ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4543/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4543/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei de față constată următoarele

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 09 noiembrie

2012, sub nr. 8356/2/2012, revizuenta S.V.A.I. a solicitat revizuirea Deciziei

civile nr. 334A din 05 octombrie 2012 pronunțate de către Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, schimbarea, în parte, a acestei decizii, admiterea

cererii de apel formulate de revizuentă și, pe cale de consecință, admiterea

cererii de chemare în judecată, anularea Dispoziției Primarului General al

Municipiului București nr. 5.989 din 29 iunie 2012 și acordarea următoarelor

măsuri reparatorii, în compensare pentru imobilul situat în București, Calea

Vitan nr. 87, sector 3: spațiul pentru parcare, compus din garajul și camera

pentru pază situate în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, astfel cum

acestea au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit de către expert

A.V. sub denumirea de încăperea 39 și încăperea 40; cota-parte indiviză de 8,7%

din dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcția situată în

București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, corespunzătoare unei suprafețe de

180,09 mp, astfel cum aceasta a fost stabilită și evaluată prin raportul de

expertiză întocmit de expert A.V.; cota-parte indiviză de 33,68% din dreptul de

proprietate asupra terenului liber de construcție, situat în București, str.

Răcari nr. 6A, sector 3, cu o suprafață cumulată de 473 mp, ca echivalent al

diferenței de 95.778 euro, astfel cum aceasta a fost stabilită prin raportul de

expertiză întocmit de expert I.I.D. sau spațiul pentru parcare, compus din

garajul și camera pentru pază situate în București, str. Răcari nr. 6A, sector

3, astfel cum acestea au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit de

către expert A.V. sub denumirea de încăperea 39 și încăperea 40; cota-parte

indiviză de 8,7% din dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcția

situată în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, corespunzătoare unei

suprafețe de 180,09 mp, astfel cum aceasta a fost stabilită și evaluată prin

raportul de expertiză întocmit de expert A.V.; despăgubiri bănești reprezentând

diferența de 95.778 euro, între imobilul a cărui restituire în natură este

imposibil de realizat și imobilul acordat în compensare.

În

subsidiar, a solicitat obligarea Municipiului București, reprezentat prin

Primarul General, la acordarea măsurilor reparatorii în variantele expuse, în

compensare pentru imobilul situat în București, Calea Vitan nr. 87, sector 3.

De

asemenea, revizuenta a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București prin

Primar General, la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în apel.

Revizuenta

a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 teza 1

(instanța "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut") și

teza a II-a C. proc. civ. (instanța "nu s-a pronunțat asupra unui lucru

cerut").

Cu

titlu prealabil s-a arătat că prin Decizia civilă a cărei revizuire se cere,

instanța de apel a examinat cererea de acordare în compensare a întregului

teren în suprafață de 2.543 mp, situat în București, str. Răcari nr. 6A, sector

3, pronunțându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut (extra petita), de vreme

ce obiectul cererii de acordare în compensare, astfel cum aceasta a fost

precizată în scris, nu a vizat acordarea întregului teren în suprafață de 2.543

mp, teren.

S-a

mai arătat că prin decizia supusă revizuirii, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra unor lucruri care s-au cerut (minus petita) prin faptul că nu a examinat

și nici nu a pronunțat vreo soluție asupra capetelor de cerere indicate in

terminis prin cererea precizatoare depusă la dosar, de acordare în compensare

a: spațiului pentru parcare înscris în cartea funciară nedefinitivă nr. 105438

a Sectorului 3 al Municipiului București, precum și a anumitor cote-părți din

dreptul de proprietate asupra terenului înscris în cartea funciară nedefinitivă

nr. 105055 a Sectorului 3 al Municipiului București, ambele situate în

București, str. Răcari nr. 6A, sectorul 3.

A

susținut revizuenta că decizia care face obiectul revizuirii este rezultatul

pronunțării asupra unui lucru care nu s-a cerut (extra petita), instanța de apel

examinând acordarea în compensare a întregului teren de 2.534 mp situat în

București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, fără ca revizuenta să fi cerut acest

lucru respectiv nu cuprinde o soluție asupra unui lucru care s-a cerut (minus

petita), instanța de apel omițând să examineze și să se pronunțe asupra

capetelor de cerere referitoare la acordarea în compensare a imobilelor

identificate prin cererea precizatoare, că prin cererea precizatoare a

solicitat acordarea imobilelor menționate, în compensare, însă instanța de apel

a omis să analizeze și să se pronunțe asupra acordării în compensare a

imobilelor enumerate în precedent și că este îndreptățită la acordarea în

compensare a imobilelor specificate, pe de o parte, datorită inexistenței

impedimentelor legale invocate de către instanța de apel și, pe de altă parte,

în virtutea complinirii de către partea recurentă a tuturor condițiilor

prevăzute de lege pentru măsurile reparatorii prin echivalent în forma

compensării cu alte bunuri.

Prin

Decizia civilă nr. 5A din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.A.V.I.,

împotriva Deciziei civile nr. 334 A din 05 octombrie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 41302/3/2006, în

contradictoriu cu intimații Municipiul București prin Primar General și

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru

a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta S.A.V.I. a formulat contestație împotriva dispoziției

Primarului General nr. 5989 din 19 iunie 2006 emisă în temeiul Legii nr.

10/2001, prin care a fost soluționată notificarea formulată pentru imobilul

situat în București, Calea Vitan nr. 87, sector 3, format din teren și

construcție (care a fost demolată) și a solicitat obligarea Primăriei

Municipiului București la emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor

reparatorii în echivalent, în principal, sub forma compensării unor bunuri

mobile sau imobile, iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești sau

măsuri reparatorii combinate.

Prin

Sentința civilă nr. 939 din 03 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de către contestatoare,

a fost modificat art. 1 din Dispoziția nr. 5989 din 19 iunie 2006 a Primarului

Municipiului București, și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent în cuantum de 1.549.744,28 RON, a fost respins capătul de cerere cu

privire la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării

cu bunuri sau servicii și au fost menținute celelalte dispoziții din dispoziția

nr. 5989 din 19 iunie 2006.

Împotriva

acestei hotărâri au formulat apel reclamanta S.A.V.I. și pârâtul Municipiul

București, reprezentat prin Primarul General.

Prin

Decizia civilă nr. 334A din 05 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, a admis

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, a schimbat, în parte,

sentința în sensul că a înlăturat cuantumul despăgubirilor stabilite la suma de

1.549.744, 28 RON și a stabilit că măsurile reparatorii se vor acorda în

condițiile art. 16 din Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005.

Cu

referire la apelul declarat de reclamantă a reținut următoarele:

Prima

critică, referitoare la modul de soluționare al excepției lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului de Finanțe, nu este fondată, deoarece, în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 octombrie

2010, singurul care are calitate procesuală pasivă este Municipiul București

prin Primarul General.

În

acest sens, a fost pronunțată și decizia în interesul Legii nr. 27/2011 de

către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În

ceea ce privește cea de-a doua critică, prin care s-a susținut existența unor

considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii pronunțate de prima

instanță, curtea de apel a apreciat că este nefondată, deoarece argumentele

expuse de Tribunalul București nu sunt contradictorii. Astfel, prima instanță a

învederat că, în lipsa unui inventar al bunurilor care pot fi oferite spre

compensare de către unitatea administrativ-teritorială, partea are posibilitatea

și dreptul de a identifica unele imobile, pe care le poate solicita în

compensare. Concluzia primei instanțe a constat în faptul că lipsa unei astfel

de inventar nu poate obstrucționa partea în identificarea unui eventual imobil

pe care să îl solicite în compensare.

A

treia critică formulată de apelanta-reclamantă S.A.V.I. a vizat aprecierea

greșită a probelor de către prima instanță și a fost găsită nefondată,

reținându-se că, în mod corect a arătat Tribunalul București că terenurile

solicitate în compensare nu pot fi oferite având în vedere regimul juridic al

acestora, rezultat din probele administrate în cauză.

În

ceea ce privește terenurile solicitate în compensare în fața primei instanțe,

curtea de apel a constatat că apelanta-reclamantă S.A.V.I. nu a mai insistat

asupra acestui aspect în faza procesuală a apelului, ci a identificat și a

solicitat alte imobile pentru a fi oferite spre compensare.

Astfel,

după ce au fost comunicate la dosarul de apel relațiile de la Oficiile de

Cadastru și Publicitate Imobiliară a Sectorului 1 - 6 București, la termenul de

judecată din data de 01 aprilie 2011, apelanta-reclamantă a depus la dosarul

cauzei note de ședință cu privire la imobilele pe care le solicită în

compensare, respectiv imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 22 -

24, sector 3, imobilul situat în București, Șos. Mihai Bravu nr. 396, sector 3,

București, imobilul situat în București, str. Mircea Vodă, nr. 33, sector 3,

imobilul situat în str. Răcari nr. 6A, sector 3 și imobilul situat în Bulevardul

Basarabia nr. 240A, sector 3, București.

Ulterior,

instanța de apel a oferit posibilitatea apelantei să înlocuiască imobilele

solicitate spre compensare, astfel încât, la termenul de judecată din data de

04 noiembrie 2011, instanța a încuviințat înlocuirea imobilelor solicitate de

către apelantă spre compensare cu alte imobile, menționate în înscrisul aflat

la fila 316 din volumul II din dosar.

În

ceea ce privește imobilele solicitate spre compensare, instanța de apel a

constatat că dintre imobilele menționate ulterior, apelanta-reclamanta S.A.V.I.

a solicitat atribuirea numai a imobilului din București, str. Răcari, nr. 6A,

sector 3.

Referitor

la obligația acordării în compensare a altor imobilele, instanța de apel a

arătat că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare

la data de 25 noiembrie 2010, "măsurile reparatorii prin echivalent vor

consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu

acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv".

Curtea

a constatat că, deși acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii

constituie o modalitate de reparație prevăzută de lege, totuși aceasta nu

depinde exclusiv de voința unității notificate și a persoanei îndreptățite, ci

și de existența în patrimoniul entități respective a unor bunuri, care pot fi

acordate în compensare.

În

cauza de față, din probatoriul administrat în cauză, s-a reținut că nu există

un inventar al bunurilor, care pot fi acordate în compensare și, în această

situație, îi revine părții sarcina de a identifica bunurile respective, așa cum

s-a stabilit în jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție, și de a

administra probele necesare.

În

faza procesuală a apelului au fost administrate probe suplimentare, respectiv

raportul de expertiză tehnică imobiliară care a avut ca obiective expertizarea

a 6 imobile identificate de către apelante și solicitate în compensare, precum

și evaluarea numai a unuia dintre imobile, precum și a imobilului notificat.

Având

în vedere că apelanta-reclamanta S.A.V.I. a solicitat, în final, numai acordarea

în compensare a imobilului situat în București, str. Răcari, nr. 6A, sector 3,

instanța de apel a constatat că acest imobil nu poate fi acordat în compensare,

deoarece este afectat de utilități publice, respectiv pe teren se află un

centru de sănătate și un spațiu de parcare supraetajat.

S-a

mai arătat că pentru a se verifica dacă imobilul solicitat poate fi oferit în

compensare este necesar să se analizeze dacă acesta se află în domeniul privat

al Municipiului București, dacă este liber de sarcini, dacă nu este afectat de

amenajări și de utilități publice și dacă poate fi acordat în compensare.

Astfel,

din cuprinsul raportului de expertiză topografică rezultă că pe terenul din

str. Răcari nr. 6A, cu număr cadastral 12392 și înscris în Cartea Funciară nr.

105438 se află un centru de sănătate și sunt construire garaje la demisol.

De

asemenea, din mențiunile din cartea funciară nr. 105055, rezultă să suprafața

de teren de 2.543 mp, aflată în str. Răcari, nr. 6A, cu număr topografic 12392

a fost expropriată în baza Decretului nr. 518/1978 emis de Consiliul de Stat al

Republicii Socialiste România în vederea construirii unui număr de 33 de

blocuri.

Prin

Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 202/2005 s-a

aprobat transmiterea terenurilor prevăzute în anexa 1 din administrarea

Consiliului General al Municipiului București în administrarea Consiliului

Local al Sectorului 3, în scopul realizării de parcări multietajate.

Conform

cărții funciare menționate, pe terenul identificat se află construită o parcare

supraetajată, aflată în proprietatea unei persoane juridice private. Titularul

dreptului de proprietate asupra parcării deține un drept de superficie asupra

terenului menționat și solicitat în compensare de către apelanta-reclamanta

S.A.V.I.

De

asemenea, din adresa nr. 1028296 din 11 octombrie 2011 rezultă că pentru

imobilul solicitat în compensare este formulată o notificare în temeiul Legii

nr. 10/2001, care formează obiectul dosarului administrativ nr. 36940 și care

nu este soluționată până în prezent, în sensul că situația juridică a

imobilului nu este clarificată.

Având

în vedere toate relațiile existente la dosarul cauzei, faptul că terenul

menționat nu se află în proprietatea Municipiului București, ci în domeniul

privat al Consiliului Local Sector 3 București, că pe el este construită o

parcare etajată, care este proprietatea unei persoane juridice de drept privat

și că este grevat de un drept de superficie în favoarea societății SC D. SRL,

instanța de apel a învederat că terenul solicitat a fi acordat în compensare,

respectiv cel din str. Răcari nr. 6A, București, nu întrunește condițiile

pentru a fi atribuit apelantei-reclamante în compensarea terenului notificat,

în temeiul Legii nr. 10/2001.

A

mai reținut instanța de apel că, în ceea ce privește măsurile reparatorii prin

echivalent, legiuitorul nu a instituit obligativitatea acordării unor bunuri

sau servicii în compensare, ci a prevăzut că măsurile reparatorii pot consta

fie în acordarea unor bunuri în compensare, fie în acordarea de despăgubiri,

fără să se realizeze o ierarhizare a acestora. De asemenea, în cazul

inexistenței unor bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare,

se pot acorda despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent.

Analizând

cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2012 pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, Curtea de Apel a constatat

că este nefondată, și, în consecință, a respins-o, reținând că potrivit

dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere conform

pct. 1 dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu se

pot aduce la îndeplinire, sau, potrivit pct. 2, dacă s-a pronunțat asupra unor

lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori

s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Aceste

dispoziții legale reprezintă temeiul juridic al prezentei cereri de revizuire,

iar din considerentele hotărârii analizate se constată că nu sunt îndeplinite

aceste dispoziții legale.

Astfel,

instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii referitoare la acordarea în

compensare a imobilelor solicitate, examinare care cuprinde și pronunțarea

asupra terenului de 2.534 mp situat în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3,

restul motivelor de revizuire fiind motive referitoare la critici aduse

hotărârilor primei instanțe și instanței de apel privitoare la fondul cauzei.

Împotriva

Deciziei civile nr. 5A din 16 ianuarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs, în termenul prevăzut de

art. 301 coroborat cu disp. art. 328 alin. (1) Cod proc. civ., revizuenta

S.A.V.I. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul admiterii cererii de revizuire, schimbarea, în parte, a Deciziei civile

nr. 334A din 05 octombrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, admiterea apelului declarat de apelanta-reclamantă, desființarea

Sentinței civile nr. 939 din 03 iunie 2010, pronunțate de Tribunalul București

și admiterea cererii de chemare în judecată conform celor menționate în cererea

de revizuire.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 328

alin. (1) și 299 și urm. C. proc. civ. și ale art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, recurenta-revizuentă a arătat că își

circumscrie criticile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 teza a II-a

C. proc. civ. și al art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că prin respingerea cererii

de revizuire, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 5A din 16 ianuarie 2013,

Curtea de Apel București conferă caracter de legalitate hotărârii pronunțate în

apel, deși aceasta a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității, că

instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a examinat cererea de

acordare în compensare a întregului imobil situat în București str. Răcari nr.

6A, sector 3 (deși obiectul cererii de acordare în compensare a vizat spațiul

de parcare situat la adresa anterior indicată respectiv, cote-părți indivize

din dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului de la aceeași adresă,

identificate prin cererea precizatoare formulată de reclamanta în cursul

judecății în apel) și a reluat motivarea instanței de apel, fără să răspundă

motivelor de revizuire.

Cu

referire la criticile de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta a arătat că Decizia civilă nr. 5A din 16 ianuarie 2013

pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost dată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material cuprinse în Legea nr.

10/2001.

Astfel,

s-a arătat că prin cererea precizatoare formulată de reclamantă în cursul

judecății apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 939 din 03 iunie

2010 a Tribunalului București, aceasta a solicitat acordarea în compensare

pentru imobilul situat în București, Calea Vitan nr. 87, sector 3 a

următoarelor imobile: 1) spațiul pentru parcare, compus din garajul și camera

pentru pază situate în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3; 2) cota-parte

indiviză de 8,7% din dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcția

situată în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, corespunzătoare unei

suprafețe de 180,09 m.p., astfel cum aceasta a fost stabilită și evaluată prin

raportul de expertiză întocmit de expert A.V. și 3) despăgubiri bănești

reprezentând diferența de 95.778 euro, între imobilul a cărui restituire în

natură este imposibil de realizat și imobilul acordat în compensare, însă

Curtea de Apel București, cu prilejul soluționații cererii de revizuire, a

examinat posibilitatea acordării în compensare a întregului teren fără să țină

seama de limitele obiectului cererii deduse judecății, astfel cum rezultă din

parag. 6 de la pag. 7 a deciziei recurate.

S-a

susținut că în mod greșit s-a apreciat că cererea de acordare de bunuri în

compensare a vizat întreaga suprafață de teren de 2.543 m.p., deși această

critică a fost dezvoltată în cadrul cererii de revizuire formulate, și se

încadra în ipotezele de reglementare prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 2

teza I (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut") și

teza a II-a C. proc. civ. (Instanța "nu s-a pronunțat asupra unui lucru

cerut"), astfel că instanța de revizuire a pronunțat o hotărâre lipsită de

temei legal, susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.

Recurenta

a susținut că este îndreptățită la acordarea în compensare a imobilelor

identificate în precedent și înscrise în cărți funciare distincte (spațiul

pentru parcare este înscris în cartea funciara nedefinitivă nr. 105438 a

Sectorului 3 București cotele-părți din dreptul de proprietate asupra terenului

de 2.543 m.p., înscris în cartea funciară nedefinitivă nr. 105055 a Sectorului

3 al Municipiului București) și că instanța de revizuire a preluat în mod cu

totul neîntemeiat soluția instanței de apel privind imposibilitatea acordării

în compensare a imobilelor solicitate cu motivarea că "[...] din

probatoriul administrat în cauză, s-a reținut că nu există un inventar al

bunurilor, care pot fi acordate în compensare și, în această situație, îi

revine părții sarcina de a identifica bunurile respective".

S-a

mai arătat că, deși obligația inventarierii bunurilor revenea Municipiului

București, prin Primarul General, care în mod culpabil nu a finalizat procedura

inventarierii imobilelor disponibile în sensul Legii nr. 10/2001, în cauză s-a

administrat un probatoriu complex din care a rezultat că nu există impedimente

de ordin juridic pentru acordarea, în compensare, a imobilelor solicitate.

Astfel, spațiul pentru parcare, terenul de sub construcție și terenul liber de

construcție sunt imobile disponibile în accepțiunea Legii nr. 10/2001, putând

forma obiect al măsurilor reparatorii prin compensare.

Aprecierea

instanței de revizuire, în sensul că imobilul solicitat nu poate fi acordat în

compensare, deoarece este afectat de utilități publice (respectiv pe teren se

află un centru de sănătate și un spațiu de parcare supraetajat) a fost

calificată de recurentă ca fiind nefondată, susținându-se că nu constituie un

motiv temeinic pentru respingere cererii reclamantei câtă vreme acestea se află

în patrimoniul unității deținătoare, neexistând niciun impediment legal care să

se opună, admiterii solicitării reclamantei.

A

arătat, de asemenea, recurenta că, astfel cum s-a reținut în mod constat în

practica judiciară, refuzul nejustificat al unităților deținătoare de a oferi

în compensare alte bunuri, în ipoteza imposibilității restituirii imobilelor în

natură trebuie sancționat iar oferirea de bunuri în compensare este o măsură

reparatorie prevăzută de legea specială; acordarea acestei măsuri nu este

lăsată de legiuitor la aprecierea discreționară a entității sesizate cu

soluționarea notificării.

Cu

referire la considerentele Curții de Apel București cuprinse în Decizia nr. 5A

din 16 ianuarie 2013 în conformitate cu care "[...] în cazul inexistenței

unor bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, se pot acorda

despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent" recurenta a arătat că

sunt infirmate de jurisprudența instanței supreme, care a arătat că prevederile

legale nu au lăsat la libera apreciere a unității notificate alegerea

modalității de acordare a despăgubirilor, impunând anumite limite.

În

dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., recurenta-revizuentă a arătat că instanța care a pronunțat decizia

recurată nu a înlăturat motivat argumentarea revizuentei-reclamante ci a

ignorat-o în totalitate și că în lipsa unei motivări complete a hotărârii

pronunțate care să aibă în vedere toate aspectele invocate de către partea

litigantă în cadrul unui proces, atitudinea instanței de revizuire este în

vădită disonanță cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Recurenta

a invocat hotărârea pronunțată în cauza Albina contra României, 57808/00, CEDO,

2005 și a arătat că, în același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

statuat în hotărârea pronunțată în cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra

României, nr. 60868/00, CEDO, 2006 că: "fără a se impune un răspuns

detaliat la fiecare argument al petentului, este obligația prezumată a instanței

de judecată, ca partea să primească răspunsuri specifice și explicite relative

la aspectele esențiale supuse analizei și deciziei instanței de judecată".

Conform

dispozițiilor art. 15 lit. p din Legea nr. 147/1996, coroborate cu dispozițiile

art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea de recurs este scutită de

plata taxei judiciare de timbru, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2)

din O.G. nr. 32/1995, în vigoare la data exercitării căii de atac, este scutită

și de timbru judiciar.

Intimații,

legal citați, nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs și nu au

învederat Înaltei Curți excepțiile și apărările lor.

În

faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor de la dosar

și a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de

recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat

asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru

cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În

speță au fost invocate primele două teze.

Cu

referire la prima ipoteză, respectiv aceea că instanța s-a pronunțat asupra

unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) s-a susținut că instanța de apel

s-a pronunțat asupra cererii de acordare în compensare a întregului imobil

situat în București, str. Răcari nr. 6A, deși reclamanta solicitase doar

anumite componente din acest imobil.

Or,

tocmai din neanalizarea separată a acestor componente, respectiv spațiu de

parcare și cote-părți din dreptul de proprietate asupra terenului de sub

construcție, respectiv a terenului liber, în opinia recurentei-revizuente,

constă minus petita.

Cu

titlu prealabil, având în vedere limitele învestirii și natura juridică a

revizuirii de cale de atac de retractare, Înalta Curte precizează că recursul

urmează a fi examinat exclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate care

privesc soluția dată cererii de revizuire, iar nu și criticilor care privesc

raportul juridic dedus judecății.

Înalta

Curte reține că în argumentarea soluției de respingere a cererii de revizuire,

Curtea de Apel București a preluat argumentele relevante din decizia pronunțată

de instanța de apel pentru a ilustra obiectul cererii de chemare în judecată,

criticile reclamantei și precizările acesteia în legătură cu bunurile

solicitate a fi acordate în compensare.

Așadar

instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire nu a expus propriul său

raționament cu referire la posibilitatea indicării de către reclamantă a unor

asemenea bunuri ceea ce excedea cadrului procesual, ci a trecut în revistă

criticile formulate de reclamantă în apel și argumentele pentru care instanța

le-a găsit nefondate.

Instanța

învestită cu soluționarea cererii de revizuire a constatat că instanța de apel s-a

pronunțat cu referire la cererea de atribuire a imobilelor solicitate în

compensare, inclusiv a celui situat în str. Răcari nr. 6A., în ansamblul său.

Înalta

Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale în materie.

Astfel,

în raport de motivele cuprinse în cererea de revizuire, prezentarea unor pasaje

relevante din hotărârea atacată pentru ilustrarea limitelor judecății în apel,

a cererilor reclamantei și a argumentelor instanței apare ca un demers necesar.

Împrejurarea

că instanțele nu au reiterat pentru fiecare componentă solicitată de revizuentă

din imobilul menționat a motivului pentru care nu se poate proceda la

atribuirea în compensare nu are semnificația neexaminării cererilor

reclamantei, de vreme ce s-a arătat că în ansamblul său, imobilul situat în

București, str. Răcari nr. 6A, nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001, cu

atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat atribuirea unui spațiu de parcare

și a unor cote-părți din dreptul de proprietate care nu reprezintă bunuri

distincte, principale, ci părți dintr-un imobil determinat.

Faptul

că aceste părți din imobil se regăsesc în două cărți funciare nu are relevanță

din perspectiva obligației instanței de apel de a se pronunța asupra criticilor

formulate și a celorlalte cereri formulate cu respectarea dispozițiilor

procedurale.

Criticile

prin care în recursul pendinte s-a susținut greșita aplicare a dispozițiilor de

drept material din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă reclamanta era

îndreptățită la acordarea bunurilor solicitate în compensare, dacă erau

îndeplinite condițiile pentru acordarea în compensare, dacă neîntocmirea

inventarului de către autoritățile locale poate constitui un impediment pentru

acordarea acestei măsuri reparatorii constituie, așa cum a reținut și instanța

învestită cu soluționarea cererii de revizuire, critici specifice căilor de

atac de reformare, care exced motivelor de revizuire invocate.

Acesta

este de altfel și motivul pentru care nici instanța care a pronunțat decizia

atacată nu le-a examinat, revizuirea fiind o cale de atac care poate fi

exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Repunerea

în discuție a fondului cererii de chemare în judecată nu se poate face în etapa

examinării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale acestei căi de atac

și este condiționată de admiterea, în principiu, cererii de revizuire.

Prin

urmare, constatând că instanța de revizuire a arătat pe baza elementelor

cuprinse în decizia instanței de apel, că instanța de apel s-a pronunțat asupra

cererii de atribuire în compensare a imobilului situat în București, str.

Răcari nr. 6A, în ansamblul său, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., și că celelalte

susțineri ale revizuentei reprezintă veritabile critici de reformare ale

deciziei date în apel, instanța reține că nu sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că atât criticile dezvoltate prin

prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, cât și cel prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate, astfel că în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 322 C. proc. civ., va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuenta S.A.V.I. împotriva Deciziei nr. 5A

din 16 ianuarie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - AM