ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1819/2018

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea integrală a actelor administrative emise de pârâtă, respectiv:

- Decizia nr. 15948/02 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de APIA - Aparat Central sub nr. x/2014 (înregistrat la Direcția Atifraudă, Control Intern și Supracontrol - DACIS sub nr. x/2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 48.299,34 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2007;

- Decizia nr. 22326/05 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de APIA - Aparat Central nr. 12139/11.04.2014 (înregistrat la DACIS sub nr. x/2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 264.295,65 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2008;

- Decizia nr. 22327/09 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de către APIA-Aparat Central nr. 2440/15.04.2014 (înregistrat la DACIS sub nr. x/2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 308.220.44 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2009;

- Decizia nr. 22328/09 iulie 2014, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de APIA - Aparat Central nr. 12442/15.09.2014(înregistrat la DACIS sub nr. x/2014), prin care au fost stabilite creanțe bugetare în valoare de 282.868,51 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2010.

De asemenea, reclamanta a solicitat, ca o consecință a anulării actelor administrativ emise de pârâtă, exonerarea de la plata tuturor creanțelor bugetare cu titlu de sprijin direct pe suprafață și a eventualelor accesorii, stabilite prin procesele-verbale atacate cu contestație administrativă.

Prin sentința nr. 80/2015/04 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 145/2015/23 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Împotriva sentinței nr. 145/2015/23 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În principal, recurenta a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru conceptarea și introducerea în cauză a administratorului judiciar B. SPRL, în considerarea următoarelor argumente:

Cu o minimă verificare, prin referat de grefă, prima instanță putea și trebuia să acceseze Buletinul Procedurilor de Insolvență pentru a cunoaște situația juridică a reclamantei, sau chiar portalul instanțelor de judecată unde ar fi constatat că împotriva recurentei a fost deschisă procedura generală de insolvență.

Față de această situație, prima instanță trebuia să concepteze și să introducă în cauză administratorul judiciar care trebuia să își exprime punctul de vedere cu privire la acțiunea introdusă de reclamantă, respectiv dacă își însușește această acțiune și care este punctul său de vedere cu privire la titlurile de creanță atacate.

Administratorul judiciar în temeiul atribuțiilor stabilite prin art. 20 din Legea nr. 85/2006 (art. 58 din Legea nr. 85/2014) ar fi putut invoca nulitatea absolută a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cu consecința exonerării debitoarei de plata tuturor creanțelor bugetare cu titlu de sprijin direct pe suprafață și a eventualelor accesorii stabilite prin procesele-verbale atacate.

În subsidiar, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, cu consecința anulării actelor administrative atacate, pentru următoarele motive:

Prima instanță a analizat cererea formulată de reclamantă doar prin raportare la dispozițiile Legii nr. 16/1994 - Legea arendei și a apreciat în mod eronat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de folosință asupra a două suprafețe de teren, de 314,5 ha și 386,6815 ha, preluate de la S.C. C. S.R.L., în baza contractelor de concesiune nr. x și nr. 65/15.06.2007.

De asemenea, instanța a concluzionat că "fermierul a prezentat pentru toate companiile documente justificative ale dreptului de folosință contracte întocmite după depunerea cererilor de plată sau contracte a căror suprafețe sunt încadrate în blocuri fizice, altele decât cele prezentate în cuprinsul cererii de sprijin, contracte de arendă ce nu figurează în evidențele Primăriei Piatra Olt sau contracte nerecunoscute de locator ori încheiate după data decesului locatorului".

În ceea ce privește Ordonanța din 20 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. x de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție Craiova, judecătorul fondului a apreciat că "Inexistența vinovăției din punct de vedere al legii penale nu înlătură de plano constatările de fapt și neregulile reținute prin actele administrative ce fac obiectul contestației, astfel cum s-a explicat anterior în considerente".

Situația de fapt și juridică expusă în ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a administratorilor reclamantei nu a fost avută în vedere nici de consilierii DACIS la întocmirea în 2014 a proceselor-verbale pentru fiecare campanie agricolă din anii 2007, 2008, 2009 și 2010 și nici de prima instanță la pronunțarea sentinței recurate.

Procedându-se în acest mod a fost încălcat principiul autorității de lucru judecat cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o prevăzut de art. 28 din Noul C. proc. pen.

În realitate, în fiecare campanie agricolă din perioada 2007-2010, S.C. A. S.R.L. a beneficiat în mod legal de sumele primite, deoarece a exploatat direct și efectiv suprafețele de teren pentru care a încasat sprijin financiar, situație care exclude utilizarea "de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete" care să fi stat la baza obținerii pe nedrept a fondurilor din bugetul Comunității Europene sau din bugetul statului.

