ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4194/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea formulată la 05.11.2014 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării prin sentința nr. 495 din 12.05.2015 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), reclamanta S.C. A. S.R.L., prin B., în calitate de administrator, și C., cu procură legalizată, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea Deciziei nr. 10358 din 15 mai 2014 emisă de pârâtă, prin care s-a soluționat contestația împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat cu nr. x din 27.02.2014 la APIA - Direcția Antifraudă și cu nr. x din 03.03.2014 la APIA București, proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin s-au stabilit pentru S.C. A. S.R.L. creanțe bugetare în sumă de 122757 RON pentru cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafața campania 2011 nr. x/03.05.2011.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 223 din 28.10.2015, Curtea de Apel Ploiești -, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură.

Recursul Împotriva sentinței nr. 223 din 28.10.2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea completării probatoriilor cu o expertiză care să aibă obiectivele depuse la dosar, la instanța de fond. În drept, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 6571 din data de 19.12.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei împotriva sentinței nr. 223 din 28.10.2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, instanței de fond. Al doilea ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 182 din 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură; a anulat Decizia nr. 10358/15.05.2014 de soluționare a contestației și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2014 înregistrat la APIA sub nr. x/3.03.2014; a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 122751,91 RON, reprezentând sumă ce se cuvenea reclamantei în campania 2011, sumă nelegal reținută; totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5250 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 182 din 2 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Se invocă de recurenta-pârâtă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. c), f) și j) din O.U.G. nr. 125/2000 și a dispozițiilor art. 73 alin. 1 din Regulamentul CE al Comisiei nr. 796/20000 de către instanța de fond în rejudecarea cauzei dispusă de ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 6571/19.12.2019. Recurenta-pârâtă arată că soluția de admitere a acțiunii este nelegală, actele contestate și anulate de prima instanță fiind legal emise. Aceasta deoarece reclamanta-intimată în calitate de beneficiară și titulară a cererii a schemei de plată unică pe suprafață nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 lit. c), f) și j) din O.U.G. nr. 125/2006 în baza cărora se acordă acest sprijin financiar c)să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;(...) f)să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință si să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea: (...)". j) să comunice în termen de 10 zile, în scris. Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere." Se arată că la data depunerii cererii unice de plată pe suprafață nr. x pentru suprafața de 228,92 ha și în raport de documentele justificative depuse nu a existat suspiciuni cu privire la veridicitatea documentelor prezentate de fermier fiind emisă Decizia de plată nr. x/19 octombrie 2011, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008. Ulterior, cu ocazia verificărilor dispuse de alte organe inclusiv penale s-a constatat neregula constatată legal în sensul art. 2 alin. 1 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul că suprafața menținută în adeverința nr. x/4.05.2011 emisă de Primăria comunei Săhăteni în sensul că reclamanta deține și utilizează suprafața totală de 228,92 ha nu corespunde realității. Aceasta deoarece nu a fost depusă pentru întreaga suprafață contracte de arendă înregistrate în registrul agricol suprafața fiind mai mică, respectiv 199,16 ha. Se arată că prima instanță nu a ținut cont de această situație de fapt, probată, probată și cu declarațiile în dosarul penal ale numitului C., care a prezentat ulterior contracte de comodat pentru diferența de teren, față de care nu era probat dreptul de folosință. Se invocă aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și art. 7 (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 deoarece prin anularea actelor emise de autoritatea recurentă a rămas nesancționată culpa beneficiarului plăților directe reclamanta în cauză care nu a probat că deține cu titlu valabil termenul care îl utilizează. În consecință în raport de neregula constatată s-a emis legal procesul-verbal de constatare nereguli din 26.02.2014 fiind apreciat necuvenit sprijinul financiar aprobat. Se invocă nelegalitatea sentinței atacate și în raport de faptul că în rejudecare instanța a apreciat ca valabile contractele de arendare și de comodat încheiate de reclamantă după data verificării cererii de plată pentru campania 2011, după emiterea deciziilor de plată și după efectuare tuturor plăților. Se invocă faptul că nu s-a ținut cont de neregula constatată în sensul O.U.G. nr. 66/2011 și anume menținerea unor date nereale în cuprinsul cererii de plată precum și în documentația aferentă cererii, culpa aparținând reclamantei-intimate și nu autorității recurente. În cadrul recursului se invocă și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. 2 C. proc. civ. în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată. Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și nulității recursului și a solicitat, pe fond în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicitat respingerea excepțiilor invocate. În ședința publică din 27.09.2022 reclamanta-intimată a renunțat la invocarea excepției tardivității formulării recursului. Motivat în aceeași ședință Curtea a respins excepția nulității recursului, urmând a se face aplicarea Deciziei RIL nr. 3/2020 privind contestarea cuantumului cheltuielilor de judecată de către recurenta-pârâtă. Analizând recursul declarat întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză neputându-se reține interpretarea și aplicarea greșită a normelor naționale și a legislației și jurisprudenței comunitare de către prima instanță. Curtea constată că soluția de admitere a acțiunii și de anulare a actelor contestate este dată de prima instanță în rejudecare cu respectarea dispozițiilor art. 501 alin. 1 și (3) C. proc. civ. în sensul că instanța a verificat dacă reclamanta utiliza suprafața de teren de 228,92 ha admițând în acest sens, conform decizie de casare și proba cu expertiza de specialitate. Coroborat analizând neregulile constatate în actele contestate și în raport de concluziile raportului de expertiză din care rezultă exploatarea în campania 2021 a suprafeței de 228,29 ha de către reclamantă, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 6 alin. 1 și 7(1) lit. a) și f) din O.U.G. nr. 125/2006. Instanța a reținut in mod corect prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, in forma aflata în vigoare în campania 2011 potrivit căreia "beneficiarii plaților directe in cadrul Schemei de plata unica pe suprafața pot fi persoanele fizice si/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicita plata, in calitate de proprietari,arendasi,concesionari,asociati administratori în cadrul asociațiilor in participatiune, locatari sau alte asemenea". Potrivit art. 7 alin. (1) lit. a). si f. din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plați in cadrul schemelor de plata unica pe suprafața, solicitanții trebuie sa fie înscris în registrul fermierilor, administrat de APTA, sa depună cerere de solicitare a plaților si sa îndeplinească următoarele condiții generale: a -să exploateze un teren agricol cu o suprafața de cel puțin 1 ha iar suprafața parcelei sa fie de cel puțin 0.3 ha f -să prezinte documentele care dovedesc dreptul de folosința si sa poată face dovada ca utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Pentru a beneficia de fonduri comunitare solicitantul trebuie sa îndeplinească 2 condiții cumulative,respectiv sa exploateze terenuri agricole si sa aibă drept de folosința asupra acestor terenuri, iar reclamanta intimată a îndeplinit aceste condiții. Curtea nu va reține aspectele de fapt, care au format obiectul dosarului penal soluționat prin Ordonanța de clasare emisă în dosarul nr. x/2013, necontestată de autoritatea recurentă. În dosarul penal s-au verificat declarațiile mandatarului societății reclamante pe aspectul încheierii ulterioare a contractelor de arendă și de comodat. Iar aceste contracte fac dovada utilizării legale a întregii suprafațe pentru care s-a solicitat sprijin de 228,29 ha conform adeverinței nr. x/4.05.2011 emisă de Primăria Săhăteni care a stat la baza aprobării cererii de sprijin. În mod corect prima instanță a constatat că actele emise sunt nelegale deoarece nu există în fapt neregulile constatate, fiind făcută dovada utilizării efective a suprafeței de teren de 328,92 ha de către societatea reclamantă, sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 6 (1) din O.U.G. nr. 125/2006. În acest sens, este de menționat hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-216/19, WQ împotriva Land Berlin, în care se arată următoarele: 32 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, atunci când o cerere de ajutor este depusă atât de proprietarul unor suprafețe agricole, cât și de un terț care utilizează efectiv aceste suprafețe fără a deține vreun drept de utilizare asupra lor, hectarele eligibile corespunzătoare suprafețelor menționate sunt "la dispoziția", în sensul articolului 24 alin. (2) prima teză din Regulamentul nr. 1307/2013, a unuia sau a celuilalt dintre acești solicitanți sau nu sunt la dispoziția niciunuia dintre cei doi. 33 În această privință, articolul 24 alin. (2) prima teză din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede că, cu excepția cazurilor de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale, numărul drepturilor la plată alocate fiecărui fermier în anul 2015 este egal cu numărul hectarelor eligibile pe care fermierul le declară în cererea sa de ajutor pentru anul 2015 și care se află la dispoziția sa la o dată stabilită de statul membru. 34 Constatând în același timp că expresia "la dispoziția sa" nu este definită în această prevedere, trebuie arătat că nici articolul 24 din Regulamentul nr. 1307/2013, nici vreo altă dispoziție din reglementarea Uniunii nu impune ca un titlu de proprietate sau orice dovadă a unui drept de utilizare să fie prezentate în susținerea unei cereri de alocare de drepturi la plată pentru a se stabili că hectarele eligibile declarate sunt la dispoziția solicitantului. 35 Curtea a statuat deja în această privință că statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce privește documentele justificative și dovezile pe care trebuie să le ceară de la un solicitant de ajutor în legătură cu suprafețele care fac obiectul cererii sale. Cu toate acestea, exercitarea de către statele membre a marjei lor de apreciere referitoare la dovezile care trebuie prezentate în susținerea unei cereri de ajutor, în special în ceea ce privește posibilitatea de a obliga un solicitant de ajutor să prezinte un titlu juridic valabil care justifică dreptul său de a utiliza suprafețele care fac obiectul cererii sale, trebuie să respecte obiectivele urmărite de reglementarea Uniunii vizată și principiile generale de drept al Uniunii, în special principiul proporționalității (Hotărârea din 24 iunie 2010, Pontini și alții, C-375/08, EU:C:2010:365, punctele 82 și 86). Aspectul de nelegalitate privind aplicarea art. 451 alin. 2 C. proc. civ. cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de prima instanță nu va fi analizat, reprezentând aspecte de fapt care nu pot constitui obiect al recursului în raport de Decizia RIL nr. 3/2020. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond. Conform art. 453 alin. 1 C. proc. civ. va fi obligată recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON reprezentând onorariu avocat.