ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și trimisă prin poștă la data de 30 martie 2017(plic dosar de fond), reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați și Intervenție pentru Agricultură, anularea Deciziei nr. 356/23.12.2015 și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2015.

Prin sentința civilă nr. 71 din 03.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (aparat central).

Au fost anulate Decizia nr. 356/23.12.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2015, emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură APIA, și obligată pârâta să efectueze pe fond reinstrumentarea și evaluarea cererii reclamantei, pentru a stabili dacă există sume necuvenite încasate de reclamantă în Campania 2014.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției invocate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința cu încălcarea dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) lit. c), în) Ordinul MADR nr. 246/2008 art. 5 alin. (1) și (4), în O.U.G. nr. 125/2006, art. 7 alin. (1) lit. c) și f), în Regulamentul (CE) nr. 1122/30.11.2009, art. 80 alin. (1), O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dovezile depuse la dosar din care reiese faptul că decizia de soluționare a contestației a fost comunicată intimatei-reclamante și a fost primită de aceasta. Astfel, decizia de soluționare a contestației a fost comunicată intimatei-reclamante la adresa menționată în cererea de plată.

In dovedirea celor susținute, arată că a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, plicul în care a fost trimisă decizia, confirmarea de primire care a însoțit plicul, precum și adresa Direcției Economice, adresă care a fost transmisă urmare unei alte sesizări venite din partea A..

Și în situația ipotetică în care A.P.I.A. nu ar fi soluționat plângerea formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2015, intimata-reclamanta ar fi trebuit, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, să depună la instanță cererea prin care solicită anularea titlului de creanță care face obiectul acestei acțiuni.

Or, potrivit informațiilor furnizate de portalul instanțelor de judecată, cererea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată în data de 31.03.2017, după aproximativ 2 ani de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

Astfel, raportat la data comunicării titlului de creanță, 10 septembrie 2015, și data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel București, 31.03.2017, în mod greșit Curtea de Apel București a respins excepția invocată, neinvocând un temei de drept, încălcând dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că cererea dedusă judecății a fost introdusă cu mai mult de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile.

Mai mult decât atât instanța de fond in mod greșit a reținut faptul că instituția pârâtă nu a indicat sediul sau administrator sau alte date ce pot duce la identificare, neținând cont de faptul că această obligație revenea reclamantei, încălcând astfel dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. i) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenției de Plăți si Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plătii. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere.

În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat recurenta că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (4) din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate.

Recurenta a susținut că cererea unică de plată pe suprafață este o declarație pe proprie răspundere, sub semnătura privată a fermierului, iar conform art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006 coroborat cu art. 3 lit. b) și c) din Legea nr. 1/2004, fermierii au obligația de a depune cereri de sprijin corect întocmite, datele să fie exacte, complet valabile, APIA având numai rolul de a verifica aceste date raportat la celelalte cereri de sprijin gestionate de instituție, prin metode specifice și cu instrumentele gestionate de aceasta.

Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească anumite condiții, printre care și să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor, să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

A menționat recurenta că instanța de fond a constatat în mod greșit că o soluție de clasare în dosarul penal afectează în toate cazurile actele administrative atacate în procesul civil, nesocotind faptul că în motivarea ordonanței procurorului "există indicii în ce privește nesemnarea unor documente privind împuterniciri scrise pentru șeful A. - B.", instanța apreciind că "fiind mai important ansamblul întregului interval de timp verificat" și "ponderea neregulilor depistate în anvergura întregii activități finanțate cu fonduri din program FEGA."

Au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4) din OMADR nr. 246/2008 și instanța de fond a admis acțiunea neținând cont că în speța de față nu există o singură persoană care nu și-a dat acceptul, ci 4 persoane au declarat că nu l-au împuternicit pe dl. B. să depună cererea în numele lor la A.P.I.A.

În opinia recurentei, în mod greșit s-a reținut faptul că în realitatea obiectiva funcționarii județeni ai A.P.I.A. au la îndemână posibilitatea efectivă de a verifica actele și mai ales faptele pretinse de solicitantul subvenției, mecanismul juridic instituit de lege fiind unul riguros și complex, care presupune posibilitatea de a efectua verificări administrative până la ultimul detaliu, cât timp A.P.I.A. are posibilitatea verificării actelor, nu și a veridicității datelor înscrise pe propria răspundere prin cererea formulată de beneficiar, aceasta din urmă atribuție aparținând organelor cu competențe în acest sens.

