ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea introductivă înregistrată la 21 august 2015 pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Local Al Comunei Udești - prin viceprimar A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură Suceava - Centrul Județean Suceava, anularea Deciziei nr. x de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012 emisă la data de 16 decembrie 2014, anularea Răspunsului nr. x din 17 februarie 2015 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei contestate, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a Creanțelor bugetare nr. x încheiat la data de 22 decembrie 2014 și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin Sentința nr. 105 din 21 ianuarie 2016 Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența materială de soluționare a întregii cauze, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015 la data de 8 februarie 2016.

Prin Sentința civilă nr. 52 din 15 martie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea vizând anularea Deciziei nr. x/2014 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - Campania 2012 și a Răspunsului x/2015, formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei Udești - prin Viceprimar cu sediul ales la avocat B. - Suceava, Județul Suceava, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Suceava cu sediul în Suceava, Județul Suceava.

A respins, ca inadmisibilă, cererea vizând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a Creanțelor bugetare nr. x/22 decembrie 2014, formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei Udești - prin Viceprimar cu sediul ales la avocat B. - Suceava, Județul Suceava în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București cu sediul în București.

Împotriva sentinței civile atacate a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Comunei Udești prin Viceprimar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține recurenta că Decizia nr. x din 16 decembrie 2014 ar fi trebuit emisă pe numele Comunei Udești chiar dacă cererea a fost făcută de Consiliul Local al Com. Udești. Codul unic de înregistrare fiscală nr. x aparține Comunei Udești și nu Consiliului Local al Com. Udești cum a reținut intimata. Or, Comuna Udești și Consiliul local al Com. Udești sunt instituții diferite așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale.

Astfel, din definițiile reglementate de art. 1 alin. (2) lit. d), e) și i) din Legea nr. 215/2001 reiese că Comuna Udești este unitatea administrativ teritorială, iar Consiliul Local al Com. Udești este o autoritate deliberativă, fiind așadar instituții diferite. Curtea de Apel Suceava a încălcat dispozițiile legale amintite mai sus.

Beneficiarul sprijinului financiar acordat de APIA este Comuna Udești deoarece numai aceasta deține în proprietate (domeniu privat) suprafețele de teren pentru care s-a solicitat sprijin financiar. Din extrasele de carte funciară depuse la dosarul cauzei rezultă foarte clar că suprafețele de teren pentru care s-a solicitat sprijin se află în domeniul privat al Comunei Udești și nu aparțin Consiliului Local al Com. Udești.

Mai mult decât atât, Consiliul Local al Com. Udești nici măcar nu are un patrimoniu propriu deoarece acesta este doar un organ deliberativ. Pârâta ar fi trebuit să procedeze la respingerea cererii de plată formulată de Consiliul Local al Comunei Udești deoarece Consiliul Local al Com. Udești este doar un organ deliberativ și nu poate și nici nu deține în proprietate nicio suprafață de teren.

Sumele de bani acordate ca sprijin financiar în campaniile anterioare anului 2012 au intrat în patrimoniul Comunei Udești, aceasta fiind singura beneficiară a sprijinului financiar deoarece numai aceasta este proprietara terenurilor.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Udești nr. 32 din 24 aprilie 2012 reținută de Curtea de Apel Suceava s-a aprobat solicitarea subvenției acordată pentru pășunea comunală pentru anul 2012, pentru suprafața de 751 ha. Din cuprinsul aceste hotărâri nu rezultă în mod expres că s-a decis ca solicitarea de subvenție să fie făcută de Consiliul Local al Comunei Udești cum a reținut instanța de fond. Prin art. 2 chiar se menționează că primarul, comunei, prin compartimentul de fond funciar din cadrul Primăriei comunei Udești va aduce la îndeplinire prevederile Hotărârii nr. 32 din 24 aprilie 2012. Primarul este reprezentantul legal al comunei, a unității administrativ teritorială și conducătorul Primăriei, în niciun caz nu este reprezentantul Consiliului Local, adică președintele organului deliberativ.

Recurenta apreciază că în aceste condiții, decizia contestată a fost emisă în mod greșit pe numele Consiliului Local al Com. Udești, aspect ce duce la nulitatea acesteia.