În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii în anularea actelor administrative atacate în prezenta cauză, ca fiind emise cu încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006.

Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

În cuprinsul întâmpinării nu au fost evidențiate niciun fel de apărări față de criticile aduse hotărârii primei instanțe de către recurentă, ci au fost reluate integral situația de fapt și constatările cuprinse în procesele-verbale emise pentru fiecare campanie agricolă din anii 2007, 2008, 2009 și 2010.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din această perspectivă, recurenta invocă nelegala sa citare în fața primei instanțe, prin raportare la prevederile art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și la împrejurarea că societatea se afla în procedura insolvenței, astfel că citarea acesteia trebuia realizată prin administratorul judiciar B. SPRL.

Conform Încheierii nr. 6/2014 din 10 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, împotriva S.C. A. S.R.L., la cererea acesteia, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, fiind numit administrator judiciar B. SPRL.

Se observă astfel, că la data sesizării instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune (28 octombrie 2014), societatea reclamantă era în procedura insolvenței, împrejurare care nu a fost menționată în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nici nu a fost adusă la cunoștința instanței pe parcursul judecății cauzei.

Or, potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Prin urmare, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Nelegalitatea hotărârii primei instanțe invocată de recurentă vizează în special modalitatea în care prima instanță a interpretat și aplicat în cauză prevederile art. 28 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., text de lege care are următorul conținut:

"Autoritatea hotărârii penale în procesul civil și efectele hotărârii civile în procesul penal

(1)Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

(2)Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".

În acest sens, recurenta s-a prevalat de soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Ordonanța din 20 decembrie 2013 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Anticorupție Craiova în dosarul nr. x, rămasă definitivă ca urmare a controlului jurisdicțional finalizat prin încheierea nr. 256/18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Olt, secția Penală, în dosarul nr. x.

Acest motiv de nelegalitate a fost înlăturat de prima instanță, cu motivarea că "Inexistența vinovăției din punct de vedere al legii penale nu înlătură de plano constatările de fapt și neregulile reținute prin actele administrative ce fac obiectul contestației, astfel cum s-a explicat anterior în considerente" .

Se observă astfel, că instanța nu a oferit un răspuns specific și explicit la argumentul decisiv invocat de reclamantă, legal de autoritatea hotărârii penale în cauza dedusă judecății, prin raportare atât la prevederile art. 28 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cât și la chestiunile esențiale dezlegate de instanța penală prin încheierea nr. 256/18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x.

Or, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt într-adevăr "ascultate", adică examinate în mod legal de instanța sesizată. Altfel spus, articolul 6 implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Perez c.Franței, par. 80, și Van de Hurk c. Olandei, par. 59).

Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, obligația instanței de a-și motiva hotărârea presupune, totuși, ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive asupra rezultatului procedurii în cauză (Ruiz Torija și Hiro Balani c. Spaniei, 9 decembrie 1994).

În ceea ce privește fondul cauzei, problema esențială care se impunea a fi dezlegată de către instanță era aceea de a stabili dacă a existat sau nu o neregulă în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, pentru fiecare dintre companiile agricole din anii 2007, 2008, 2009 și 2010.

Și sub acest aspect, ținând seama de cerințele dreptului la un proces echitabil, dar și de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se observă motivarea insuficientă și lipsită de consistență a hotărârii primei instanțe, împrejurare care echivalează cu necercetarea fondului cauzei și face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Sunt avute în vedere în special constatările primei instanțe, în sensul că "din probele administrate mai rezultă, sub aspectul stării de fapt, că fermierul a prezentat pentru toate campaniile documente justificative ale dreptului de folosință, contracte întocmite după data depunerii cererilor de plată sau contracte a căror suprafețe sunt încadrate în blocuri fizice, altele decât cele prezentate în cuprinsul cererii de sprijin, contracte de arendă ce nu figurează în evidențele Primăriei Piatra Olt sau contracte nerecunoscute de locator ori încheiate după data decesului locatorului".

Aceasta, în condițiile în care pentru fiecare dintre campaniile agricole din anii 2007, 2008, 2009 și 2010 s-a încheiat câte un proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și s-a emis câte o decizie de soluționare a contestației administrative, toate aceste acte administrative fiind supuse controlului de legalitate pe calea prezentei acțiuni în contencios administrativ.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere că împrejurări de fapt și de drept esențiale dezlegării cauzei nu au fost lămurite de către prima instanță, în temeiul art. 497, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. x, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, declarat de reclamantă, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva sentinței nr. 145/2015 din 23 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2018.