ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1697/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2015 la data de 07.05.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 181/CA din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta - A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. și cererea de intervenție accesorie formulată de - C. și A. S.R.L. prin Administrator Special C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 181/CA din 22 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar B. și de intervenientul C. au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că nu există niciun text de lege în cadrul legislației relevante pentru prezenta speță și nicio dispoziție contractuală din contractul încheiat cu intimata, din care să rezulte că în cazul existenței într-adevar a unei "nereguli", autoritatea de resort este obligată să retragă întreg sprijinul financiar și nu proporțional cu gravitatea "neregulii" constatate.

Raportat la prevederile legislatiei nationale incidente, în special cele ale O.U.G. nr. 66/2011, dar și raportat la jurisprudența europeană (a CJUE) dezvoltată în jurul noțiunii de "proporționalitate" a sancțiunilor în caz de neregulă în accesarea fondurilor europene, s-a invocat faptul că procesul-verbal atacat este nelegal și întrucât acesta nu motivează absolut deloc de ce s-ar impune obligarea societății la restituirea întregii finanțări primite, chiar și admițând ca se poate reține o "neregulă" în sarcina societății ("neregula" constând fie în intrarea în insolvență, fie în intrarea ulterioară în faliment).

Hotararea este data cu incalcarea si aplicarea eronata atat a dispozitiilor O.U.G. nr. 66/2011 (art. 2, art. 36 etc.), cat si a prevederilor din Legea nr. 85/2006 (sub imperiul careia s-a derulat procedura insolventei fata de societate), dar si a dispozitiilor noul C. civ. cu privire la regulile de interpretare legala a contractelor – art. 1266 si urm. noul C. civ., arată recurenta.

Câtă vreme scopurile contractului de finanțare au fost atinse, în sensul că obiectivul de investiții a fost executat și mai apoi exploatat conform destinatiei asumate peste perioada obligatorie de 5 ani de zile, nu există nicio rațiune pentru restituirea finanțării nerambursabile primite de către S.C. A. S.R.L.

Plecând de la premisa conform căreia actul atacat s-a întemeiat în mod primordial pe dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, aceste prevederi nu pot fi interpretate decât așa cum a reținut în mod repetat CCR prin Deciziile nr. 342/2013 si nr. 195/2016, respectiv că intrarea in insolventa a unui beneficiar de finantare europeana nu poate fi prezumata ca o neregula in sensul art. 2 din O.G. nr. 66/2011.

In concluzie, cu referire la art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 și la dispozițiile cu care acesta se coroborează, apreciază recurenta că deschiderea procedurii insolvenței reprezintă doar un motiv pentru efectuarea activităților de verificare a activității beneficiarului de fonduri, făcând parte din activitatea de prevenție, astfel cum este definită aceasta de aceeași O.G. nr. 66/2011, titlul de creanță putând fi emis însă numai în cazul intrării în faliment si numai sub conditia dovedirii laturii subiective.

In caz contrar, daca autoritatea competentă emite titlul doar pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței, acesta este nelegal.

Prima instanță a interpretat eronat si prevederile contractului de finanțare, "rupându-le" practic de temeiurile legale pe care a fost întemeiat actul administrativ fiscal contestat.

Astfel, în mod evident, lecturând prevederile contractului în speță si ale anexelor sale, rezultă că durata contractuală este una compusă din două perioade, respectiv perioada de accesare a finanțării, de cofinanțare și de execuție a obiectivului de investitii și perioada de monitorizare de 5 ani.

In concluzie, si prin intermediul Anexei I – Prevederi Generale la Contract, se expliciteaza compunerea duratei de valabilitate a Contractului în sensul ca aceasta este împartita în doua:

- perioada de cofinantare, în care beneficiarul participă cu resurse proprii alături de autoritate si trebuie să dovedească capacitatea de finantare;

- perioada de mentinere a destinatiei de facto si de iure (respectiv acea perioadă în care beneficiarul nu are voie să vândă sau să închirieze, adică să poată beneficia indirect de întreaga sumă a sprijinului înainte de expirarea celor 5 ani).

