ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7385/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 26573/3/2012 la data de 9 iulie 2012, reclamanta J.E.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca instanța să constate cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilul situat în Galați, str. T. nr. X, să fie obligate pârâtele la plata despăgubirilor; iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la evaluarea imobilului și obligarea lor la plata despăgubirii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 1686 din 6 mai 2005 au fost stabilite măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul menționat, dispoziție împotriva căreia a formulat contestație care a fost admisă prin Sentința civilă nr. 418 din 13 aprilie 2006, fiind emisă o nouă Dispoziție nr. 3412 din 6 iunie 2007 de către Primăria Galați. Dispoziția împreună cu documentele aferente au fost transmise Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fiind înregistrat la secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. ANRP a restituit dosarul către Primăria Galați tergiversând punerea în aplicare a Sentinței civile nr. 418 din 13 aprilie 2006, iar Primăria Galați a restituit dosarul către ANRP.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 558 din 12 martie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. În considerente, tribunalul a reținut că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu o autoritate centrală administrativă și privește o atribuție din cadrul unui raport juridic de contencios administrativ. Tribunalul a apreciat că obligațiile solicitate în contradictoriu cu autoritățile centrale: Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, de a asigura evaluarea imobilului și de a emite titlul de despăgubire fac parte din procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Instanța competentă să soluționeze acțiunea prin care s-a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și/sau a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de despăgubire este secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului, a Curții de Apel București, potrivit art. 8 C. proc. civ., întrucât o astfel de cerere de chemare în judecată nu vizează o simplă obligație de a face, prevăzută de legea specială în sarcina autorităților menționate, care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței civile, ci obligarea unei autorități administrative publice centrale de a îndeplini o obligație în legătură cu un act administrativ.

Procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării se finalizează prin emiterea dispoziției de către unitatea deținătoare și în baza acestei dispoziții este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de Legea nr. 247/2005 care are natura administrativă, toate nemulțumirile părții în ceea ce privește actele specifice acestei faze putând fi valorificate în condițiile Legii contenciosului administrativ. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 2870 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut incidența, în cauză, a dispozițiilor art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Actele și lucrările dosarului atestă faptul că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, ca autoritățile pârâte să fie obligate la constatarea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru imobilul situat în Galați, str. T. nr. X și la plata acestora, iar în subsidiar, la evaluarea imobilului și la plata despăgubirilor corespunzătoare. Tribunalul București a constatat în mod corect - în opinia Înaltei Curți - faptul că procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării se finalizează prin emiterea dispoziției de către unitatea deținătoare și, în baza acestei dispoziții, este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de Legea nr. 247/2005, care are natură administrativă, toate nemulțumirile părții în ceea ce privește actele specifice acestei faze putând fi valorificate în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Însă, luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată și în raport de data pronunțării sentinței de declinare a competenței în favoarea Curții de Apel București - respectiv data de 12 martie 2013, precum și în raport de data înregistrării cauzei pe rolul Curții de Apel București - respectiv data de 11 iunie 2013, Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, conform cărora „Alineatul 1 al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 20: (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București." Conform dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „Art. XXIII - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.

(4) în cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.” Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze. Astfel, în acord și cu argumentele înfățișate de Curtea de Apel București, Înalta Curte va stabili, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta J.E.A.M. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (în calitate de succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM