ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 38/2015

Decizia nr. 38/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/39/2013 din data de 28 ianuarie 2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea ordinelor de plată și a facturilor fiscale încheiate de către pârât, în calitate de primar al com. Udești, județul Suceava, între SC C. SRL și Primăria com. Udești și anume: ordin de plată din 19 noiembrie 2008 pentru decontarea sumei de 5.593,17 lei, reprezentând suma facturilor, Ordonanțare de plată nr. 1559 din 19 noiembrie 2008, factura fiscală din 28 octombrie 2008 în valoare totală de 3.656,3 lei,factura fiscală din data de 28 octombrie 2008 în valoare totală de 1.936,87 lei, Ordonanțare de plată nr. 1616 din 31 decembrie 2008, ordin de plată din 31 decembrie 2008 pentru decontarea sumei de 1.540,52 lei reprezentând suma facturilor, factura fiscală din data de 30 decembrie 2008 în valoare totală de 1.160,73 lei, factura fiscală din data de 30 decembrie 2008 în valoare totală de 219,86 lei, factura fiscală din data de 30 decembrie 2008 în valoare totală de 159,93 lei, Ordonanțare de plată din data de 5 iunie 2009, Ordin de plată din 5 iunie 2009 pentru decontarea sumei de 6.960,77 lei reprezentând suma facturilor, factura fiscală din data de 2 mai 2009 în valoare totală de 2.641,56 lei, factura fiscală din data de 2 mai 209 în valoare totală 1.700,85 lei, factura fiscală din data de 2 mai 2009 în valoare totală de 1.430,11 lei, factura fiscală din data de 2 mai 2009 în valoare totală de 1.188,25 lei (din eroare, pe această factură a fost înscrisă data de 2 septembrie 2009 în loc de 2 mai 2009), în valoare totală de 1.188,25 lei, ordonanța de plată din 23 decembrie 2009, Ordin de plată din 23 decembrie 2009 pentru decontarea sumei de 1.210,46 lei reprezentând suma facturilor în valoare totală de 177,88 lei, factura din data de 22 decembrie 2009 în valoare totală de 1.032,58 lei, ordonanțare de plată din 31 mai 2010, Ordin de plată din 31 mai 2010 pentru decontarea sumei de 1.341,38 lei, factura din 18 mai 2010 în valoare totală de 594,50 lei, factura din 18 mai 2010 în valoare totală de 41,58 lei, factura din 18 mai 2010 în valoare totală de 705,3 lei, ordonanțare de plată din 31 decembrie 2010, dispoziție de plată din 31 decembrie 2010 pentru decontarea sumei de 2.644 lei, chitanța din 30 decembrie 2010 dovada achitării sumei de 2.644 lei reprezentând suma facturilor, factura din 30 decembrie 2010 în valoare totală de 795,21 lei, factura nr. 58 în valoare totală de 1.848,88 lei, ordonanțare de plată din 20 mai 2011, Ordin de plată din 20 mai 2011 pentru decontarea sumei de 2.098 lei reprezentând suma facturilor din 13 mai 2011, în valoare totală de 707,92 lei, factura din 13 mai 2011 în valoare totală de 951,17 lei, factura din 13 mai 2011 în valoare totală de 438,91 lei.

Argumentând acțiunea, reclamanta a arătat că la

data de 16 noiembrie 2010 A. s-a sesizat, din oficiu, cu privire la nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților de către primarul com. Udești, județul Suceava - fiind înregistrată astfel lucrarea cu nr. 84157/A/II din 16 noiembrie 2010, informarea pârâtului făcându-se prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire - la data de 15 decembrie 2010 (data ridicării scrisorii de la oficiul poștal).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 354/2004, art. 20-23 din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava în soluționarea cauzei, susținând că facturile și ordinele de plată menționate de reclamantă nu sunt acte administrative supuse controlului instanței de contencios administrativ.

Hotărârile pronunțate în cauză;

Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 148 din 23 aprilie 2013, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Suceava, reținând că in acuză ne aflăm în prezenta unor contracte comerciale nefiind aplicabile dispozițiile legii contenciosului administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. x/39/2013 la data de 22 mai 2013.

În procedura desfășurată în fața Judecătoriei Suceava, pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei de a solicita anularea actelor comerciale (facturi fiscale și ordine de plată), iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 25 iunie 2013, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava.

Judecătoria Suceava, prin sentința nr. 3901 din data de 25 iunie 2013 pronunțată în Dosar nr. x/39/2013 a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reținând valoarea care rezultă din înscrisuri și locul de domiciliu al pârâtului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/39/2013 din data de 08 iulie 2013.

Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6035 din 3 octombrie 2013, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava,a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Suceava.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 298 din 11 noiembrie 2013, a respins sesizarea, conflictului de competență ivit între Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, și Judecătoria Suceava cu privire la soluționarea acțiunii formulată de reclamanta A. București în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect „sesizări conform Legii nr. 144/2007”.

Pentru a se pronunța astfel, curte de apel a reținut că A., în temeiul Legii nr. 176/2010 are calitate procesuală și este îndreptățită de a sesiza instanța cu acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese (art. 23).

Sub aspectul competenței, art. 24 din lege stabilește că „Acțiunile introduse la instanțele de contencios administrativ urmează regulile de competență prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător. Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta”.

În fine, reține instanța că din acest text de lege reiese că legiuitorul a dat în competența generală a instanțelor de contencios administrativ soluționarea acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice (indiferent de natura lor) sau administrative încheiate cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese. Pentru stabilirea competenței materiale partajarea cauzelor între tribunal și curtea de apel urmează a se face după distincțiile din art. 10 din legea contenciosului administrativ, pentru că Legea nr. 176/2010 nu conține prevederi derogatorii.

Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva

sentinței nr. 298 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâtul B.

Deși nu a structurat criticile de nelegalitate ale sentinței recurate, în esență, a susținut că Judecătoria este competentă să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că obiectul acțiunii care vizează anularea unor acte ale autorității administrative și nu acte emise de acesta în calitate de primar.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Înalta Curte examinând sentința atacată în raport de toate criticile formulate, față de prevederile legale incidente și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., reține că se impune admiterea recursului, în temeiul art. 312 C. proc. civ. alin. (3) ultima teză, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea următoarelor aspecte.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, reclamanta A. a învestit instanța (Judecătoria Suceava) cu o cerere privind anularea unor ordine de plată și a unor facturi fiscale, argumentând în continuare că acestea ar fi fost emise cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

Mai mult decât atât, din motivele expuse în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la data de 16 noiembrie 2010 A. s-a sesizat, din oficiu, cu privire la nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților de către primarul com. Udești, județul Suceava - fiind înregistrată astfel lucrarea cu nr. 84157/A/II din 16 noiembrie 2010, informarea pârâtului făcându-se prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire - la data de 15 decembrie 2010 (data ridicării scrisorii de la oficiul poștal).

Ca și temei de drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 354/2004, art. 20-23 din Legea nr. 176/1 septembrie 2010 privind exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007.

Prin Raportul de evaluare a conflictului de interese nr. 26073/G/II din 11 mai 2012 întocmit de A., având caracter definitiv urmare a respingerii plângerii prin sentința civilă nr. 286 din 01 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, în Dosar nr. x/39/2012 s-a constatat existența unui conflict de interese în ceea ce privește pârâtul față de actele indicate în cererea de chemare în judecată, a căror constatare a nulității se solicită.

Așadar, conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare, precum și, dacă este cazul, instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

Conform art. 23 din aceeași, în cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situația de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

Acțiunile introduse la instanțele de contencios administrativ urmează regulile de competență prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător-art. 24 din Legea nr. 176/2010.

Astfel că, față de obiectul cererii faptul că acțiunea având ca obiect constatarea nulității actelor formulată de reclamantă este de competența instanței de contencios administrativ, în speță a Curții de apel, de vreme ce actele în cauză se circumscriu noțiunii de „acte juridice sau administrative” cuprinse în art. 23 din Legea nr. 176/2010 și cauza nulității invocată o reprezintă starea de conflict de interese a pârâtului constatată în legătură cu aceste acte prin Raportul de evaluare a conflictului de interese nr. 26073/G/II din 11 mai 2012 întocmit de A.

Însuși legiuitorul, prin dispozițiile art. 23 alin(2) din Legea nr. 176/2010 a conferit legitimare procesuala activa A., recunoscând posibilitatea acestei instituții de a promova în fata instanței de contencios administrativ aținea în constatarea nulității absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese.

De altfel

, potrivit art. 8 alin. (2)

1

din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

Instanța de control judiciar reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza ultimă, ce atrage, urmare admiterii recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței nr. 298 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.