ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.D. SA a solicitat anularea măsurii dispusă de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor de a refuza emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 37.352 mp, situat în București, și obligarea pârâtului la emiterea certificatului solicitat în baza documentației prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 834/1991. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a refuzat nejustificat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile în care sunt aplicabile prevederile cuprinse în legislația specială privind privatizarea, iar prin H.G.

nr. 605/2004 prin care s-a înființat SC R.D. SA s-a prevăzut obligativitatea majorării capitalului social cu valoarea terenului respectiv. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea excepției inadmisibilității acțiunii, pârâtul a arătat că actul atacat nu are caracter de act administrativ, iar în susținerea celei de-a doua excepții, a arătat că după cedarea acțiunilor pe care le-a deținut la SC R.D. SA, pârâtul nu mai are calitatea de minister de resort și deci nu mai poate emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că prin Ordinul nr. 166 din 8 octombrie 1991 al Ministerului de Interne, terenul a fost transmis din administrarea acestui minister în patrimoniul reclamantei ulterior înființării acesteia ca regie autonomă, și că potrivit art. 3 din H.G.

nr. 834/1991 societățile comerciale nu pot dobândi terenuri aflate în proprietatea publică a statului, situație în care se află și terenul în discuție. A mai menționat că reclamanta a dovedit lipsă de interes deoarece de la data constituirii comisiei pentru evaluarea terenului, în anul 2004 și până la sfârșitul anului 2007 nu a întreprins nici un demers pentru obținerea certificatului pretins. Prin sentința civilă nr. 517 din 10 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului prevăzut de H.G.

nr. 834/1991 în baza documentației depuse de reclamantă, pentru terenul situat în București. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, a statuat că documentul pe care-l atacă reclamanta este de fapt o adresă în care se exprimă explicit refuzul pârâtului de a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. S-a considerat irelevant faptul că actul administrativ nu poate fi un principiu cenzurat pe calea contenciosului administrativ deoarece cel de-al doilea capăt al cererii privește obligarea pârâtului la emiterea certificatului, ceea ce presupune analiza pe cale judiciară a refuzului exprimat prin documentul respectiv.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, instanța de fond a reținut că acesta are calitatea de minister de resort al reclamantei, în sensul art. 5 din H.G. nr. 834/1991, întrucât aceasta desfășoară activități de cercetare și producție pentru dotarea forțelor de ordine publică iar pe de altă parte activitatea unei societății comerciale cu capital integral privat poate fi reglementată sau supravegheată de stat. Pe fondul cauzei s-a reținut că argumentul pârâtului în sensul că nu are calitate de minister de resort nu poate fi luat în considerare pentru aceleași motive avute în vedere la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive. Referitor la regimul juridic al terenului, în raport de adresele nr. 331.143 DML din 29 septembrie 2003, s-a statuat că terenul situat în București, nu figurează în anexa la H.G.

nr. 45/2003 pentru aprobare inventarului bunurilor din domeniul public al statului iar ulterior acestei adrese pârâtul nu a administrat nici o dovadă că terenul a intrat legal în domeniul public al statului. Potrivit aceleiași adrese reclamanta nu avea în administrare bunuri aflate în domeniul public al statului. Prin urmare dat fiind și faptul că documentația depusă de reclamantă a fost avizată, s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a emite certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul menționat, și pe cale de consecință a fost obligat de a emite acest certificat reclamantei. Împotriva sentinței nr. 517/2009 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Primul motiv de recurs vizează greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. În susținerea acestui motiv de recurs recurentul arată, în esență, că nu mai are calitatea de minister de resort pentru intimata-reclamantă încă din anul 2005, dată de la care nu mai deține nici o acțiunea la SC R.D. SA. Prin urmare nu putea proceda la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a imobilului în discuție întrucât legiuitorul a stabilit obligația emiterii acestor certificate în sarcina ministerelor de resort ce au această calitate la data emiterii certificatelor și nicidecum în sarcina celor care au avut calitatea respectivă la un moment dat. În argumentarea acestei situații se susține că prin H.G.

nr. 185/1991 s-a înființat R.A. M.A.I. R.D., prin reorganizarea fostei unității economice de stat cu același profil, constituită prin Decretul Prezidențial nr. 286/1976. În anul 2004, în temeiul H.G. nr. 605/2004 s-a înființat societatea comercială pe acțiunii R.D. prin reorganizarea fostei regii autonome, toate acțiunile fiind deținute în numele statului de MAI, ca minister de resort. Ulterior, în anul 2005, conform Protocolului Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. 746 din 28 iulie 2005 și A.V.A.S. nr. 1077 din 21 iulie 2005, încheiat în temeiul H.G. nr. 534/2005 privind transferul acțiunilor deținute în numele statului de M.A.I. la SC R.D.

SA în portofoliu A.V.A.S., acțiunile recurentului au fost transferate la A.V.A.S, care a exercitat toate drepturile și a executat toate obligațiile care decurg din calitatea de acționar până la privatizarea integrală a intimatei-reclamante ce a avut loc în anul 2006. Susține recurentul că până la sfârșitul anului 2007 când reclamanta i s-a adresat, nu au fost întreprinse demersuri pentru obținerea certificatului. Nemaiavând calitatea de minister de resort la momentul solicitării, nu poate fi considerat nejustificat refuzul său, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004. Al doilea motiv de recurs vizează critica sentinței instanței de fond sub aspectul necercetării cererii intimatei-reclamante din punct de vedere al temeiniciei acesteia.

Se precizează că prima instanță a făcut aprecieri greșite cu privire la regimul juridic al imobilului – teren cu privire la care se solicită emiterea certificatului de proprietate atât din perspectiva art. 4 din O.G. nr. 15/1993 privind unele măsuri pentru restructurarea activității regiilor autonome cât și a art. 135 alin. (5) din Constituția României întrucât, dacă regiile autonome se organizează ca societăți comerciale, bunurile proprietate publică nu vor putea fi aduse ca aport la capitalul social al societății comerciale rezultate. Cum intimata reclamantă nu a avut la data înființării în administrare imobilul, proprietate publică a statului iar ulterior s-a reorganizat în societate comercială, devin incidente dispozițiile art. 3 din H.G.

nr. 834/1991 care interzic societăților comerciale să dobândească terenuri care fac parte din domeniul public al statului, apreciindu-se ca neîntemeiată solicitarea reclamantei. Intimata – reclamantă SC R.D. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în condițiile art. 302 1 raportat la art. 306 C. proc. civ. Cu referire la primul motiv de recurs se arată că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă, având calitatea de minister de resort care trebuie să-i elibereze certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul solicitat, întrucât atât Ministerul Economiei și Finanțelor prin adresa nr. 301562/2008 cât și Cancelaria Primului Ministru au apreciat că pârâtul este minister de resort în accepțiunea dispozițiilor art. 1 și art. 5 din H.G.

nr. 834/1991. Se precizează și faptul că această calitate de minister de resort a recurentului-pârât nu poate fi limitată în timp și nici nu are legătură cu calitatea de acționar a ministerului. De asemenea, calitatea de minister de resort este dată de natura activităților de subordonarea funcțională, neavând relevanță că după anul 2005 Ministerul Administrației și Internelor nu a mai deținut acțiuni la SC R.D. SA. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs intimata-reclamantă susține, în esență, că terenul în suprafață de 37352 mp în litigiu nu este un bun care face parte din proprietatea publică și nu este exceptat de la aplicarea H.G. nr. 834/1991, astfel că este legală și temeinică hotărârea recurată.

Recurentul Ministerul Administrației și Internelor a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei susținând că este nefondată excepția nulității recursului întrucât cererea de recurs cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 302 1 lit. a) –d) C. proc. civ., mai mult, sunt incidente în cauză și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. De asemenea se reiterează considerentele din motivele de recurs ca răspuns la cele susținute în întâmpinare. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., de motivele invocate de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente în cauză, apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Referitor la primul motiv de recurs prin care s-a criticat soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Administrației și Internelor, Înalta Curte reține că acesta este fondat. După cum se constată, intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere prin care solicită să se constate refuzul nejustificat al recurentului-pârât de a elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 37.352 mp situat în București pe numele reclamantei, refuz exprimat prin adresa nr. 3778 din 1 februarie 2008, confirmat și prin adresa nr. 4346 din 7 martie 2008 și în consecință să se dispună obligarea M.I.R.A.

să elibereze acest certificat. Prin adresa nr. 3278/2008, recurentul - pârât a comunicat intimatei-reclamante în urma cererii acesteia cu nr. 2007744/2007 că nu poate elibera acest certificat întrucât nu are calitatea de minister de resort, calitate necesară și impusă de H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat. Instanța de fond a constatat că există un refuz nejustificat din partea recurentului-pârât în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a admis acțiunea reclamantei, respingând în prealabil excepția lipsei calității procesuale pasive. Refuzul nejustificat, astfel cum acesta a fost definit în art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare se apreciază în raport de data la care are loc exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, în speță, a reclamantei.

