ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5243/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5243/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Apel

Prin sentința nr. 107

din 18 mai 2009

,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC S.M. SA Suceava, în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Suceava, prin care solicita anularea certificatului

de atestare fiscală din 23 mai 2005 emis de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea

unei noi fișe fiscale din care să fie scăzută suma echivalentă cu 357.000

dolari S.U.A. și doar suspendarea plății obligațiilor bugetare până la scăderea

sumei respective.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele

:

Prin contractul de vânzare

cumpărare din 13 iulie 1995 încheiat între F.P.S. și reclamanta SC S.M. SA, în baza

legilor privind privatizarea societăților comerciale nr. 55/1995 și nr. 77/1994,

societatea reclamantă a cumpărat un număr de 63.693 acțiuni.

Invocând nerespectarea

prevederilor art. 50 din Legea nr. 77/1994

privind asociațiile salariaților

și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează,

reclamanta a solicitat

anularea certificatului de atestare fiscală din 23 iunie 2005 emis de A.F.P. Suceava

și restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A., considerată a fi achitată în mod

necuvenit bugetului de stat.

În scopul verificării

legalității înscrierilor din certificatul de atestare fiscală contestat s-au efectuat

două expertize tehnice contabile, concluziile acestora fiind opuse.

Astfel, prima expertiză

concluzionează că toate obligațiile evidențiate în certificatul de atestare fiscală

sunt, în realitate, plăți nedatorate bugetului de stat, ca efect al nerespectării

legilor privatizării și nu reprezintă un titlu de creanță, astfel că reclamanta

a achitat în plus către bugetul de stat suma de 729.203 dolari S.U.A., ce se impune

a fi restituită.

Apreciind că nu sunt în

măsură a-i forma convingerea, instanța de fond a înlăturat concluziile acestui raport

de expertiză, invocând natura creanțelor înscrise în certificatul de atestare fiscală,

în raport cu dispozițiile art. 50 din Legea nr. 77/1994.

Cea de-a doua expertiză,

căreia prima instanță i-a dat eficiență, concluzionează, dimpotrivă, că obligațiile

fiscale evidențiate în certificatul de atestare fiscală contestat reprezintă titlu

de creanță, conform dispozițiilor legale; obligațiile fiscale corespund celor declarate

de societate prin declarația din data de 21 aprilie 2005, și reprezintă obligații

de plată la bugetul consolidat aferent lunii martie 2005 și declarației din 23

mai 2005, ce reprezintă obligații de plată la bugetul general consolidat a lunii

aprilie 2005.

Or, se arată în considerentele

sentinței recurate, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., în materie de colectare a creanțelor fiscale și ordinului ministrului finanțelor

publice din 10 februarie 2004

privind aprobarea modelului și conținutului

formularului 100 "Declarație privind obligațiile de plată la bugetul general

consolidat"

,

coroborate cu obligațiile prevăzute de C. fisc., prin declararea acestor obligații,

obligațiile fiscale evidențiate în certificatul de atestare fiscală contestat reprezintă

titlu de creanță.

Pe de altă parte, reține

instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 50 din Legea nr. 77/1994,

pe toată durata derulării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, societatea

beneficiază de reducere cu 50% a impozitului pe profit aferent acțiunilor dobândite

și scutirea de plata impozitului pe dividende aferent acțiunilor; or, certificatul

de atestare fiscală contestat, excluzând suma de 146.812.000 RON, cuprinde datorii

ale societății către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor

sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, fond de risc accidente de

muncă și boli profesionale ce nu fac parte din categoria înlesnirilor avute în vedere

de acest text legal.

Drept urmare, reține prima

instanță, obligațiile evidențiate în certificatul de atestare fiscală contestat

au la bază un titlu de creanță conform dispozițiilor legale în materia colectării

creanțelor fiscale, constând în declarațiile depuse de reclamantă și înregistrate

la organul fiscal.

Cât privește suma de 156.632

RON, menționată în certificatul de atestare fiscală ca amânată la plată, instanța

de fond a constatat că, prin referatul pârâtei din 10 august 2005, s-a propus scăderea

din evidența fiscală a contribuabilului, operațiunea fiind realizată prin borderoul

cu același număr și din aceeași dată.

Raportat la cele reținute,

prima instanță a apreciat că certificatul de atestare contestat respectă condițiile

de formă și de fond prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în această materie,

iar creanțele fiscale evidențiate au la bază un titlu de creanță, acțiunea fiind

neîntemeiată.

Celelalte capete de cerere

ale acțiunii, vizând pretenții materiale, au fost, de asemenea, considerate ca nefondate,

prima instanță reținând că acestea nu se justifică față de împrejurarea că certificatul

de atestare fiscală contestat a fost legal emis.

SC S.M. SA Suceava

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală.

Invocând motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a solicitat trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, formulând criticile expuse în continuare.

a)

Instanța de fond a încălcat

principiul disponibilității.

În dezvoltarea acestui

motiv, recurenta arată că prin acțiunea înregistrată la data de 26 mai 2005 a solicitat

anularea fișei fiscale din aprilie 2005 și restituirea sumei de 357.000 dolari

S.U.A. reprezentând plăți nedatorate la bugetul statului, ca efect al nerespectării

legilor privatizării și compensarea acestei sume cu obligațiile fiscale exigibile.

Consideră că prima instanță

a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., schimbând obiectul cererii

de chemare în judecată.

b)

Nu există un raport de

dependență între capătul de cerere privind restituirea sumei de 1.742.941 RON și

celălalt petit.

