ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7772/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1236 din 4 iunie 2013 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.D.C., B.B. și S.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin raportare la modificările aduse de către reclamanți capătului de cerere privind obligația de a emite decizie care cuprinde titlul de despăgubire, disjuns în temeiul Legii nr. 165/2013 și care formează obiectul prezentului dosar, acesta este formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar potrivit art. 19 din Capitolul VI, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, coroborat cu art. 20 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamanții. Tribunalul a apreciat că pretențiile vizând emiterea deciziei de compensare vizează exclusiv procedura reglementată de Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 165/2013, etapă ulterioară și distinctă de cea a procedurii Legii nr. 10/2001, pentru care legea stabilește o competență distinctă.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 19 și 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința civilă nr. 2953 din 7 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a curții, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții S.D.C., B.B.

și S.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și față de împrejurarea că obiectul prezentei acțiuni se încadrează în dispozițiile art. X (litigii privind contestarea deciziei adoptate de către CCSD sau refuzul acesteia de a emite decizie), competența materială aparține Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanții. A mai reținut curtea că, în materia contenciosului administrativ, normele privind competența materială sunt de imediată aplicare, astfel că la momentul declinării competenței trebuiau avute în vedere dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013, instanța competentă fiind Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin capătul de cerere care face obiectul prezentului dosar, ca urmare a disjungerii acestuia din Dosarul nr. 8305/3/2012 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanții S.D.C., B.B.

și S.V., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să emită decizia care cuprinde titlul de despăgubire înglobând creanța lor asupra statului, în calitate de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005. În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., potrivit cărora: "Art. XXIII - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece." Potrivit art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013: "Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București." Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă, material și teritorial, să îl soluționeze.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.D.C., B.B. și S.V. și pe pârâtul Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2013. Procesat de GGC - CL