Se mai arată că pentru aceleași considerente a solicitat anularea și a Procesului-verbal de control nr. x din 22 decembrie 2014 precum și a Răspunsului nr. x din 17 februarie 2015 deoarece și aceste acte administrative contestate au fost emise în mod greșit pe numele Consiliului Local al Com. Udești.

Instanța de fond s-a rezumat doar la preciza că cererea unică de plată a fost formulată de Consiliul Local al Comunei Udești situație în care în mod corect s-a emis decizia pe numele Consiliului Local.

Un alt motiv de nelegalitate invocat este acela că, în mod greșit, instanța de fond nu a constatat că decizia contestată nu este motivată, iar în Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 se regăsesc mai multe motive de fapt care ar justifica emiterea Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 decât s-ar putea desprinde din actul administrativ contestat, motive care nu sunt precizate în decizie, întărind astfel argumentul conform căruia decizia contestată nu este motivată.

În acest sens, s-a arătat că Decizia contestată nu cuprinde toate argumentele de fapt și de drept necesare determinării tuturor motivelor care au stat la baza emiterii acesteia. Faptul că Răspunsul nr. x/2015 explicitează în detaliu motivele Deciziei nr. x/2014 nu este suficient pentru a se considera că actul administrativ contestat este suficient motivat deoarece actele contestate trebuie analizate separat și nu împreună. Curtea de Apel Suceava a coroborat elementele Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 cu argumentele din Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei contestate și a ajuns la concluzia că decizia contestată este motivată.

Cu referire la capătul de cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 22 decembrie 2014 emis de MADR - APIA București care stă la baza contestației, acesta a fost respins ca inadmisibil pe motivul că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22 decembrie 2013, se susține că a fost întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Procesul-verbal contestat a stat la baza emiterii deciziei de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin nr. x din 16 decembrie 2014.

Astfel, prin prisma dispozițiilor art. 18, alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de anulare a procesului-verbal nr. x din 22 decembrie 2013 nu este inadmisibilă deoarece art. 7 din același act normativ nu devine aplicabil, instanța de fond aplicând greșit dispozițiile legale menționate. În aceste condiții, Curtea de Apel Suceava în mod greșit a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care am solicitat anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 22 decembrie 2014.

În continuare, recurenta apreciază că prima instanță nu a răspuns argumentelor sale de nelegalitate a ale actelor administrative contestate.

Astfel, se arată că intimata nu a menționat motivele concrete pentru care doar o parte din suprafețe au fost considerate neeligibile. Declarația de suprafață 2012 în care au fost menționate toate suprafețele eligibile de 743,12 ha pășune a fost completată în sistem online de către un reprezentant al Consiliului Local al Com. Udești la sediul pârâtei prin raportare la evidențele pe care APIA le care cu privire la aceste terenuri. Suprafețele de teren au fost considerate eligibile și au fost luate în calcul de chiar reprezentanții APIA la momentul completării declarației. Din cuprinsul declarației de suprafață pentru campania 2012 rezultă foarte clar că aceasta a fost completată online, singurele persoane care ar avut acces pe site-ul oficial și care ar fi avut cunoștințele tehnice necesare pentru completarea respectivei declarații fiind reprezentanții pârâtei.

Suprafețele de pășune totalizând 743,12 ha au fost calculate astfel de către sistemul online al APIA. În aceste condiții, prin emiterea actelor administrative contestate aceștia își invocă propria culpă

De asemenea, s-a constatat că pentru campania 2012, Consiliul Local Udești nu a respectat angajamentul potrivit căruia fermierul se angajează să utilizeze în scopuri agricole productive (pășunat cu animale proprii sau cosit în vederea valorificării fânului).

Contrar celor reținute de către intimată, angajamentul a fost îndeplinit prin pășunatul cu animale proprii, nu prin cosit. Cosirea fânului nu s-a putut realiza din motive obiective.

Imposibilitatea obiectivă a fost determinată de condițiile meteorologice nefavorabile din anul 2012 care au determinat existența unei secete din cauză căreia iarba nu a crescut iar cosirea în vederea valorificării fânului nu a fost posibilă.

