ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1788/2019

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui, anularea următoarelor acte administrative:

(i) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 (prin care se stabilește valoarea creanței bugetare rezultate din nereguli reprezentând suma de 3.511.813,04 RON ca urmare a aplicării sancțiunii de reducere de 20% la sumele plătite de APIA conform Deciziei de plată nr. x din 26 noiembrie 2012 pentru cererea unică de plată pentru suprafață nr. x din 14 mai 2012); Notificarea APIA nr. x din 3 februarie 2015 (privind sancțiunea de 20% pentru anul 2012); Decizia APIA nr. 3586 din 20 aprilie 2015 de respingere a contestației administrative;

(ii) Procesul-verbal de constatare nereguli și de stabilire creanțe bugetare nr. x din 11 martie 2015 (prin care se stabilește valoarea creanței bugetare rezultată din nereguli reprezentând suma de 9.087.874,74 RON ca urmare a aplicării sancțiunii de reducere de 50% la sumele plătite de APIA conform deciziei de plată privind sprijinul pe suprafață nr. x din 10 decembrie 2013 și Deciziei nr. x din 7 februarie 2014 pentru cererea unică de plată pentru suprafață nr. x din 10 aprilie 2013 (privind sancțiunea de 50% pentru anul 2013); Decizia APIA nr. 3587 din 20 aprilie 2015 de respingere a contestației administrative;

(iii) Decizia APIA nr. x din 3 martie 2015 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - Campania 2014 (privind aplicarea sancțiunii de reducere de 100% privind suma de 18.958.709,18 RON pentru cererea unică de plată pentru suprafață nr. x din 15 mai 2014); Notificarea APIA nr. x din 26 februarie 2015 (sancțiune de 100% pentru anul 2014); Notificarea APIA - Centrul Județean Vaslui nr. 3389 din 6 aprilie 2015 de respingere a contestației administrative prealabile.

Reclamanta a solicitat anularea tuturor măsurilor sancționatorii dispuse prin actele administrative contestate sau, în subsidiar, înlocuirea acestora cu o singură sancțiune aferentă anului în cauză pentru situații de neconformitate, conform art. 70 alin. 8 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 și a art. 9 din Ordinul MADR 187/2011, sancțiune corespunzătoare calificării de "neglijență" - 1% sau neglijență și gravitate medie - 3%, conform art. 71 pct. 1 din Regulament.

Pârâta Centrul Județean APIA Vaslui a formulat, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, cerere de introducere în proces a Autorității Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și a APIA Central.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei Centrul Județean APIA Vaslui.

2.1. Prin Încheierea din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâte, a celor trei instituții, respectiv: Autoritatea Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, având în vedere că în cauză sunt contestate doar acte administrative emise de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui, iar nu de către celelalte autorități menționate.

2.2. Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei APIA - Centrul Județean Vaslui, formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

2.3. Prin Sentința nr. 186 din 10 noiembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. Vaslui, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui, și în consecință, a anulat în tot următoarele acte administrative emise de către pârâtă:

(i) Decizia nr. 3586 din 20 aprilie 2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015; Notificarea APIA nr. x din 3 februarie 2015;

(ii) Decizia nr. 3587 din 20 aprilie 2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015;

(iii) Decizia nr. x din 3 martie 2015 și Notificarea nr. x din 6 aprilie 2015 de respingere a contestației administrative și Notificarea nr. x din 26 februarie 2015.

A respins cererea de intervenție în interes alăturat pârâtei, formulată de către A.P.I.A. - Central.

Împotriva Sentinței nr. 186 din 10 noiembrie 2015 și a încheierilor din 15 septembrie 2015 și 20 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recursuri intervenienta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui.

Recurenta pârâtă APIA - Centrul Județean Vaslui a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În recursul împotriva încheierilor din 15 septembrie 2015 și 20 octombrie 2015, a susținut că, prin aplicarea greșita a prevederilor legale, încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, instanța de fond a respins cererea prin care se solicitase introducerea în proces a APIA - Central, ANSVSA și a DSVSA Vaslui, respectiv a respins cererea de intervenție accesorie formulată de APIA - Central.

Introducerea acestor instituții în proces se impunea, motivat de faptul ca actele administrative contestate de S C A. S.A. au fost emise pe baza rapoartelor de control întocmite de ANSVSA și a DSVSA Vaslui, verificate și avizate de APIA - Central în cadrul unei comisii special numite în acest sens.

Având în vedere că Centrul Județean APIA Vaslui are, în baza art. 5 din Ordonața de Urgență nr. 66/2011, obligația implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență" rezultă cu claritate ca funcționării din cadrul Centrului Județean APIA Vaslui erau obligați să pună în aplicare constatările și recomandările făcute de organele superioare, mai ales că rapoartele și concluziile acestor organisme nu fuseseră contestate la momentul întocmirii lor.

Nelegalitatea încheierii din 20 octombrie 2015 constă și în faptul că instanța, după admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie a respins cererea de probe formulata de reprezentanții APIA Central pe motivul ca "partea în folosul căreia s-a intervenit nu are de propus probe".

În ceea ce privește recursul împotriva sentinței pronunțate pe fondul acțiunii, recurenta a arătat că, admițând acțiunea și dispunând anularea actelor administrative prin care fermierul a fost sancționat pentru ca nu a respectat obligațiile impuse prin normele stabilite prin SMR7 - Identificarea și înregistrarea bovinelor, obligație asumată de fermierul reclamant la data depunerii cererii de sprijin pe suprafață, prin Declarația-Angajament semnată de reprezentantul acestuia, instanța de fond reține că, în mod greșit "fără nici o motivație care să aibă suport faptic" emitentul actelor administrative contestate, a reținut că nerespectarea de către SC A. SA Vaslui obligațiilor stabilite prin SMR7 a fost făcută cu "intenție" și "repetabilitate."

Din motivarea sentinței se constată că instanța trece la analiza situației de fapt și a formei de vinovăție cu care a acționat fermierul, fără ca, mai întâi, sa se pronunțe expres dacă, în speță, A. SA Vaslui a respectat sau nu obligațiile rezultând din normele cuprinse în SMR7 și, dacă, conform prevederilor legale incidente în materie acesta trebuia sa fie tras la răspundere.

După declanșarea de către Comisia Europeana de Audit a controlului la A. SA, APIA a solicitat ANSVSA sa efectueze mai multe verificări la aceasta societate pe linia respectării de către fermier a cerințelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, identificarea și înregistrarea animalelor în cadrul schemelor și masurilor de sprijin pentru agricultorii din România, normele de ecocondiționalitate.

În urma acestor controale efectuate de DSVSA Vaslui, ANSVSA a întocmit mai multe rapoarte în care au consemnat o serie de încălcări pe linia respectării SMR7 - identificarea și înregistrarea animalelor. În raportul de control sintetizator al ANSVSA importat în sistem la 28 ianuarie 2014, se regăsesc aceleași constatări ca și în Raportul preliminar DAS. S-a constatat că intimata A. SA a înregistrat cu întârziere în baza națională de date o serie de mișcări (morți accidentale), deși aceste evenimente au avut loc în anii 2011 - 2013, nerespectând termenele prevăzute de legislație. Concret fermierul a înregistrat în sistem toate morțile accidentale (un număr de 200 cazuri) la data de 28 februarie 2014.

În mod greșit instanța a reținut că, din moment ce fermierul a înregistrat "evenimentele de moarte accidentală a celor 206 viței decedați în perioada 2008 - 2014, la 28 februarie 2014, anterior controlului efectuat de către ANSVSA, precum și anterior controlului echipei europene de audit", aceasta operațiune ar acoperi grava încălcare de către acesta a regulilor impuse prin normele SMR7.

A arătat recurenta și că nu se poate susține că nu a fost respectat principiul proporționalității sancțiunii în raport cu neregula constatata, atât timp cât legiuitorul a stabilit expres obligația ce revine fermierului prin SMR7, nivelul sancțiunilor și modul concret de aplicare în cazul încălcării SMR7.

Recurenta intervenientă accesorie APIA consideră hotărârea și încheierile atacate nelegale, neîntemeiate, motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material."

Susține, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este eronata și total criticabila, având în vedere faptul ca în analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente și de relevanta maxima în soluționarea justa a cauzei, căutând practic o motivație profitabilă reclamantei intimate prin supoziții și interpretări exhaustive, ce exced sau ocolesc cadrul normativ aplicabil în speță.

În procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, la capitolul 6 se indica expres: "Conform Ordinului nr. 187/2155/42/2011, care stabilește baza legala privind cerințele legale în materie de gestionare (SMR), toți fermierii care solicita plăți directe pe suprafață, sprijin financiar din fonduri europene sau din bugetul național, sunt obligați sa respecte cerințele legale în materie de gestionare începând cu data de 1 ianuarie 2012".

În anexa la ordin, făcându-se referire la SMR7 se prevăd cerințele și elementele de control care trebuie îndeplinite de către toate exploatațiile agricole pentru eligibilitate.

În acest sens este prevăzut că identificarea și înregistrarea bovinelor se face independent, în cadrul exploatațiilor respective.

Exploatația are obligația ca toate animalele (bovine) sa fie înregistrate în baza de date națională pana la vârsta de 20 de zile de la naștere, precum și obligația de a actualiza zilnic registrul de exploatație și baza națională de date.

În consecință, SC A. SA în considerarea calității sale de deținător de bovine, avea obligația ca, începând cu data de 1 ianuarie 2012, să respecte cerințele legale privind ecocondiționalitatea - înregistrarea și identificarea bovinelor.

Or, în urma verificărilor la fata locului auditorii au constatat faptul ca în luna februarie 2014 fermierul a înregistrat cu întârziere în baza de date națională o serie de mișcări (moarte accidentală), deși aceste evenimente au avut loc intre anii 2011 - 2013.

La dosar nu au fost aduse probe care să demonstreze faptul că evidența proprie prezentată de fermier corespunde realității și organele sanitar veterinare au verificat fiecare caz de mortalitate în raport cu datele la care au fost întocmite actele justificative, iar din punct de vedere economic nu există probe care să demonstreze consumurile specifice raportate la numărul indicat de capete de bovine, astfel că instanța nu putea să primească fără rezerve susținerile intimatei potrivit cărora evidentele proprii reflectă mișcările care au avut loc în efectivele de animale.

Chiar și în ipoteza în care fermierul ar fi ținut corect evidenta mișcărilor survenite în efectivele de bovine, conform evidentelor proprii, simplul fapt de a nu fi înregistrat zilnic în baza națională de date - RNE mișcările survenite în rândul efectivelor de bovine reprezintă prin el însuși, o încălcare gravă a regulilor cuprinse în SMR7.

Mai mult decât atât, prin intermediul Registrului Național al Exploatațiilor pot fi prevenite, stabilite și combătute potențialele focare de infecții.

Evidența efectivelor de animale în cadrul exploatațiilor este ținută la nivel național și reprezintă prima sursă de informare a administrației centrale în ceea ce privește apariția unor focare de infecție.

Deci, instanța de fond a greșit prin omisiune atunci când în motivarea lipsei intenției fermierului în neîndeplinirea obligațiilor impuse prin SMR7, a reținut doar că reclamanta-intimată ar fi ținut evidența proprie a mișcărilor survenite în efective, limitând analiza neconformității SMR7 la doar una din cerințe, în speță ținerea evidenței proprii - omițând să facă referire la cea de-a doua cerință legal statuată, aceea a obligației de a înregistra la timp și corect în baza națională de date, mișcările efectivelor de bovine.

Totodată, instanța de fond omite să stabilească în baza probatoriului existent la dosar și a susținerilor părților forma de vinovăție cu care a acționat fermierul, cu toate că, acesta și-a recunoscut culpa în cursul desfășurării întregului proces.

La dosarul cauzei a fost depus Raportul de control sintetizator al ANSVSA importat în sistem la 28 ianuarie 2014, în care se regăsesc aceleași constatări ca și în Raportul preliminar DAS. S-a constatat că reclamanta intimată a înregistrat cu întârziere în baza națională de date o serie de mișcări (morți accidentale) deși aceste evenimente au avut loc în anii 2011 - 2013, nerespectând termenele prevăzute de legislație.

Conform acestui raport sintetizator pentru anul 2012 - ANSVSA prin DSVSA Vaslui constată că nu s-a respectat SMR 7, neregulă de gravitate medie, nepermanentă, procent de neregula 16%, neregula săvârșită cu intenție.

Prin declararea unui număr mai mare de animale decât cel deținut efectiv în exploatație, ca și prin refuzul de a înregistra cronologic mortalitățile (mișcări în efective), fermierul nu urmărește neapărat realizarea unui "avantaj de ordin material", însă este cert că acesta realizează sau trebuia să realizeze că raportează o împrejurare necorespunzătoare realității și, în același timp, acceptă împrejurarea că nu își îndeplinește obligațiile asumate la momentul depunerii cererii de sprijin pe suprafață.

În lipsa înregistrării simultane a mișcărilor de efective, în evidențele proprii și în RNE, fermierul poate falsifica evidențele proprii, înregistrând consumuri specifice pe efectivul menținut fictiv în evidență, cu consecința realizării unor beneficii, prin diminuarea profitului, ca urmare a scăderii unor cheltuieli fictive.

O altă eroare a instanței de fond constă în problema "repetabilității" și a consecințelor la care aceasta dă naștere. Repetabilitatea a fost reținută de autoritatea de control doar pentru sancțiunile aplicate la nivelul anului 2014, însă instanța de fond analizează această instituție și impactul reținerii acesteia și la nivelul anilor 2012 și 2013.

În Raportul Preliminar a DAS pentru anul 2012 se arată că, în urma verificărilor documentare, s-a constatat că cel puțin 241 de animale erau greșit înregistrate în baza națională de date pentru anul calendaristic 2012, raportat la numărul total de 1055 de animale (conform bazei naționale de date) înregistrate pentru aceeași perioadă, reieșind că animalele pentru care nu au fost respectate cerințele reprezintă un procent de 22,84%.

În urma controlului întreprins, autoritățile au reexaminat cererea beneficiarului din cadrul schemei naționale de sprijin pentru bovine și au exclus 131 de animale, prin urmare din cele 601 animale declarate inițial pentru plata, au fost considerate eligibile numai 470 de animale.

Aceste împrejurări demonstrează că, în situația în care nu s-ar fi declanșat procedurile de verificare, reclamanta-intimată ar fi putut încasa sprijin financiar necuvenit pentru efectivele declarate în plus, peste cel real.

Sancțiunile aplicate intimatei pentru anii 2012 și 2013 sunt în concordanță cu neconformitățile reținute prin actele de control, încălcări comise cu intenție, sancțiunile aplicate fiind stabilite conform prevederilor legale incidente.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate la nivelul anului 2014 neconformitatea cu SMR7 a persistat. Chiar dacă fermierul a reușit să corecteze evidentele și să facă parțial înregistrarea mortalităților în RNE, la data de 28 februarie 2014 mai rămăseseră un număr de 17 cazuri de neconformități, nerezolvate.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanța de Urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "Autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene au obligația (...) implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență".

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă A. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă APIA - Centrul Județean Vaslui a depus "precizări", arătând că își menține întru totul criticile vizând nelegalitatea încheierilor de ședință, dar și soluția pe fond. A formulat și concluzii scrise.

Recurenta-intervenientă APIA a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă. De asemenea, prin nota de ședință depusă la 23 august 2016 a arătat că achiesează la precizările formulate de recurenta-pârâtă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta A. S.A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 3586 din 20 aprilie 2015, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 (inclusiv Notificarea APIA nr. x din 3 februarie 2015), Decizia nr. 3587 din 20 aprilie 2015, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11 martie 2015, Decizia nr. x din 3 martie 2015, Notificarea nr. x din 6 aprilie 2015, Notificarea nr. x din 26 februarie 2015.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate.

Pârâta APIA Centrul Județean Vaslui și intervenienta accesorie APIA au recurat această soluție și încheierile interlocutorii din 15 septembrie 2015 și 20 octombrie 2015.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată invocarea de către ambele recurente a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât acest motiv nu este incident în cauză.

Astfel, atât în doctrină, cât și în jurisprudența constantă a instanței supreme s-a arătat că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și de legile organice.

Or, niciuna dintre recurente nu a dezvoltat în niciun fel acest motiv de recurs.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele expuse de recurente.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, sentința și încheierile recurate cuprind argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau le nemulțumesc pe recurente, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Din cuprinsul hotărârilor recurate reiese că instanța a analizat toate susținerile părților, răspunzându-le - cel puțin implicit - prin considerente, neputându-se identifica vreo apărare esențială care să fi fost omisă și, totodată, să fi fost determinantă în cauză pentru a conduce la o altă soluție.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), invocat, de asemenea, de ambele recurente, Înalta Curte constată că criticile aduse încheierii de ședință din 15 septembrie 2015 sunt nefondate, întrucât art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează o facultate, iar nu o obligație a instanței de contencios administrativ de a introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau de a pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept, iar judecătorul fondului a respins cu o motivare corespunzătoare cererea recurentei pârâte de introducere în proces a ANSVSA, DSVSA Vaslui și APIA Central, având în vedere obiectul acțiunii în contencios administrativ reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că în speță niciuna dintre instituții nu era emitenta actelor administrative contestate.

Criticile aduse de recurente încheierii de ședință din 20 octombrie 2015, prin care instanța de fond a admis cererea de intervenție accesorie formulată de către recurenta APIA (Central), se referă la faptul că după această admitere instanța nu ar fi dat "cuvântul intervenientului să propună probe în susținerea părții în favoarea căreia a solicitat intervenția în proces".

Potrivit art. 65 din C. proc. civ., intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției, putând solicita probe prin cererea de intervenție ori cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii acesteia.

Recurentele omit faptul esențial că intervenienta accesorie a avut posibilitatea efectivă de a propune probe, dar a solicitat amânarea judecății doar pentru o eventuală suplimentare a probatoriului ("în măsura în care am fi considerat necesar"), cererea fiindu-i respinsă pentru considerentul că înseși partea în interesul căreia intervenise (în speță, recurenta pârâtă APIA Centrul Județean Vaslui) a declarat "că nu mai are alte probe de formulat, înscrisurile de la dosar fiind cele care au stat la baza emiterii actelor contestate".

Or, câtă vreme pârâta și-a arătat disponibilitatea pentru judecarea procesului la acel termen, intervenienta accesorie putea săvârși doar acte de procedură care nu veneau în coliziune cu interesul pârâtei, astfel cum stipulează expres art. 67 alin. (2) din C. proc. civ.

Mai mult, recurenta intervenientă nu a indicat și înfățișat nici măcar în recurs care erau acele probe noi, determinante pentru soluționarea cauzei, de a căror administrare a fost privată în prima instanță.

Analizând criticile aduse sentinței din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de fond a înlăturat, în mod justificat și bazându-se pe argumente legale (Regulamentul CE nr. 1122/2009, Ordinul 187/2011-SMR7), afirmațiile recurentelor cu privire la presupusa neîndeplinire cu intenție de către societatea intimată a obligațiilor prevăzute de SMR7 și s-a pronunțat în sensul că forma de vinovăție ce poate fi avută în vedere în împrejurările concrete ale cauzei este culpa (eroarea, neglijența), iar nu intenția.

Este adevărat că fermierul avea obligația ca, începând cu anul 2012, să înscrie mișcările de efective în baza de date deschisă la nivel național (RNE), înregistrarea mișcărilor efectivelor în evidențele proprii fiind considerată ca evidență primară.

De asemenea, nu se contestă faptul că fermierul a efectuat înregistrările în baza națională de date la data de 28 februarie 2014, timp de doi ani neîndeplinindu-și deci obligația stabilită prin SMR7, iar la 28 februarie 2014 nu a corectat toate neconcordanțele.

Constatările preliminare DAS din 23 aprilie 2014 au menționat că intimata reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de actualizare zilnică a efectivului de animale în sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA), aceasta înregistrând cu întârziere decesul a 206 animale (moarte accidentală survenită în perioada 2011 - 2013), respectiv la 28 februarie 2014.

Ulterior acestui control, Autoritatea Națională Veterinară a demarat propriile verificări, începând cu luna aprilie 2014, constatându-se că, în total, în perioada examinată, au existat 206 decese de viței, prin moarte accidentală, înregistrate cu întârziere, motiv pentru care s-a aplicat intimatei o amendă în cuantum de 6.000 RON prin Procesul-verbal nr. x din 13 iunie 2014.

Totodată, în urma controlului din 20 iunie 2014, prin Fișa de inspecție 8269, pentru perioada verificată 19 iunie 2013 - 19 iunie 2014, s-a reținut neglijența societății intimate în efectuarea cu întârziere a înregistrărilor.

La solicitarea recurentei APIA din 19 septembrie 2014, ANSVSA a efectuat un nou control cu aceeași tematică, prin ale cărui concluzii s-a reținut același număr de 206 animale decedate, 17 morți accidentale fiind operate cu diferite întârzieri în SNIIA, pentru care înregistrarea nu cădea în sarcina intimatei, ci a autorității sanitar-veterinare, conform legislației de la acea dată (ecocondiționalitatea intrând în vigoare la 1.01.2012); 106 înregistrări cu întârziere corespund perioadei 2012 - 2014.

În considerarea aspectelor de deficiență privind înregistrările în SNIIA, recurenta APIA - Centrul Județean Vaslui a dispus sancțiuni în privința intimatei prin actele administrative contestate în prezenta cauză.

Recurenta pârâtă a apreciat că această deficiență atrage aplicarea sancțiunilor în privința cererilor de plată în integralitatea lor. A reținut că fermierul a înregistrat în sistem morțile accidentale abia la 28 februarie 2014, cu intenție, neregula fiind de gravitate mare. În drept, a fost menționat, printre altele, art. 71.5 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1122/2009 - dacă nivelul reducerilor aferente nerespectării cerințelor statutare de management pentru domeniul sănătate a atins procentul de 15%, în cazul în care nerespectarea aceleiași cerințe va fi detectată din nou, se va considera că fermierul a acționat în mod intenționat, iar în cazul nerespectării intenționate se aplică reduceri sau excluderi conform art. 72.1 din Regulamentul CE nr. 1122/2009.

Intimata reclamantă a înregistrat în SNIIA evenimentele de moarte accidentală a celor 206 viței decedați în perioada 2008 - 2014 la 28 februarie 2014, anterior controlului efectuat de către pârâtă sau ANSVSA, precum și anterior controlului echipei europene de audit.

Înalta Curte consideră, în acord cu judecătorul fondului, că aceste împrejurări evidențiază o întârziere numai în ceea ce privește înregistrarea în SNIIA, îmbrăcând forma unui caz de neconformitate unic, fiind vorba de o omisiune în aceeași privință, referitor la un singur standard de ecocondiționalitate, conform art. 70 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, care dispune că:

"În cazul în care s-au constatat mai multe cazuri de neconformitate cu privire la diverse acte sau standarde care aparțin aceluiași domeniu de ecocondiționalitate, pentru calculul reducerii conform art. 71 alin. (1) și art. 72 alin. (1) respectivele cazuri trebuie considerate un singur caz de neconformitate".

Se impune a fi avută în vedere, în acest context, atitudinea intimatei, care a ținut evidențe interne corecte și la zi în privința identificării și înregistrării animalelor, atât în registre, cât și pe suport electronic, că acestea erau evidențiate inclusiv în privința trasabilității din punct de vedere sanitar-veterinar, că omisiunea de înregistrare în SNIIA a fost justificată și de lipsa de informare (societatea primind doar codul de utilizator pentru accesarea sistemului), existând și o societate (B. SA) care a confirmat evenimentele de moarte accidentală.

Totodată, intimata a efectuat înregistrările în SNIIA la 28 februarie 2014, înainte de controlul ECA și înainte de admiterea cererii de sprijin financiar de către APIA, iar animalele moarte nu erau eligibile pentru sprijin conform vârstei de la data morții accidentale, astfel că în mod nejustificat și disproporționat s-au aplicat retroactiv sancțiuni pentru anii 2012, 2013, 2014 la nivelul maximului prevăzut de lege, pentru schema de sprijin pe suprafață.

Cât privește pretinsa justificare a repetabilității situației de neconformitate, în mod corect a fost constatată de către judecătorul fondului împrejurarea că societatea intimată nu a fost niciodată notificată anterior aplicării sancțiunilor contestate cu privire la pretinsa încălcare a obligațiilor care îi reveneau, astfel că inexistența caracterului repetabil al situației de neconformitate constatate în anul 2014 a fost temeinic reținută.

Într-adevăr, din actele dosarului, Înalta Curte reține că mai înainte de aplicarea - în anul 2015 - a sancțiunilor aferente anilor 2012, 2013 și 2014, recurenta pârâtă APIA Vaslui nu a transmis nicio notificare către intimată cu privire la situația de neconformitate constatată anterior, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea efectivă de a o remedia.

Singura notificare a autorității recurente pârâte anterioară Notificării nr. x din 26 februarie 2015, privind aplicarea sancțiunii reducerii de 100% pentru situația de neconformitate "repetată" aferentă anului 2014 este cea transmisă formal la data de 3 februarie 2015, referitoare la sancțiunea aferentă anului 2012, aplicată tot în 2015.

Or, potrivit art. 47 pct. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, o neconformitate repetată este definită ca fiind nerespectarea aceleiași obligații "în cazul în care aceasta se constată de mai multe ori în cursul unei perioade de trei ani calendaristici consecutivi, cu condiția ca agricultorul să fi fost informat despre un caz precedent de neconformitate și să fi avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situația;", iar în conformitate cu art. 71 pct. 5 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, " După atingerea procentului maxim de 15 %, agenția de plăți informează agricultorul în cauză că, în eventualitatea unei noi constatări a aceleiași neconformități, se va considera că a acționat în mod deliberat în sensul articolului 72".

De asemenea, contrar susținerilor recurentelor, corect a apreciat instanța de fond că în cauză nu a fost respectat principiul proporționalității, în condițiile în care nu s-au dovedit intenția fermierului și caracterul repetat al neregularității.

Potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia", principiul proporționalității fiind consacrat la art. 2 lit. n) din același act normativ, astfel:

"orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

În același timp, conform principiilor generale consacrate de art. 47 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, "2."Amploarea" unui caz de neconformitate este determinată ținând cont, în special, de impactul neconformității, care poate fi extins sau limitat la exploatația respectivă; 3. "Gravitatea" unui caz de neconformitate depinde în special de importanța consecințelor acestuia, ținând seama de obiectivele cerinței sau ale normei în cauză; 4. Caracterul "persistent" sau nu al cazului de neconformitate depinde în special de durata pe parcursul căreia se manifestă efectele acestuia sau de posibilitatea de a pune capăt efectelor acestuia prin mijloace rezonabile."

Prin urmare, nu doar caracterul persistent, ci amploarea și gravitatea cazului de neconformitate trebuie avute în vedere pentru respectarea principiului proporționalității.

Or, nu poate fi ignorată împrejurarea că situația de neconformitate a apărut doar în legătură cu ferma Târzii, iar din actele dosarului rezultă că în speță este vorba de sprijin financiar acordat pe suprafață (în discuție fiind o suprafață de aproximativ 27.000 ha teren agricol - cod exploatație x, fermei de bovine Târzii - cod exploatație RO x fiindu-i destinate puțin peste 1% din subvenții).

De asemenea, din probele administrate nu rezultă că cererile de plată formulate de către intimată pentru anii 2012, 2013 și 2014 ar fi avut în vedere și animalele moarte accidental și neînregistrate, pentru a se putea considera că situația de neconformitate ar fi fost aptă să producă un impact financiar.

Dimpotrivă, în ceea ce privește înregistrările aferente anului 2013, chiar în concluziile constatărilor preliminare DAS, ca urmare a controlului Curții Europene de Conturi, s-a menționat că pentru anul respectiv societatea intimată a retras o parte dintre animalele care au fost cuprinse inițial în mod eronat în cererea de plată aferentă acelui an, instanța de fond reținând în mod corect că neînregistrarea în SNIIA a evenimentelor de moarte accidentală a unui număr de bovine sub 7 luni, neeligibile pentru schema de sprijin, nu a produs nici un beneficiu intimatei, neconturând un prejudiciu adus fondurilor europene ori naționale.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea hotărârilor recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4,6,8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legale și temeinice încheierile și sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui și de intervenienta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În baza art. 451 alin. (1) și 452 din C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata, către intimata A. SA, a sumei de 37.479,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform facturii și ordinului de plată depuse la dosar, nefiind acordată suma de 617,46 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare, nefiind explicitată și dovedită modalitatea de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de intervenienta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui împotriva Sentinței nr. 186 din 10 noiembrie 2015 și a Încheierilor din 15 septembrie 2015 și 20 octombrie 2015, toate pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele la plata, către intimata A. S.A., a sumei de 37.479,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2019.

GGC - LM