ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1187/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Brăila:

- anularea notificării de respingere nr. 1877 din data de 10.03.2017 prin care APIA Brăila a respins (a) plângerea prealabilă formulată de către A. împotriva deciziei de plată APIA nr. x/13.10.2016, precum și (b) plângerea prealabilă formulată de către A. împotriva deciziei APIA nr. 2632/23.08.2016;

- anularea deciziei de plată APIA nr. x/13.10.2016 prin care a fost refuzată subvenția solicitată de A. prin cererea unică de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvențiilor aferente anului agricol 2014 - 2015 formulată de A. și prin care au fost instituite sancțiuni în cuantum de 556.039,36 RON;

- anularea deciziei APIA nr. 2632 din data de 23.08.2016 privind cererea unică de plată, prin care a fost respinsă cererea unică de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvențiilor aferente anului agricol 2014 - 2015 formulată de A.;

- constatarea dreptului societății de a beneficia de acordarea subvenției în sumă de 1.155.178,47 RON (261.518,26 EUR) solicitate potrivit cererii unice de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvențiilor aferente anului agricol 2014 - 2015 și efectuarea plății efective a sumei la care societatea este îndreptățită;

- exonerarea societății de la obligația de plată a sumei de 556.039,36 RON instituite cu titlu de sancțiuni pentru supradeclarare;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin cererea depusă la data de 20.12.2017 reclamanta a formulat o cerere de modificare a acțiunii inițiale, în sensul extinderii cadrului procesual prin introducerea în cauză a pârâtelor Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură-Central și Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Central.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 26 martie 2018, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Directorul General al APIA și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală;

- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele APIA și APIA - Centrul Județean Brăila;

- a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Brăila și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Central.

Împotriva sentinței civile nr. 1418 din 26 martie 2018, pronunțată de instanța de fond a declarat recurs A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii sale de atac, recurenta arată că, instanța de fond interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 7 și 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, art. 5 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 619/2015, Regulamentul UE nr. 1307/2013 și 1306/2013, precum și art. 2146 și 1266 C. civ.

Un prim motiv de nelegalitate vizează admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Directorului General al APIA, recurenta considerând greșită abordarea instanței de fond.

În acest sens, se arată că, Directorul APIA este cel care adoptă decizia finală în sensul acordării subvenției solicitate (organul decizional), prin însăși conținutul expres al Deciziilor de plată, specificându-se faptul că "urmare a analizării cererii de plata depusă de către dumneavoastră și a controalelor efectuate, Directorul General al APIA decide".

Mai mult decât atât, conform art. 4

1

alin. (3) al Legii nr. 1/2004, prerogativele Directorului APIA nu sunt pur formale, acesta având totodată și capacitate administrativă - fiind parte a procesului decizional.

O altă critică de nelegalitate expusă de recurentă se referă la nemotivarea Deciziei de plată, instanța de fond în mod greșit apreciind că decizia îndeplinește condițiile de legalitate.

Sub acest aspect, recurenta arată că, Decizia de plată nr. x/13.10.2016 și Decizia APIA 2632/23.08.2016 nu conțin argumentele pentru care Acordul de utilizare a terenului nu reprezintă document legal de utilizare în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 619/2015 iar actele administrative emise de către APIA nu răspund exigențelor formale, nefiind motivate în fapt și în drept, existând riscul real ca să nu fie posibilă exercitarea controlului de legalitate asupra actului administrativ contestat.

Indicarea, cu titlu generic, a unor acte normative nu reprezintă o veritabilă motivare în drept a actului administrative și nu ajută la identificarea, din multiple posibilități, a temeiului legal în baza căruia APIA a considerat că Acordul de utilizare a terenului nu constituie un titlu valabil, care să permită A. accesarea fondurilor solicitate prin Cererea unică de plată.

În ceea ce privește motivarea în fapt - pârâta nu a indicat motivele pentru care a decis să nu ia în considerare Acordul de utilizare teren drept document ce face dovada utilizării terenurilor. Unica informație pe care o conține Decizia de plată pentru justificarea respingerii subvențiilor/ajutoarelor este aceea că diferența dintre suprafața declarată și cea determinată depășește cota de 50%, fără nicio explicație suplimentară sau modalitate de calcul transparentă, care să-i permită, dacă nu să conteste decizia, măcar să își corijeze pe viitor conduita, dacă este cazul.

În condițiile în care, în conformitate cu jurisprudența europeană, un asemenea act administrativ întocmit de autoritate a fost calificată în mod constant ca fiind o "acuzație penală" în lumina art. 6 din CEDO, 7 necesitatea informării administratului (destinatar al unei "decizii" care îi afectează în mod sensibil interesele) asupra tuturor elementelor acuzației aduse, apare ca fiind evidentă.

Autoritatea este în eroare și cu privire la numărul cererii unice plată la care se referă Decizia de plată. Astfel, APIA susținând faptul că se soluționează cererea de plată nr. x/10.07.2015 - și nu nr. x/10.07.2015, cum ar fi fost corect. Adăugând acest element la faptul ca unica informație pe care o conține Decizia APIA nr. 2632/23.08.2016 prin care a fost respinsă inițial Cererea unică de plată este că "Nu există parcele valide declarate. Cel puțin o parcelă validă este necesară, astfel cazul trebuie respins" - reiese că aceste afirmații lacunare și lipsite de orice fundament juridic vin doar să întărească argumentele privind modul superficial prin care s-a soluționat solicitarea sa, superficialitate care apare ca trăsătură pregnantă a întregilor acte și a conduitei administrative.

