesta a fost formulat de parte. Or, din precizările aduse de reclamanți acțiunii s-a reținut că aceasta se caracterizează ca acțiune în constatare, dublată de obligația de a face al cărei conținut obiectiv nu este caracterizat printr-o prestație concretă impusă pârâților. S-a constatat că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică în raport de prevederile art. 111 C. proc.

civ., fiind inadmisibilă acțiunea în constatarea unor stări de fapt, chiar dacă reclamanții au invocat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 11/1996 modificate. De asemenea, instanța fondului a reținut că în cadrul petitului privind obligația de a face nu s-a caracterizat prestația concretă și subsidiară petițiilor în constatare ceea ce echivalează cu o nedeterminare a obiectului. Cu privire la soluția de disjungere a cererii reconvenționale s-a apreciat ca fiind corectă aplicarea dispozițiilor art. 120 alin. (2) și art. 165 C. proc. civ., cât timp cererea principală s-a aflat în stare de judecată. Împotriva deciziei a declarat recurs SC A.I. SRL care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 2,7 și pct. 9 C. proc.

civ., în argumentarea cărora susține următoarele: - Instanța apelului a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a încălcat prevederile art. 1 pct. a, art. 2 și art. 4 din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Recurenta susține că prin decizia atacată nu s-a analizat și nu s-a observat că obiectul acțiunii se bazează pe concurența neloială, fiind încălcate prevederile legale ce o reglementează, constatându-se greșit că acțiunea ar fi întemeiată pe dispozițiile art. 111C. proc. civ. - Decizia atacată conține motive străine de natura pricinii, iar instanța apelului a apreciat greșit prevederile Legii nr. 198/2001.

Se susține că nu a fost stabilită natura juridică reală a cauzei acțiunii bazată pe concurența neloială, reținându-se în mod greșit că acțiunea ar fi una în constatare. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la excepția nulității cererii de recurs conform art. 302 1 lit. d) C. proc. civ., invocată de instanță din oficiu se constată că recurenta a complinit lipsa semnăturii reprezentantului legal pe cererea de recurs, motiv pentru care urmează ca excepția să fie respinsă. - Prin cererea de recurs se invocă un prim motiv întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 2 C. proc. civ., însă numai în mod generic pentru că în cuprinsul cererii nu se regăsește vreo dezvoltare a acestuia.

Cu toate acestea analizându-se atât minuta cât și decizia se constată că sunt semnate de același complet de judecată respectându-se principiul continuității completului. - Este nefondată critica recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât motivarea deciziei respectă întrutotul prevederile art. 261 C. proc. civ., fiind clară și precisă, răspunzând în fapt și în drept la toate criticile apelantei fără a conține motive străine de natura pricinii așa cum susține recurenta, în mod neargumentat. - Nici criticile ce se subsumează motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate. Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanța apelului că pe parcursul dosarului la prima instanță formularea și precizarea obiectului cererii s-a caracterizat prin imprecizie.

Reclamanții au beneficiat de mai multe termene formulând mai multe precizări ale obiectului cererii, ultima fiind depusă la termenul din 23 septembrie 2005. Așa cum a fost precizată acțiunea la termenul arătat instanțele au caracterizat-o corect ca fiind o acțiune în constatare, dublată de o obligație de a face, respectiv de obligarea pârâtului în sensul restabilirii în drept a gravelor încălcări privind Legea nr. 11/1996 și a Legii nr. 289/2001, nerezultând din formularea folosită de reclamanți, prestația concretă impusă pârâților. În atare situație, în care reclamanții au solicitat constatarea unor stări de fapt, în mod corect s-a apreciat asupra inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile art. 111 C. proc.

civ. Chiar dacă reclamanții au solicitat constatarea unor grave încălcări ale Legii nr. 11/1996 și constatarea în drept a prejudiciilor cauzate, prevederile art. 111 C. proc. civ., exclud acțiunea în constatare atunci când partea are la îndemână o cerere în realizarea dreptului. În consecință, criticile ce vizează stabilirea greșită a obiectului acțiunii nu se confirmă întrucât ambele instanțe s-au limitat în analiza lor, limitele în care au fost învestite, stabilind corect cadrul procesual cu respectarea principiului disponibilității părților. În ce privește presupusa aplicare greșită a prevederilor art. 1 1 pct. a, și art. 4 din Legea nr. 298/2001 se constată că instanțele nu au analizat acțiunea introductivă în raport de acestea, motiv pentru care se apreciază că aceste critici sunt străine de natura pricinii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată este la adăpost de orice critici, motiv pentru care o va menține ca fiind legală prin respingerea recursului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de reclamanții SC A.I. SRL București și V.A.R. împotriva deciziei nr. 23 din 17 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2008.