ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 306/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 306/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4219 din

14 octombrie 2005 dată de tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a

admis excepția inadmisibilității acțiunii principale formulată de

reclamanții-pârâți SC A.I. SRL București și V.A.R., în contradictoriu cu pârâta

– reclamantă SC G.S. SRL și B.G.

Acțiunea principală

formulată împotriva pârâților SC G.S. SRL și B.G. a fost respinsă ca

inadmisibilă.

De asemenea, acțiunea

principală formulată împotriva Ministerului Finanțelor publice – D.G.N.U.A.S.P.N.P.R.

a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință s-a

disjuns cererea reconvențională pentru judecarea căreia s-a dispus formarea

unui nou dosar cu termen la 11 noiembrie 2005.

Prin cererea introductivă,

reclamanții au solicitat recuperarea patrimoniului de care au fost private, cu

aplicarea Legii nr. 11/1991; restabilirea situației anterioare prin anularea

abuzului și a concurenței neloiale; obligarea pârâților la reintrarea în

legalitate cu retrocedarea patrimoniului, cu sancțiunea retrocedării sub forma

de daune patrimoniale.

Reclamanții și-au precizat

succesiv acțiunea, astfel că prin ultima precizare din 23 septembrie 2005 au

arătat că obiectul acțiunii îl constituie încălcarea Legii nr. 11/1991 și a

Legii nr. 298/2001 petitele constând în:

1) Stabilirea de către

instanță a încălcării prevederilor Legii nr. 11/1991 și Legea nr. 298/2001;

2) constatarea prejudiciilor

suferite prin activitatea neloială;

3) restabilirea gravelor

încălcări ale legilor menționate;

4) analiza falsului arătat

prin concluziile expertizei grafologice cu aplicarea art. 181 – art. 183 C.

proc. civ., suspendarea cauzei și sesizarea parchetului competent.

La 14 ianuarie 2005, pârâta SC

G.S. SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să

se constate inexistența în patrimoniul reclamanților a dreptului de a cere

reparații materiale sau morale ca urmare a unei fapte de concurență neloială;

obligarea reclamanților la respectarea condițiilor de competiție și de

concurență loială existentă pe piață; obligarea reclamanților la publicarea

unei dezmințiri în legătură cu afirmațiile calomnioase cuprinse într-un articol

în „România Liberă” și obligarea reclamanților la daune morale în cuantum de

1000 lei.

În considerentele sentinței

s-a reținut că, în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ., acțiunea

reclamanților așa cum a fost precizată este inadmisibilă întrucât reclamanții

au solicitat să se constate existența unor situații de fapt.

De asemenea, s-a considerat

ca inadmisibilă și cererea de constatare a prejudiciilor întrucât partea are la

îndemână o acțiune în realizarea dreptului, respectiv o acțiune în pretenții

pentru recuperarea prejudiciului.

În ce privește capătul de

cerere privind obligația de a face, respectiv restabilirea în drept a gravelor

încălcări ale prevederilor Legii nr. 11/1991 și a Legii nr. 298/2001, s-a

constatat că reclamanții-pârâți nu au specificat în mod concret în ce constă

restabilirea în drept deși li s-a pus în vedere să facă precizările necesare.

Instanța fondului a reținut

că pârâtul Consiliul Concurenței nu are legitimitate procesuală în cauză și că

introducerea acestuia numai în scopul opozabilității hotărârii este

nejustificată.

Aceeași situație s-a reținut

și cu privire la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Apelul formulat de

reclamanți împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 23

din 17 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială.

În considerentele deciziei

instanța apelului a analizat aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate

de apelanți și care au vizat exclusiv soluția primei instanțe asupra cererii

reclamanților în contradictoriu cu pârâții B.G. și SC G.S. SRL, precum și

natura disjungerii cererii reconvenționale.

Astfel, s-a reținut că

potrivit art. 112 C. proc. civ., enunțarea pretenției în cadrul obiectului

acțiunii în justiție trebuie să fie precisă și aptă să caracterizeze dreptul

invocat de către reclamant și modalitatea reparației sale prin mijlocirea

instanței pentru ca, în final, dispozitivul hotărârii pronunțate să concorde

acestuia, instanța neavând permisiunea de a se pronunța în afara obiectului

cererii așa cum acesta a fost formulat de parte.

Or, din precizările aduse de

reclamanți acțiunii s-a reținut că aceasta se caracterizează ca acțiune în

constatare, dublată de obligația de a face al cărei conținut obiectiv nu este

caracterizat printr-o prestație concretă impusă pârâților.

S-a constatat că prima

instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică în raport de prevederile art.