Prin urmare, recurenta susține că, actele administrative emise de APIA Brăila sunt afectate de grave vicii de formă, sancțiunea ce se impune fiind nulitatea.

Recurenta consideră că a făcut dovada utilizării terenurilor pentru care a solicitat sprijinul.

Astfel, a exploatat terenurile pentru care s-a depus Cererea de plată în baza Contractelor de concesiune nr. x și 61 (până la data de 01.09.2015) și, ulterior, în baza Acordului de utilizare teren (până la data de 01.12.2015), asigurându-se utilizarea continuă a terenurilor de către societate pe tot parcursul anului agricol 2015.

În acest sens, recurenta arată că, a exploatat terenurile ce au făcut obiectul Cererii unice de plată în baza a două contracte de concesiune încheiate cu CJ Brăila, respectiv: Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 și Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013, valabile până la data de 01.09.2015.

În baza acestor contracte, A. a efectuat o întreagă serie de lucrări agricole precum întreținerea, irigarea, tratarea, cultivarea și recoltarea culturilor, respectând practicile agricole benefice mediului și achitând totodată redevențele către Primăria Comunei Vădeni.

Anterior expirării acestor contracte, CJ Brăila a organizat o procedură de achiziție pentru aceleași terenuri, noul concesionar fiind o altă societate, B..

Pentru a-și duce la bun sfârșit lucrările agricole și să recolteze producția pentru anul respectiv, precum și să beneficieze de subvențiile/ajutoarele oferite fermierilor la nivel european ce i se cuveneau pe deplin, A. a încheiat cu B. Acordul de utilizare teren din data de 03.09.2015, prin care B. a remis către A. folosința terenurilor concesionate prin Contractul nr. x și Contractul 231 de la Consiliul Județean Brăila până la data de 01.12.2015.

Recurenta apreciază că, Acordul de utilizare teren este un contract de comodat, obligatoriu pentru instanța de judecată, aceasta încălcând principiul forței obligatorii a contractelor. În acest context, raționamentul instanței de fond (care a reținut că actul juridic încheiat între A. și B. contravine dispozițiilor contractului de concesiune care interzic subconcesionarea, este nelegal, cât timp Acordul de utilizare al terenului este un contract în ființă, ale cărui dispoziții și efecte sunt obligatorii pentru instanța de judecată.

În pofida faptului că Acordul de utilizare teren nu poartă o denumire specifică, acesta produce efecte similare unui contract de comodat (împrumut de folosință prevăzut de art. 2146 C. civ.).

Ținând cont atât de clauzele pe care Acordul de utilizare teren le conține, dar și de faptul că acesta a fost încheiat tocmai în scopul utilizării terenului pe întreaga durată a anului agricol, reiese în mod clar faptul că, independent de denumirea dată convenției părților, aceasta produce între părți efecte juridice și conferă beneficiarului dreptul de a utiliza terenul întocmai ca un bun proprietar până la data de 01.12.2015. Recurenta mai arată că CJ Brăila a fost informat cu privire la semnarea contractului, neopunându-se la încheierea acestuia în mod valabil și nu a operat o înstrăinare a drepturilor și obligațiilor prevăzute în contractul de concesiune, astfel încât nu era necesar acordul prealabil al CJ Brăila. Prin urmare, recurenta consideră că neluarea în considerare a Acordului de utilizare teren ca fiind un document valabil pentru dovada dreptului de utilizare/dreptului de a exploata terenul nu este justificată sub nicio formă.

Acordul de utilizare teren face dovada utilizării continue a terenurilor.

Astfel, în ceea ce privește afirmația instanței de fond conform căreia au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, întrucât Acordul de utilizare teren din 03.09.2015 nu a fost încheiat anterior depunerii Cererii unice de plată (10.07.2015), recurenta consideră că aceasta excede scopului avut în vedere de legiuitor.

Într-adevăr, nu a prezentat Acordul de utilizare teren la momentul depunerii Cererii unice de plată, însă aceasta nu semnifică sub nicio formă că, prin simplul fapt că CJ Brăila a decis să contracteze cu o altă Societate, A. nu mai putea de plano să beneficieze de drepturile conferite de lege.

Arătă următoarea cronologie a evenimentelor:

01.04.2013 încheierea contractelor de concesiune A. - CJ Brăila

10.07.2015 depunerea Cererii unice de plată

21.08.2015 încheierea contractului de concesiune B.- CJ Brăila

03.09.2015 încheierea Acordului de utilizare teren

La momentul depunerii Cererii unice de plată, A. utiliza terenurile în baza contractelor de concesiune, intenționând în mod evident continuarea exploatării pe durata întregului an agricol.

Deși A. avea cunoștință de faptul că dreptul său de concesiune urma să înceteze la data de 03.09.201516, contractele de concesiune erau singurele documente pe care le putea prezenta autorității la momentul depunerii Cererii unice de plată, câtă vreme Societatea nu avea de unde să știe faptul că nu va mai obține dreptul de concesiune de la CJ Brăila și nici că B. urma să fie noul concesionar al terenului.

