ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2706/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea în tot a Deciziei nr. 47628b din 12.01.2018 și prin urmare, admiterea în totalitate a contestației înregistrată sub nr. x din 23.11.2017 și în consecință, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.10.2017.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 193/CA din 26 noiembrie 2018, a respins excepția tardivității cererii ca nefondată, a admis acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale- Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a anulat Decizia nr. 47628b din 12.01.2018 emisă de APIA-Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.10.2017.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat sentința cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008, făcând astfel aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta consideră că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită și total criticabilă, având în vedere faptul că în analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente și de relevanță maximă în soluționarea justă a cauzei, căutând practic o motivație profitabilă intimatei - reclamante, fără a sesiza chestiunile flagrante care arată culpa acesteia, respectiv lipsa unui document justificat pentru dovedirea folosinței terenului în suprafața de 2 ha. Se mai susține că beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate formularului de cerere de plată unică pe suprafață, existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale, impuse prin dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006. cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008. În opinia recurentei, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legale în vigoare, respectiv de faptul că pentru a beneficia de subvenții în agricultură fermierii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele două condiții, respectiv să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să facă dovada că utilizează terenul. Interpretarea dispozițiilor legale de către instanța de fond în favoarea intimatei, respectiv faptul că cele 2 contracte de arendă încheiate pentru suprafața de 2 ha la Primăria Ceamurlia de Jos, pot fi "mutate" pe raza Comunei Jurilovca, iar completarea formularului M2 de către intimată, se datorează unei erori materiale din partea acesteia. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimateii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Procesul-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.10.2017, în sarcina reclamantei s-a stabilit obligația restituirii sumei de 2161,27 RON, din care 1948,67 RON la bugetul Uniunii Europene și 212,60 RON la bugetul de stat, sume aferente cererii unice de plată pe anul 2014. Sumele au fost considerate neeligibile, reținându-se că nu s-a făcut dovada dreptului de folosință pentru suprafața de 2,00 ha situate în comuna Jurilovca, județul Tulcea, întrucât fermierul nu figurează înscris în evidențele Registrului agricol în anul 2014 pe raza UAT - comuna Jurilovca și nu a dat curs solicitărilor echipei de verificare de a transmite documente doveditoare ale dreptului de folosință a suprafețelor pentru care se solicită sprijin, nerespectând legislația națională și europeană incidentă. Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă prin Decizia nr. 47628b, reținându-se că fermierul nu a prezentat documente care să facă dovada dreptului de folosință. Recurenta consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material conținute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, și, respectiv art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Textul invocat are în vedere prezentarea de către fermieri a actelor respective cu scopul de a primi sprijinul financiar. Prin ipoteza prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. f), actele necesare nu se analizează ulterior acordării sprijinului financiar, întrucât legiuitorul a prevăzut condițiile respective în vederea acordării sprijinului. Prin urmare, la verificarea ulterioară, instituția publică abilitată trebuia să analizeze acte noi, suplimentar solicitate, față de cele avute în vedere la momentul acordării sprijinului. Înalta Curte constată că recurenta nu a solicitat alte acte decât cele avute în vedere la momentul analizării și aprobării sprijinului financiar. De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că dreptul de folosință al terenului agricol în suprafață de 2 ha în blocul fizic 356 parcela x, este justificat cu două contracte de arendă, respectiv Contractul nr. x/09.02.2011 și Contractul nr. x/09.02.2011, contracte înregistrate la Primăria comunei Ceamurlia de Jos. Nu reprezintă lipsă a dovezii de folosință asupra terenului, împrejurarea că, dintr-o eroare materială, s-a indicat terenul ca fiind pe raza comunei Jurilovca la completarea formularului M2. Din interpretarea art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 rezultă că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act care atestă exploatarea terenului în orice calitate, fie de proprietar, arendaș, concesionar, asociat locator, dar și orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului. Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut că reclamanta a făcut dovada folosinței terenului agricol în suprafață de 2 ha teren în blocul fizic 356, parcela x cu un tabel centralizator al contractelor de arendă din data de 07.05.2014, în care se regăsesc 2 contracte de arendă privind suprafața agricolă, respectiv Contractul de arendă nr. x/09.02.2011 încheiat pe o perioadă de 10 ani cu B. pentru suprafața de 1,00 ha și Contractul de arendă nr. x/09.02.2011 încheiat pentru o perioadă de 10 ani cu C., pentru suprafața de 1,00 ha, contracte înregistrate însă la primăria comunei Ceamurlia de Jos. Acest aspect este reținut și de către APIA în procesul-verbal de constatare a neregulilor, reținându-se suplimentar, că aceste contracte se regăsesc și în cererea de plată pentru anul 2013. Cele două contracte se regăsesc la dosar și ele au ca obiect arendarea celor două suprafețe de teren în localitatea Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, blocul fizic 356 fiind indicat în adresa de la primărie cu privire la înregistrările din Registrul agricol. În aceste condiții, deși s-a reținut că Formularul M2 a fost completat pentru o suprafață de 2 ha teren în Jurilovca, este evident că persoana care a completat formularul, a făcut o eroare materială, însăși reclamanta susținând în cererea sa că nu a solicitat niciodată sprijin agricol pentru altă localitatea decât Ceamurlia de Jos. Înalta Curte are în vedere și faptul că din înscrisurile existente la dosar rezultă că reclamanta a folosit în mod efectiv și legitim întreaga suprafață înscrisă în cererea unică de plată aferentă anului 2014, fiind îndreptățită la încasarea subvenției. Scopul declarat al acordării ajutorului financiar în agricultură, așa cum reiese din Regulamentul C.E 73/2009 (în vigoare la data nașterii dreptului), este acela de "a se evita ca terenurile agricole să fie abandonate și pentru a se asigura menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu". Aceasta este motivul pentru care legiuitorul european și, ulterior, cel național, nu au impus condiții formale stricte în ceea ce privește dovada existenței dreptului de folosință a terenului, de esența dreptului la ajutor fiind exploatarea agricolă efectivă și legală a terenului, aspecte dovedite de reclamantă. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.