În același sens, în capitolul "Prevederi financiare " se stipulează la art. 8 alin. (7) din Anexa I – Prevederi Generale – la Contractul cadru de finanțare că:

"Sprijinul acordat va fi recuperat daca obiectivele finantate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din cererea de finantare, modifica substantial proiectul, sau in cazul in care acestea isi modifica destinatia intr-o perioda de 5 ani dupa finalizarea proiectului(data ultimei plati)".

Or, se observa faptul ca toate aceste prevederi contractuale au fost respectate.

Decizia autoritatii finantatoare (de retragere integrală sau parțială a finanțării) nu poate fi justificată decât dacă este privită ca o sancțiune pentru o conduită gravă a beneficiarului, altminteri neexistând nicio logică pentru o astfel de masură, ținând cont ca inclusiv în cazul falimentului, obiectivul de investiții finanțat poate rămâne în circuitul economic, producând acea plus valoare.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluția de respingere a acțiunii, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurenta-reclamantă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Înalta Curte reține că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Așadar, în mod corect a stabilit prima instanță care este obiectul cauzei și succesiunea evenimentelor ce constituie situația de fapt, astfel că analiza ulterioră a materialului probator lămurește pe deplin poziția instanței de fond și răspunde, în mod evident, tuturor argumentelor invocate de reclamantă.

Așadar, instanța de recurs reține, pe de o parte, că simpla nemulțumire a recurentului-reclamant referitoare la modul în care a interpretat prima instanță dispozițiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 allin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 38155/05.11.2014 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Procesului-verbal de constatarea a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.08.2014 și anularea proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare FN din 18.07.2014 ca fiind nelegale motivat, în esență, de faptul că intrarea în procedura insolvenței a beneficiarului nu constituie o neregulă.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.08.2014 emis de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, s-a stabilit în sarcina reclamantei A. S.R.L., în calitate de beneficiar de fonduri nerambursabile, un debit în cuantum de 12.718.759,39 RON pentru neregulile săvârșite de acesta în cadrul contractului.

Neregulile constatate de către echipa de control a Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au fost: încălcarea condițiilor de eligibilitate și selecție, nerespectarea condițiilor pentru care i-a fost acordată finanțarea beneficiarului, intrarea sub incidența Legii nr. 85/2006 care a condus la încălcarea expresă a dispozițiilor art. 1 din Contractul de finanțare, a art. 1, 3, 11, 13 din Anexa I la contractul de finanțare, a declarației pe proprie răspundere dată la momentul intrării în sistem, respectiv că beneficiarul se obligă să nu intre sub incidența Legii nr. 85/2006, obligație ce trebuie menținută pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, precum și aplicarea de către Agenție a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Conform art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011: "Prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 file de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgentă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora".

Înalta Curte va respinge alegațiile recurentei reclamante în sensul că instanța de fond nu,,... a comentat în niciun fel jurisprudența invocată", mai ales Deciziile nr. 324/2013 și nr. 195/2016 pronunțate de Curtea Constituțională a României care stabilesc că intrarea în insolvență a beneficiarului unei finanțări europene nu poate fi prezumată ca o neregulă în sensul art. 2 din O.G. nr. 66/2011. Totodată, nu poate fi validată nici interpretarea personală pe care recurenta o dă dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 66/2011 în sensul că, ... nu se vorbește nicăieri în mod expres despre restituirea integrală a finanțării", ci despre "stabilirea creanțelor bugetare … pentru sumele acordate".

Toate aceste critici nu au susținere în speță întrucât pârâta nu a stabilit neregula prin raportare la dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, ci aceste dispoziții au reprezentat un temei de drept pentru a se proceda la demararea controlului.

Articolul la care se face referire dispune în mod explicit asupra faptului că, ... în termen de 15 file de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare...".