Astfel, consideră excesivă și abuzivă îndeplinirea stricto sensu a condiției prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015 iar atâta timp cât nu se contestă faptul că A. a exploatat terenul pe toată perioada (inclusiv ulterior semnării contractului de comodat B. ~ CJ Brăila), instanța reclamă neîndeplinirea unei condiții pur formale.

Adeverințele emise de Primăria Vădeni fac dovada utilizării terenurilor, instanța de fond ignorând dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. b) pct. iii) din Ordinul nr. 619/2015.

Adeverințele emise Ia data de 07.06.2016, respectiv 28.07.2015, atestă faptul că A. figurează în Registrul agricol cu terenul agricol în suprafață de 1024,30 mp, cultivând pe acesta cereale precum porumb, grâu, floarea soarelui, etc.

Acestea sunt esențiale în prezenta cauză, câta vreme potrivit prevederilor art. art. 5 alin. (2) lit. b) pct. iii) din Ordinul nr. 619/2015, în cazul solicitantului ce nu deține un titlu precum cele menționate Ia punctele i) și ii) ale articolului anterior evocat, plățile pot fi acordate în baza unei adeverințe emise de Primăria pe raza căreia este situat terenul în cauză.

Astfel, chiar dacă instanța ar fi interpretat că Acordul de utilizare teren nu face dovada utilizării terenului, aceasta ar fi trebuit să țină cont de adeverințele eliberate de Primări Vădeni.

Afirmația potrivit căreia Adeverința ar fi făcut exclusiv dovada utilizării la momentul emiterii sale este excesivă și străină de realitatea faptică, mai ales în contextul în care a figurat în Registrul agricol pe întreaga durată a anului agricol.

În concluzie, și în ipoteza în care s-ar considera, prin absurd, că Societatea nu îndeplinește condiția de la art. 5 alin. (2) lit. ii) din Ordinul nr. 619/2015, adeverința atestă îndeplinirea condiției de la art. 5 alin. (2) lit. iii) din Ordin, nemaifiind necesară prezentarea niciunui alt înscris suplimentar pentru a dovedi utilizarea terenurilor (alin. (2) specificând trei ipoteze distincte, alternative).

O ultimă critică vizează încălcarea de către instanța de fond a principiul european al proporționalității.

Potrivit art. 63 din Regulamentul 1306 și pct. (39) din Preambulul Regulamentului nr. 1306, legiuitorul European a statuat la nivel de principiu respectarea proporționalității în aplicarea sancțiunilor administrative care impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, subînțelegându-se că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate.

Neproporționalitatea sancțiunii APIA rezidă și din lipsa oricărui prejudiciu adus statului român sau bugetului european. Astfel, A. a încheiat respectivul Acord de utilizare a terenului pentru a formaliza o realitate recunoscută - utilizarea terenurilor pe durata întregului an agricol 2014 - 2015, inclusiv în intervalul 01.09.2015 - 01.12.2015.

În condițiile în care, pentru terenurile cultivate în mod efectiv de către A. în anul agricol 2014-2015, CJ Brăila a procedat la încheierea contractelor de concesiune cu B. în data de 01.09.2015 (anterior recoltării și eliberării acestora), încheierea unei convenții cu B. era unica modalitate în care A. putea să își ducă la bun sfârșit lucrările agricole și să recolteze producția pentru anul respectiv, precum și să beneficieze de un drept oferit fermierilor Ia nivel european și care i se cuvenea pe deplin, ca urmare a respectării tuturor condițiilor prevăzute de lege și regulamentele europene.

Recurenta arată că ea este entitatea care în anul agricol 2015 a pregătit suprafețele de teren care au făcut obiectul Cererii de plată, a efectuat întreținerea, irigarea, tratarea, cultivarea și recoltarea culturilor aflate pe aceste suprafețe de teren.

Astfel, a desfășurat în mod real activitatea agricolă ce se urmărește a fi sprijinită în mod activ prin măsurile adoptate la nivel european prin Regulamentele nr. 1306 și 1307 și implementate național de O.U.G. nr. 3/2015, fapt necontestat de către APIA Brăila sau de către instanța de fond.

În aceste condiții, în spiritul legii, scopul urmărit atât de legiuitorul european cât și de cel național a fost atins în persoana A., aceasta fiind pe deplin îndreptățită la primirea subvențiilor și ajutoarelor solicitate

A susține că soluția contractuală la care A. a recurs prin încheierea Acordului cu B. (pentru a putea utiliza terenurile pe care le-a însămânțat, irigat, tratat și cultivat pe parcursul întregului an agricol) conduce la declararea neeligibilă a Cererii unice de plată, denotă o atitudine vădit disproporționată și abuzivă din partea APIA (argumente confirmate pe nedrept și de către instanța de fond), de natură a nega întreaga activitate a Societății din anul agricol 2014 - 2015.

Față de faptul că obiectivul primordial al reglementărilor europene în materie agricolă este acela de dezvoltare rurală, la care A. a contribuit în mod activ pe durata anului agricol 2014 -2015 (și nu numai), sancțiunea aplicată de APIA nu respectă sub nicio formă principiile sancțiunilor administrative, cuantumul ridicat al acesteia conducând la o încălcare flagrantă a principiului proporționalității.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații-pârâți Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Brăila, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Central și Directorul General al APIA au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatele Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Brăila, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Central, prin întâmpinare, consideră că, instanța de fond, în mod corect și legal a reținut faptul că, Directorul General al APIA - Aparat Central, nu are calitate procesuală în nume propriu si nu reprezintă o autoritate publică distinctă de instituția pe care o reprezintă, respectiv de APIA, aceasta având ca temei de drept prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) și ale Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (art. 3 și art. 4), admițând astfel excepția lipsei calității procesuale pasive a Directorului General al APIA.

