ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3358/2014

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 30 aprilie 2012, sub nr. 353/39/2012, reclamantul B.E., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat sancționarea intimatei în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea acesteia să pună în executare Sentința nr. 37 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosarul nr. 1015/39/2010.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin Sentința nr. 183 din data de 28 mai 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea reclamantului B.E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul, arătând că este beneficiarul Sentinței nr. 37 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă, sentință pe care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București refuză, în mod nejustificat, să o pună în executare, motiv pentru care a inițiat prezentul demers procedural, pentru sancționarea acestei autorități în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004. 2.2. Prin Încheierea nr. 1551 din data de 25 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a scos cauza de pe rol și a trimis-o Curții de Apel Suceava, reținând incidența art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 3 C. proc. civ., conform cărora, acest recurs se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 martie 2013 sub nr. de dosar 353/39/2012*. 2.

Prin Decizia nr. 4543 din 27 mai 2013, Curtea de Apel Suceava a admis recursul formulat de B.E., a casat sentința recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, „aceleiași instanțe”. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 5 iulie 2013, sub nr. 353/39/2012*. Tribunalul a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, față de obiectul judecății, de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și de faptul că acțiunea, având ca obiect „obligația de a face”, a cărei neexecutare se invocă în cauză, a fost soluționată de Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanța competentă și în soluționarea prezentului litigiu. 2.

Prin Sentința nr. 523 din 26 februarie 2014, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că obiectul judecății în prezenta cauză este reprezentat de solicitarea reclamantului de sancționare a intimatei, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea acesteia să pună în executare Sentința nr. 37 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava. Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sancțiunea și despăgubirile prevăzute de art. 24 se acordă de „instanța de executare”. Noțiunea de instanță de executare este definită de art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ”. Cum, în cauză, fondul litigiului de contencios administrativ a fost soluționat de Curtea de Apel Suceava, prin Sentința nr. 37 din 31 ianuarie 2011, tribunalul a apreciat că aceasta este instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze și litigiul. Totodată, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 4543 din 27 mai 2013 a Curții de Apel Suceava s-a stabilit același lucru, mențiunea eronată din considerentele respectivei hotărâri, fiind singura cauză pentru care dosarul a fost înaintat și înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 353/39/2012**. 2.

Prin Sentința nr. 108 din 2 iunie 2014, Curtea de Apel Suceava a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, reținând incidența dispozițiile art. X și art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost modificat art. 20 teza I din Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005. Curtea de apel a reținut că prin aceste dispoziții legale se instituie o excepție de la regula consacrată atât prin dispozițiile art. 725 alin. (2) din vechiul Cod de procedură civilă cât și prin art. 25 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă, respectiv cărora procesele în curs de judecată la data schimbării competenței rămân supuse regulilor de competență de la data începerii procesului. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul cererii deduse judecății vizează sancționarea autorității publice, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea obligațiilor stabilite prin Sentința nr. 37 din 31 ianuarie 2011, definitivă și irevocabilă, a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosarul nr. 1015/39/2010. Înalta Curte constată că raționamentul judecătorului de la tribunal care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel este la adăpost de orice critică. Într-adevăr, soluționarea litigiilor din faza punerii în executare, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este dată în competența instanței de executare, conform art. 25 alin. (1) din lege, adică instanța care a soluționat fondul litigiului, după cum se precizează în art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004. Cum în cauză, fondul litigiului a fost soluționat irevocabil de către Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 37 din 31 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1015/39/2010.273, această instanță are competența de a judeca cererea întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în calitate de instanță de executare. Litigiul de față nu intră în sfera de incidență a dispozițiilor art. X și art. XXIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cum în mod greșit a reținut chiar și instanța supremă, ulterior și curtea de apel, deoarece vizează faza executării hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în cauza propriu-zisă de contencios administrativ, iar nu fondul cauzei. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.