Din procesul-verbal nr. x din 14 august 2012 rezultă doar că nu s-a cosit deoarece iarba nu a crescut din cauza secetei, nu rezultă că suprafața respectivă nu a fost pășunată cu animale. Scopul agricol productiv a fost atins prin pășunatul cu animale, aspect care nu a fost constatat de către reprezentanții APIA Suceava care s-au limitat doar la mențiunile din Procesul-verbal nr. x din 14 august 2012.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținere sentinței civile ca temeinică și legală.

În ceea ce privește susținerile recurentului - reclamant referitoare la faptul că Decizia nr. x din 16 decembrie 2014 ar fi trebuit emisă pe numele Comunei Udești chiar dacă cererea a fost făcută de Consiliul Local ai Comunei Udești, se susține că titularul cererii de solicitare a subvenției este Consiliul Local al Comunei Udești, decizia referitoare la această solicitare nu putea fi emisă în favoarea altei entități, respectiv comuna Udești, așa cum eronat susține recurentul - reclamant.

Se mai arată că în mod corect prima instanță a reținut că decizia contestată a fost motivată, că actele administrative emise, respectiv Decizia Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 și Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 care vine în precizarea acesteia, au fost în mod legal emise, prevederile art. 8 și 15 din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinite.

Prin probatoriile administrate în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a reușit să dovedească o altă situație de fapt decât cea reținută prin actele administrative atacate. Or, potrivit art. 249 C. proc. civ., cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22 decembrie 2013, consideră intimata că instanța de fond în mod corect și legal l-a respins, ca inadmisibil, pentru nerespectarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin cererea de recurs recurentul- reclamant nu face altceva decât să antameze fondul cauzei, reluând criticele aduse Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012, fără a arăta în concret care sunt reglementările legale încălcate de instanța de fond.

Prin acest recurs se invocă iar faptul că acest act administrativ emis de centrul județean nu este suficient motivat în fapt, încercându-se astfel obținerea anulării acestui act, chiar dacă, acesta a fost emis de către A.P.I.A. - Centrul județean Suceava, prin sistemul IACS, cu respectarea normelor legale în vigoare, contrar celor susținute de recurentul-reclamant.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond înainte de a pronunța sentința recurată, a efectuat o cercetare a fondului cauzei deduse judecății, sentința cuprinzând pe larg motivele pe care se întemeiază decizia luată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurent a fost acela că în mod greșit prima instanță a apreciat că este corectă emiterea deciziei pe numele Consiliului Local al Comunei Udești și nu pe numele Comunei Udești.

Din verificarea documentelor dosarului se constată, așa cum legal a reținut și instanța de fond că cererea unică de plată pe suprafață nr. SV 53050 din 7 mai 2012 are ca titular Consiliul Local Udești, prin reprezentant legal C., conform Hotărârii Consiliului Local nr. 32 din 24 aprilie 2012 prin care se aprobă solicitarea subvenției acordată pentru pășunea comunală, pentru anul 2012, pentru suprafața de 751 ha, iar la articolul 2 din hotărâre primarul comunei va duce la îndeplinire prevederile de la art. 1.

Așadar, Consiliul Local Udești fiind titularul cererii de subvenție pe suprafață pentru anul 2012 decizia privind soluționarea cererii nu putea fi emisă decât împotriva titularului solicitării de subvenție.

Pe de altă parte, argumentul recurentului, cum că suprafața de teren - pășune comunală de 743,12 ha, solicitată pentru subvenție în anul 2012, are ca proprietar comuna Udești nu poate fi reținut de instanța de control judiciar, deoarece Consiliul Local al Comunei Udești beneficiază în temeiul legii de dreptul de administrare a domeniului public și privat al comunei, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) și cu) prevederile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, nu poate fi ignorat nici faptul că din Adeverința nr. x din 3 mai 2012 emisă de Primăria comunei Udești, conform datelor din Registrul agricol, reiese că, Consiliul Local Udești figurează înscris pe anul 2012 în Registrul Agricol al comunei Udești cu o suprafață de 751,29 ha.

Ca atare, acest prim motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, instanța de fond, stabilind, în mod corect, că nu poate conduce la nulitatea deciziei contestate.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurent se referă la nemotivarea Deciziei nr. x/2014 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012.

