ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4338/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin B., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură - Aparat Central, a solicitat anularea Procesului-verbal nr. x/22.07.2019 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 22.07.2019 privind cererea de plată înregistrată în sistem cu nr. x/08.05.2012 prin care s-a stabilit în sarcina A. S.R.L. plata debitului în cuantum de 166.857,58 RON, anularea Deciziei nr. 32045/31.10.2019 emisă de APIA - Aparat central privind soluționarea plângerii prealabile formulate de A. S.R.L. înregistrată la APIA sub nr. x/30.08.2019 împotriva Procesului-verbal nr. x/22.07.2019 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 156/CA din 05 noiembrie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură - Aparat Central, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.R.L., prin B. S.P.R.L. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în ceea ce privește problema prescripției dreptului APIA de a emite actele administrativ-fiscale contestate, trebuie remarcat că instanța face, în mod vădit, o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, instanța reține că pentru cheltuielile finanțate FEADR în programul 2007-2013, decizia de închidere a programului a fost emisă la 06.04.2017 și 06.03.2019. Reține. totodată, prima instanță, faptul că ultima plată a sprijinului financiar pentru campania 2012 a fost efectuată în anul 2013, respectiv la 26.03.2013 astfel încât nu a putut reține ca pertinentă și concludentă afirmația societății referitoare la închiderea programului FEADR prin decizia Comisiei Europene publicată la 30.04.2013. Recurenta arată că programul multianual PNDR 2007-2013 nu are o singură decizie de închidere a programului, așa cum reține prima instanță, singurele decizii emise de Comisia Europeană privitoare la acest program sunt cele anuale referitoare la închiderea conturilor agențiilor de plăți ale statelor membre. Deciziile menționate de prima instanță sunt decizii referitoare la anul 2013, care nu fac obiectul analizei execuției bugetare europene pe anul 2012, execuție în care a intrat și cheltuiala FEADR FEGA de acordare a sprijinului financiar nerambursabil al fermierilor activi. Deciziile Comisiei Europene publicate în 30.04.2013 în JOUE reprezintă actele administrative de închidere a programului în sensul art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 întrucât acestea vizează cheltuielile statelor pentru campania agricolă 2012. Pe de altă parte, legislația națională trebuie interpretată în acord cu legislația europeană în materie, iar potrivit Regulamentului (CE) Euroatom nr. 2988/1995, în art. 3 alin. (2) se arată că termenul de prescripție în privința programelor multianuale trebuie oricum să curgă până la finalizarea programului. Or, prima instanță interpretează arl. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul că termenul de prescripție nici nu a început să curgă până la 06.03.2019, dată a publicării deciziei de închidere a contului pentru anul 2013. O asemenea interpretare apare ca vădit potrivnică art. 3 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995. În opinia recurentei, termenul de prescripție a început să curgă de la 01.01.2014 și la data de 01.01.2019 acesta a fost împlinit, drept pentru care emiterea procesului-verbal nr. x din 22.07.2019 s-a realizat peste termenul de prescripție prevăzut de lege. Sancțiunea emiterii actului administrativ-fiscal cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la prescripția extinctivă o reprezintă anularea actului fără a mai fi necesară cercetarea temeiniciei acestuia. În ceea ce privește nelegalitatea actului contestat din perspectiva art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, prima instanță consideră că Tabelul centralizator cu terenul lucrat în parte de S.C. A. S.R.L. pe raza comunei Jurilovca din 20.07.2012 vizat de Primăria Jurilovca nu face dovada utilizării legale a terenului. Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte, între altele, potrivit lit. f) documente care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea. Recurenta mai susține că practica judiciară cristalizată până în acest moment a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile legale anterior menționate se interpretează în sensul că utilizarea legală a terenului agricol poate fi dovedită prin orice act care atestă exploatarea terenului. Au fost considerate asemenea acte doveditoare și adeverințele eliberate de primăria competentă în sensul art. 4 din OMADR nr. 246/2008. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură - Aparat Central a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus în campania 2012 cererea unică de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață la APIA Centrul Județean Tulcea înregistrată sub nr. x/08.05.2012 prin care a declarat suprafața utilizată de 186,20 ha teren arabil situată pe raza comunei Jurilovca din Județul Tulcea, prin care a solicitat sprijin financiar prin SAPS, PNDC 1, Sprijin pentru Zone defavorizate altele decât zona montană și Plăți pentru Agromediu-Pachet 4. Au fost astfel emise două decizii de plată pentru o suprafață determinată de 180,74 ha În urma sesizării Direcției Naționale Anticorupție - Direcția Antifraudă Control Intern, s-au efectuat verificări, în urma cărora s-a constatat că în dosar nu se regăsesc documente doveditoare pentru dreptul de folosință și utilizare a întregii suprafețe pentru care s-a solicitat sprijin financiar. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 22.07.2019 s-a stabilit că S.C. A. S.R.L. datorează APIA un debit în valoare de 166.857,58 RON compus dintr-o contribuție UE de 130.928,07 RON și contribuție publică națională de la bugetul de stat de 35.929,51 RON, reprezentând sumă plătită necuvenit. S-a reținut că la solicitarea documentelor doveditoare ale dreptului de folosință și utilizare a suprafeței pentru care a solicitat sprijin financiar de către echipa de verificare, Primăria Comunei Jurilovca a comunicat cu adresa nr. x/03.08.2015 faptul că în anul 2012 fermierul figurează înscris în Registrul agricol cu suprafața totală de 167,9465 ha în proprietate (din care 59,3365 ha dat în arendă și 13,76 ha dat în parte), 36,2467 ha primit în arendă și 25,04 ha lucrat în parte, rezultând suprafața utilizată de 156,17 ha și a transmis extras din Registrul agricol din care reiese că fermierul utilizează în anul 2012 o suprafață de 156,17 ha. Se arată că din însumarea suprafețelor contractelor de arendare valabile pentru campania 2012 transmise de Primăria Jurilovca, rezultă suprafața totală de 40,7467 ha. De asemenea, din analiza documentelor transmise de Primăria Jurilovca cu adresa nr. x/03.08.2015, respectiv "Tabel centralizator cu terenul lucrat cu în parte de S.C. A. S.R.L. pe raza comunei Jurilovca" din data de 20.07.2012, se apreciază că fermierul nu prezintă documentele care fac dovada dreptului de folosință pentru suprafața de 25,04 ha, teren primit în parte, iar echipa de verificare nu va lua în considerare acest document, astfel rezultând suprafața utilizată de 131,13 ha. S-a apreciat că S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente prin care să facă dovada dreptului de folosință pentru suprafața de 49,61 ha (180,74 ha suprafață determinată pentru plată - 131,13 ha suprafață cu contracte de arendare și în proprietate). Contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal a fost respinsă, reținându-se că fermierul a obținut sprijin financiar derulat de către APIA pentru suprafața determinată pentru plată de 180,74 ha, însă a prezentat documente prin care a făcut dovada dreptului de folosință și utilizare (documente opozabile APIA- titluri de proprietate și contracte de arendare) pentru suprafața de 131,13 ha. Urmare a celor menționate de echipa de verificare C., s-a constatat faptul că fermierul S.C. A. S.R.L. a primit sprijin financiar necuvenit în campania 2012. S-a mai reținut că în susținerea contestației fermierul nu a prezentat documente probante noi față de cele avute în vedere de echipa de verificare din cadrul Direcției Antifraudă - Control Intern-Serviciul Antifraudă. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea recurentei-reclamante, reținând că, în ceea ce privește prescripția dreptului pârâtei A.P.I.A. de a stabili creanța bugetară în sumă de 166.857,58 RON, dispozițiile legale incidente sub acest aspect sunt cele ale art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare. Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei, că pentru campania 2012 decizia de plată a fost emisă la data de 18.10.2012, respectiv 25.11.2012, plata sprijinului financiar făcându-se la o dată ulterioară, aceasta încadrându-se în exercițiul financiar 2013, pentru care Comisia Europeană a emis în data de 06.03.2019 Decizia privind închiderea conturilor unor agenții de plăți din Franța și România referitoare la cheltuielile finanțate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și în data de 06.04.2017 Decizia privind închiderea conturilor anumitor agenții de plăți din Grecia și România referitoare la cheltuielile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă. Astfel fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că data de închiderea programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană, este 06.03.2019 (pentru cheltuielile finanțate din FEADR) și 06.04.2017 (pentru cheltuielile finanțate din FEGA) în acest caz, termenul de 5 ani privind prescrierea dreptului de a stabili creanța bugetară începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2020. Așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond, Înalta Curte apreciază că este nefondată susținerea potrivit căreia termenul de prescripție ar începe să curgă de la data săvârșirii abaterii, prin raportare la data depunerii cererii de plată -08.05.2012, deoarece art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede în mod expres data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare. De asemenea, Înalta Curte reține că nu este corectă raportarea la exercițiul financiar 2012 și, implicit, decizia din 30.04.2013 a Comisiei Europene, având în vedere faptul că plata s-a făcut în exercițiul financiar 2013. Din analiza documentelor transmise de către Primăria comunei Jurilovca cu adresa nr. x/03.08.2015, respectiv, "Tabel centralizator cu terenul lucrat în parte de S.C. A. S.R.L. pe raza loc. Jurilovca" din data de 20.07.2012, a rezultat că fermierul nu prezintă documentele care fac dovada dreptului de folosință pentru suprafața de 25,04 ha, teren primit în parte, iar echipa de verificare nu a putut lua în considerare acest document, astfel rezultând suprafața utilizată de 131,13 ha. Prin urmare, în mod corect organele de control nu au asimilat documentelor de utilizare legală a terenului înscrisurile care atestă, sub denumirea generică de teren "lucrat în parte", acele terenuri deținute legal de mai multe persoane (în speță, moștenitorii proprietarului decedat) pentru a căror exploatare există însă doar acordul unuia/unora. În mod evident, astfel de înscrisuri nu puteau atesta utilizarea legală a terenului, în lipsa unui acord/contract încheiat cu toți titularii dreptului de proprietate asupra terenului agricol. Instituțiile publice cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente au obligația de a efectua verificări asupra modului de soluționare al cererilor de acordare a sprijinului pe suprafață în vederea stabilirii, individualizării obligațiilor de plată și, totodată, au competenta emiterii titlului de creanță, toate acestea fiind legate de obligația recuperării prejudiciilor cauzate fondurilor comunitare și fondurilor de cofinanțare aferente. Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că, în mod corect prin procesul-verbal de constatare nereguli s-a constatat că pentru diferența de 49,61 ha (dintre suprafața pentru care s-a aprobat schema de plată și suprafața folosită legal) s-a acordat în mod necuvenit plata în cadrul schemei de plată. Diferența procentuală calculată între suprafața parcelelor declarată în cerere și suprafața constatată a fi folosită legal a fost constatată ca fiind de 37,8%, astfel că în mod legal s-a dispus recuperarea întregii sume încasate în anul 2012 În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.