ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

R.D. SA a solicitat anularea măsurii dispusă de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor de a refuza emiterea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 37.352 mp, situat în

București, și obligarea pârâtului la emiterea certificatului solicitat în baza

documentației prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 834/1991.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că pârâtul a refuzat nejustificat să emită certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului, în condițiile în care sunt aplicabile

prevederile cuprinse în legislația specială privind privatizarea, iar prin H.G.

nr. 605/2004 prin care s-a înființat SC R.D. SA s-a prevăzut obligativitatea

majorării capitalului social cu valoarea terenului respectiv.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității sale procesuale

pasive.

În motivarea excepției inadmisibilității

acțiunii, pârâtul a arătat că actul atacat nu are caracter de act

administrativ, iar în susținerea celei de-a doua excepții, a arătat că după

cedarea acțiunilor pe care le-a deținut la SC R.D. SA, pârâtul nu mai are

calitatea de minister de resort și deci nu mai poate emite certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că

prin Ordinul nr. 166 din 8 octombrie 1991 al Ministerului de Interne, terenul a

fost transmis din administrarea acestui minister în patrimoniul reclamantei

ulterior înființării acesteia ca regie autonomă, și că potrivit art. 3 din H.G.

nr. 834/1991 societățile comerciale nu pot dobândi terenuri aflate în

proprietatea publică a statului, situație în care se află și terenul în

discuție.

A mai menționat că reclamanta a dovedit

lipsă de interes deoarece de la data constituirii comisiei pentru evaluarea terenului,

în anul 2004 și până la sfârșitul anului 2007 nu a întreprins nici un demers

pentru obținerea certificatului pretins.

Prin sentința civilă nr. 517 din 10

februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a admis acțiunea reclamantei și

a obligat pârâtul să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului prevăzut de H.G. nr. 834/1991 în baza documentației depuse de

reclamantă, pentru terenul situat în București.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității

acțiunii, a statuat că documentul pe care-l atacă reclamanta este de fapt o

adresă în care se exprimă explicit refuzul pârâtului de a emite certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. S-a considerat irelevant

faptul că actul administrativ nu poate fi un principiu cenzurat pe calea

contenciosului administrativ deoarece cel de-al doilea capăt al cererii

privește obligarea pârâtului la emiterea certificatului, ceea ce presupune

analiza pe cale judiciară a refuzului exprimat prin documentul respectiv.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului, instanța de fond a reținut că acesta

are calitatea de minister de resort al reclamantei, în sensul art. 5 din H.G.

nr. 834/1991, întrucât aceasta desfășoară activități de cercetare și producție

pentru dotarea forțelor de ordine publică iar pe de altă parte activitatea unei

societății comerciale cu capital integral privat poate fi reglementată sau

supravegheată de stat.

Pe fondul cauzei s-a reținut că

argumentul pârâtului în sensul că nu are calitate de minister de resort nu

poate fi luat în considerare pentru aceleași motive avute în vedere la soluționarea

excepției lipsei calității procesuale pasive.

Referitor la regimul juridic al

terenului, în raport de adresele nr. 331.143 DML din 29 septembrie 2003, s-a

statuat că terenul situat în București, nu figurează în anexa la H.G. nr. 45/2003

pentru aprobare inventarului bunurilor din domeniul public al statului iar

ulterior acestei adrese pârâtul nu a administrat nici o dovadă că terenul a

intrat legal în domeniul public al statului. Potrivit aceleiași adrese

reclamanta nu avea în administrare bunuri aflate în domeniul public al

statului.

Prin urmare dat fiind și faptul că

documentația depusă de reclamantă a fost avizată, s-a constatat refuzul

nejustificat al pârâtului de a emite certificat de atestare a dreptului de

proprietate pentru terenul menționat, și pe cale de consecință a fost obligat

de a emite acest certificat reclamantei.

Împotriva sentinței nr. 517/2009 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.), criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a M.A.I.

În susținerea acestui motiv de recurs

recurentul arată, în esență, că nu mai are calitatea de minister de resort pentru

intimata-reclamantă încă din anul 2005, dată de la care nu mai deține nici o acțiunea

la SC R.D. SA. Prin urmare nu putea proceda la emiterea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate a imobilului în discuție întrucât

legiuitorul a stabilit obligația emiterii acestor certificate în sarcina

ministerelor de resort ce au această calitate la data emiterii certificatelor

și nicidecum în sarcina celor care au avut calitatea respectivă la un moment

dat.

În argumentarea acestei situații se

susține că prin H.G. nr. 185/1991 s-a înființat R.A. M.A.I. R.D., prin

reorganizarea fostei unității economice de stat cu același profil, constituită

prin Decretul Prezidențial nr. 286/1976.

În anul 2004, în temeiul H.G. nr. 605/2004

s-a înființat societatea comercială pe acțiunii R.D. prin reorganizarea fostei

regii autonome, toate acțiunile fiind deținute în numele statului de MAI, ca

minister de resort.

Ulterior, în anul 2005, conform

Protocolului Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. 746 din 28

iulie 2005 și A.V.A.S. nr. 1077 din 21 iulie 2005, încheiat în temeiul H.G. nr.

534/2005 privind transferul acțiunilor deținute în numele statului de M.A.I. la

SC R.D. SA în portofoliu A.V.A.S., acțiunile recurentului au fost transferate la A.V.A.S, care a exercitat toate drepturile și a executat toate obligațiile care decurg din

calitatea de acționar până la privatizarea integrală a intimatei-reclamante ce

a avut loc în anul 2006.

Susține recurentul că până la sfârșitul

anului 2007 când reclamanta i s-a adresat, nu au fost întreprinse demersuri

pentru obținerea certificatului.

Nemaiavând calitatea de minister de

resort la momentul solicitării, nu poate fi considerat nejustificat refuzul

său, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

Al doilea motiv de recurs vizează critica

sentinței instanței de fond sub aspectul necercetării cererii

intimatei-reclamante din punct de vedere al temeiniciei acesteia.

Se precizează că prima instanță a făcut

aprecieri greșite cu privire la regimul juridic al imobilului – teren cu

privire la care se solicită emiterea certificatului de proprietate atât din

perspectiva art. 4 din O.G. nr. 15/1993 privind unele măsuri pentru

restructurarea activității regiilor autonome cât și a art. 135 alin. (5) din Constituția

României întrucât, dacă regiile autonome se organizează ca societăți

comerciale, bunurile proprietate publică nu vor putea fi aduse ca aport la

capitalul social al societății comerciale rezultate.

Cum intimata reclamantă nu a avut la data

înființării în administrare imobilul, proprietate publică a statului iar

ulterior s-a reorganizat în societate comercială, devin incidente dispozițiile

art. 3 din H.G. nr. 834/1991 care interzic societăților comerciale să

dobândească terenuri care fac parte din domeniul public al statului,

apreciindu-se ca neîntemeiată solicitarea reclamantei.

Intimata – reclamantă SC R.D. SA a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în

condițiile art. 302

1

raportat la art. 306 C. proc. civ.

Cu referire la primul motiv de recurs se

arată că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă, având calitatea de

minister de resort care trebuie să-i elibereze certificat de atestare a

dreptului de proprietate pentru terenul solicitat, întrucât atât Ministerul

Economiei și Finanțelor prin adresa nr. 301562/2008 cât și Cancelaria Primului

Ministru au apreciat că pârâtul este minister de resort în accepțiunea dispozițiilor

art. 1 și art. 5 din H.G. nr. 834/1991.

Se precizează și faptul că această

calitate de minister de resort a recurentului-pârât nu poate fi limitată în

timp și nici nu are legătură cu calitatea de acționar a ministerului.

De asemenea, calitatea de minister de

resort este dată de natura activităților de subordonarea funcțională, neavând

relevanță că după anul 2005 Ministerul Administrației și Internelor nu a mai

deținut acțiuni la SC R.D. SA.

Referitor la cel de-al doilea motiv de

recurs intimata-reclamantă susține, în esență, că terenul în suprafață de 37352

mp în litigiu nu este un bun care face parte din proprietatea publică și nu

este exceptat de la aplicarea H.G. nr. 834/1991, astfel că este legală și

temeinică hotărârea recurată.

Recurentul Ministerul Administrației și

Internelor a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei susținând că este

nefondată excepția nulității recursului întrucât cererea de recurs cuprinde

toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 302

1

lit. a) –d) C. proc. civ., mai mult, sunt incidente în cauză și dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

De asemenea se reiterează

considerentele din motivele de recurs ca răspuns la cele susținute în

întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul formulat în raport de dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., de motivele invocate de înscrisurile care există la dosarul cauzei,

de dispozițiile legale incidente în cauză, apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Referitor la primul motiv de recurs prin

care s-a criticat soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a Ministerul Administrației și Internelor, Înalta

Curte reține că acesta este fondat.

După cum se constată, intimata-reclamantă

a investit instanța de contencios administrativ în temeiul art. 1 și art. 8 din

Legea nr. 554/2004 cu o cerere prin care solicită să se constate refuzul

nejustificat al recurentului-pârât de a elibera certificatul de atestare a

dreptului de proprietate pentru suprafața de 37.352 mp situat în București pe

numele reclamantei, refuz exprimat prin adresa nr. 3778 din 1 februarie 2008,

confirmat și prin adresa nr. 4346 din 7 martie 2008 și în consecință să se

dispună obligarea M.I.R.A. să elibereze acest certificat.

