ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 997/2023

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.11.2015, nr. 5426/86/2015, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Salcea - prin asociat B. - a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea: 1. procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 19.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafață 2013 nr. x/30.04.2013, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în valoare de 35.840,88 RON, pentru campania 2013; 2. procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 19.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafață 2011 nr. x/04.05.2011, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în valoare de 370.440,31 RON, pentru campania 2011; 3. procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 17.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafață 2010 nr. x/07.05.2010, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în valoare de 367.419,82 RON, pentru campania 2010; 4. procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 18.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafață 2009 nr. x/07.05.2009, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în valoare de 56.423,68 RON, pentru campania 2009.

Soluția de declinare Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 193 din 04.02.2016, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual 3.1. Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 229 din 21.09.2020, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. 3.2. Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2216 din 17.04.2019, a admis recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre judecare aceleiași instanțe.

Soluția pronunțată în fond după casare Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 50 din 15.06.2020: - a admis, în parte, acțiunea reclamantei; - a anulat, în parte, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/19.03.2015 (încheiat la data de 17.03.2015) și decizia nr. 14929b/2.06.2015 emise de pârâtă, în sensul că a diminuat cuantumul creanței fiscale de la suma de 367.419,82 RON la suma de 36.043 RON. - a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 (încheiat la data de 19.03.2015) și decizia nr. 14929/18.06.2015 emise de pârâtă; - a anulat, în parte, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 (încheiat la data de 19.03.2015) și decizia nr. 14929d/18.06.2015 emise de pârâtă, în sensul că a diminuat cuantumul creanței bugetare de la suma de 35.840,88 RON la suma de 18.100 RON; - a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 (încheiat la data de 18.03.2015) și a deciziei nr. 14929a/2.06.2015; - a obligat pârâtul la plata sumei de 8.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care a solicitat casarea în parte a acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată. 5.1. În primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta arată faptul că prima instanță s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut prin acțiunea dedusă judecății, întrucât reclamanta nu a solicitat și anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor administrative promovate împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestate în cauză. 5.2. În cel de al doilea motiv de recurs, fondat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta menționează faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil (reglementate de art. 6 din CEDO), deoarece raportul de expertiză efectuat în cauză nu i-a fost comunicat. 5.3. În cel de al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, precum și a art. 4 din Ordinul MADR nr. 127/11.06.2012. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. 5.3.1. Contrar susținerilor instanței de fond, așa cum reiese din procesul-verbal încheiat cu ocazia finalizării controlului cât și din procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestate, echipa de verificare a analizat înscrisurile din Registrul agricol, din tabelele centralizatoare ale contractelor în baza cărora intimata a înțeles să solicite sprijin financiar, precum și Registrul special al contractelor de arendă. Mai mult decât atât, în ceea ce privește adresele invocate de instanță ca dovadă a dreptului de folosință (adresa nr. x/10.02.2010 și adresa nr. x/11.05.2011), echipa de verificare a făcut demersuri suplimentare sens în care a solicitat Primăriei Salcea să îi comunice dacă SC. A. S.R.L. a încheiat noi contracte de arendă cu persoanele fizice cu care o altă societate, respectiv S.C. C., a avut încheiate contracte, întrucât simpla adresă emisă de această din urmă societate, chiar dacă a fost înregistrată la Primăria Salcea, nu reprezintă document doveditor al transmiterii dreptului de