Pe fondul recursului, acestea arată că, recurenta a depus cererea unică de plată nr. x/10.07.2015 pentru o suprafață totală de 1002,13 ha, prin care a solicitat, Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură- Centrul Județean Brăila (A.P.I.A- C.J Brăila), acordarea plăților și ajutoarelor naționale tranzitorii, aferente celor două terenuri concesionate de la Consiliul Județean Brăila.

Odată cu depunerea cererii unice de plată nr. x/10.07.2015 pentru suprafața de 1002,13 ha, S.C A. S.R.L, a atașat ca documente privind utilizarea legala a terenului următoarele documente:

- adeverința nr. x/15.06.2015 eliberată de Primăria Comunei Vădeni;

- tabelul centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării legale a terenului și pentru identificarea fără echivoc a parcelelor agricole utilizate nr. 2935/15.06.2016 pentru întreaga suprafață declarată în cererea unică de plată- campania 2015.

Urmare a analizării cererii unice de plată, campania 2015, și a documentelor anexate, se constată faptul că, cele două contracte de concesiune nr. x/01.04.2016 și nr. y/01.04.2013 cât și actele adiționale aferente acestora dau fermierului dreptul legal de utilizare al terenului DOAR până în data de 01.09.2015.

Constatând acest fapt și având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G nr. 3/2015, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură- Centrul Județean Brăila, a transmis către recurentă solicitarea de clarificare nr. 1612/03.08.2015, prin care a solicitat societății să prezinte copii, conforme cu originalul, ale actelor doveditoare din care să rezulte că terenul este la dispoziția solicitantului până la data de 01.12.2015.

Urmare a solicitării de clarificare nr. 1612/03.08.2015, S.C A. S.R.L depune la Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură- Centrul Județean Brăila următoarele documente în copie:

- copie contract concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafața de 599,84 ha- durata concesionării fiind de 2 ani de la data de 01.04.2013;

- copie act adițional nr. x/2015 la contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 în care se stipulează că durata contractului nr. x/01.04.2013 se prelungește până Ia data de 01.09.2015, data limită de predare a terenului fiind 15.09.2015, iar nepredarea bunului liber de sarcini în termenul prevăzut constituie infracțiune de tulburare de posesie;

- copie contract de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafața de 506,17 ha- durata concesionării fiind de 2 ani de la data de 01.04.2013;

- copie act adițional nr. x/2015 la contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 în care se stipulează că durata contractului nr. x/01.04.2013 se prelungește până la data de 01.09.2015, data limită de predare a terenului fiind 15.09.2015, iar nepredarea bunului liber de sarcini în termenul prevăzut constituie infracțiune de tulburare de posesie;

- copie "Acord utilizare teren" încheiat între S.C A. S.R.L și B. S.R.L înregistrat Ia APIA CJ Brăila cu nr. 2025/08.10.2015.

Cu privire la Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L și S.C A. S.R.L intimatele pârâte menționează faptul că acest acord nu reprezintă un document de utilizare legală a terenului conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. b) (ii) din O.M.A.D.R nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020.

Având în vedere cele expuse mai sus, prin Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L și S.C A. S.R.L, nu se poate face dovada utilizării terenului conform prevederilor legale mai sus menționate.

Cu privire la nelegalitatea deciziei de plată, intimatele arată că ambele decizii de plată nr. x/13.10.2016 și nr. y/23.08.2016 emise de către Centrul Județean Brăila sunt motivate în fapt și în drept și este menționată valoarea sancțiunilor și temeiul legal în baza căruia s-a aplicat sancțiunea.

În ceea ce privește susținerile reclamantei că Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L și S.C A. S.R.L, îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerat un contract de comodat, se arată că, pentru ca acest contract să fie valabil trebuia să îndeplinească prevederile art. 2148 alin. (2) C. civ. " (2) Comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinația acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terț să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului."

Având în vedere faptul că, proprietarul terenului, care face obiectul contractului de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafața de 599,84 ha și a contract de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafața de 506,17 ha, este Consiliul Județean Brăila, B. S.R.L nu putea da în folosință terenul către S.C A. S.R.L decât cu acordul prealabil al Consiliul Județean Brăila, obligație, legală, care nu a fost respectată.

Cu privire la sancțiunile suplimentare pentru supradeclarare, consideră că, instanța în mod corect a hotărât pe baza probelor administrate și a apărărilor formulate de pârâte în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 619/2015 (art. 5 alin. (5), ale O.U.G. nr. 3/2015 (art. 8 alin. (1), lit. c) și ale Regulamentului UE nr. 640/2014 (art. 19 alin. (2) că în mod legal pârâta a reținut o supradeclarare de 100% în ceea ce privește suprafața de 1002.13 ha teren, întrucât recurenta nu a dovedit utilizarea legală a terenului agricol, cu documente ce trebuia să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuia să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

Intimatul Directorul General al APIA, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului, apreciind că, prin sentința atacată, instanța de fond, în mod corect a admis excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă și a stabilit că în mod legal pârâta a reținut o supradeclarare de 100% în ceea ce privește suprafața de 1002.13 ha teren, întrucât reclamanta nu a dovedit utilizarea legală a terenului agricol, cu documente ce trebuia să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuia să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 17.02.2021.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Critica vizând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Directorului General al APIA este nefondată.

Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenția este condusă de un director general numit, în condițiile legii, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

(2) Directorul general al Agenției are calitatea de ordonator secundar de credite și gestionează fondurile publice aprobate, inclusiv sumele reprezentând prefinanțare și cofinanțare prin schemele de plată FEGA și schemele de plată FEADR.

(3) Directorul general conduce activitatea Agenției și o reprezintă în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte persoane juridice și fizice, precum și în justiție.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii.

Într-adevăr, conform art. 4

1

alin. (3), directorii executivi ai centrelor județene au calitatea de ordonatori terțiari de credite, pentru fondurile de la bugetul de stat, cu excepția cheltuielilor prefinanțate și cofinanțate prin schemele de plată FEGA și schemele de plată FEADR.., însă aceste dispoziții legale se referă la directorii executivi ai celor 42 de centre județene cu personalitate juridică și nu la Directorul general al APIA, persoana împotriva căreia recurenta reclamantă a înțeles să-și îndrepte demersul său judiciar.

De altfel, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2015, așa cum a reținut și instanța de fond, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este instituția responsabilă pentru implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură, având ca sursă de finanțare FEGA, precum și fonduri din bugetul național.

Având în vedere toate acestea, rezultă că înscrisurile semnate de către directorul general, nu sunt emise în numele său propriu, ca autoritate publică distinctă de instituția pe care o conduce ci ca reprezentant al acesteia.

Actele administrative care fac obiectul dosarului poartă antetul instituției, fiind semnate de către reprezentantul legal al acesteia, directorul general.

În ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea Deciziei de plată prin prisma nemotivării acesteia și modul în care instanța de fond a abordat această problemă, Înalta Curte o consideră nefondată.

Într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, în art. II din Decizia atacată, au fost indicate elementele de fapt avute în vedere de organul emitent care conduc la constatarea neregulii, respectiv că din verificări a rezultat supradeclararea suprafaței de 1002,13 ha, întrucât suprafața determinată pentru plată este 0 ha, iar în cuprinsul aceleiași decizii au fost indicate și prevederile legale incidente speței, în baza cărora se impune constituirea unor sancțiuni suplimentare în sarcina reclamantei.

Mai mult, starea de fapt și de drept rezultă și din Notificarea de respingere contestație nr. 1877/10.03.2017, solicitarea de clarificare nr. 1612/03.08.2015 și adresa nr. x/28.01.2016 iar recurenta nu a arătat în ce măsură o eventuală superficialitate în întocmirea Deciziei de plată nr. x/13.10.2016 ar fi împiedicat-o să-și formuleze apărarea. Dimpotrivă, Înalta Curte constată că, atât prin plângerea prealabilă cât și prin cererea de chemare în judecată, recurenta și-a putut formula o apărare consistentă axată tocmai pe combaterea stării de fapt reținută de organele de control ale pârâtei și prevederile legale incidente.

Cu privire la criticile vizând modul în care instanța de fond au interpretat dovezile privind utilizarea continuă a terenurilor, respectiv, Acordul de utilizare și adeverințele emise de Primăria Vădeni, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte le consideră fondate.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 3/18.03.2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României la 25.03.2015, prezenta ordonanță de urgență aprobă schemele de plăți, ca mecanisme de susținere și de garantare a producătorilor agricoli și a operatorilor economici, respectiv schemele de plăți directe și ajutoarele naționale tranzitorii, care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020.

De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) lit. n) din același act normativ, așa cum acestea erau în vigoare la data depunerii cererii de plată, pentru a beneficia de plățile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie:…să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

În aplicarea acestei O.U.G., a fost emis Ordinul nr. 619/6 aprilie 2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (8) din Ordinul nr. 619/2015, La depunerea cererii unice de plată, fermierii trebuie să prezinte la APIA… terenul agricol aflat la dispoziția fermierului:

(i) pentru terenul aflat la dispoziția fermierului în proprietatea sa, se prezintă copii conform cu originalul ale titlului de proprietate sau ale altor acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului. În cazul în care fermierul persoană fizică nu deține titlul de proprietate, poate prezenta în locul acestuia adeverința eliberată de primăria pe raza căreia este situat terenul în cauză, în conformitate cu datele înscrise în registrul agricol, prevăzută la lit. a), și o declarație pe propria răspundere a fermierului, din care să reiasă motivul privind lipsa titlului de proprietate. Declarația pe propria răspundere se dă în fața secretarului unității administrativ-teritoriale sau în fața notarului public. Persoanele care au domiciliul în străinătate și care depun cererea unică de plată prin intermediul unui împuternicit dau declarația pe propria răspundere la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României;

(ii) pentru terenul aflat la dispoziția fermierului sub alte forme decât în proprietatea fermierului, acesta prezintă tabelul centralizator cuprinzând contractele prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, denumit în continuare noul C. civ., cum ar fi: contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, precum și contractul de concesiune/arendă încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, denumită în continuare ADS, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1

1

;

(iii) pentru terenul utilizat de fermier aflat la dispoziția sa sub alte forme decât cele prevăzute la pct. (i) și (ii), acesta prezintă doar adeverința prevăzută la lit. a) sau d) eliberată de primăria pe raza căreia este situat terenul în cauză, această categorie de teren fiind înscrisă la cap. III, rândul 08 "sub alte forme" din Registrul agricol 2015 - 2019, și aceasta este documentul pe baza căruia se demonstrează că terenul este la dispoziția fermierului;

Cererile unice de plată pentru care nu se depun documentele care fac dovada utilizării terenului până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată sunt neeligibile.