Astfel, chiar dacă este menționată în cuprinsul procesului – verbal această dispoziție legală, este neîndoielnic că neregulile reținute sunt stabilite prin raportare la încălcarea prevederilor și condițiilor contractului de finanțare, respectiv pentru neregula săvârșită de recurenta reclamantă constând în încălcarea prevederilor contractului de finanțare, respectiv art. 1, Anexa I art. 1, art. 3, art. 11 (alin. (3) și art. 13 (alin. (1) (capitolul 7 din procesul-verbal – dosar fond).

Astfel, de la data intrării în stare de insolvență beneficiarul A. S.R.L. nu mai respectă regulile de finanțare impuse și asumate de beneficiar, respectiv nu mai îndeplinește criteriul de eligibilitate care trebuie menținut pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, acela de a nu intra în insolvență/faliment.

Prin intrarea în starea de insolventa beneficiarul se mai afla în situația încălcării criteriilor de eligibilitate asumate odată cu semnarea contractului de finanțare.

Dipozițiile art. 11 (alin. (3) din contractul de finanțare nr. x/04.05.2011 sunt în sensul că: "În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței ... Autoritatea Contractantă poate suspenda sau înceta valabilitatea contractului, de plin drept . . . . . . . . . .În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare neramsursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale ...".

Având în vedere prevederile contractuale asumate de recurentă, precum și hotărârea de deschidere a insolvenței pronunțată de Tribunalul Constanța, în mod corect Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a emis procesul – verbal contestat, aplicând astfel dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Așadar, din cuprinsul Procesului – verbal de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.08.2014, reiese că s-a reținut încălcarea de către reclamantă a obligației de a nu intra în procedura insolvenței pe perioada derulării contractului, dispozițiile art. 11 alin. (3) din Anexa I – Prevederi generale la contractul de finanțare, fiind clare, în sensul că intrarea în insolvabilitate a beneficiarului este asimilată noțiunii de neregulă cu privire la executarea contractului și atrage pierderea finanțării.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a acționat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în ceea ce privește administrarea fondurilor europene, iar emiterea titlului de creanță nu este consecința voinței unilaterale a AFIR, ci rezultatul conduitei defectuoase a A. S.R.L. în derularea Contractului de Finanțare nr. x/04.05.2011, care nu a respectat obligațiile pe care și le-a asumat prin semnarea acestuia.

Cu privire la criticile vizând recuperarea finanțării acordate recurentei reclamante, se reține că durata de valabilitate a contractului de finanțare este compusă durata din implementare și durata de monitorizare, perioadă în care beneficiarul are aceleași obligații și drepturi.

În acest context, Agenția a demarat procedura de control în perioada de monitorizare a contractului, beneficiarul fiind ținut de clauzele contractului de finanțare să respecte criteriile de eligibilitate și selecție la care s-a obligat, de la momentul completării cererii de finanțare și, ulterior semnării contractului și mai apoi, în perioada de monitorizare.

Înalta Curte reține că, în mod corect, a concluzionat instanța de fond în sensul că perioada de monitorizare reprezintă perioadă contractuală iar dispozițiile evocate în procesul – verbal conțin obligația reclamantului asumată prin contract de a respecta criteriile de eligibilitate și de selecție pe toată perioada contractuală (art. 3 Anexă). Unul dintre criteriile de eligibilitate în cadrul măsurii 123 era depunerea certificatului ORC din care să reiasă că beneficiarul nu este în reorganizare judiciară sau faliment conform Legii nr. 85/2006, astfel că, în raport de dispozițiile contractuale evocate, reclamanta trebuia să evite intrarea în procedura insolvenței în perioada derulării contractului, fără deosebire între faza executării obiectivului sau faza de monitorizare.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 11 alin. (3) din Anexa I la contract ofereau condițiile recuperării finanțării indiferent de aplicarea prevederilor art. 3 din aceeași anexă.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar B. și de intervenientul C. împotriva sentinței civile nr. 181/CA din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.