ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2014

Decizia nr. 1951/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. X și XXIII din Legea nr. 2/2013 a trimis dosarul privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., domiciliată, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Curții de Apel București și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin prezenta acțiune s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata de penalități, ca urmare a neexecutării sentinței civile nr. 4847 din 03 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București.

Instanța de executare competentă să oblige la plata despăgubirilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este Curtea de Apel București, care a pronunțat în primă instanță hotărârea cu privire la care reclamantul susține că nu a fost executată.

Prin art. X al Legii nr. 2/2013 s-a prevăzut că acțiunea în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Tribunalul a apreciat că modificarea de competență efectuată prin art. X din Legea nr. 2/2013, ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 4874 din 03 decembrie 2010, chiar dacă este de imediată aplicare, conform art. XIII din Legea nr. 554/2004, vizează doar cererile având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia, după cum se prevede expres în lege, nu și acțiunile ce au ca obiect sancționarea pentru neexecutarea sentințelor pronunțate în aceste litigii.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În prezenta cauză, fondul litigiului de contencios administrativ a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4874 din 03 decembrie 2010, prin care s-a admis acțiunea reclamantei și a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind despăgubirile, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 C. proc. civ.

Despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului, conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Or, potrivit art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004, instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Compania Națională pentru Compensarea Imobilelor este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Compania Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2014.