Înalta Curte observă că neregula constatată de către organismul de control a constat în faptul ca recurentul -reclamant nu a respectat angajamentul asumat în Anexa 1 a cererii de solicitare a plății -Declarația de eligibilitate - 2012 de a utiliza pajiștea în scopuri agricole productive (pășunat cu animale proprii sau cosit în vederea valorificării fânului), acesta neprezentând documente doveditoare pentru a demonstra îndeplinirea condiției de eligibilitate referitoare la utilizarea în scopuri agricole a întregii suprafețe de 743.32 ha .

Totodată, la Art. II din decizie "Explicații " se stipulează că excluderea de la plată s-a datorat supradeclarării suprafețelor de teren, diferența dintre suprafața solicitată prin cerere și suprafața rezultată la controlul în teren fiind mai mare de 20% - respectiv față de suprafața de 743,12 ha pășune din cererea de plată, în teren măsurându-se numai 548,05 ha pășune, diferența fiind calculată la 33,59%.

În cuprinsul aceleiași decizii a fost indicat și temeiul de drept al aplicării sancțiunii, respectiv art. 58 alin. (3) din Reg. (CE) nr. 122/2009 de stabilire a normelor de aplicare a Reg (CE) nr. 73/2009, care prevede că:" . . . . . . . . . .în cazul în care suprafața solicitată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 50%, fermierul va fi exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața solicitată și suprafața determinată; debitul se deduce, în conformitate cu art. 5b din Reg (CE) nr. 885/2006 din plățile de care fermierul poate beneficia pentru cererile pe care le depune, în decursul celor 3 ani calendaristici ulteriori anului în care a fost stabilit debitul. (...)."

Ca atare, nu se poate concluziona că actul administrativ atacat nu cuprinde argumentele precise, clare și neechivoce ale raționamentului autorității administrative emitente, care a enunțat în cuprinsul acestuia considerentele de fapt și de drept ce constituie fundamentul actului.

Or, este binecunoscut că motivarea este un beneficiu pentru cei administrați, dar și pentru judecătorul cauzei, întrucât le conferă posibilitatea sa analizeze raționamentele autorității emitente și sa aprecieze daca actul este sau nu legal, cu alte cuvinte, sa exercite control eficient asupra puterii discreționare a administrației.

Însă, în prezenta speță, în legătură cu neregula citată mai sus, privind neutilizarea pajiștei în scopuri agricole productive (pășunat cu animale proprii sau cosit în vederea valorificării fânului), se observă că nici în anii precedenți anului 2012, Consiliul Local Udești nu a înțeles să îndeplinească această obligație, drept pentru care a fost exclus de la plată stabilindu-i-se sancțiuni multianuale, conform deciziei emise pentru perioada 2010 - 2011.

Această decizie de asemenea a fost contestată la instanța de judecată, iar prin Sentința nr. 2660/2012 (definitivă) a Tribunalului Suceava, s-a respins cererea având ca obiect anulare act administrativ motivat de faptul ca recurentul - reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în GAEC nr. 7 - întreținerea pajiștilor permanente sau prin asigurarea unui nivel minim de pășunat sau prin cosirea lor cel puțin odată pe an și a condițiilor prevăzute în GAEC nr. 10 - Evitarea instalării vegetației nedorite pe terenurile agricole.

Așadar, decizia contestată în prezenta cauză, are la bază aceeași neregulă, fapt de altfel cunoscut de către Consiliul Local Udești, Decizia nr. x/16 decembrie 2014 fiind consecința reinstrumentării dosarului și punerii în aplicare a celor constatate anterior.

Prin urmare, nu se poate concluziona că recurentul nu cunoștea argumentele pentru care s-a dispus sancționarea sa și că a fost lipsit de dreptul său de apărare prin motivarea eliptică a actului administrativ. Pe de altă parte, așa cum legal a reținut și instanța de fond, răspunsul nr. x/2015 emis în soluționarea contestației administrative, explică în detaliu motivele Deciziei nr. x/2014.

În consecință, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, neputându-se aprecia că actul administrativ atacat este nemotivat, iar prin lipsa motivării s-a produs recurentului un prejudiciu ce nu poate fi înlăturat decât prin anularea acestuia.

A mai susținut recurentul că în mod greșit prima instanță a respins ca inadmisibil capătul de cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/22 decembrie 2014 emis de MADR- APIA București care stă la baza contestației, pe motivul că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acest capăt de cerere a fost întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Înalta Curte observă că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22 decembrie 2014 s-a stabilit în sarcina debitorul Consiliul Local Udești un debit în valoare de 315.314,37 RON compus din contribuție UE.

Acest proces-verbal este ulterior Deciziei de plată nr. x din 4 decembrie 2012 - de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012, pentru suprafața determinată de 584,05 ha SAPS în sumă de 0 RON - Excludere de la plată datorită supradeclarării suprafețelor - diferența procentuală calculată între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la controlul administrativ/teren este de 35,59%, în conformitate cu art. 58 din Regulamentul CE nr. 1122 din 30 noiembrie 2009.

Așadar, acest act administrativ emis ulterior, nu putea sta la baza deciziei contestate în prezenta cauză, pentru a fi incidente prevederile art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004, invocate de recurent.

Prin urmare, corect a statuat prima instanță că era necesară parcurgerea procedurii prealabile prev. de art. 7 din același act normativ pentru contestarea procesului-verbal menționat mai sus.

Într-un ultim motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond nu a răspuns la motivele de nulitate ale deciziei atacate, motiv ce se circumscrie cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apreciază recurentul că deși în Decizia nr. x din 16 decembrie 2014 se menționează că diferența procentuală calculată între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la controlul administrativ pe teren este de 100%, în Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 se precizează o diferență de doar 33,59%. Mai mult, s-a arătat că declarația de suprafață 2012 în care au fost menționate toate suprafețele eligibile de 743,12 ha pășune a fost completată în sistem online de către un reprezentant al Consiliului Local al Com. Udești la sediul pârâtei prin raportare la evidențele pe care APIA le care cu privire la aceste terenuri și au fost calculate astfel de către sistemul online al APIA, astfel că prin emiterea actelor administrative contestate intimații își invocă propria culpă.

Înalta Curte observă că anterior emiterii deciziei contestate a fost întocmit Raportul de control pe teren RO/12/A C/S V/002477 și emise adresele nr. x din 25 noiembrie 2014 și nr. 12936 din 27 noiembrie 2014, de A.P.I.A. - Centrul județean Suceava, din care rezultă că "în anul 2012 au fost verificate pe teren toate parcelele declarate în cererea de sprijin de către Consiliul Local Udești, iar neconformitățile constatate au fost introduse în sistem. În urma efectuării controlului administrativ și a justificării erorilor a rezultat un procent de supra declarare de 35,59%, valoare care este cuprinsă în intervalul 20 - 50%, ceea ce implică respingerea la plată pentru campania 2012".

Sub un prim aspect, se reține că în conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011, sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare, astfel încât nu se poate contura o culpă sau un comportament abuziv al intimatelor, în condițiile în care acestea au analizat solicitarea de acordare a sprijinului financiar, în raport de declarațiile recurentului, iar constatările acestora nu au fost combătute cu niciun mijloc de probă, așa cum a reținut și instanța de fond.

Nu în ultimul rând, se constată că în Anexa 1 - Declarație de eligibilitate pentru suprafețele de pajiște permanentă utilizate de către consiliile locale - 2012, recurentul-reclamant a declarat că desfășoară propria activitate agricolă, bifând căsuța "da" și s-a angajat să utilizeze pajiștea în scopuri agricole productive (pășunat cu animalele proprii sau cosit în vederea valorificării/utilizării fânului), fără însă a prezenta documente doveditoare în acest sens.

De asemenea, conform declarațiilor de martor, transmise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava prin adresele nr. 38/P/2013 din 28 noiembrie 2014 și nr. 194/P/2014 din 8 decembrie 2014, în perioada 2010 - 2012 pășunea comunală, pentru care recurentul-reclamant Consiliul Local Udești a solicitat sprijin financiar, nu a fost cosită și a fost utilizată de deținătorii de animale pentru pășunat, astfel încât nici din acest punct de vedere recursul recurentului nu este fondat.

În final se constată că prin prezenta cerere de chemare în judecată, recurentul reia argumentele folosite împotriva Deciziei de plată nr. x din 4 decembrie 2012, care a fost la rândul ei contestată în instanță și constatată, în mod definitiv ca fiind legal emisă, astfel încât nu pot fi valorificate în prezentul litigiu, cu altă consecință, în plan legal.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Local al Comunei Udești prin Viceprimar împotriva Sentinței civile nr. 52 din 15 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM