ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3854/2021

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 06.02.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vaslui, anularea Deciziei nr. 15333/15.10.2016 emisă de APIA - Centrul Județean Vaslui privind cererea unică de plată pentru anul 2015 formulată de A. S.A. și a Notificării de respingere a contestației nr. x/06.12.2016 emisă de APIA - Centrul Județean Vaslui de respingere a contestației A. S.A. împotriva actului administrativ menționat anterior, cu obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2017, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, aflat în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata fiind reluată după dispariția motivului de suspendare.

Prin sentința civilă nr. 104 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., aflată în insolvență, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul județean Vaslui, a fost anulată Notificarea respingerii contestației administrative nr. x/06.12.2016 și Decizia nr. 15333/15.10.2016 privind respingerea cererii unice de plată pentru anul 2015, emise de pârâtă și a fost obligată pârâta la plata sumei de 34495,87 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 104 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vaslui a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond apreciază că actul administrativ emis de APIA Centrul județean Vaslui, respectiv Decizia nr. 15333/15.10.2016 prin care a fost respinsă cererea unică de plată pentru Campania aferentă anului 2015 contestată de către S.C. A. S.A. nu îndeplinește cerința motivării actului administrativ, cerință de ordin formal și esențială pentru legalitatea sa, considerent cu care nu este de acord pentru că din perspectiva legii contenciosului administrativ, în lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din această lege, o cerere adresată direct instanței de judecată este inadmisibilă iar pentru a putea cerceta legalitatea actului administrativ devine obligatoriu ca această cercetare să fie făcută numai împreună cu soluția și respectiv numai împreună cu actul emis ca răspuns în urma parcurgerii plângerii administrative/prealabile.

În cazul de față, soluția în urma contestației administrative, respectiv Notificarea emisă de APIA Centrul județean Vaslui privind respingerea contestației, notificarea cu nr. x din 06.12.2016 anulată deasemeni de către instanța de fond, arată cu prisosință conduita imputată reclamantei și indică temeiul legal al aplicării sancțiunii de excludere de la plata pentru Campania 2015.

Astfel, ca urmare a evenimentelor din anii anteriori, pentru campania 2015, sistemul generează eroarea de tipul SAN 1004 - Dosarul este exclus de la măsură în campania curentă datorită atingerii pragului de 100% al procentului de sancționare SMR pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor" în campania anterioară, așa cum reiese și din decizia de plată nr. x/15.10.2016.

Conform Ordinului nr. 1.828/4 august 2015 privind aprobarea sistemului de sancțiuni pentru ecocondiționalitate, transpus în sistemul IACS prin "CR02-79: Functionalități specifice transpunerii sistemului vechi în tehnologii noi și functionalități legate de verificări administrative necesare pentru Campania 2015", eroarea x are ca scop semnalarea faptului că dosarul este exclus de la măsura de sprijin în anul în curs datorită nerespectării cerințelor SMR din anul anterior.

Actul administrativ a cărei desființare se solicită, a fost emis în conformitate cu prevederile legale în materie, cuprinse în regulamentele europene, legislația în vigoare și cu respectarea procedurilor stabilite la nivel de APIA prin manualele de procedură emise în baza legii.

Criticile aduse de fermier actului administrativ contestat sunt rezultatul neînțelegerii de către acesta a specificului actelor administrative emise de APIA în această materie.

Reglementând procedura acordării sprijinului financiar pe suprafață, în cadrul diferitelor scheme de sprijin, regulamentele europene și legislația națională au stabilit cu rigurozitate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un fermier pentru a beneficia de sprijin financiar cât și documentele cu care fermierul trebuie să dovedească anumite împrejurări pentru ca cererea de sprijin să fie declarată eligibilă.

Astfel, la depunerea cererii fermierul semnează o Declarație-Angajament prin care acesta ia cunoștință de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de sprijin financiar cât și de obligațiile care îi revin ulterior acordării sprijinului.

Totodată, regulamentele europene și legislația națională în materie stabilesc clar sancțiunile care se aplică ferinierului în cazul în care în urma controalelor administrative și a verificărilor în teren se constată încălcări ale condițiilor generale și specifice (nereguli/neconformități).

