ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2021

Ședința publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea în tot a Deciziei nr. 47628a din 11.01.2018 emisă de aceasta și, în consecință, admiterea în totalitate a contestației înregistrată sub nr. x din 23.11.2017 și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.10.2017.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin decizia civilă nr. 9/CA din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 9/CA din 21 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate.

Reclamanta a susținut că hotărârea este atât nelegală cât și netemeinică, mai întâi, din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 48 Codul de procedură fiscală sau a art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât actul contestat nu indică motivul de drept ce a dus la emiterea sa.

În al doilea rând, hotărârea este nelegală și din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că termenul de la care începe să curgă prescripția dreptului de a stabili sancțiuni nu este și nu poate constitui închiderea programului PNDR 2007-2013.

În ceea ce privește fondul recursului, a aratat că hotărârea este pronunțată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, atunci când instanța a apreciat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada existenței dreptului de folosință a suprafeței de 24 ha.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de casare în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.

În combaterea argumentelor din cererea de recurs, după prezentarea situației de fapt, a arătat că actul administrativ fiscal atacat a fost întocmit conform legislației în vigoare, respectându-se condițiile și elementele obligatorii ale acestuia. În cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.10.2017 sunt indicate dispozițiile legale naționale și comunitare încălcate, respectiv O.U.G. nr. 125/2006, OMADR nr. 246/2008 și Regulamentul CE nr. 73/2009, precum și prevederile legale în baza cărora a fost efectuat controlul, reverificarea și au fost stabilite neregulile și sancțiunea.

A apreciat ca neîntemeiată și critica adusă cu privire la prescripția dreptului de a mai stabili creanțe bugetare deoarece termenul de 5 ani instituit de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 a început să curgă cel mai devreme la 01.01.2015. A făcut referire și la Decizia nr. 7238/16.11.2016 prin care Comisia Europeană a comunicat încheierea conturilor financiare din FEGA pentru exercițiul financiar 2011.

În ceea ce privește fondul raportului juridic, a arătat că Contractul de arendare nr. x/03.02.2011 a fost încheiat pe o perioadă de 6 luni și orice document justificat trebuie să fie valabil încheiat pe întreaga perioadă a unui an agricol, nu doar pe 6 luni.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din 16 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Asupra excepției nulității recursului instanța de recurs s-a pronunțat în ședință publică, respingând-o ca neîntemeiată astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamata S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 47628a din 11.01.2018 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție și, în consecință, admiterea în totalitate a contestației înregistrată sub nr. x din 23.11.2017 și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.10.2017.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 12.10.2017 și înregistrat sub nr. x/12.10.2017, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București a stabilit că societatea A. S.R.L. a primit sprijin financiar în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață SAPS, PNDC1 și ZSD, pentru campania din 2011 pentru o suprafață de teren arabil de 97,51 ha situată în comuna Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, dar pentru suprafața de 24,00 ha, contractul de arendă în baza căruia folosește terenul nu a fost încheiat pentru întreaga campanie pentru care s-a depus cererea, ci numai pentru o perioadă de 6 luni.

Prin Decizia de soluționare a contestației nr. 47628a/11.01.2018 a fost respinsă contestația fermierului A. S.R.L., motivat de faptul că nu au fost aduse documente și elemente noi față de ceea ce s-a stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și faptul că fermierul nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) lit. f).) din O.U.G. nr. 125/2006, în sensul prezentării documentelor justificative necesare dovedirii existenței chiar a dreptului de folosință asupra terenurilor menționate.

Instanța de fond, soluționând cauza, a respins ca nefondată acțiunea, reținând, în esență, că actul administrativ contestat a fost motivat în drept astfel cum prevăd dispozițiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, că nu s-a prescris dreptul de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, precum și faptul că nu au fost respectate prevederile art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 în sensul depunerii documentelor doveditoare ale dreptului de folosință și ale utilizării efective a terenului.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/12.10.2017, respectă cerința prevăzută de dispozițiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, lipsa menționării textului de lege din actele normative care au fost arătate ca fiind încălcate, nu înseamnă o nemotivare, în drept, a actului administrativ.

Astfel, în cuprinsul actului fiscal contestat, este indicată baza legală a controlului și a reverificării, iar la pct. 8 - Concluziile activității de verificare sunt indicate dispozițiile legale interne interne și comunitare care au fost încălcate, respectiv O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008 și Regulamentul CE nr. 73/2009.

Înalta Curte găsește neîntemeiată și critica reclamantei cu privire la prescripția dreptului organului fiscal de a stabili sancțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G.. nr. 66/2011, "Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare."

Or, din prevederile legale sus menționate reiese, în mod clar, că termenul de la care începe să curgă prescripția dreptului de a stabili sancțiuni îl reprezintă data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului și nu datei de închidere anuală a programului, astfel cum susține recurenta-reclamantă. Atât timp cât programul PNDR a fost implementat pentru perioada anilor 2007-2013, încetând în anul 2013, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a stabilit că termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G.. nr. 66/2011, începe să curgă de la data de 01.01.2014.

Pe fondul recursului, se impune a se preciza mai întâi faptul că analiza instanței de fond s-a limitat numai la neregula stabilită în raport cu contractul de arendare încheiat de către reclamantă cu societatea B. S.R.L. pentru suprafața de teren de 24 ha.

Critica recurentei a vizat aplicarea eronată a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 arătându-se că dovada dreptului de folosință a terenului a fost făcută la momentul acordării sprijinului financiar, prin depunerea adeverinței nr. x/06.06.2011 emisă de Primăria Ceamurlia de Jos, astfel că aplicarea de corecții financiare trebuie să aibă la bază împrejurări ori acte noi, altele decât cele avute în vedere inițial.

Înalta Curte observă că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Din conținutul actului normativ menționat, rezultă că esențial în acordarea sprijinului cerut este dovada atât în ceea ce privește existența în fapt a terenului menționat în cererea de sprijin, cât și a utilizării acestuia de către solicitant în mod legitim, prin justificarea dreptului de folosință, printr-un titlu real.

În cauză, s-a depus la dosar adeverința nr. x/06.06.2011 emisă de Primăria Ceamurlia de Jos prin care s-a arătat că societatea este înregistrată în Registrul agricol cu o suprafață de 97,89 ha teren arabil în arendă, astfel că, la solicitarea organelor de control din cadrul APIA, solicitare făcută în temeiul art. 6 din Ordinul nr. 246/20018, s-a transmis de către primărie contractul de arendare nr. x/03.02.2011 pentru terenul în suprafață de 24 ha, contract care a facut obiectul analizei instanței.

Față de situația de fapt care reiese din probele administrate, Înalta Curte constată ca prima instanță a făcut o aplicare și o interpretare corectă, a textelor de lege menționate anterior (art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 6 din Ordinul nr. 246/20018) atunci când a reținut că nu a fost făcută dovada utilizării efective a terenului după încheierea contractului de arendare, respectiv 01.08.2011, neputând fi reținut aspectul invocat de reclamantă referitor la faptul că actul de arendare a fost valabil pentru perioada aferentă unui an agricol, în condițiile în care a fost încheiat numai pentru o perioadă de 6 luni.

În concluzie, se constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada utilizării terenului în mod efectiv și legitim pentru întregul an înscris în cererea de plată, nefiind îndreptățită la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 9/CA din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2021.