111 C. proc. civ., fiind inadmisibilă acțiunea în constatarea unor stări de

fapt, chiar dacă reclamanții au invocat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 11/1996

modificate.

De asemenea, instanța

fondului a reținut că în cadrul petitului privind obligația de a face nu s-a

caracterizat prestația concretă și subsidiară petițiilor în constatare ceea ce

echivalează cu o nedeterminare a obiectului.

Cu privire la soluția de

disjungere a cererii reconvenționale s-a apreciat ca fiind corectă aplicarea

dispozițiilor art. 120 alin. (2) și art. 165 C. proc. civ., cât timp cererea

principală s-a aflat în stare de judecată.

Împotriva deciziei a

declarat recurs SC A.I. SRL care a invocat motivele de nelegalitate

reglementate de art. 304 pct. 2,7 și pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea

cărora susține următoarele:

- Instanța apelului a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a încălcat prevederile art.

1 pct. a, art. 2 și art. 4 din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Recurenta susține că prin

decizia atacată nu s-a analizat și nu s-a observat că obiectul acțiunii se

bazează pe concurența neloială, fiind încălcate prevederile legale ce o

reglementează, constatându-se greșit că acțiunea ar fi întemeiată pe

dispozițiile art. 111C. proc. civ.

- Decizia atacată conține

motive străine de natura pricinii, iar instanța apelului a apreciat greșit

prevederile Legii nr. 198/2001.

Se susține că nu a fost

stabilită natura juridică reală a cauzei acțiunii bazată pe concurența

neloială, reținându-se în mod greșit că acțiunea ar fi una în constatare.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la excepția

nulității cererii de recurs conform art. 302

1

lit. d) C. proc. civ.,

invocată de instanță din oficiu se constată că recurenta a complinit lipsa

semnăturii reprezentantului legal pe cererea de recurs, motiv pentru care

urmează ca excepția să fie respinsă.

- Prin cererea de recurs se

invocă un prim motiv întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 2 C. proc. civ.,

însă numai în mod generic pentru că în cuprinsul cererii nu se regăsește vreo

dezvoltare a acestuia.

Cu toate acestea

analizându-se atât minuta cât și decizia se constată că sunt semnate de același

complet de judecată respectându-se principiul continuității completului.

- Este nefondată critica

recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât motivarea

deciziei respectă întrutotul prevederile art. 261 C. proc. civ., fiind clară și

precisă, răspunzând în fapt și în drept la toate criticile apelantei fără a

conține motive străine de natura pricinii așa cum susține recurenta, în mod

neargumentat.

- Nici criticile ce se

subsumează motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu

sunt fondate.

Astfel, în mod corect s-a

reținut de către instanța apelului că pe parcursul dosarului la prima instanță

formularea și precizarea obiectului cererii s-a caracterizat prin imprecizie.

Reclamanții au beneficiat de

mai multe termene formulând mai multe precizări ale obiectului cererii, ultima

fiind depusă la termenul din 23 septembrie 2005.

Așa cum a fost precizată

acțiunea la termenul arătat instanțele au caracterizat-o corect ca fiind o

acțiune în constatare, dublată de o obligație de a face, respectiv de obligarea

pârâtului în sensul restabilirii în drept a gravelor încălcări privind Legea nr.

11/1996 și a Legii nr. 289/2001, nerezultând din formularea folosită de

reclamanți, prestația concretă impusă pârâților.

În atare situație, în care

reclamanții au solicitat constatarea unor stări de fapt, în mod corect s-a

apreciat asupra inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile art. 111 C.

proc. civ.

Chiar dacă reclamanții au solicitat

constatarea unor grave încălcări ale Legii nr. 11/1996 și constatarea în drept

a prejudiciilor cauzate, prevederile art. 111 C. proc. civ., exclud acțiunea în

constatare atunci când partea are la îndemână o cerere în realizarea dreptului.

În consecință, criticile ce

vizează stabilirea greșită a obiectului acțiunii nu se confirmă întrucât ambele

instanțe s-au limitat în analiza lor, limitele în care au fost învestite,

stabilind corect cadrul procesual cu respectarea principiului disponibilității părților.

În ce privește presupusa

aplicare greșită a prevederilor art. 1

1

pct. a, și art. 4 din Legea nr.

298/2001 se constată că instanțele nu au analizat acțiunea introductivă în

raport de acestea, motiv pentru care se apreciază că aceste critici sunt străine

de natura pricinii.

Pentru considerentele expuse,

Înalta Curte constată că decizia atacată este la adăpost de orice critici,

motiv pentru care o va menține ca fiind legală prin respingerea recursului, ca

nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat

de reclamanții SC A.I. SRL București și V.A.R. împotriva deciziei nr. 23 din 17

ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2008.