A mai arătat că, împotriva susținerilor fermierului, în opinia sa, actul administrativ contestat este pe deplin motivat atât timp cât în decizie se arată că fermierul este sancționat cu excluderea de la plata subvenției pentru anul 2015 "datorită atingerii pragului de 100% al procentajului de sancționare SMR, pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor" în campania anterioară."

Ori, fermierul cunoaște că anterior emiterii deciziei contestate a fost sancționat pe linie de SMR în anii 2012, 2013 și 2014, ultima sancțiune stabilind excluderea totală de la plată – procentaj sancțiune -100%. Specificul actului administrativ aplicat la nivelul APIA, constă în aceea că pentru neregulile/neconformitățile constatate în anul în curs, legea stabilește și aplicarea unor sancțiuni multianuale.

După cum s-a arătat, sancțiunile aplicabile fermierului găsit în neregulă sunt concret stabilite de lege și preluate în sistemul electronic, în momentul în care funcționarul APIA introduce în sistem datele privind fermierul sancționat anterior, sistemul generează automat decizia de sancționare corespunzătoare, stabilind tipul de eroare care duce la aplicarea sancțiunii pentru neconformitatea/neregula constatată.

Fiind stabilite de lege, sancțiunile aplicate fermierului nu pot fi catalogate ca fiind aplicate cu încălcarea principiului proporționalității. Funcționarul APIA are obligația de a aplica sancțiunea stabilită de lege pentru neregula/neconformitatea stabilită, cuantumul sancțiunii fiind stabilit de legiuitor, care a avut în vedere printre altele și respectarea principiului proporționalității.

Fiind în prezența unei decizii de sancționare care își are izvorul în deciziile de sancționare anterioare, fiind rezultanta acestora, a considerat recurenta că nu se poate susține că această ultimă decizie nu este motivată, iar fermierul ar fi pus în imposibilitatea legală de a se apăra.

De asemenea, nu se poate vorbi de netemeinicia acestei decizii atât timp cât până la această dată nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă nelegalitatea actelor administrative emise anterior și care au stat la baza emiterii acesteia.

Totodată, sentința civilă nr. 186/2015, dată în dosarul de fond nr. x/2015 prin care sunt anulate procesele-verbale de debit și deciziile date în soluționarea contestațiilor formulate la aceste procese-verbale nu este definitivă fiind atacată cu recurs.

Nici critica cu privire la indicarea greșită a art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015 ca temei legal al emiterii dispoziției contestate nu poate fi primită, atât timp cât texul indicat stabilește condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească un fermier pentru a beneficia de plata subvenției printre care și aceea de a face dovada că deține un număr minim de animale.

În fine, a apreciat că o cercetare completă și corectă, o judecată temeinică, trebuia făcută numai după ce Înalta Curte de Casație redacta și comunica hotărârea nr. 1788/02.04.2019 hotărâre prin care a respins recursurile formulate de APIA Aparat Central și APIA Centrul județean Vaslui în dosarul x/2015

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că, în opinia sa, nu au fost invocate critici de nelegalitate a sntinței recurate, fiind reluate apărările formulate de pârâtă în fața primei instanțe.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 15333/15.06.2016 pârâta a respins cererea unică de plată formulată de societatea reclamantă pentru anul 2015, datorită atingerii pragului de 100% al procentului de sancționare SMR pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor", respingerea fiind fundamentată pe prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015, iar prin Notificarea nr. x/06.12.2016 i-a fost comunicată respingerea contestației administrative.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vaslui, anularea Deciziei nr. 15333/15.10.2016 emisă de APIA - Centrul Județean Vaslui privind cererea unică de plată pentru anul 2015 formulată de A. S.A. și a Notificării de respingere a contestației nr. 18921/06.12.2016 emisă de APIA - Centrul Județean Vaslui de respingere a contestației A. S.A. împotriva actului administrativ menționat.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, fiind anulate cele două acte administrative contestate, pârâta APIA criticând această soluție din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că autoritatea pârâtă invocă, în esență, două critici, respectiv reținerea greșită de prima instanță a nelegalității actelor emise de aceasta, care, în opinia sa, sunt motivate, precum și a autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2015, ambele apreciate de instanța de control judiciar ca fiind nefondate, aceasta împărtășind opinia judecătorului fondului.