Acest capăt de cerere

are o existență distinctă în opinia recurentei și trebuia examinat prin prisma reglementărilor

cuprinse în Legea nr. 77/1994, O.U.G. nr. 88/1997 și O.U.G. nr. 26/2004 prin care

s-au acordat înlesniri și facilități fiscale.

de D.G.F.P. Suceava

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 20 august 2009, intimata D.G.F.P. Suceava a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Răspunzând punctual la

cele două motive de recurs, intimata a arătat în esență că:

a)

recurenta însăși, în

primul ciclu procesual și-a precizat acțiunea, solicitând anularea certificatului

de atestare fiscală din 23 iunie 2005;

b)

pretențiile recurentei

pot fi examinate în contextul Legii nr. 554/2004, numai dacă derivă din nelegalitatea

actului administrativ dedus judecății.

II. Considerentele instanței

de recurs

de drept relevante

Hotărârea judecătorească

prezentată la pct. 1.1 a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual.

În primul ciclu procesual,

prin sentința nr. 742 din 8 decembrie 2005, Tribunalul Suceava - Secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind

anularea fișei fiscale emisă de A.F.P. Suceava și a anulat ca netimbrat capătul

de cerere privind restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A.

Considerentul pentru care

s-a respins capătul de cerere privind anularea fișei fiscale l-a constituit lipsa

caracterului de act administrativ ale acesteia, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004 și art. 41 din O.G. nr. 92/2003.

În recursul declarat împotriva

acestei sentințe, recurenta însăși, indicând petitele cererii de chemare în judecată

a arătat că primul capăt de cerere privește „anularea certificatului de atestare

fiscală (fișa fiscală) emis de Administrația Finanțelor Publice din 23 iunie 2005”.

Soluționând recursul,

prin decizia nr. 330 din 29 iunie 2006 Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare,

reținând că certificatul de atestare fiscală atacat este act administrativ.

De asemenea, în raport

de actul pe care l-a indicat din dosarul de fond, a arătat și că nu se impune timbrarea

separată a celuilalt capăt de cerere care „intră în taxa generală de timbru prevăzută

de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997”.

Ulterior, prin sentința

civilă nr. 2666 din 7 septembrie 2007 Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Suceava,

care a pronunțat sentința atacată cu prezentul recurs.

Punctual, referitor la

cele două motive de recurs formulate, Înalta Curte reține că sunt nefondate pentru

argumentele prezentate în continuare.

a)

Din succinta prezentare

a soluțiilor pronunțate în prezenta cauză rezultă că obiectul acțiunii judiciare,

astfel cum a fost reținut de Curtea de Apel, este în acord cu principiul disponibilității

procesuale.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.:

„În toate cazurile, judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

Pretenția recurentei de

a se casa hotărârea fondului și de a obliga instanța să se pronunțe asupra legalității

fișei fiscale din luna aprilie 2005 este nu numai nelegală în raport de dispozițiile

art. 315 C. proc. civ., dar conturează chiar un abuz de drept procesual în sensul

pe care art. 723 alin. (1) C. proc. civ. îl conferă acestei sintagme.

Astfel, deși este real

că, inițial, cererea de chemare în judecată formulată de SC S.M. SA Suceava viza

anularea fișei fiscale menționate, aflând că aceasta nu reprezintă decât un act

intern, o evidență sintetică a debitelor și plăților contribuabilului și văzând

că acțiunea i s-a respins ca inadmisibilă, în primul recurs și-a recalificat petitul,

indicând actul administrativ vătămător, și anume certificatul de atestare fiscală

emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava din 23 iunie 2005.

Tocmai această „precizare” a petitului inițial a antrenat pronunțarea deciziei

nr. 330 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, care a indicat instanței de trimitere in claris să se pronunțe

asupra legalității actului administrativ aflat la dosar, adică a certificatului

sus menționat.

Este exact ceea ce a făcut

Curtea de Apel, prin hotărârea atacată cu recursul de față, conchizând în sensul

că toate obligațiile fiscale evidențiate în certificatul de atestare fiscală corespund

obligațiilor declarate de societatea comercială și reprezintă obligații de plată

la bugetul general consolidat, aferente lunii aprilie 2005.

Prin urmare, primul motiv

de recurs este vădit nefondat, recurenta însăși fiind în culpă pentru modul confuz

și inconsecvent în care și-a gândit demersul judiciar.

b)

Raportul de dependență

dintre petitele cererii de chemare în judecată rezultă cu necesitate, câtă vreme,

potrivit recurentei, suma de 1.742.941 RON reprezintă „obligații fiscale nereale

și nelegal constituite”, cuprinse în certificatul de atestare fiscală.

De altfel, după cum bine

punctează intimata în întâmpinarea formulată, pct. 3.b), pretențiile recurentei

pot fi examinate de către instanța de contencios administrativ numai în contextul

în care derivă dintr-un act administrativ nelegal, potrivit art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 sau art. 19 alin. (1) din aceeași lege.

În plus, după cum a reținut

și prima instanță de recurs, recurenta a beneficiat de reglementarea favorabilă

cuprinsă în Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, tocmai pentru

că cererea cu caracter patrimonial pe care a formulat-o a fost încadrată la dispozițiile

art. 3 lit. m) din acest act normativ, iar nu la dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. g) din același act normativ, cum stabilise Tribunalul Suceava, ceea ce ar fi

antrenat obligația timbrării la valoare.

instanței de recurs

.

Pentru toate considerentele

expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat,

reținându-se totodată că recurenta nu a formulat critici pe fondul cauzei, ci numai

cu privire la aspectele formale ale judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.M. SA Suceava împotriva sentinței nr. 107 din 18 mai 2009 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2009.