ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2332/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1926 din 21 septembrie 2006,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea reclamantei SC Î.R.V.C.C.F.R. – S.I.R.V.M. SA formulată în

contradictoriu cu pârâții M.T.C.T. și SN T.F.C.C.F.R.C. SA.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin acțiune, reclamanta a

chemat în judecată pe pârâții M.T.C.T. și SN T.F.C.C.F.R.C. SA (denumită în

continuare S.N.C.F.R. SA), solicitând obligarea ministerului să emită pe numele

reclamantei certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului pe care aceasta își desfășoară activitatea, întrucât societatea este

persoană îndreptățită conform prevederilor Legii nr. 137/2002 privind unele

măsuri pentru accelerarea privatizării și ale H.G. nr. 834/1991.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că certificatul trebuie emis pe numele său, întrucât în

prezent nu mai este filială a S.N.C.F.R. SA, fiind 100% privatizată și

aplicându-se dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 137/2002. Societatea

a fost înființată prin H.G. nr. 7/1999, ca societate pe acțiuni, filială a

C.F.R.C. având capitalul social inițial constituit prin aporturi în natură

(active) și numerar de la C.F.R.C., valoarea terenului nefiind cuprinsă în

capitalul social inițial și urmând ca terenurile să fie evaluate în termen de

12 luni de la data înființării societății. Reclamanta s-a privatizat ulterior

conform O.U.G. nr. 73/2003, iar pachetul de 100% acțiuni deținut de pârâtă a

fost vândut prin procedura licitației deschise, încheindu-se contractul de

vânzare - cumpărare, prin care reclamanta s-a obligat să continue demersurile

pentru ca pârâta să obțină certificatul respectiv.

Curtea de Apel a reținut că,

potrivit art. 7 lit. g) din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni,

reclamanta (cumpărătorul) s-a obligat să întreprindă sau să continue

demersurile legale pentru finalizarea documentației necesare vânzătorului

(pârâta) pentru a obține certificatul de atestare asupra dreptului de

proprietate asupra terenului. În același articol, s-a prevăzut că vânzătorul,

după obținerea certificatului de atestare asupra dreptului de proprietate

asupra terenului, va participa la majorarea capitalului social ai societății

(reclamanta) cu valoarea acestui teren, iar acțiunile rezultate din majorare

vor reveni de drept fără plata vânzătorului (pârâta).

Instanța a constatat că

terenul în discuție nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni și că reclamanta, deși recunoaște aplicarea prevederilor art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 137/2002, consideră că instituția publică implicată este

chiar societatea, fără a acorda atenție prevederilor art. 12 alin. (5) din

aceeași lege, conform cărora instituția implicată în privatizare este

societatea comercială cu capital integral de stat căreia îi revin de drept

acțiunile suplimentare.

A mai reținut Instanța că

prevederile art. 31

1

din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea

societăților comerciale au avut aplicabilitate anterior privatizării societății

realizată în baza Legii nr. 137/2002, iar răspunsul ministerului pârât a urmat,

cronologic, etapele privatizării.

Totodată, Curtea de Apel a

reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile H.G. nr. 834/1991, întrucât

societatea reclamantă nu este o societate cu capital de stat.

În consecință, Instanța de Fond

a constatat că refuzul M.T.C.T. de a elibera certificatul de atestare a

dreptului de proprietate pe numele reclamantei este justificat, față de

prevederile art. 12 din Legea nr. 137/2002 și ale art. 1 lit. g) din contractul

de vânzare - cumpărare din 2 octombrie 2003.

Împotriva sentinței civile nr.

1926 din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC Î.R.V.C.C.F.R.

– S.I.R.V.M. SA.

Motivele recursului vizează

greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 137/2002 și a H.G. nr. 834/1991, față

de care s-a apreciat ca nefiind îndeplinite prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta arată că în speța

dedusă judecății, Instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale ce

reglementează materia eliberării certificatelor de atestare a dreptului de

proprietate, reținând că nu sunt îndeplinite prevederile art. 1 din Legea nr. 137/2002

și art. 1 lit. g) din contractul din 2 octombrie 2003.

Cu privire la contractul de

vânzare - cumpărare de acțiuni, Instanța de Fond a încălcat și prevederile art.

970 alin. (2) C. civ., astfel că trebuia să analizeze prevederile contractuale

nu numai în literă, ci și în spiritul lor și să constate că este contrar legii

ca eliberarea certificatului de proprietate asupra terenului pe care își desfășoară

activitatea SC S.I.R.V.M. să se facă pe numele SN T.F.C.C.F.R.C. SA.

În recurs M.T.C.T. și SN T.F.C.C.F.R.C.

SA au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, întrucât

Instanța de Fond în mod corect a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile art.

1 din Legea nr. 554/2004, fiind justificat refuzul M.T.C.T. de a elibera

certificatul de atestare a dreptului de proprietate pe numele recurentei - reclamante,

care nu este o societate comercială cu capital de stat raportat la prevederile art.

12 din Legea nr. 137/2002 și art. 7 lit. g) din contractul de vânzare -

cumpărare de acțiuni.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate, Instanța constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile Legii nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării cu modificările și

completările ulterioare precum și cele ale H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea

și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de

stat, au fost aplicate corect de Instanța de Fond.

Recurenta a fost

privatizată, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 73/2003 prin vânzarea

pachetului de 100% de acțiuni și s-a încheiat în acest sens contractul de

vânzare de acțiuni între SN T.F.C.C.F.R.C. SA în calitate de vânzător, iar SC S.I.

SA în calitate de cumpărător.

Conform art. 7 lit. g) din

contract, vânzătorul nu deține certificat de atestare a dreptului de

proprietate pentru terenul pe care își desfășoară activitatea societatea.

Vânzătorul după obținerea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, va participa

la majorarea capitalului social al societății cu valoarea acestui teren. Se

constată astfel că la data încheierii acestui contract de vânzare - cumpărare,

vânzătorul nu deținea certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului, iar cumpărătorul nu era o societate cu capital de stat.

În vederea obținerii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate în conformitate cu art. 1

din H.G. nr. 834/1991 era necesar ca terenul să se afle în patrimoniul

societății comerciale cu capital de stat la data înființării acesteia, teren

necesar desfășurării activității conform obiectului său de activitate, ceea ce

nu este cazul recurentei, care nu este o societate cu capital de stat.

Astfel, H.G. nr. 834/1991 se

aplică societăților comerciale înființate ca urmare a reorganizării unităților

economice de stat care au deținut anterior anului 1990 terenuri, cărora li s-au

aplicat prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Prevederile art. 12 din

Legea nr. 137/2002 trebuie coroborate cu cele ale H.G. nr. 834/1991 care

reglementează condițiile și procedura de emitere a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate.

Interpretarea contractului

de vânzare - cumpărare s-a făcut de Instanța de Fond conform prevederilor art. 970

alin. (2) C. civ. respectiv în conformitate cu ceea ce au convenit părțile cu

raportare la prevederile legale invocate, respectiv H.G. nr. 834/1991 art. 31

1

din O.G. nr. 88/1997 și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 137/2002.

În raport de prevederile

contractului și a dispozițiilor legale invocate, Instanța de Fond a constatat

în mod corect ca cererea reclamantei prin raportare la dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente,

în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC Î.R.V.C.C.F.R. – S.I.R.V.M. SA împotriva sentinței civile nr. 1926 din 21

septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2007.