folosință, raportat la legislația A.P.I.A., dar și la normele de drept comun, atât timp cât între proprietarii terenurilor și S.C. A. S.R.L. nu au fost încheiate contracte. Recurenta opinează că instanța de fond în mod greșit a considerat că cele două adrese anterior nominalizate fac dovada dreptului de folosință legală a terenurilor în discuție, întrucât ele nu se regăsesc între actele enumerate la art. 4 din O.M.A.D.R. nr. 246/2008, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, nici susținerea instanței de fond potrivit căreia "APIA este înștiințată de către reclamantă că va cultiva suprafața de teren aflată anterior în folosința C., începând cu anul 2010 și pentru viitor", nu poate fi reținută și nu are nicio relevanță, întrucât o astfel de notificare nu ține loc de act doveditor al dreptului de folosință. Mai mult decât atât, la data depunerii cererilor de sprijin, intimata trebuia să dețină documente (ex. titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesiune, contract de asociere în participațiune, contractul de închiriere, etc.) din care să reiasă existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar, notificarea instituției în sensul că intimata va cultiva acea suprafață de teren începând cu anul 2010 și pentru viitor sau dovedirea exploatării respectivului teren nu este suficientă. În același timp, din conținutul adreselor nr. x/10.02.2010 și y/11.05.2011, rezultă faptul că C. (arendaș) transmite dreptul de utilizare asupra terenului de 214,14 ha către S.C. A. S.R.L. (aceasta urmând ca ulterior să încheie contracte de arendă), ceea ce demonstrează că este vorba despre subarendarea terenului, operațiune juridică interzisă de dispozițiile art. 1847 alin. (2) C. civ. Recurenta prezintă în detaliu înscrisurile în raport cu care a concluzionat în sensul că societatea intimată în campaniile agricole 2010, 2011 și 2013 a primit sprijin financiar necuvenit . 5.3.2. Recurenta pretinde faptul că nu datorează societății intimate suma de 8.200 RON, stabilită în sarcina sa de plată de către prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată. În acest sens, partea arată că, într-adevăr, dreptul la apărare trebuie să fie respectat în cazul fiecărei părți litigiante, însă cheltuielile de judecată pot fi acordate doar în măsura în care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Apărările formulate în cauză 6.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările expuse la dosar. 6.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare .

Alte aspecte procesuale Înalta Curte a încuviințat intimatei administrarea probei cu înscrisuri.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 8.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești) Recurenta arată faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut prin acțiunea dedusă judecății, întrucât intimata nu a solicitat și anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor administrative promovate împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestate în cauză. Motivul de recurs este nefondat. Este adevărat faptul că intimata nu a investit instanța de contencios administrativ cu un astfel de petit, însă, prin decizia de casare, instanța de trimitere a fost obligată să analizeze și legalitatea acestor decizii de soluționare a contestațiilor administrative, respectiv să soluționeze pe fond acțiunea. 8.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") Recurenta susține faptul că hotărârea judecătorească atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, în raport de faptul că nu i-a fost comunicat raportul de expertiză efectuat în cauză. Motivul de recurs este nefondat. Conform adresei emise de grefierul de ședință (act aflat la dosar x/2015), raportul de expertiză efectuat în cauză a fost comunicat recurentei. La termenul de judecată când instanța a pus în discuție chestiunea dacă părțile înțeleg să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, reprezentantul recurentei nu s-a prezentat la ședința de judecată, iar reprezentantul intimatei a declarat că nu înțelege să formuleze obiecțiuni cu privire la această probă. Ca atare, nu se poate considera că a fost încălcat dreptul la apărare al autorității recurente. 8.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Recurenta precizează, în esență, faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, precum și a art. 4 din Ordinul MADR nr. 127/11.06.2012. Motivul de recurs este parțial nefondat. Conform prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare (forma în vigoare în perioada de referință): ,,(1) Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. (2) Arendatorul, concedentul și/sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și/sau închiriat." Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească mai multe condiții generale printre care și aceea ca să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Relevante sunt și dispozițiile art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, în care se prevede: "(1) Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol. (2) Contractele de arendare menționate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1.836 - 1.850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să își producă efectele până la data încetării de drept." Din analiza dispozițiilor normative anterior citate, instanța de control judiciar reține faptul că solicitantul plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață trebuie să probeze îndeplinirea cumulativă a două condiții: exploatarea terenului și existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce formează obiectul unei astfel de cereri de sprijin financiar. În cuprinsul proceselor-verbale deduse judecății nu s-a contestat îndeplinirea condiției referitoare la exploatarea terenurilor pentru care s-a formulat cererea de plată de către societatea intimată, ci doar lipsa documentelor care să probeze dreptul de folosință legală asupra acestor terenuri agricole. 8.3.1. Critica recurentei referitoare la campania agricolă 2010 este fondată. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafață nr. x/07.05.2010, s-a stabilit în sarcina societății intimate o creanță bugetară în valoare de 367.419,82 RON, pentru campania 2010. Soluția a fost confirmată prin decizia nr. 14929/02.06.2015 de respingere a contestației administrative. Prima instanță a validat parțial actele administrative anterior arătate, în sensul că a diminuat cuantumul creanței fiscale de la suma de 367.419,82 RON la suma de 36.043 RON, și a reținut faptul că, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, suprafața de teren pentru care S.C. A. este îndreptățit să primească sprijin financiar este de 452,38 ha (267,43 ha Salcea + 174,29 ha Plopeni + 10,66 ha Plopeni și Salcea) + 214,14 ha S.C. C. + 4,07 ha diferențe neconstatate în procesul-verbal de control -0,63 ha diferențe constatate în procesul-verbal - 669,96 ha. Suprafața de teren pentru care ar trebui să i se calculeze sprijinul financiar acordat nejustificat este de 22,44 ha, conform calculelor de mai jos: - 688,33 ha cerere – 452,38 ha tabel – 214,14 ha AGRICOLA = 21,81 ha; - 21,81 ha + 0,63 dif. p.v. = 22,44 ha. Curtea de Apel a arătat faptul că autoritatea de control a reținut drept înscris esențial adeverința nr. x/30.03.2010 eliberată de către Primăria Salcea unde apare menționată doar o suprafață de 450 ha. Însă, nu au fost avute însă în vedere de către autoritatea de control și adresele nr. x/10.02.2010 și nr. y/11.05.2011 înregistrate la Primăria Salcea prin care recurenta face dovada dreptului de folosință și pentru diferența de suprafață considerată lipsă de către autoritatea de control, terenurile provenind de la cetățeni care au fost înscriși anterior cu acestea în cadrul altei asociații, respectiv C., terenuri care au fost utilizate ulterior de către intimată. Mai mult, prin adresa x/20.02.2011, APIA este înștiințată de către intimată că va cultiva suprafața de teren aflată anterior în folosința C., începând cu anul 2010 și pentru viitor. De asemenea, din cuprinsul hotărârii nr. 84/19.12.2010 adoptată de către Adunarea Generală a C., rezultă că S.C. A. a preluat suprafața teren aflată în exploatare, membrii vechii asociații aderând la noua societate. Înalta Curte apreciază că este fondată susținerea recurentei referitoare la adresele invocate de prima instanță ca dovadă a dreptului de folosință al societății intimate asupra suprafeței totale de teren de 214,41 ha. În concret, este vorba despre: - adresa nr. x/10.02.2010 emisă de C., înregistrată la Primăria Salcea sub nr. x/30.03.2010, în care se menționează de către emitent faptul că întreaga suprafață de teren cultivată de acesta în anul 2009, respectiv 294,41 ha, va reveni începând cu anul respectiv proprietarilor de drept care urmează să încheie contracte cu S.C. "A." S.R.L.; - adresa nr. x/11.05.2011, înregistrată la Primăria Salcea sub nr. x/03.05.2011, prin care C. înștiințează APIA că începând cu anul 2010 își încetează activitatea, iar suprafața de teren de 214,14 ha va reveni începând cu anul respectiv proprietarilor de drept care urmează să încheie contracte cu S.C. "A." S.R.L. Intimata nu a făcut dovada că a încheiat noi contracte de arendă cu persoanele fizice care dețin aceste terenuri în proprietate anterior momentului depunerii cererii pentru acordarea sprijinului financiar. Adresele anterior nominalizate, chiar dacă au fost înregistrate la Primăria Salcea, nu reprezintă documente doveditoare ale transmiterii