Cum refuzul nejustificat se analizează în raport de acest moment este evident că și calitatea procesuală pasivă, care presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cel care va fi obligat în raportul juridic dedus judecății se va aprecia tot în raport de această dată. Este adevărat că potrivit art. 5 alin. (1) coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 834/1991, organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort sunt cele care vor elibera societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate.

De asemenea, nu a fost contestat faptul că prin H.G. nr. 605/2004 s-a înființat SC R.D. SA., prin reorganizarea R.A.R.D., iar toate acțiunile la această societate comercială pe acțiuni, nou înființată, erau deținute de statul român prin Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.). Ca urmare a H.G. nr. 534/2005 a avut loc transferul acțiunilor deținute în numele statului român de M.A.I. la intimata-reclamantă către A.V.A.S, care a exercitat toate drepturile și a executat toate obligațiile ce decurg din calitatea de acționar, de la data înregistrării Protocolului dintre M.A.I. nr. 746 din 28 iulie 2005 și A.V.A.S. nr. 10774 din 21 iulie 2005 (fila 108 dosar fond). Ulterior, sub autoritatea A.V.A.S.

s-a desfășurat procedura de privatizare a societății intimate-reclamante, iar în anul 2006 toate acțiunile au fost vândute către asociația salariaților SC R.D. SA, astfel că societatea este integral privatizată. Având în vedere succesiunea acestor evenimente, se constată că din anul 2005, de la momentul încheierii Protocolului menționat în temeiul H.G. nr. 534/2005, recurentul-pârât nu mai are calitatea de minister de resort pentru intimata-reclamantă nemaiavând niciun fel de atribuții sau competențe de coordonare în vreun fel a activității intimatei-reclamante. În prezent, ca urmare a faptului că intimata-reclamantă este o societate comercială cu capital exclusiv privat, nu se mai pune problema unei subordonări sau a unei coordonări a activității acesteia de către M.A.I, condiții necesare pentru a îndeplini calitatea de minister de resort.

De altfel, chiar intimata precizează în întâmpinare că doar până la privatizare s-a aflat în subordonarea și coordonarea M.A.I. Din litera și spiritul H.G. nr. 834/1991 rezultă faptul că legiuitorul a stabilit obligația emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în sarcina celor care au calitatea de minister de resort la data emiterii acestora, ori, la momentul exprimării refuzului, recurentul-pârât nu mai deține calitatea de minister de resort. Nu prezintă relevanță sub aspectul analizei îndeplinirii condițiilor pentru ca pârâtul să aibă calitate procesuală pasivă ca „minister de resort”, la momentul judecării cererii faptul că prin Ordinul M.A.I. nr. 381/2004, ulterior reorganizării intimatei-reclamantei ca societate comercială pe acțiuni, a fost numită o comisie pentru stabilirea și evaluarea terenului deținut de SC R.D.

SA, întrucât la acel moment, intimata-reclamantă avea interesul de a depune toate diligențele în vederea obținerii certificatului în discuție. Demersul M.A.I. concretizat în Ordinul menționat nu se putea substitui celei la care era interesată SC R.D. SA, ori, aceasta până în anul 2007 nu a solicitat emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru imobilul menționat. De asemenea, susținerile intimatei-reclamante potrivit cărora prin diverse adrese A.V.A.S., M.E.F., Cancelaria Primului Ministru – direcția juridică, au indicat ca minister de resort Ministerul Administrației și Internelor nu pot fi reținute în ceea ce privește stabilirea calității procesuale pasive a acestuia în cauza dedusă judecății.

Calitatea de „minister de resort” nu o stabilesc aceste autorități publice, acestea putând exprima doar puncte de vedere. Așa cum s-a menționat, în prezent, ca urmare a schimbării formei juridice a societății recurentul-pârât nu mai îndeplinește această calitate în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă întrucât acesta nu mai are nici o atribuție de coordonare a activității SC R.D. SA, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 605/2004. În concluzie la data expirării refuzului considerat nejustificat, M.A.I. nu mai avea calitatea de minister de resort și în consecință nu poate avea nici calitatea de pârât, respectiv de persoană căreia să-i revină vreo obligație în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. Cum această excepție este una de fond, fiind în strânsă legătură cu pretenția dedusă judecății, cu exercițiul dreptului la acțiune, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. stabilirea temeiniciei acesteia face de prisos cercetarea în fond a pricinii, inclusiv din perspectiva criticilor aduse în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a I C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se va admite recursul, se va casa sentința recurată, se va admite excepția invocată de pârât și se va respinge acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu opinia separată a doamnei judecător, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr.517 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I. Respinge acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii recursului ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009

OPINIA SEPARATĂ

redactată de doamna judecător Contrar opiniei majoritare, consider că recursul este nefondat și trebuie respins în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 1. Asupra motivului de recurs prin care s-a criticat soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, modificată și completată, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină de către ministerul de resort, care va elibera societății comerciale certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

Conform art. 3 din H.G. nr. 834/1991 prevăd că dispozițiile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condițiile legii, fac parte din domeniul public. Terenul în speță a fost transmis fără plată în administrarea RA R.D., prin Ordinul nr. 166/1991 și nu face parte din domeniul public, de unde rezultă că intră sub incidența dispozițiilor H.G. nr. 834/ 1991, iar ministerul de resort are obligația eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate al intimatei asupra terenului. Noțiunea de „minister de resort” se analizează la data reorganizării unității în regie autonomă. Actele normative aplicabile nu prevăd eliberarea actului administrativ într-un anumit termen și sub condiția ca societatea să fie deținută în totalitate de Statul Român, prin reprezentantul său, ministerul de resort, în speță, Ministerul Administrației și Internelor.

Calitatea de „minister de resort” se menține până la eliberarea certificatului, act care, potrivit denumirii, doar atestă o stare de fapt și de drept preexistentă. De altfel, și autoritățile publice competente în materie au exprimat același punct de vedere (a se lectura adresele nr. 3212 din 20 noiembrie 2007, nr. 9289 din 17 decembrie 2007, nr. 301562 din 7 mai 2008, aflate în dosarul de fond). În speță, este nerelevant faptul că intimata nu a întreprins demersuri reale pentru obținerea certificatului, deoarece dreptul acesteia există și în prezent. În realitate, aceste demersuri au fost realizate anterior privatizării societății, iar recurentul avea obligația eliberării certificatului, refuzul fiind nejustificat conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

2. Asupra motivului de recurs privind critica sentinței de fond sub aspectul necercetării cererii intimatei-reclamante din punctul de vedere al temeinicei acestuia. Recurentul a invocat faptul că terenul este proprietate publică a statului, însă toate actele depuse la dosar demonstrează contrariul. Astfel, terenul nu figurează în anexa la H.G. nr. 45/2003 care cuprinde inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului și nici în adresa nr. 300980 din 12 martie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor ce se referă la imobilul aparținând domeniului public al statului. De asemenea, este depusă la dosar adresa nr. 1898 din 18 martie 2008 a A.V.A.S. conform căreia terenul nu figurează în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului.

Mai mult, prin Ordinul nr. 381 din 12 octombrie 2004, recurentul a numit comisia pentru stabilirea și evaluarea terenului aflat în patrimoniul SC R.D. SA, ceea ce reprezintă o dovadă a netemeiniciei susținerilor recurentului în prezenta cauză. H.G. nr. 834/1991 permite eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale la data înființării acestora. Intimata a dovedit faptul că terenul a fost trecut în patrimoniul său prin Ordinul nr. 166 din 8 octombrie 1991, în contextul reorganizării unității în regie autonomă, în temeiul Legii nr. 15/1990. Rezultă că și această condiție, impusă de prevederile legale sus menționate, era îndeplinită, iar refuzul recurentei-pârâte de a elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului este nejustificat.