ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1147/2014

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Obiectul acțiunii judiciare

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de

contencios administrativ și fiscal, la data de 22 iulie 2011 sub nr.

54579/3/CA/2011, reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român -

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, Municipiul București prin Primarul General

și Prefectura Municipiului București, a solicitat anularea dispoziției nr. 6422

din 05 octombrie 2006 emisa de Primarul General prin care a fost respinsa

cererea de restituire în natura și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent,

obligarea Municipiului București să îi restituie în natura imobilul teren în

suprafața de 113 mp situat în București, str. Crișului nr. 18, sector 4, iar

pentru fosta construcției demolata, cu demisol și parter ce se desfășura pe o

suprafața de 74 mp, să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie

reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.

(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În

motivare, reclamanta a arătat că este persoană îndreptățită în baza Legii nr.

10/2001 să i se reconstituie în natura dreptul de proprietate asupra imobilului

proprietatea sa, situat în București, str. Crișului nr. 18, sector 4, compus

din teren în suprafață de 113 mp și fosta construcție demolata cu demisol și

parter ce se desfășura pe o suprafața de 74 mp, imobil preluat abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin Decretul nr. 977/1962.

2.

Hotărârea primei instanțe aflate în conflict

Prin

Sentința civilă nr. 1920 din 24 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a

declinat competența soluționării cererii privind obligarea pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul

de despăgubire, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru

a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că reclamanta solicită prin

această cerere ca pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită titlul de despăgubire, deci invocă refuzul autorității de a stabili

valoarea despăgubirilor pentru măsurile reparatorii acordate conform Legii nr.

10/2001, prin dispoziția nr. 6422 din 05 octombrie 2006 a Primarului General al

Municipiului București.

Tribunalul

a apreciat că atât decizia de despăgubire, cât și titlul de plată emise de

C.C.S.D. și, respectiv A.N.R.P., sunt acte emise de organe administrative în

exercitarea atribuțiunilor lor, strict reglementate prin Titlul VII - Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Atât

aceste acte, cât și refuzul de emitere a acestora sunt supuse, conform art. 1

din Legea nr. 554/2004, cât și art. 19 și art. 20 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, controlului contenciosului administrativ, respectiv Secției de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială

domiciliază reclamantul, în speță, a Curții de Apel București.

Tribunalul

a apreciat că în speță nu operează prorogarea legală de competență în temeiul

art. 17 C. proc. civ., întrucât competența prezentei cereri este reglementată

printr-o lege specială, de la care nu se poate deroga.

3.

Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin

Sentința civilă nr. 3935 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, a constatat conflict negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea

conflictului negativ de competență.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a constatat că în urma disjungerii a fost

înregistrat Dosarul nr. 41260/3/2012, având ca obiect cererea formulată de

reclamanta C.M. de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Curtea

a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. X și art. XXIII din Legea nr.

2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești.

4.

Regulatorul de competență

Înalta

Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art.

21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul

cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de

competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Actele

și lucrările dosarului atestă faptul că reclamanta a solicitat, prin cererea de

chemare în judecată, ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

Tribunalul

București a constatat în mod corect - în opinia Înaltei Curți - faptul că

procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării se

finalizează prin emiterea dispoziției de către unitatea deținătoare și, în baza

acestei dispoziții, este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de

Legea nr. 247/2005, care are natură administrativă, toate nemulțumirile părții

în ceea ce privește actele specifice acestei faze putând fi valorificate în

condițiile Legii contenciosului administrativ.

Însă,

luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte

reține incidența în cauză a dispozițiilor art. X din Legea nr. 2/2013 de

degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, conform cărora

"Alineatul 1 al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I,

nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și

va avea următorul cuprins:

"Art.

20: (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având

ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia

revine secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în a cărui

rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în

străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după

caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu

are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România,

cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal, a

Tribunalului București."

Conform

dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă:

"Art.

XXIII. - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia

contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal

învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2)

Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se

trimit la curțile de apel.

(3)

Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului

administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe

rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența

tribunalelor se trimit la tribunale.

(4)

În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale

administrativă, la instanțele devenite competente să le judece."

Având

în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă

instanță, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi

fost de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și

fiscal, în raport de dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr.

2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

Astfel,

în acord și cu argumentele înfățișate de Curtea de Apel București, Înalta Curte

va stabili, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea

Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.M. în contradictoriu

cu pârâții Statul Român prin Secretariatul Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor (în calitate de succesoare a fostei Comisii Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor) din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietății și Municipiul București prin Primarul General în

favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 martie 2014.

Procesat

de GGC - GV