dreptului de folosință asupra terenurilor ce fac obiectul acestora către societatea intimată, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008, cu modificările și completările ulterioare. În plus de aceasta, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea intimatei referitoare la cedarea folosinței acestor terenuri de către C., întrucât sunt aplicabile prevederile art. 1847 alin. (2) C. civ., care sancționează cu nulitatea absolută subarendarea bunului imobil. Ca atare, suprafața de teren pentru care intimata este îndreptățită să primească sprijin financiar în anul agricol 2010 este de 238,24 ha (452,38 ha - 214,14 ha). Cuantumul creanței fiscale va fi diminuată în raport cu această suprafața la suma de 240.804,99 RON. 8.3.2. Critica recurentei referitoare la campania agricolă 2011 este fondată. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.03.2015, s-a reținut faptul că societatea intimată a primit un ajutor financiar nejustificat pentru suprafața de teren de 211,79 ha (187,35 ha pe raza localității Salcea, 14,74 pe raza localității Suceava și 9,70 pe raza localității Ipotești) cererea unică de plată pe suprafață nr. x/04.05.2011 fiind formulată pentru suprafața de 693,46 ha. Soluția a fost confirmată prin decizia nr. 14929/18.06.2015 de respingere a contestației administrative. Prima instanță a infirmat legalitatea actelor administrative anterior arătate, cu motivarea că intimata justifică dreptul de folosință asupra întregii suprafețe de teren menționate în cererea unică de plată. Înalta Curte apreciază că este fondată susținerea recurentei referitoare la adresa nr. x/11.05.2011, înregistrată la Primăria Salcea sub nr. x din 03.05.2011, adresă invocată de prima instanță ca dovadă a dreptului de folosință al societății intimate asupra suprafeței totale de teren de 214,41 ha. Și în această situație, intimata nu a făcut dovada că a încheiat noi contracte de arendă cu persoanele fizice care dețin în proprietate terenurile menționate în adresa nr. x/11.05.2011 anterior momentului depunerii cererii pentru acordarea sprijinului financiar. Ca atare, suprafața de teren pentru care intimata este îndreptățită să primească sprijin financiar în anul agricol 2011 este de 479,32 ha (693,46 - 214,14 ha). Cuantumul creanței fiscale va fi diminuată în raport cu această suprafața la suma de 137.202 RON. 8.3.3. Critica recurentei referitoare la campania agricolă 2013 este nefondată. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.03.2015, s-a reținut faptul că societatea intimată a primit un ajutor financiar nejustificat pentru suprafața de teren de 18,33 ha, din suprafața de 585 ha înscrisă în cererea unică de plată. Soluția a fost confirmată prin decizia nr. 14929/18.06.2016 de respingere a contestației administrative. Prima instanță a validat legalitatea actelor administrative anterior arătate, soluția care este împărtășită și de instanța de control judiciar. Într-adevăr, așa cum s-a arătat în sentința recurată, trebuia avut în vedere tabelul înregistrat și avizat de către Primăria Salcia sub nr. x/13.05.2013, care cuprinde situația contractelor de arendare la zi. În acest tabel apare menționată doar suprafața de 567,29 ha, așa cum este precizat și în procesul-verbal contestat. Așadar, lipsește dovada dreptului de folosință al intimatei pentru terenul în suprafață de 18,33 ha. 8.3.4. Critica recurentei referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată este nefondată. Recurenta susține, pe de o parte, că nu se află în culpă procesuală, iar, pe de altă parte, că instanța de fond nu a ținut seama de principiul proporționalității când a acordat cheltuielile de judecată. Critica recurentelor este nefondată, deoarece acestea se află în culpă procesuală, în condițiile în care instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în parte actele administrative contestate. Prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitată de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunțate, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol împotriva sentinței nr. 50 din 15 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal. Va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va anula în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/19.03.2015 și Decizia nr. 14929/2.06.2015 emise de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, în sensul că va diminua cuantumul creanței fiscale de la suma de 367.419,82 RON la suma de 240.804,99 RON, va anula în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.03.2015 și Decizia nr. 14929/18.06.2015 emise de pârâtă, în sensul că va diminua cuantumul creanței fiscale de la suma de 370.440 RON la suma de 137.202 RON și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.