ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4543/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 09 noiembrie 2012, sub nr. 8356/2/2012, revizuenta S.V.A.I. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 334A din 05 octombrie 2012 pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, schimbarea, în parte, a acestei decizii, admiterea cererii de apel formulate de revizuentă și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, anularea Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 5.989 din 29 iunie 2012 și acordarea următoarelor măsuri reparatorii, în compensare pentru imobilul situat în București, Calea Vitan nr. 87, sector 3: spațiul pentru parcare, compus din garajul și camera pentru pază situate în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, astfel cum acestea au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit de către expert A.V.

sub denumirea de încăperea 39 și încăperea 40; cota-parte indiviză de 8,7% din dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcția situată în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, corespunzătoare unei suprafețe de 180,09 mp, astfel cum aceasta a fost stabilită și evaluată prin raportul de expertiză întocmit de expert A.V.; cota-parte indiviză de 33,68% din dreptul de proprietate asupra terenului liber de construcție, situat în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, cu o suprafață cumulată de 473 mp, ca echivalent al diferenței de 95.778 euro, astfel cum aceasta a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert I.I.D. sau spațiul pentru parcare, compus din garajul și camera pentru pază situate în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, astfel cum acestea au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit de către expert A.V.

sub denumirea de încăperea 39 și încăperea 40; cota-parte indiviză de 8,7% din dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcția situată în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, corespunzătoare unei suprafețe de 180,09 mp, astfel cum aceasta a fost stabilită și evaluată prin raportul de expertiză întocmit de expert A.V.; despăgubiri bănești reprezentând diferența de 95.778 euro, între imobilul a cărui restituire în natură este imposibil de realizat și imobilul acordat în compensare. În subsidiar, a solicitat obligarea Municipiului București, reprezentat prin Primarul General, la acordarea măsurilor reparatorii în variantele expuse, în compensare pentru imobilul situat în București, Calea Vitan nr. 87, sector 3. De asemenea, revizuenta a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București prin Primar General, la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în apel.

Revizuenta a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 teza 1 (instanța "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut") și teza a II-a C. proc. civ. (instanța "nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut"). Cu titlu prealabil s-a arătat că prin Decizia civilă a cărei revizuire se cere, instanța de apel a examinat cererea de acordare în compensare a întregului teren în suprafață de 2.543 mp, situat în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, pronunțându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut (extra petita), de vreme ce obiectul cererii de acordare în compensare, astfel cum aceasta a fost precizată în scris, nu a vizat acordarea întregului teren în suprafață de 2.543 mp, teren.

S-a mai arătat că prin decizia supusă revizuirii, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut (minus petita) prin faptul că nu a examinat și nici nu a pronunțat vreo soluție asupra capetelor de cerere indicate in terminis prin cererea precizatoare depusă la dosar, de acordare în compensare a: spațiului pentru parcare înscris în cartea funciară nedefinitivă nr. 105438 a Sectorului 3 al Municipiului București, precum și a anumitor cote-părți din dreptul de proprietate asupra terenului înscris în cartea funciară nedefinitivă nr. 105055 a Sectorului 3 al Municipiului București, ambele situate în București, str. Răcari nr. 6A, sectorul 3. A susținut revizuenta că decizia care face obiectul revizuirii este rezultatul pronunțării asupra unui lucru care nu s-a cerut (extra petita), instanța de apel examinând acordarea în compensare a întregului teren de 2.534 mp situat în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, fără ca revizuenta să fi cerut acest lucru respectiv nu cuprinde o soluție asupra unui lucru care s-a cerut (minus petita), instanța de apel omițând să examineze și să se pronunțe asupra capetelor de cerere referitoare la acordarea în compensare a imobilelor identificate prin cererea precizatoare, că prin cererea precizatoare a solicitat acordarea imobilelor menționate, în compensare,

însă instanța de apel a omis să analizeze și să se pronunțe asupra acordării în compensare a imobilelor enumerate în precedent și că este îndreptățită la acordarea în compensare a imobilelor specificate, pe de o parte, datorită inexistenței impedimentelor legale invocate de către instanța de apel și, pe de altă parte, în virtutea complinirii de către partea recurentă a tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru măsurile reparatorii prin echivalent în forma compensării cu alte bunuri. Prin Decizia civilă nr. 5A din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.A.V.I., împotriva Deciziei civile nr. 334 A din 05 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 41302/3/2006, în contradictoriu cu intimații Municipiul București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.A.V.I. a formulat contestație împotriva dispoziției Primarului General nr. 5989 din 19 iunie 2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost soluționată notificarea formulată pentru imobilul situat în București, Calea Vitan nr. 87, sector 3, format din teren și construcție (care a fost demolată) și a solicitat obligarea Primăriei Municipiului București la emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în principal, sub forma compensării unor bunuri mobile sau imobile, iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești sau măsuri reparatorii combinate.

Prin Sentința civilă nr. 939 din 03 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de către contestatoare, a fost modificat art. 1 din Dispoziția nr. 5989 din 19 iunie 2006 a Primarului Municipiului București, și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 1.549.744,28 RON, a fost respins capătul de cerere cu privire la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării cu bunuri sau servicii și au fost menținute celelalte dispoziții din dispoziția nr. 5989 din 19 iunie 2006. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanta S.A.V.I. și pârâtul Municipiul București, reprezentat prin Primarul General.

Prin Decizia civilă nr. 334A din 05 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul București, a schimbat, în parte, sentința în sensul că a înlăturat cuantumul despăgubirilor stabilite la suma de 1.549.744, 28 RON și a stabilit că măsurile reparatorii se vor acorda în condițiile art. 16 din Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005. Cu referire la apelul declarat de reclamantă a reținut următoarele: Prima critică, referitoare la modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Finanțe, nu este fondată, deoarece, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 octombrie 2010, singurul care are calitate procesuală pasivă este Municipiul București prin Primarul General.

În acest sens, a fost pronunțată și decizia în interesul Legii nr. 27/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În ceea ce privește cea de-a doua critică, prin care s-a susținut existența unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii pronunțate de prima instanță, curtea de apel a apreciat că este nefondată, deoarece argumentele expuse de Tribunalul București nu sunt contradictorii. Astfel, prima instanță a învederat că, în lipsa unui inventar al bunurilor care pot fi oferite spre compensare de către unitatea administrativ-teritorială, partea are posibilitatea și dreptul de a identifica unele imobile, pe care le poate solicita în compensare. Concluzia primei instanțe a constat în faptul că lipsa unei astfel de inventar nu poate obstrucționa partea în identificarea unui eventual imobil pe care să îl solicite în compensare.

A treia critică formulată de apelanta-reclamantă S.A.V.I. a vizat aprecierea greșită a probelor de către prima instanță și a fost găsită nefondată, reținându-se că, în mod corect a arătat Tribunalul București că terenurile solicitate în compensare nu pot fi oferite având în vedere regimul juridic al acestora, rezultat din probele administrate în cauză. În ceea ce privește terenurile solicitate în compensare în fața primei instanțe, curtea de apel a constatat că apelanta-reclamantă S.A.V.I. nu a mai insistat asupra acestui aspect în faza procesuală a apelului, ci a identificat și a solicitat alte imobile pentru a fi oferite spre compensare.

Astfel, după ce au fost comunicate la dosarul de apel relațiile de la Oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară a Sectorului 1 - 6 București, la termenul de judecată din data de 01 aprilie 2011, apelanta-reclamantă a depus la dosarul cauzei note de ședință cu privire la imobilele pe care le solicită în compensare, respectiv imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 22 - 24, sector 3, imobilul situat în București, Șos. Mihai Bravu nr. 396, sector 3, București, imobilul situat în București, str. Mircea Vodă, nr. 33, sector 3, imobilul situat în str. Răcari nr. 6A, sector 3 și imobilul situat în Bulevardul Basarabia nr. 240A, sector 3, București.

Ulterior, instanța de apel a oferit posibilitatea apelantei să înlocuiască imobilele solicitate spre compensare, astfel încât, la termenul de judecată din data de 04 noiembrie 2011, instanța a încuviințat înlocuirea imobilelor solicitate de către apelantă spre compensare cu alte imobile, menționate în înscrisul aflat la fila 316 din volumul II din dosar. În ceea ce privește imobilele solicitate spre compensare, instanța de apel a constatat că dintre imobilele menționate ulterior, apelanta-reclamanta S.A.V.I.

a solicitat atribuirea numai a imobilului din București, str. Răcari, nr. 6A, sector 3. Referitor la obligația acordării în compensare a altor imobilele, instanța de apel a arătat că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Curtea a constatat că, deși acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparație prevăzută de lege, totuși aceasta nu depinde exclusiv de voința unității notificate și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul entități respective a unor bunuri, care pot fi acordate în compensare.

În cauza de față, din probatoriul administrat în cauză, s-a reținut că nu există un inventar al bunurilor, care pot fi acordate în compensare și, în această situație, îi revine părții sarcina de a identifica bunurile respective, așa cum s-a stabilit în jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție, și de a administra probele necesare. În faza procesuală a apelului au fost administrate probe suplimentare, respectiv raportul de expertiză tehnică imobiliară care a avut ca obiective expertizarea a 6 imobile identificate de către apelante și solicitate în compensare, precum și evaluarea numai a unuia dintre imobile, precum și a imobilului notificat. Având în vedere că apelanta-reclamanta S.A.V.I.

a solicitat, în final, numai acordarea în compensare a imobilului situat în București, str. Răcari, nr. 6A, sector 3, instanța de apel a constatat că acest imobil nu poate fi acordat în compensare, deoarece este afectat de utilități publice, respectiv pe teren se află un centru de sănătate și un spațiu de parcare supraetajat. S-a mai arătat că pentru a se verifica dacă imobilul solicitat poate fi oferit în compensare este necesar să se analizeze dacă acesta se află în domeniul privat al Municipiului București, dacă este liber de sarcini, dacă nu este afectat de amenajări și de utilități publice și dacă poate fi acordat în compensare. Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză topografică rezultă că pe terenul din str. Răcari nr. 6A, cu număr cadastral 12392 și înscris în Cartea Funciară nr. 105438 se află un centru de sănătate și sunt construire garaje la demisol.

De asemenea, din mențiunile din cartea funciară nr. 105055, rezultă să suprafața de teren de 2.543 mp, aflată în str. Răcari, nr. 6A, cu număr topografic 12392 a fost expropriată în baza Decretului nr. 518/1978 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România în vederea construirii unui număr de 33 de blocuri. Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 202/2005 s-a aprobat transmiterea terenurilor prevăzute în anexa 1 din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, în scopul realizării de parcări multietajate. Conform cărții funciare menționate, pe terenul identificat se află construită o parcare supraetajată, aflată în proprietatea unei persoane juridice private.

Titularul dreptului de proprietate asupra parcării deține un drept de superficie asupra terenului menționat și solicitat în compensare de către apelanta-reclamanta S.A.V.I. De asemenea, din adresa nr. 1028296 din 11 octombrie 2011 rezultă că pentru imobilul solicitat în compensare este formulată o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, care formează obiectul dosarului administrativ nr. 36940 și care nu este soluționată până în prezent, în sensul că situația juridică a imobilului nu este clarificată.

Având în vedere toate relațiile existente la dosarul cauzei, faptul că terenul menționat nu se află în proprietatea Municipiului București, ci în domeniul privat al Consiliului Local Sector 3 București, că pe el este construită o parcare etajată, care este proprietatea unei persoane juridice de drept privat și că este grevat de un drept de superficie în favoarea societății SC D. SRL, instanța de apel a învederat că terenul solicitat a fi acordat în compensare, respectiv cel din str. Răcari nr. 6A, București, nu întrunește condițiile pentru a fi atribuit apelantei-reclamante în compensarea terenului notificat, în temeiul Legii nr. 10/2001.

A mai reținut instanța de apel că, în ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent, legiuitorul nu a instituit obligativitatea acordării unor bunuri sau servicii în compensare, ci a prevăzut că măsurile reparatorii pot consta fie în acordarea unor bunuri în compensare, fie în acordarea de despăgubiri, fără să se realizeze o ierarhizare a acestora. De asemenea, în cazul inexistenței unor bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, se pot acorda despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent. Analizând cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, Curtea de Apel a constatat că este nefondată, și, în consecință, a respins-o, reținând că potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere conform pct. 1 dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu se pot aduce la îndeplinire, sau, potrivit pct. 2, dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Aceste dispoziții legale reprezintă temeiul juridic al prezentei cereri de revizuire, iar din considerentele hotărârii analizate se constată că nu sunt îndeplinite aceste dispoziții legale.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii referitoare la acordarea în compensare a imobilelor solicitate, examinare care cuprinde și pronunțarea asupra terenului de 2.534 mp situat în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, restul motivelor de revizuire fiind motive referitoare la critici aduse hotărârilor primei instanțe și instanței de apel privitoare la fondul cauzei. Împotriva Deciziei civile nr. 5A din 16 ianuarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 coroborat cu disp. art. 328 alin. (1) Cod proc. civ., revizuenta S.A.V.I.

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii de revizuire, schimbarea, în parte, a Deciziei civile nr. 334A din 05 octombrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, admiterea apelului declarat de apelanta-reclamantă, desființarea Sentinței civile nr. 939 din 03 iunie 2010, pronunțate de Tribunalul București și admiterea cererii de chemare în judecată conform celor menționate în cererea de revizuire. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 328 alin. (1) și 299 și urm. C. proc. civ. și ale art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta-revizuentă a arătat că își circumscrie criticile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc.

civ. și al art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că prin respingerea cererii de revizuire, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 5A din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel București conferă caracter de legalitate hotărârii pronunțate în apel, deși aceasta a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității, că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a examinat cererea de acordare în compensare a întregului imobil situat în București str. Răcari nr. 6A, sector 3 (deși obiectul cererii de acordare în compensare a vizat spațiul de parcare situat la adresa anterior indicată respectiv, cote-părți indivize din dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului de la aceeași adresă, identificate prin cererea precizatoare formulată de reclamanta în cursul judecății în apel) și a reluat motivarea instanței de apel, fără să răspundă motivelor de revizuire.

Cu referire la criticile de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia civilă nr. 5A din 16 ianuarie 2013 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material cuprinse în Legea nr. 10/2001.

Astfel, s-a arătat că prin cererea precizatoare formulată de reclamantă în cursul judecății apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 939 din 03 iunie 2010 a Tribunalului București, aceasta a solicitat acordarea în compensare pentru imobilul situat în București, Calea Vitan nr. 87, sector 3 a următoarelor imobile: 1) spațiul pentru parcare, compus din garajul și camera pentru pază situate în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3; 2) cota-parte indiviză de 8,7% din dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcția situată în București, str. Răcari nr. 6A, sector 3, corespunzătoare unei suprafețe de 180,09 m.p., astfel cum aceasta a fost stabilită și evaluată prin raportul de expertiză întocmit de expert A.V.

și 3) despăgubiri bănești reprezentând diferența de 95.778 euro, între imobilul a cărui restituire în natură este imposibil de realizat și imobilul acordat în compensare, însă Curtea de Apel București, cu prilejul soluționații cererii de revizuire, a examinat posibilitatea acordării în compensare a întregului teren fără să țină seama de limitele obiectului cererii deduse judecății, astfel cum rezultă din parag. 6 de la pag. 7 a deciziei recurate. S-a susținut că în mod greșit s-a apreciat că cererea de acordare de bunuri în compensare a vizat întreaga suprafață de teren de 2.543 m.p., deși această critică a fost dezvoltată în cadrul cererii de revizuire formulate, și se încadra în ipotezele de reglementare prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 2 teza I (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut") și teza a II-a C. proc.

civ. (Instanța "nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut"), astfel că instanța de revizuire a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.

Recurenta a susținut că este îndreptățită la acordarea în compensare a imobilelor identificate în precedent și înscrise în cărți funciare distincte (spațiul pentru parcare este înscris în cartea funciara nedefinitivă nr. 105438 a Sectorului 3 București cotele-părți din dreptul de proprietate asupra terenului de 2.543 m.p., înscris în cartea funciară nedefinitivă nr. 105055 a Sectorului 3 al Municipiului București) și că instanța de revizuire a preluat în mod cu totul neîntemeiat soluția instanței de apel privind imposibilitatea acordării în compensare a imobilelor solicitate cu motivarea că "[...] din probatoriul administrat în cauză, s-a reținut că nu există un inventar al bunurilor, care pot fi acordate în compensare și, în această situație, îi revine părții sarcina de a identifica bunurile respective". S-a mai arătat că, deși obligația inventarierii bunurilor revenea Municipiului București, prin Primarul General, care în mod culpabil nu a finalizat procedura inventarierii imobilelor disponibile în sensul Legii nr. 10/2001, în cauză s-a administrat un probatoriu complex din care a rezultat că nu există impedimente de ordin juridic pentru acordarea, în compensare, a imobilelor solicitate.

Astfel, spațiul pentru parcare, terenul de sub construcție și terenul liber de construcție sunt imobile disponibile în accepțiunea Legii nr. 10/2001, putând forma obiect al măsurilor reparatorii prin compensare. Aprecierea instanței de revizuire, în sensul că imobilul solicitat nu poate fi acordat în compensare, deoarece este afectat de utilități publice (respectiv pe teren se află un centru de sănătate și un spațiu de parcare supraetajat) a fost calificată de recurentă ca fiind nefondată, susținându-se că nu constituie un motiv temeinic pentru respingere cererii reclamantei câtă vreme acestea se află în patrimoniul unității deținătoare, neexistând niciun impediment legal care să se opună, admiterii solicitării reclamantei.

A arătat, de asemenea, recurenta că, astfel cum s-a reținut în mod constat în practica judiciară, refuzul nejustificat al unităților deținătoare de a oferi în compensare alte bunuri, în ipoteza imposibilității restituirii imobilelor în natură trebuie sancționat iar oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială; acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreționară a entității sesizate cu soluționarea notificării.

Cu referire la considerentele Curții de Apel București cuprinse în Decizia nr. 5A din 16 ianuarie 2013 în conformitate cu care "[...] în cazul inexistenței unor bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, se pot acorda despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent" recurenta a arătat că sunt infirmate de jurisprudența instanței supreme, care a arătat că prevederile legale nu au lăsat la libera apreciere a unității notificate alegerea modalității de acordare a despăgubirilor, impunând anumite limite. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta-revizuentă a arătat că instanța care a pronunțat decizia recurată nu a înlăturat motivat argumentarea revizuentei-reclamante ci a ignorat-o în totalitate și că în lipsa unei motivări complete a hotărârii pronunțate care să aibă în vedere toate aspectele invocate de către partea litigantă în cadrul unui proces, atitudinea instanței de revizuire este în vădită disonanță cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta a invocat hotărârea pronunțată în cauza Albina contra României, 57808/00, CEDO, 2005 și a arătat că, în același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în hotărârea pronunțată în cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra României, nr. 60868/00, CEDO, 2006 că: "fără a se impune un răspuns detaliat la fiecare argument al petentului, este obligația prezumată a instanței de judecată, ca partea să primească răspunsuri specifice și explicite relative la aspectele esențiale supuse analizei și deciziei instanței de judecată". Conform dispozițiilor art. 15 lit. p din Legea nr. 147/1996, coroborate cu dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995, în vigoare la data exercitării căii de atac, este scutită și de timbru judiciar. Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs și nu au învederat Înaltei Curți excepțiile și apărările lor. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în speță, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În speță au fost invocate primele două teze. Cu referire la prima ipoteză, respectiv aceea că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) s-a susținut că instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii de acordare în compensare a întregului imobil situat în București, str. Răcari nr. 6A, deși reclamanta solicitase doar anumite componente din acest imobil. Or, tocmai din neanalizarea separată a acestor componente, respectiv spațiu de parcare și cote-părți din dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție, respectiv a terenului liber, în opinia recurentei-revizuente, constă minus petita.

Cu titlu prealabil, având în vedere limitele învestirii și natura juridică a revizuirii de cale de atac de retractare, Înalta Curte precizează că recursul urmează a fi examinat exclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate care privesc soluția dată cererii de revizuire, iar nu și criticilor care privesc raportul juridic dedus judecății. Înalta Curte reține că în argumentarea soluției de respingere a cererii de revizuire, Curtea de Apel București a preluat argumentele relevante din decizia pronunțată de instanța de apel pentru a ilustra obiectul cererii de chemare în judecată, criticile reclamantei și precizările acesteia în legătură cu bunurile solicitate a fi acordate în compensare.

Așadar instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire nu a expus propriul său raționament cu referire la posibilitatea indicării de către reclamantă a unor asemenea bunuri ceea ce excedea cadrului procesual, ci a trecut în revistă criticile formulate de reclamantă în apel și argumentele pentru care instanța le-a găsit nefondate. Instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a constatat că instanța de apel s-a pronunțat cu referire la cererea de atribuire a imobilelor solicitate în compensare, inclusiv a celui situat în str. Răcari nr. 6A., în ansamblul său. Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Astfel, în raport de motivele cuprinse în cererea de revizuire, prezentarea unor pasaje relevante din hotărârea atacată pentru ilustrarea limitelor judecății în apel, a cererilor reclamantei și a argumentelor instanței apare ca un demers necesar.

Împrejurarea că instanțele nu au reiterat pentru fiecare componentă solicitată de revizuentă din imobilul menționat a motivului pentru care nu se poate proceda la atribuirea în compensare nu are semnificația neexaminării cererilor reclamantei, de vreme ce s-a arătat că în ansamblul său, imobilul situat în București, str. Răcari nr. 6A, nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat atribuirea unui spațiu de parcare și a unor cote-părți din dreptul de proprietate care nu reprezintă bunuri distincte, principale, ci părți dintr-un imobil determinat. Faptul că aceste părți din imobil se regăsesc în două cărți funciare nu are relevanță din perspectiva obligației instanței de apel de a se pronunța asupra criticilor formulate și a celorlalte cereri formulate cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Criticile prin care în recursul pendinte s-a susținut greșita aplicare a dispozițiilor de drept material din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă reclamanta era îndreptățită la acordarea bunurilor solicitate în compensare, dacă erau îndeplinite condițiile pentru acordarea în compensare, dacă neîntocmirea inventarului de către autoritățile locale poate constitui un impediment pentru acordarea acestei măsuri reparatorii constituie, așa cum a reținut și instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, critici specifice căilor de atac de reformare, care exced motivelor de revizuire invocate. Acesta este de altfel și motivul pentru care nici instanța care a pronunțat decizia atacată nu le-a examinat, revizuirea fiind o cale de atac care poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. Repunerea în discuție a fondului cererii de chemare în judecată nu se poate face în etapa examinării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale acestei căi de atac și este condiționată de admiterea, în principiu, cererii de revizuire. Prin urmare, constatând că instanța de revizuire a arătat pe baza elementelor cuprinse în decizia instanței de apel, că instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii de atribuire în compensare a imobilului situat în București, str. Răcari nr. 6A, în ansamblul său, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., și că celelalte susțineri ale revizuentei reprezintă veritabile critici de reformare ale deciziei date în apel, instanța reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că atât criticile dezvoltate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, cât și cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 322 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta S.A.V.I. împotriva Deciziei nr. 5A din 16 ianuarie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013. Procesat de GGC - AM