A susținut recurenta că, pentru documentarea modului în care a fost obținută, respectiv acordată plata către intimata-reclamantă în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2013, echipa de control a analizat documentele puse la dispoziție de către A.P.I.A. - Centrul județean Teleorman și de Primăria Comunei Plosca. În urma notelor de relații obținute, rezultă că un număr de 10 persoane nu au împuternicit pe B. să depună cerere în numele lor la A.P.I.A.-Centrul Județean Teleorman și au declarat că semnătura nu le aparține în tabelele depuse de fermier la dosarul de piața, 4 persoane declară că nu au fost membri ACA Plosca și 1 persoană declară că în tabele apare semnătura tatălui său, iar acesta este decedat din 2012.

În fine, recurenta a arătat că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1122/30.11.2009 și că instanța de fond nici nu a făcut referire la normele legale care reglementează sprijinul financiar obținut în mod necuvenit de asociație.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 4 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 13 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual și cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

Prin cererea unică de plată nr. x/13.05.2014, reclamanta a solicitat sprijin financiar de la APIA C.J. Teleorman pentru o suprafață agricolă de 488,09, iar după finalizarea verificărilor efectuate de către consilieri din cadrul A.P.I.A. Centrul Județean Teleorman s-au emis: Decizia de plată în avans nr. x/17.10.2014 de acordare a plăților în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2014, aferentă SAPS, pentru suprafața determinată de 486,99 ha, în sumă de 148.195,82 RON. Decizia de plată nr. x/15.01.2015 de acordare a plăților în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2014, aferentă SAPS, pentru suprafața determinate de 486.99 ha, în sumă de 151.156,16 RON.

În urma verificărilor efectuate de pârâtă și a notelor de relații întocmite, s-a constatat că un număr de 10 persoane nu l-au împuternicit pe B. să depună cererea în numele lor la A.P.I.A. Teleorman și au declarat că semnătura nu le aparține în tabelele atașate de fermier la dosarul de plată, 4 persoane declară că nu au fost membri ACA Plosca și 1 persoană declară că în tabele apare semnătura tatălui său, iar acesta este decedat din 2012.

În aceste condiții, a fost încheiat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2015, stabilindu-se în sarcina reclamantei o creanță bugetară de 299.351,98 RON.

Reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva procesului-verbal menționat, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 356/23.12.2015.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 356/23.12.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2015.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și de anulare a actelor contestate, cu obligarea pârâtei să efectueze pe fond reinstrumentarea și evaluarea cererii reclamantei, pentru a stabili dacă există sume necuvenite încasate de reclamantă în Campania 2014, în acest sens fiind reținute dispozițiile pct. 75 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, privind instituirea sancțiunilor având în vedere principiul proporționalității, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate, având în vedere că, deși A.P.I.A. a răspuns contestației formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2015 prin Decizia de soluționare a contestației nr. 356/23.12.2015, transmisă la adresa menționată în contestație "(...) comuna Plosca, județul Teleorman (...)", nu există nicio dovadă că a fost primit de aceasta, decizia fiind returnată de Poșta Română cu mențiunea "societate necunoscută".

Prin urmare, cât timp din probele de la dosar rezultă că reclamanta a primit decizia A.P.I.A. la data de 10 februarie 2017, acțiunea introdusă la data de 30 martie 2017 este formulată în termen.

Referitor la susținerile recurentei privind termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care începe să curgă de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, Înalta Curte constată că dispozițiile invocate de recurentă sunt incidente în situațiile în care nu există o decizie de soluționare a contestației, or, în cauză, Decizia de soluționare a contestației a fost emisă la 23.12.2015 și comunicată legal la data 10 februarie 2017.

Recurenta a mai formulat critici prin care a arătat că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) și (4) din OMADR nr. 246/2008, art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006 coroborat cu art. 3 lit. b) și c) din Legea nr. 1/2004, și că instanța de fond a admis acțiunea neținând cont că 4 persoane au declarat că nu l-au împuternicit pe domnul B. să depună cerere în numele lor.

Înalta Curte constată, astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, că instanța de fond a avut în vedere toate probele depuse la dosar și a reținut corect că raționamentele din actele administrative atacate sunt în mare măsură eronate, fiind invalidate de rezultatele verificării efectuate de organele penale.

A mai susținut recurenta că nu ar fi putut face alt fel de cercetări, mai mult decât declarațiile depuse de persoanele în cauză, și că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1122/30.11.2009, a menționat că instanța de fond nu a făcut referire la normele legale care reglementează sprijinul financiar obținut în mod necuvenit de asociație.

În mod corect a reținut instanța de fond că pârâta trebuia să se asigure, dincolo de orice dubiu, de faptul că au fost semnate în fals tabelele respective, nefiind suficiente simplele note de relații întocmite, că prezumtivele false semnături nu sunt constatate de pârâtă în cadrul unei proceduri contradictorii la care să participe și reclamanta direct vizată sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În cazul cererii reclamantei, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să constate falsul semnăturii pe o cerere de plată, funcționează prezumția de legalitate, pârâta având doar suspiciuni cu privire la unele infracțiuni, suspiciuni infirmate prin ordonanța de clasare pronunțată în dosarul penal nr. x/2015

Criticile recurentei referitoare la impactul redus al soluției de clasare în dosarul penal asupra cauzei de față sunt, de asemenea, nefondate, având în vedere că prin Ordonanța DNA nr. 511/P/2015 din 04.04.2019 s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea A.P.I.A. Teleorman referitoare la A. jud. Teleorman pentru campaniile agricole 2010-2014, reținându-se, în esență, că Asociația nu a încălcat legea în ce privește întreținerea pășunilor și pășunarea în sine cu animalele acestei asociații, banii acordați cu titlul de finanțare fiind utilizați corect.

Este relevant faptul că în ordonanța pronunțată în dosarul penal nr. x/2015 s-a reținut că cerințele executării lucrărilor de întreținere a pășunii și a pășunării cu un număr de animale sunt îndeplinite, verificările făcute de către funcționarii A.P.I.A. relevând că cererile erau complete, iar pentru întreținerea pășunilor existau procese-verbale de executare a lucrărilor. Totodată, s-a constatat că din probele administrate în cauză reiese că cerințele esențiale impuse de normele internaționale și naționale pentru obținerea subvenției pe suprafață au fost îndeplinite, respectiv menținerea terenului în bune condiții agricole și de mediu și asigurarea bunăstării animalelor prin pășunatul pe suprafețele respective, iar lipsa împuternicirii exprese a unora dintre cei câteva sute de membri ai A., din care făceau parte oameni în vârstă, nu poate conduce la concluzia că depunerea unei documentații incomplete de această manieră a fost făcută cu intenția de a frauda fondurile Uniunii Europene.

În raport de cele reținute, în mod corect a constatat instanța de fond, cu privire la nelegalitatea celor două acte administrative atacate, evaluarea eronată a stării de fapt, în condițiile în care instituția pârâtă nu a invocat o neexploatare a terenului agricol de către asociația reclamantă, ci a constatat unele nereguli existente anterior emiterii deciziei de acordare a finanțării, pe care angajații pârâtei nu le-au observat, iar motivul constatării sumei ca fiind neeligibilă vizează împrejurări care au fost apreciate de ancheta penală ca insuficiente pentru a atrage trimiterea în judecată a administratorilor A. ori a altor persoane care au instrumentat documentația de finanțare.

În acest context, pornind de la definirea noțiunii de neregulă, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborat cu faptul că măsura administrativă aplicată să fie o adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, cu aplicarea principiului proporționalității, așa cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, în mod corect instanța de fond a constatat că măsura luată de instituția pârâtă este excesivă, nu respectă principiul proporționalității, nu este adecvată și nici adaptată la scopul urmărit de legislația în domeniu, a constatat nelegalitatea actelor administrative atacate și le-a anulat, cu obligația pentru instituția pârâtă de a efectua pe fond reinstrumentarea și evaluarea cererii reclamantei, pentru a stabili dacă există sume necuvenite încasate de reclamantă în Campania agricolă 2014.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile nr. 5081 din 20 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Aparat Central împotriva sentinței civile nr. 71 din 3 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.