ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2312/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea integrală a actelor administrative emise de pârâtă, respectiv:

- Decizia nr. 15948/02 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de APIA - Aparat Central sub nr. x/11.04.2014 (înregistrat la Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol - DACIS sub nr. x/10.04.2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 48.299,34 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2007;

- Decizia nr. 22326/05 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de APIA - Aparat Central nr. 12139/11.04.2014 (înregistrat la DACIS sub nr. x/14.04.2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 264.295,65 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2008;

- Decizia nr. 22327/09 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de către APIA-Aparat Central nr. 2440/15.04.2014 (înregistrat la DACIS sub nr. x/15.04.2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 308.220.44 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2009;

- Decizia nr. 22328/09 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de APIA - Aparat Central nr. 12442/15.09.2014(înregistrat la DACIS sub nr. x/15.04.2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 282.868,51 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2010.

De asemenea, reclamanta a solicitat, ca o consecință a anulării actelor administrativ emise de pârâtă, exonerarea de la plata tuturor creanțelor bugetare cu titlu de sprijin direct pe suprafață și a eventualelor accesorii, stabilite prin procesele-verbale atacate cu contestație administrativă.

Prin sentința nr. 80/2015/04 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 145/2015/23 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Împotriva sentinței nr. 145/2015/23 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1819 din 08 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 145/2015 din 23 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte a dispus admiterea recursului, având în vedere că împrejurările de fapt și de drept esențiale dezlegării cauzei nu au fost lămurite de către prima instanță.

Prin sentința civilă nr. 99/2020 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

A anulat Decizia de soluționare a contestației cu nr. 15948/02.07.2014 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanțe bugetare în sumă de 48.299,34 RON, și exonerează reclamantul de la plata acestora.

A anulat Decizia de soluționare a contestației cu nr. 22326/05.07.2014 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanțe bugetare în sumă de 264.295,65 RON, și exonerează reclamantul de la plata acestora.

A anulat Decizia de soluționare a contestației cu nr. 22327/09.07.2014 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 09.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanțe bugetare în sumă de 308.220,44 RON, și exonerează reclamantul de la plata acestora.

A anulat Decizia de soluționare a contestației cu nr. 22328/09.07.2014 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 10.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanțe bugetare în sumă de 282.868,57 RON, și exonerează reclamantul de la plata acestora.

A obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 16.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesului.

Împotriva sentinței civile nr. 99/2020 din 25 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs au fost reiterate împrejurările de fapt și temeiurile de drept care au stat la baza constatării neregulii, fiind reluate susținerile din întâmpinarea depusă în fața instanșei de fond cu privire la situația de fapt din campania 2007, campania 2008, campania 2009, campania 2010.

Recurenta a precizat că intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a prezentat pentru fiecare campanie, ca și documente justificative ale dreptului de folosință, contractele încheiate după data depunerii cererilor de plată sau contracte a căror suprafețe au fost încadrate în alte blocuri fizice decât cele care a solicitat sprijin financiar.

De asemenea, a arătat că intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a prezentat contracte încheiate de către persoane calitate de arendatori, cu S.C. C. S.R.L., în calitate de arendaș, contracte ce nu sunt incluse în anexele la cele două contracte de cesiune.

Contractul de închiriere nr. x/12.05.2008 încheiat între locatorul D. și S.C. A. întru suprafața de 45,00 ha, nu poate fi luat în considerare pentru justificarea dreptului de a terenului respectiv, întrucât a fost încheiat după data decesului locatorului.

În continuare recurenta-pârâtă a susținut că actele administrative atacate au fost întocmite conform art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, respectându-se întocmai condițiile și elementele obligatorii.

Atât intimata - reclamantă, cât și instanța de fond nu au arătat și nici nu au precizat care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actelor administrative, astfel încât să opereze sancțiunea nulității absolute.

Astfel, prin sentința recurată instanța de fond în mod nelegal a reținut faptul că" În perioada 18.01.2011 -20.06.2011 Serviciul antifraudă din cadrul Direcției Antifraudă, Control Intern Supracontrol (D.A.C.I.S.) din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - denumită în continuare A.P.I.A. a efectuat o verificare asupra modului de acordare a sprijinului pe suprafață pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. în campaniile 2007-2010, în acest sens fiind întocmite cele patru acte administrative atacate în prezenta cauză și menținute prin deciziile de soluționare a contestațiilor, prin intermediul lor constatându-se nereguli cu privire la modul de acordare a sprijinului pe suprafața de teren agricol aferent acestei perioade, totodată stabilindu-se și creanțe bugetare datorate bugetului Uniunii Europene și bugetului de stat".