Prin adresa nr. 3278/2008, recurentul -

pârât a comunicat intimatei-reclamante în urma cererii acesteia cu nr. 2007744/2007

că nu poate elibera acest certificat întrucât nu are calitatea de minister de

resort, calitate necesară și impusă de H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea

unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.

Instanța de fond a constatat că există un

refuz nejustificat din partea recurentului-pârât în sensul art. 2 lit. i) din

Legea nr. 554/2004 și a admis acțiunea reclamantei, respingând în prealabil

excepția lipsei calității procesuale pasive.

Refuzul nejustificat, astfel cum acesta a

fost definit în art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004 cu modificările

și completările ulterioare se apreciază în raport de data la care are loc

exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

unei persoane, în speță, a reclamantei.

Cum refuzul nejustificat se analizează în

raport de acest moment este evident că și calitatea procesuală pasivă, care

presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în

calitate de pârât și cel care va fi obligat în raportul juridic dedus judecății

se va aprecia tot în raport de această dată.

Este adevărat că potrivit art. 5 alin.

(1) coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 834/1991, organele care, potrivit legii, îndeplinesc

atribuțiile ministerului de resort sunt cele care vor elibera societăților

comerciale cu capital de stat la data înființării acestora certificate de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor necesare desfășurării

activității conform obiectului de activitate.

De asemenea, nu a fost contestat faptul

că prin H.G. nr. 605/2004 s-a înființat SC R.D. SA., prin reorganizarea R.A.R.D.,

iar toate acțiunile la această societate comercială pe acțiuni, nou înființată,

erau deținute de statul român prin Ministerul Administrației și Internelor

(M.A.I.).

Ca urmare a H.G. nr. 534/2005 a avut loc

transferul acțiunilor deținute în numele statului român de M.A.I. la

intimata-reclamantă către A.V.A.S, care a exercitat toate drepturile și a

executat toate obligațiile ce decurg din calitatea de acționar, de la data

înregistrării Protocolului dintre M.A.I. nr. 746 din 28 iulie 2005 și A.V.A.S.

nr. 10774 din 21 iulie 2005 (fila 108 dosar fond).

Ulterior, sub autoritatea A.V.A.S. s-a desfășurat

procedura de privatizare a societății intimate-reclamante, iar în anul 2006

toate acțiunile au fost vândute către asociația salariaților SC R.D. SA, astfel

că societatea este integral privatizată.

Având în vedere succesiunea acestor

evenimente, se constată că din anul 2005, de la momentul încheierii

Protocolului menționat în temeiul H.G. nr. 534/2005, recurentul-pârât nu mai

are calitatea de minister de resort pentru intimata-reclamantă nemaiavând

niciun fel de atribuții sau competențe de coordonare în vreun fel a activității

intimatei-reclamante.

În prezent, ca urmare a faptului că

intimata-reclamantă este o societate comercială cu capital exclusiv privat, nu

se mai pune problema unei subordonări sau a unei coordonări a activității

acesteia de către M.A.I, condiții necesare pentru a îndeplini calitatea de

minister de resort. De altfel, chiar intimata precizează în întâmpinare că doar

până la privatizare s-a aflat în subordonarea și coordonarea M.A.I.

Din litera și spiritul H.G. nr. 834/1991

rezultă faptul că legiuitorul a stabilit obligația emiterii certificatelor de

atestare a dreptului de proprietate în sarcina celor care au calitatea de

minister de resort la data emiterii acestora, ori, la momentul exprimării

refuzului, recurentul-pârât nu mai deține calitatea de minister de resort.

Nu prezintă relevanță sub aspectul

analizei îndeplinirii condițiilor pentru ca pârâtul să aibă calitate procesuală

pasivă ca „minister de resort”, la momentul judecării cererii faptul că prin

Ordinul M.A.I. nr. 381/2004, ulterior reorganizării intimatei-reclamantei ca societate

comercială pe acțiuni, a fost numită o comisie pentru stabilirea și evaluarea

terenului deținut de SC R.D. SA, întrucât la acel moment, intimata-reclamantă

avea interesul de a depune toate diligențele în vederea obținerii

certificatului în discuție.

Demersul M.A.I. concretizat în Ordinul

menționat nu se putea substitui celei la care era interesată SC R.D. SA, ori,

aceasta până în anul 2007 nu a solicitat emiterea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate pentru imobilul menționat.

De asemenea, susținerile

intimatei-reclamante potrivit cărora prin diverse adrese A.V.A.S., M.E.F.,

Cancelaria Primului Ministru – direcția juridică, au indicat ca minister de

resort Ministerul Administrației și Internelor nu pot fi reținute în ceea ce

privește stabilirea calității procesuale pasive a acestuia în cauza dedusă

judecății.

Calitatea de „minister de resort” nu o

stabilesc aceste autorități publice, acestea putând exprima doar puncte de

vedere.

Așa cum s-a menționat, în prezent, ca

urmare a schimbării formei juridice a societății recurentul-pârât nu mai

îndeplinește această calitate în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă

întrucât acesta nu mai are nici o atribuție de coordonare a activității SC R.D.

SA, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 605/2004.

În concluzie la data expirării refuzului considerat

nejustificat, M.A.I. nu mai avea calitatea de minister de resort și în

consecință nu poate avea nici calitatea de pârât, respectiv de persoană căreia

să-i revină vreo obligație în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte apreciază că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.A.I.

Cum această excepție este una de fond,

fiind în strânsă legătură cu pretenția dedusă judecății, cu exercițiul

dreptului la acțiune, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

stabilirea temeiniciei acesteia face de prisos cercetarea în fond a pricinii,

inclusiv din perspectiva criticilor aduse în susținerea celui de-al doilea

motiv de recurs.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a I C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, se va admite recursul, se va casa

sentința recurată, se va admite excepția invocată de pârât și se va respinge

acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Cu opinia separată a doamnei judecător,

în sensul respingerii recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr.517 din

10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I.

Respinge acțiunea ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu opinia separată a doamnei judecător în

sensul respingerii recursului ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8

octombrie 2009

OPINIA SEPARATĂ

redactată de doamna judecător

Contrar opiniei majoritare, consider că

recursul este nefondat și trebuie respins în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată.

s-a criticat soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991

privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile

comerciale cu capital de stat, modificată și completată, terenurile aflate în

patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării

acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de

activitate, se determină de către ministerul de resort, care va elibera

societății comerciale certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului.

Conform art. 3 din H.G. nr. 834/1991

prevăd că dispozițiile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condițiile

legii, fac parte din domeniul public.

Terenul în speță a fost transmis fără

plată în administrarea RA R.D., prin Ordinul nr. 166/1991 și nu face parte din

domeniul public, de unde rezultă că intră sub incidența dispozițiilor H.G. nr. 834/

1991, iar ministerul de resort are obligația eliberării certificatului de

atestare a dreptului de proprietate al intimatei asupra terenului.

Noțiunea de „minister de resort” se

analizează la data reorganizării unității în regie autonomă.

Actele normative aplicabile nu prevăd

eliberarea actului administrativ într-un anumit termen și sub condiția ca

societatea să fie deținută în totalitate de Statul Român, prin reprezentantul

său, ministerul de resort, în speță, Ministerul Administrației și Internelor.

Calitatea de „minister de resort” se

menține până la eliberarea certificatului, act care, potrivit denumirii, doar

atestă o stare de fapt și de drept preexistentă.

De altfel, și autoritățile publice

competente în materie au exprimat același punct de vedere (a se lectura

adresele nr. 3212 din 20 noiembrie 2007, nr. 9289 din 17 decembrie 2007, nr. 301562

din 7 mai 2008, aflate în dosarul de fond).

În speță, este nerelevant faptul că

intimata nu a întreprins demersuri reale pentru obținerea certificatului,

deoarece dreptul acesteia există și în prezent.

În realitate, aceste demersuri au fost

realizate anterior privatizării societății, iar recurentul avea obligația

eliberării certificatului, refuzul fiind nejustificat conform art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

critica sentinței de fond sub aspectul necercetării cererii

intimatei-reclamante din punctul de vedere al temeinicei acestuia.

Recurentul a invocat faptul că terenul

este proprietate publică a statului, însă toate actele depuse la dosar

demonstrează contrariul.

Astfel, terenul nu figurează în anexa la H.G. nr. 45/2003 care cuprinde inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului și

nici în adresa nr. 300980 din 12 martie 2008 emisă de Ministerul Economiei și

Finanțelor ce se referă la imobilul aparținând domeniului public al statului.

De asemenea, este depusă la dosar adresa

nr. 1898 din 18 martie 2008 a A.V.A.S. conform căreia terenul nu figurează în

inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului.

Mai mult, prin Ordinul nr. 381 din 12

octombrie 2004, recurentul a numit comisia pentru stabilirea și evaluarea

terenului aflat în patrimoniul SC R.D. SA, ceea ce reprezintă o dovadă a netemeiniciei

susținerilor recurentului în prezenta cauză.

H.G. nr. 834/1991 permite eliberarea

certificatelor de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate

în patrimoniul societăților comerciale la data înființării acestora.

Intimata a dovedit faptul că terenul a

fost trecut în patrimoniul său prin Ordinul nr. 166 din 8 octombrie 1991, în

contextul reorganizării unității în regie autonomă, în temeiul Legii nr. 15/1990.

Rezultă că și această condiție, impusă de

prevederile legale sus menționate, era îndeplinită, iar refuzul

recurentei-pârâte de a elibera certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului este nejustificat.