Ca stare de fapt, se reține:

Anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2015, recurenta a încheiat două contracte de concesiune cu CJ Brăila, respectiv: Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 și Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013, ambele cu valabilitate de 2 ani, pentru o suprafață de teren agricol de 1002,13 ha. Prin acte adiționale încheiate la 27.02.2015, contractele au fost prelungite până la data de 01.09.2015.

De precizat că la data încheierii actelor adiționale, nu erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 3/2015, fiind de presupus că nu exista niciun impediment ca valabilitatea celor două contracte de concesiune să fie prelungită până la data de 01.12.2015 și nu doar până la 01.09.2015 cum s-a întâmplat.

Recurenta a depus la intimata pârâtă cererea de plată nr. x/10.07.2015 pentru o suprafață totală de 1002,13 ha, prin care a solicitat A.P.I.A- C.J Brăila, acordarea plăților și ajutoarelor naționale tranzitorii, aferente celor două terenuri concesionate de la Consiliul Județean Brăila, anexând contractele de concesiune și actele adiționale aferente acestora, adeverința nr. x/15.06.2015 eliberată de Primăria Comunei Vădeni și tabelul centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării legale a terenului și pentru identificarea fără echivoc a parcelelor agricole utilizate nr. 2935/15.06.2016 pentru întreaga suprafață declarată în cererea unică de plată- campania 2015.

Deși la acea data erau deja în vigoare prevederile O.U.G. nr. 3/2015 și ale Ordinului nr. 619/2015, recurenta putea avea o speranță legitimă că va câștiga licitația pentru noi contracte de concesiune care i-ar fi permis să încheie anul agricol, respectiv până la data de 01.12.2015, așa cum prevedeau dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015.

În urma licitației organizate de Consiliul Județean Brăila anterior expirării valabilității contractelor de concesiune încheiate cu recurenta, s-au încheiat contracte de concesiune pe aceleași suprafețe cu B. S.R.L..

Urmare a analizării cererii unice de plată, campania 2015 și a documentelor anexate, intimata pârâtă a constat faptul că, cele două contracte de concesiune nr. x/01.04.2016 și nr. y/01.04.2013 cât și actele adiționale aferente acestora dau fermierului dreptul legal de utilizare al terenului doar până în data de 01.09.2015, motiv pentru care, a solicitat societății să prezinte acte doveditoare din care să rezulte că terenul este la dispoziția sa până la data de 01.12.2015, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, conform solicitării de clarificare nr. 1612/03.08.2015. În acest sens, recurenta a depus Acordul utilizare teren încheiat între S.C A. S.R.L și B. S.R.L la data de 03.09.2015 și înregistrat la APIA CJ Brăila cu nr. 2025/08.10.2015. Conform acestuia, întrucât anul agricol 2014-2015 nu s-a încheiat și S.C A. S.R.L mai are de efectuat lucrări agricole și de recoltat culturile înființate, iar B. S.R.L a câștigat licitațiile pentru concesionarea loturilor de teren care anterior au făcut obiectul contractelor de concesiune încheiate de S.C A. S.R.L cu CJ Brăila, B. S.R.L permite accesul și folosința terenurilor de către S.C A. S.R.L până la data de 01.12.2015. S-a precizat, de asemenea, că acest acord nu generează obligații financiare ale S.C A. S.R.L către B. S.R.L iar toate obligațiile derivate din contractele de concesiune încheiate între B. S.R.L și Consiliul Județean Brăila, rămân în sarcina B. S.R.L, acordul neavând efectele legale ale unei subconcesiuni.

Intimatele-pârâte au considerat că acest Acord de utilizare teren, nu reprezintă un document de utilizare legală a terenului conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. b) (ii) din O.M.A.D.R nr. 619/2015 deoarece, legiuitorul a statuat foarte clar care sunt documentele prin care se face dovada utilizării terenului și nu lasă loc de interpretare.

Chiar dacă susținerile reclamantei, cu privire la faptul că Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L și S.C A. S.R.L, îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerat un contract de comodat, intimatele consider că, pentru ca acest contract să fie valabil trebuia să îndeplinească prevederile art. 2148 alin. (2) C. civ. potrivit căruia, comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinația acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terț să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului., și cum proprietarul terenului, care face obiectul contractului de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafața de 599,84 ha și a contract de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafața de 506,17 ha, este Consiliul Județean Brăila, B. S.R.L nu putea da în folosință terenul către S.C A. S.R.L decât cu acordul prealabil al Consiliul Județean Brăila, obligație legală care nu a fost respectată.

Instanța de fond, la rândul ei, a considerat că, acordul de utilizare teren nu reprezintă un document apt să transmită dreptul de exploatare a terenului agricol în discuție, în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015. Conform art. 7 alin. (2) din contractele de concesiune nr. x/21.08.2015 și nr. y/09.10.2015 încheiate de B. S.R.L. Dolj cu UAT Județul Brăila, concesionarul este obligat să exploateze în mod direct bunul care face obiectul concesiunii, iar art. 7 alin. (3) din ambele contracte interzice subconcesiunea, fără a se face nicio distincție în funcție de existența sau nu a acordului UAT. Așadar, contractele de concesiune nu ofereau dreptul B. să transmită reclamantei dreptul de exploatare a celor două terenuri, ci interziceau expres transmiterea dreptului de exploatare, astfel că prin Acordul de utilizare teren B. nu putea transmite un asemenea drept. Pe de altă parte, contractele de concesiune nr. x/21.08.2015 și nr. y/09.10.2015 prevedeau, în art. 5 alin. (3), următoarele:

"Concesionarul are dreptul de a încheia contracte cu terții pentru asigurarea și valorificarea exploatării bunului care face obiectul concesiunii în condițiile legii, fără a putea transfera acestora drepturile dobândite prin concesiune.

Prin urmare, reține instanța de fond că, B. nu putea transmite sub nicio formă, drepturile dobândite prin contractele de concesiune încheiate cu UAT Județul Brăila, motiv pentru care înscrisul Acord de utilizare teren nu conferă reclamantei vreun drept de folosință sau exploatare a terenului, după cum în mod legal a reținut și pârâta în actele administrative contestate. Contrar aspectelor susținute în cererea de chemare în judecată, motivul nu este forma sau denumirea înscrisului Acord de utilizare teren, ci inaptitudinea părților de a transmite drepturile menționate în acest document (accesul și folosința terenurilor) întrucât noului concesionar i s-a interzis expres aceasta prin contractele de concesiune încheiate.

În concluzie, în opinia instanței de fond, reclamanta nu a făcut dovada utilizării legale a terenului agricol în suprafață de 1002,13 ha, până la data de 01.12.2015, motiv pentru care pârâta în mod legal a respins cererea de plată și a constatat sancțiuni suplimentare pentru supradeclararea suprafaței de teren în procent de 100%.

Înalta Curte nu-și poate însuși raționamentul judecătorului fondului.

În primul rând se observă că nici intimatele pârâte și nici instanța de fond nu au luat în considerare faptul că, pentru anul de cerere 2015, modificări esențiale au intervenit prin O.U.G. nr. 3/2015 și Ordinul 619/2015 aproximativ la mijlocul anului agricol 2014-2015, astfel încât, recurenta, în baza contractelor de concesiune și a actelor adiționale la acestea, a efectuat lucrări agricole aferente acestuia precum pregătirea terenurilor, întreținerea, irigarea, tratarea, cultivarea, inclusiv până la data expirării valabilității acestora, achitând totodată redevențele către Primăria Comunei Vădeni. De altfel, potrivit Adeverinței eliberată de Primăria Vădeni la 28.07.2016, în anul agricol 2014-2015, recurenta figura în registrul agricol cu terenuri în suprafață de 1024,30 ha fiind cultivate porumb, cereale, soia, floarea soarelui, mazăre.

Apoi, așa cum s-a arătat mai sus, la încheierea actelor adiționale la contractele de concesiune din 27.02 2015 prin care s-a prelungit valabilitatea acestora, nu exista niciun act normativ care să impună un termen limită de utilizare a terenurilor, art. 8 alin. (1) lit. n) fiind introdus prin O.U.G. nr. 3/18.03.2015 fiind publicată în Monitorul Oficial al României la 25.03.2015. Astfel contractele au fost prelungite doar până la data de 01.09.2015 și nu 01.12.2015, așa cum s-a prevăzut ulterior în actul normativ de mai sus, părțile neavând perspectiva unor dispoziții legale care nu erau în vigoare la acea dată. De altfel, Înalta Curte nu poate face abstracție nici de evoluția legislativă a lit. n) din art. 8 O.U.G. nr. 3/2015 a suferit mai multe modificări cea mai relevantă fiind cea adusă prin Legea 68/13.04.2017, respectiv, . . . . . . . . . .documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile la data depunerii cererii, aceste dispoziții fiind în vigoare și în prezent. Așadar, nu se mai impune un termen limită de utilizare a terenurilor. Chiar dacă aceste dispoziții nu pot fi aplicate retroactiv, ele nu fac decât să confirme modalitatea greșită în care legislația internă, prin O.U.G. nr. 3/2015 și Ordinul nr. 619/2015 au înțeles să transpună legislația comunitară.

Depunând cererea de plată nr. x/10.07.2015 pentru o suprafață totală de 1002,13 ha, prin care a solicitat A.P.I.A- C.J Brăila, acordarea plăților și ajutoarelor naționale tranzitorii, aferente celor două terenuri concesionate de la Consiliul Județean Brăila, recurenta a anexat contractele de concesiune și actele adiționale aferente acestora, adeverința nr. x/15.06.2015 eliberată de Primăria Comunei Vădeni și tabelul centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării legale a terenului, documente valabile la acea dată.

În ceea ce privește Acordul utilizare teren încheiat între S.C A. S.R.L și B. S.R.L la data de 03.09.2015 și înregistrat Ia APIA CJ Brăila cu nr. 2025/08.10.2015 fără ca acesta să adopte vreo poziție, depus de recurentă pentru a face dovada că terenul este la dispoziția sa până la data de 01.12.2015, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, contrar susținerilor pârâtei și a celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că acesta face pe de deplin o astfel de dovadă.