Controlul a fost efectuat în anul 2014, în baza delegației nr. 10767/03.04.2014, emisă de Directorul General al APIA, având în vedere adresa Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova cu privire la dosarul penal nr. x/2011 din data de 20.12.2013, prin care a solicitat verificarea legalității acordării sprijinului financiar către reclamanta S.C. A. S.R.L., în campaniile 2007-2010.

Reținerea faptului că în cauză controlul și verificarea abaterilor intimatei s-a efectuat cu încălcarea O.G. nr. 79/2003 - perioada 2007-2010 și astfel nu prezintă fundament legal O.U.G. nr. 66/2011 în temeiul căreia a fost efectuat controlul - art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 fiind declarat neconstituțional prin DCC nr. 66/2015, nu poate constitui argument în pronunțarea soluției de admitere a cererii intimatei. În opinia recurentei, instanța a favorizat intimata-reclamanta deoarece:

- art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011: "Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificării prin legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare".

Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 prin care s-a constatat faptul că prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 6/2011 sunt neconstituționale a intrat în vigoare la data de 07.04.2015 -fiind publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 236 din 7 aprilie 2015 - si cum decizia curții constituționale este obligatorie numai pentru viitor, nu prezintă fundament legal în prezenta cauză deoarece efectele sale nu retroactivează.

În concluzie, verificările efectuate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 de către echipa de control asupra cererilor depuse de intimata în perioada 2007-2010 sunt legale.

De asemenea, instanța a mai reținut faptul că "o altă neregulă reținută a fost aceea că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada dreptului de folosință și utilizare a terenului pentru care a depus cererea de sprijin, din analiza celor două contracte de concesiune invocate de aceasta și încheiate cu S.C. C. S.R.L. rezultând ca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale imperative prevăzute de art. 21

1

si art. 22 din Legea nr. 16/1994 - Legea arendei, sancțiunea fiind în acest act normativ nulitatea absoluta a acestor contracte.

La analiza existentei acestei nereguli curtea va porni de la chiar textul ort. 7 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 125/2006 menționată anterior, din interpretarea acestuia rezultând că trebuie îndeplinite două condiții cumulative pentru ca fermierul să beneficieze de acordarea de plăți, respectiv să pună la dispoziție documentele necesare care dovedesc dreptul de folosința și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea de plată."

Or, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, beneficiarul trebuie să respecte nu mai puțin de 11 condiții generale pentru a beneficia de sprijin financiar, iar dovada dreptului de a utiliza și exploata suprafețele de teren pentru care a solicitat sprijin trebuie făcută prin acte juridice, potrivit legii, a căror valabilitate să fie neîndoielnică, aspect total exclus de către instanța de fond.

Sub acest aspect instanța de fond nu a luat în considerare apărările formulate de către instituția pârâtă, în sensul că a trecut cu superficialitate peste faptul că (...) suprafața de 48.77 ha, tarlaua (T) 136. parcela (P) 2, încheiat între D. și S.C. C. S.R.L., în baza Titlului de proprietate nr. x/08.10.2002, înserată în Contractul de arendă nr. x/2004, se regăsește și în Contractul de arendă nr. x/15.05.2007, încheiat de intimată cu arendator E. - aceeași suprafață de 48,77 ha, amplasată în aceeași tarla și parcelă cadastrală (...)- hotărârea data fiind nelegală.

"Dacă în ceea ce privește cea de-a doua condiție nici inspectorii organului de control nu au contestat îndeplinirea ei, punctele de vedere ale părților sunt diferite referitoare la prima condiție, in sensul ca parata apreciază ca cesiunea contractelor de arendare menționate anterior pentru dovada dreptului de folosința aferent suprafețelor declarate in cererile unice de plata depuse de reclamanta este lovita de nulitate absoluta, ele neputând constitui documente care atestă folosința terenului."

