ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5243/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 107 din 18 mai 2009 , Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC S.M. SA Suceava, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Suceava, prin care solicita anularea certificatului de atestare fiscală din 23 mai 2005 emis de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi fișe fiscale din care să fie scăzută suma echivalentă cu 357.000 dolari S.U.A. și doar suspendarea plății obligațiilor bugetare până la scăderea sumei respective. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele : Prin contractul de vânzare cumpărare din 13 iulie 1995 încheiat între F.P.S.

și reclamanta SC S.M. SA, în baza legilor privind privatizarea societăților comerciale nr. 55/1995 și nr. 77/1994, societatea reclamantă a cumpărat un număr de 63.693 acțiuni. Invocând nerespectarea prevederilor art. 50 din Legea nr. 77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, reclamanta a solicitat anularea certificatului de atestare fiscală din 23 iunie 2005 emis de A.F.P. Suceava și restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A., considerată a fi achitată în mod necuvenit bugetului de stat. În scopul verificării legalității înscrierilor din certificatul de atestare fiscală contestat s-au efectuat două expertize tehnice contabile, concluziile acestora fiind opuse.

Astfel, prima expertiză concluzionează că toate obligațiile evidențiate în certificatul de atestare fiscală sunt, în realitate, plăți nedatorate bugetului de stat, ca efect al nerespectării legilor privatizării și nu reprezintă un titlu de creanță, astfel că reclamanta a achitat în plus către bugetul de stat suma de 729.203 dolari S.U.A., ce se impune a fi restituită. Apreciind că nu sunt în măsură a-i forma convingerea, instanța de fond a înlăturat concluziile acestui raport de expertiză, invocând natura creanțelor înscrise în certificatul de atestare fiscală, în raport cu dispozițiile art. 50 din Legea nr. 77/1994.

Cea de-a doua expertiză, căreia prima instanță i-a dat eficiență, concluzionează, dimpotrivă, că obligațiile fiscale evidențiate în certificatul de atestare fiscală contestat reprezintă titlu de creanță, conform dispozițiilor legale; obligațiile fiscale corespund celor declarate de societate prin declarația din data de 21 aprilie 2005, și reprezintă obligații de plată la bugetul consolidat aferent lunii martie 2005 și declarației din 23 mai 2005, ce reprezintă obligații de plată la bugetul general consolidat a lunii aprilie 2005. Or, se arată în considerentele sentinței recurate, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., în materie de colectare a creanțelor fiscale și ordinului ministrului finanțelor publice din 10 februarie 2004 privind aprobarea modelului și conținutului formularului 100 "Declarație privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat" , coroborate cu obligațiile prevăzute de C. fisc., prin declararea acestor obligații, obligațiile fiscale evidențiate în certificatul de atestare fiscală contestat reprezintă titlu de creanță.

Pe de altă parte, reține instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 50 din Legea nr. 77/1994, pe toată durata derulării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, societatea beneficiază de reducere cu 50% a impozitului pe profit aferent acțiunilor dobândite și scutirea de plata impozitului pe dividende aferent acțiunilor; or, certificatul de atestare fiscală contestat, excluzând suma de 146.812.000 RON, cuprinde datorii ale societății către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, fond de risc accidente de muncă și boli profesionale ce nu fac parte din categoria înlesnirilor avute în vedere de acest text legal.

Drept urmare, reține prima instanță, obligațiile evidențiate în certificatul de atestare fiscală contestat au la bază un titlu de creanță conform dispozițiilor legale în materia colectării creanțelor fiscale, constând în declarațiile depuse de reclamantă și înregistrate la organul fiscal. Cât privește suma de 156.632 RON, menționată în certificatul de atestare fiscală ca amânată la plată, instanța de fond a constatat că, prin referatul pârâtei din 10 august 2005, s-a propus scăderea din evidența fiscală a contribuabilului, operațiunea fiind realizată prin borderoul cu același număr și din aceeași dată. Raportat la cele reținute, prima instanță a apreciat că certificatul de atestare contestat respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în această materie, iar creanțele fiscale evidențiate au la bază un titlu de creanță, acțiunea fiind neîntemeiată.

Celelalte capete de cerere ale acțiunii, vizând pretenții materiale, au fost, de asemenea, considerate ca nefondate, prima instanță reținând că acestea nu se justifică față de împrejurarea că certificatul de atestare fiscală contestat a fost legal emis. 2. Recursul declarat de SC S.M. SA Suceava Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, formulând criticile expuse în continuare. a) Instanța de fond a încălcat principiul disponibilității. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că prin acțiunea înregistrată la data de 26 mai 2005 a solicitat anularea fișei fiscale din aprilie 2005 și restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A.

reprezentând plăți nedatorate la bugetul statului, ca efect al nerespectării legilor privatizării și compensarea acestei sume cu obligațiile fiscale exigibile. Consideră că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., schimbând obiectul cererii de chemare în judecată. b) Nu există un raport de dependență între capătul de cerere privind restituirea sumei de 1.742.941 RON și celălalt petit. Acest capăt de cerere are o existență distinctă în opinia recurentei și trebuia examinat prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 77/1994, O.U.G. nr. 88/1997 și O.U.G. nr. 26/2004 prin care s-au acordat înlesniri și facilități fiscale. 3. Întâmpinarea formulată de D.G.F.P.

Suceava Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 august 2009, intimata D.G.F.P. Suceava a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând punctual la cele două motive de recurs, intimata a arătat în esență că: a) recurenta însăși, în primul ciclu procesual și-a precizat acțiunea, solicitând anularea certificatului de atestare fiscală din 23 iunie 2005; b) pretențiile recurentei pot fi examinate în contextul Legii nr. 554/2004, numai dacă derivă din nelegalitatea actului administrativ dedus judecății. II. Considerentele instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Hotărârea judecătorească prezentată la pct. 1.1 a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual. În primul ciclu procesual, prin sentința nr. 742 din 8 decembrie 2005, Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea fișei fiscale emisă de A.F.P.

Suceava și a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind restituirea sumei de 357.000 dolari S.U.A. Considerentul pentru care s-a respins capătul de cerere privind anularea fișei fiscale l-a constituit lipsa caracterului de act administrativ ale acesteia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și art. 41 din O.G. nr. 92/2003. În recursul declarat împotriva acestei sentințe, recurenta însăși, indicând petitele cererii de chemare în judecată a arătat că primul capăt de cerere privește „anularea certificatului de atestare fiscală (fișa fiscală) emis de Administrația Finanțelor Publice din 23 iunie 2005”. Soluționând recursul, prin decizia nr. 330 din 29 iunie 2006 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că certificatul de atestare fiscală atacat este act administrativ.

De asemenea, în raport de actul pe care l-a indicat din dosarul de fond, a arătat și că nu se impune timbrarea separată a celuilalt capăt de cerere care „intră în taxa generală de timbru prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997”. Ulterior, prin sentința civilă nr. 2666 din 7 septembrie 2007 Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Suceava, care a pronunțat sentința atacată cu prezentul recurs. Punctual, referitor la cele două motive de recurs formulate, Înalta Curte reține că sunt nefondate pentru argumentele prezentate în continuare. a) Din succinta prezentare a soluțiilor pronunțate în prezenta cauză rezultă că obiectul acțiunii judiciare, astfel cum a fost reținut de Curtea de Apel, este în acord cu principiul disponibilității procesuale.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.: „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Pretenția recurentei de a se casa hotărârea fondului și de a obliga instanța să se pronunțe asupra legalității fișei fiscale din luna aprilie 2005 este nu numai nelegală în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., dar conturează chiar un abuz de drept procesual în sensul pe care art. 723 alin. (1) C. proc. civ. îl conferă acestei sintagme. Astfel, deși este real că, inițial, cererea de chemare în judecată formulată de SC S.M.

SA Suceava viza anularea fișei fiscale menționate, aflând că aceasta nu reprezintă decât un act intern, o evidență sintetică a debitelor și plăților contribuabilului și văzând că acțiunea i s-a respins ca inadmisibilă, în primul recurs și-a recalificat petitul, indicând actul administrativ vătămător, și anume certificatul de atestare fiscală emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava din 23 iunie 2005. Tocmai această „precizare” a petitului inițial a antrenat pronunțarea deciziei nr. 330 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, care a indicat instanței de trimitere in claris să se pronunțe asupra legalității actului administrativ aflat la dosar, adică a certificatului sus menționat.

Este exact ceea ce a făcut Curtea de Apel, prin hotărârea atacată cu recursul de față, conchizând în sensul că toate obligațiile fiscale evidențiate în certificatul de atestare fiscală corespund obligațiilor declarate de societatea comercială și reprezintă obligații de plată la bugetul general consolidat, aferente lunii aprilie 2005. Prin urmare, primul motiv de recurs este vădit nefondat, recurenta însăși fiind în culpă pentru modul confuz și inconsecvent în care și-a gândit demersul judiciar. b) Raportul de dependență dintre petitele cererii de chemare în judecată rezultă cu necesitate, câtă vreme, potrivit recurentei, suma de 1.742.941 RON reprezintă „obligații fiscale nereale și nelegal constituite”, cuprinse în certificatul de atestare fiscală.

De altfel, după cum bine punctează intimata în întâmpinarea formulată, pct. 3.b), pretențiile recurentei pot fi examinate de către instanța de contencios administrativ numai în contextul în care derivă dintr-un act administrativ nelegal, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 19 alin. (1) din aceeași lege. În plus, după cum a reținut și prima instanță de recurs, recurenta a beneficiat de reglementarea favorabilă cuprinsă în Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, tocmai pentru că cererea cu caracter patrimonial pe care a formulat-o a fost încadrată la dispozițiile art. 3 lit. m) din acest act normativ, iar nu la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din același act normativ, cum stabilise Tribunalul Suceava, ceea ce ar fi antrenat obligația timbrării la valoare.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs . Pentru toate considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat, reținându-se totodată că recurenta nu a formulat critici pe fondul cauzei, ci numai cu privire la aspectele formale ale judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.M. SA Suceava împotriva sentinței nr. 107 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.