Astfel, față de cerința instituită de legiuitor pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafață și care constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, esențial este să fie făcută dovada utilizării efective a acestora de către solicitant, dar și depunerea documentelor necesare care dovedesc dreptul de folosință asupra terenului.

Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii Agricole, care a stat la baza adoptării în 2015 a O.U.G. nr. 3/2015 și Ordinului 619/2015, în preambulul său, recunoaște posibilitatea afectării principiului securității juridice sens în care, în paragraful 34 arată că, în statele membre care aplică schema de plată unică pe suprafață și care erau autorizate să acorde un ajutor național tranzitoriu, ajutorul respectiv a jucat un rol important în sprijinirea veniturilor fermierilor în sectoare specifice. Din acest motiv, și pentru a se evita o scădere bruscă și substanțială a sprijinului începând cu 2015 în sectoarele beneficiare, până în 2014, de ajutoarele naționale tranzitorii, este necesar să se ofere, în statele membre respective, posibilitatea de acordare a ajutorului respectiv drept completare a schemei de plată unică pe suprafață. Pentru a asigura continuitatea sprijinului cu ajutorul național tranzitoriu acordat până în prezent, se impune limitarea condițiilor la cele aplicabile în 2013 pentru ajutorul respectiv sau, în cazul României și al Bulgariei, pentru plățile directe naționale complementare, autorizate Comisia ca urmare a solicitărilor din partea statelor membre.

Având în vedere legislația intervenită în cursul anului agricol 2014-2015, pentru a-l putea încheia și, totodată, pentru a putea beneficia de schema unică de plată, recurenta a încheiat cu Acordul utilizare teren B. S.R.L.

Cu privire la calitatea acestui acord de dovadă a utilizării continue a terenului agricol care a făcut obiectul contractelor de concesiune, Înalta Curte reține pentru început că, acesta nu avea cum să fie încheiat anterior depunerii cererii de plată câtă vreme la acea dată (10.07.2015) erau încă valabile contractele de concesiune iar o nouă licitație nu avusese loc.

Cu privire la natura juridică a acestui acord, recurenta arată că, având în vedere clauzele acestuia, acordul este un contract de comodat.

Intimatele pârâte apreciază că în raport de prevederile art. art. 5 alin. (2) lit. b) (ii) din Ordinul nr. 619/2015, legiuitorul a statuat foarte clar care sunt documentele prin care se face dovada utilizării terenului și nu lasă loc de interpretare. Pe de altă parte, intimatele pârâte susțin că acest contract (de comodat) să fie valabil, trebuia să îndeplinească prevederile art. 2148 alin. (2) C. civ. potrivit căruia, comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinația acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terț să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului și având în vedere faptul că, proprietarul terenului, care face obiectul contractului de concesiune nr. x/01.04.2013 și al contractului de concesiune nr. x/01.04.2013, este Consiliul Județean Brăila, B. S.R.L nu putea da în folosință terenul către S.C A. S.R.L decât cu acordul prealabil al Consiliul Județean Brăila, obligație legală, care nu a fost respectată.

Înalta Curte, constată în primul rând, faptul că, intimatele pârâte indică contractele de concesiune încheiate de Consiliul Județean Brăila cu S.C A. S.R.L, a căror valabilitate expirase la data încheierii acordului de utilizare, în loc să indice contractele de concesiune încheiate de B. S.R.L cu CJ Brăila respectiv, nr. 176/21.08.2015 și nr. 231/09.10.29015, eroare preluată ca atare și de instanța de fond.

Apoi, aceste ultime contracte încheiate de B. S.R.L cu CJ Brăila sunt contracte de concesiune și nu de comodat pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 2148 alin. (2) C. civ.

De asemenea, Înalta Curte reține că, potrivit art. 7 alin. (3) din contractele de mai sus, subconcesionarea bunurilor este interzisă însă, față de clauzele Acordului de utilizare, este evident că prin acesta nu a operat o subconcesionare de vreme ce părțile au prevăzut expres aceasta, arătând că toate obligațiile derivate din contractele de concesiune încheiate între B. S.R.L și Consiliul Județean Brăila, rămân în sarcina B. S.R.L. De asemenea, s-a prevăzut și faptul că, accesul și folosința terenurilor de către S.C A. S.R.L până la data de 01.12.2015 nu generează obligații financiare ale acesteia către B. S.R.L. De precizat și faptul că în art. 5 alin. (1) prevede faptul că, concesionarul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul și răspunderea sa, bunurile proprietate publică ce fac obiectul contractului de concesiune iar în alin. (3) se arată că, concesionarul poate încheia contracte cu terții pentru valorificarea și exploatarea bunului care face obiectul concesiunii în condițiile legii, fără a putea transfera acestora drepturile dobândite prin contractul de concesiune. Așadar, conform acestor dispoziții, concesionarul are dreptul și nu obligația de a exploata în mod direct bunurile obiect al contractelor, interpretarea data de instanța de fond fiind de natură să golească de conținut teza I din alin. (3). De altfel, în Acordul de utilizare, părțile au prevăzut expres în art. 4 că niciun drept conferit B. S.R.L prin contractele de concesiune nu se vor transfera către S.C A. S.R.L.

Având în vedere și modul în care este definit contractul de