"Curtea apreciază că aceasta interpretare a reprezentanților pârâte este una restrictivă și nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor, respectiv existența unor înscrisuri suficient de relevante pentru dovedirea dreptului de folosință asupra terenului exploatat și nu a dreptului de proprietate asupra acestuia, între cele două forme juridice existând diferente semnificative, însă în prezenta cauză prezentând interes numai prima formă."

Curtea a apreciat greșit aceste aspecte si astfel a pronunțat o soluție nelegala, întrucât echipa de control legal constituită nu a făcut altceva decât să constate faptul că subarendarea este interzisă de lege și astfel nu se poate primi sprijin financiar cu încălcarea prevederilor legale privind arendarea.

În acest sens sunt relevante prevederile art. 4 din Ordinul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale nr. 67/2011 care cuprinde normele in vigoare la data controlului și care se referă expres, ca documente doveditoare solicitate producătorilor agricoli, la " alte acte care fac dovada folosinței terenului» precum și prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 care prevăd că beneficiarii plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoane fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatori sau altele asemenea.

În legătură cu acest tip de documente, învederează instanței că în aceste tabele sunt înscrise doar câteva informații (în cele mai multe cazuri: nume și prenume arendatori, suprafețe, durată de valabilitate).

În condițiile în care contractele nu au fost prezentate în format electronic funcționarilor responsabili cu gestionarea, nu au fost anexate cererilor și prin urmare datele din acestea nu pot fi verificate, analizate și coroborate cu tabele centralizatoare, cu documentele anexate acestora (vezi titluri de proprietate, certificate de moștenitor, registre din evidențele primăriilor, etc.) și cu cele înregistrate în evidențele primăriilor, tabelele centralizatoare nu constituie o dovadă a dreptului de folosință în sensul stabilit de legiuitor.

În fine, prin prisma prevederilor de la art. 425 lit. b), recurenta a susținut că instanța de fond nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar, impunându-se, în aceste condiții, admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii intimate-reclamante ca fiind neîntemeiată.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că sentința recurată este dată cu respectarea dispozițiilor art. 501 privind judecata în fond după casare, cu aprecierea corectă a probelor administrate în cauza și interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material

În esență, intimata-reclamantă a susținut că în dezvoltarea motivelor de recurs, pe 15 pagini, recurenta a reluat situația de fapt descrisă prin cele 2 întâmpinări depuse la fond în primul și al doilea ciclu procesual, reproducând "ad literam", la virgulă, aceleași apărări, iar în ultimele 3 pagini din motivele de recurs, recurenta a dat o interpretare proprie dispozițiilor legale aplicabile în speță, astfel cum a procedat și prin întâmpinări.

Intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de către intimata-recurentă ca neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual și cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

În cauză, Serviciul antifraudă din cadrul Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol (D.A.C.I.S.) din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - A.P.I.A. a efectuat o verificare asupra modului de acordare a sprijinului pe suprafață pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. în campaniile 2007-2010, în acest sens fiind întocmite cele patru acte administrative atacate și menținute prin deciziile de soluționare a contestațiilor, prin intermediul lor constatându-se nereguli cu privire la modul de acordare a sprijinului pe suprafața de teren agricol aferent acestei perioade, totodată stabilindu-se și creanțe bugetare datorate bugetului Uniunii Europene și bugetului de stat.

Din analiza celor patru procese-verbale contestate, rezultă că organele de control au apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 7 alin. (1) lit. c) și f) din O.U.G. nr. 125/2006 aprobată și completată prin Legea nr. 139/2007, texte care prevăd că, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitantul trebuie să îndeplinească și două condiții generale, mai precis să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor, respectiv să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea următoarelor acte: Decizia nr. 15948/02 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 48.299,34 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2007; Decizia nr. 22326/05 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 264.295,65 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2008; Decizia nr. 22327/09 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 308.220.44 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2009; Decizia nr. 22328/09 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 282.868,51 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2010.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii și de anulare a actelor contestate, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte observă că primele 17 pagini din cererea de recurs reprezintă o reluare fidelă a susținerilor din întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, nefiind formulate niciun fel de critici raportat la conținutul concret al sentinței atacate.

Contrar susținerilor generale ale recurentei, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat toate apărările și toate argumentele invocate de pârâtă.