În ceea ce privește prima critică, Înalta Curte constată că în cuprinsul Deciziei nr. 15333/15.06.2016 emisă de pârâtă se menționează că "cererea unică de plată 2015 se respinge", la descrierea neconformității precizându-se că "dosarul este exclus de la măsură în campania curentă datorită atingerii pragului de 100% al procentajului de sancționare SMR, pe domeniul "Sănătate publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor" în campania anterioară."

Astfel, din cuprinsul acestei decizii nu rezultă conduita imputată reclamantei și nici temeiul sancționării, cerința motivării actului administrativ nefiind satisfăcută, prin modalitatea sumară și eliptică de motivare a deciziei de excludere de la plată agenția pârâtă facând astfel imposibilă înțelegerea rațiunii aplicării sancțiunii, dar și imposibil de realizat controlul de legalitate de către instanța de contencios administrativ.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015: "(1) Pentru a beneficia de plățile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie:să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru culturile de legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă sprijinul prevăzut la art. 1 alin. (2) lit. e), suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha; ".

Or, în condițiile în care singurul temei legal indicat în cuprinsul deciziei, la care face referire recurenta și prin memoriul de recurs, a fost art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015, care se referă la condiții privind suprafetele exploatării agricole eligibile pentru a beneficia de plăți directe, aspecte ce nu prezintă, așadar, relevanță pentru sancțiunea aplicată societății reclamante, este evident că actul administrativ sancționator emis de pârâtă nu îndeplinește condiția de a fi motivat, cerința motivării constituind o condiție de ordin formal esențială pentru legalitatea acestuia, susținerile recurentei-pârâte cu privire la motivarea deciziei, sprijinite pe enunțarea considerentelor din actul administrativ contestat, precum și trimiterile la art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015 antereferit, aspecte care au fost supuse analizei și în fața instanței de fond, neputând fi primite.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și argumentele de ordin critic ale recurentei-pârâte privind greșita reținere a netemeiniciei deciziei contestate în raport de faptul că nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă nelegalitatea actelor administrative emise anterior și care au stat la baza actului administrativ contestat.

În ceea ce privește legalitatea sancțiunii aplicate, având în vedere soluția definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Iași, se constată că nu a existat situația premisă a aplicării sancțiunii excluderii, agenția pârâtă ignorând autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 186/10.11.2015 a Curții de Apel Iași, în condițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere situația litigioasă dintre părți, se observă că reclamanta S.C. A. S.A. a fost exclusă de la plată, excluderea constituind o sancțiune gravă, prin raportare la sistemul sancționator instituit prin Anexa 5, cap. II, tabelul 1, la Ordinul MADR nr. 1828/2015, ce presupunea constatarea "repetiției" în încălcarea obligației legale.

Ori, în cauză, în urma controalelor ANSVSA din luna aprilie 2014, s-a constatat înregistrarea tardivă în SNIIA (Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor), a evenimentelor de moarte accidentală a 206 viței, în perioada 2008-2013. Deși această neregularitate a fost înlăturată voluntar în februarie 2014, anterior controlului desfășurat de către ANSVSA, societatea reclamantă a fost sancționată prin Decizia nr. x/26.02.2015 de către agenția pârâtă cu reducerea de 100% pentru suma solicitată cu titlu de subvenție.

Prin sentința nr. 186/2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Iași a dispus anularea Deciziei nr. x/26.02.2015 emisă de APIA Vaslui, soluția fiind menținută prin Decizia nr. 1788/02.04.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, această decizie fiind definitivă la data pronunțării, alegațiile recurentei în sensul că o judecată completă se putea face numai după redactarea și comunicarea acesteia fiind lipsite de suport.

Prin urmare, având în vedere anularea deciziei de sancționare aferentă cererii unice de plată pentru anul 2014, în mod definitiv de către instanțele de judecată, aplicarea sancțiunii excluderii de la plată pentru anul 2015 în baza Deciziei nr. 15333/15.06.2016 apare ca nelegală, nemaiexistând temeiul factual pentru aplicarea celei mai grave sancțiuni prevăzute de schema de sancționare reglementată prin Anexa 5, cap. II, tabelul 1, la Ordinul MADR nr. 1828/2015, aspect ce relevă nelegalitatea deciziei contestate, astfel cum în mod judicios a concluzionat prima instanță.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vaslui împotriva sentinței civile nr. 104 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.