Astfel, sentința recurată cuprinde, în motivare, argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

De asemenea, Înalta Curte constată că motivele referitoare la contractele de arendare sunt, în fapt, aspecte privind situația de fapt, care reprezintă motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în recurs.

Referitor la perioada în care a fost efectuat controlul, reținută de prima instanță ca fiind 18.01.2011 - 20.06.2011, Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile recurentei potrivit cărora Serviciul Antifraudă din cadrul Direcției Antifraudă, Control Intern Supracontrol (D.A.C.I.S.) din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - A.P.I.A. a efectuat o verificare asupra modului de acordare a sprijinului pe suprafață pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. în campaniile 2007-2010, în perioada 06.01.2014-15.03.2014, însă este vorba despre o simplă eroare materială, care nu este de natură să modifice temeiurile de drept incidente în cauză și nici să afecteze legalitatea sentinței atacate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la aplicarea retroactivă în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015, Înalta Curte constată că nu este fondat. Curtea Constituțională a constatat că trebuie realizate, în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare, numai procedura urmată de organele de control fiind cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului (paragraful 33), astfel că în mod corect a observat instanța de fond că reținerea acestei fapte ca neregulă în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu are fundament legal, prin raportare la perioada care a făcut obiectul verificărilor (2007-2010), când în vigoare era O.G. nr. 79/2003. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că este încălcat principiul neretroactivității legii civile, prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 cu ocazia efectuării unui control ce viza abateri (nereguli) din anii 2007-2010.

Susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond a aplicat în cauză retroactiv Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 sunt nefondate, întrucât deciziile Curții Constituționale se aplică tuturor cauzelor aflate în curs de judecată.

În ceea ce privește criticile privind faptul că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, întrucât echipa de control legal constituită nu a făcut altceva decât să constate faptul că subarendarea este interzisă de lege și astfel nu se poate primi sprijin financiar cu încălcarea prevederilor legale privind arendarea, sunt nefondate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere cele dispuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, în sensul că prima instanță nu oferise un răspuns specific și explicit la argumentul decisiv invocat de reclamantă, legal de autoritatea hotărârii penale în cauza dedusă judecății, prin raportare atât la prevederile art. 28 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cât și la chestiunile esențiale dezlegate de instanța penală prin încheierea nr. 256/18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2014, prima instanță a avut în vedere considerentele reținute prin Ordonanța din data de 20.12.2013 din dosarul nr. x/2011, confirmată de instanța competentă, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Instanța de fond, conform prevederilor art. 501 din C. proc. civ. privind judecata în fond după casare, a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cât și chestiunile esențiale dezlegate prin Ordonanța din 20 decembrie 2013 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Anticorupție Craiova în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă ca urmare a controlului jurisdicțional finalizat prin încheierea nr. 256/18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Olt, secția Penală în dosarul nr. x/2014. Așa fiind, prima instanță în mod corect a avut în vedere și concluzia la care s-a ajuns în urma finalizării dosarului penal, în sensul că nu se poate reține o faptă care să fi avut ca efect obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul UE de către reclamantă.

De asemenea, sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte conform cărora în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de folosință în sensul stabilit de legiuitor. În mod corect instanța de fond, față de cele două condiții cumulative prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 128/2006, de a se pune la dispoziție documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și de a se face dovada că se utilizează terenul pentru care s-a depus cererea de plată, cea de a doua necontestată, a constatat că interpretarea pârâtei este una restrictivă și nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor, respectiv existența unor înscrisuri suficient de relevante pentru dovedirea dreptului de folosință asupra terenului exploatat și nu a dreptului de proprietate asupra acestuia. Cu privire la aceste aspecte, este relevant că instanța de fond a constatat, sub aspectul modului în care s-a conformat reclamanta dispozițiilor legale în materie și scopului pentru care acestea au fost edictate, împrejurarea că toți proprietarii care au încheiat contracte de arendă inițial cu S.C. C. S.R.L. au primit integral și la timp produsele cuvenite de la reclamantă, acceptând astfel tacit efectele contractelor încheiate ulterior între cele două societăți.

Contrar celor susținute de recurentă, în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența neregulilor stabilite prin procesele-verbale contestate, care să atragă pentru reclamantă obligația de restituire a sprijinul financiar încasat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 99/2020 din 25 iunie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.