ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5546/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Acțiunea reclamantului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 august 2009 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „I.G.P.R.”) , prin Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „I.P.J. Neamț”), anularea dispoziției din 2009 privind aplicarea sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă” din 29 decembrie 2010 emisă de către această din urmă autoritate publică.

Reclamantul arată că, la data de 4 mai 2009, a solicitat pârâtului I.G.P.R. admiterea contestației formulate împotriva dispoziției din 2009 emisă de I.P.J. Neamț, prin care i se aplicase sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni. Contestația a fost admisă, fiind înlocuită sancțiunea inițială cu o sancțiune mai blândă, respectiv „mustrare scrisă”. Reclamantul apreciază că sancțiunea a fost aplicată abuziv și că arată dorința de răzbunare a anumitor persoane; cercetările au concluzionat, în mod netemeinic și nelegal, faptul că, în perioada 15-20 ianuarie 2009, ar fi formulat afirmații jignitoare la adresa ofițerului M.F.C.C. care, la o distanță mare de timp, a reprodus inexact conținutul unor discuții; cercetarea prealabilă a fost dispusă și efectuată cu încălcarea normelor de procedură stabilite în dreptul comun; art. 5 din Recomandarea Consiliului de Miniștri U.E.

din 19 sepembrie 2001 interzice statelor membre să catalogheze orice faptă, care în dreptul internațional este considerată penală, drept abatere disciplinară pentru ca, evitând procedura penală, să se aplice membrilor poliției sancțiuni arbitrare. Mai susține reclamantul că a fost cercetat disciplinar de patru ori, toate cercetările fiind efectuate de același ofițer, iar acest ofițer, dacă s-ar fi considerat insultat, calomniat sau jignit, avea dreptul să se adreseze instanțelor competente și să solicite despăgubiri. A învederat reclamantul că pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul I.P.J. Neamț a fost apreciat doar cu calificativul „Foarte bine”, premii în bani și soldă de merit, ca o recunoaștere a activităților considerate de un înalt nivel profesional, a fost avansat înainte de expirarea stagiului minim în grad și i s-a oferit posibilitatea de a ocupa funcția de șef de poliție în orașul Roznov.

Totodată, reclamantul arată că dispoziția din 2009 emisă de I.G.P.R. este lipsită de elementul principal al motivării sancțiunii aplicate, a fost dată fără a fi examinat întregul probatoriu, care se bazează pe presupuneri false și declarații sau note mincinoase. A mai susținut reclamantul că actul contestat este nelegal din cauza faptului că excepțiile și obiecțiile formulate prin apărător au fost respinse în mod nejustificat, printr-o interpretare tendențioasă a unor acte normative, dar este și netemeinic, așa cum rezultă din declarațiile mincinoase și contradictorii. 2. Soluția instanței de fond Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 5577 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 74 din 10 mai 2011, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I.P.J.

Neamț și a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamant. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a I.P.J. Neamț, instanța a reținut că I.P.J. Neamț a aplicat sancțiunea inițială, iar faptul că I.G.P.R., ca organ disciplinar superior, a înlocuit sancțiunea inițială printr-o dispoziție proprie, nu este de natură a schimba calitatea de parte a emitentului actului administrativ-disciplinar prin care a fost vătămat inițial petentul. Cu privire la fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Posibilitatea I.G.P.R. de a înlocui sancțiunea aplicată inițial reclamantului de I.P.J. Neamț cu una mai ușoară a fost stabilită cu putere de lucru judecat. Cercetarea disciplinară a fost efectuată conform legii, întrucât, din probele administrate, nu au rezultat elemente de nulitate absolută.

Cu privire la fapta reținută de către organele de cercetare disciplinară, instanța a reținut că, din înscrisurile probatorii depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a intrat într-un birou în care se aflau în interes de serviciu un procuror și ofițerul M.F.C.C., prilej cu care reclamantul a avut o altercație verbală cu acesta, numindu-l „lingău” și „lichea”. Împotriva declarației dată de ofițerul insultat și de către procurorul ce a asistat nemijlocit la această discuție, reclamantul nu a produs nicio probă directă care să infirme acest comportament, a invocat însă existența unor prezumții simple, incapabile a înlătura forța doveditoare a mijloacelor de probă directe existente în speță, respectiv al declarațiilor ofițerului insultat și ale procurorului care a asistat la săvârșirea abaterii disciplinare.

Invocarea de către reclamant a presupusei legături de interese între ofițerii care lucrează concertat pentru discreditarea sa nu poate dovedi faptul că nu l-a insultat, în timpul orelor de serviciu și într-un birou în care nu-și desfășura serviciul, pe ofițerul care efectua o altă cercetare prealabilă disciplinară asupra sa, ci demonstrează numai faptul că între cei doi ofițeri existau animozități puternice generate de aceste cercetări.

Pentru a dovedi că pretinsa abatere este o înscenare, instanța a considerat că reclamantul ar trebui să dovedească că procurorul care a asistat la insultarea ofițerului de poliție a mințit, or nu există vreo dovadă că reclamantul ar fi depus plângere în acest sens, neexistând vreo sentință de condamnare ori dovada începerii urmăririi penale împotriva procurorului care a făcut declarații despre săvârșirea abaterii, motive pentru care s-a constatat că această rea-credință nu a fost dovedită de către reclamant și nu poate constitui un element de fapt care să atragă nulitatea (absolută) a dispoziției de sancționare și a celei de înlocuire a acesteia.

Pentru aceleași motive, instanța a înlăturat și susținerea reclamantului referitoare la denaturarea celor spuse de acesta cu prilejul altercației verbale pe care a avut-o cu ofițerul insultat, precum și simpla susținere că aceste vorbe au reprezentat în fapt ironii, față de declarația ofițerului insultat și a procurorului care se afla în birou și a asistat la această dispută verbală. Conduita anterioară a reclamantului și meritele profesionale ale acestuia au fost avute în vedere de către I.G.P.R., atunci când a înlocuit sancțiunea inițială și a aplicat numai sancțiunea mustrării scrise. În final, Curtea de apel a reținut că nici afirmațiile pretinselor neluări în considerare a apărărilor reclamantului în faza administrativă nu pot fi primite, întrucât, din dispoziția prin care s-a înlocuit sancțiunea inițială, rezultă că I.G.P.R.

a răspuns și a respins în mod argumentat toate obiecțiunile și apărările reclamantului din această fază. II. Instanța de recurs 1. Recursul declarat în cauză de reclamant Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că faptei calificată drept abatere disciplinară îi lipsesc elementele esențiale privind data săvârșirii și descrierea acesteia. A învederat recurentul că a purtat cu amară ironie o discuție care nu era de natură să jignească sau să lezeze onoarea numitului M.F.C.C., nefiind reală susținerea acestuia privind întrebuințarea unor expresii neadecvate în prezența unui procuror, care nu a fost prezent în sediul I.P.J.

Neamț, indicându-se drept dovadă rapoartele agenților de poliție S.C. și P.D. Recurentul a susținut că nu s-a probat de către intimați prezența procurorului la sediul poliției, în condițiile Regulamentului din 2003, care presupune legitimarea tuturor persoanelor care nu aparțin unității și înscrierea lor în Registrul de intrare. S-a apreciat că prima instanță nu a cercetat acțiunea sub toate aspectele sale, nu a dat o calificare corectă cererii și nu a avut în vedere temeiul de drept rezultat din expunerea motivelor de fapt, fiind lipsită de rol activ, deoarece a stat într-o expectativă față de proces, în loc să acorde sprijin în înțelegerea și exercitare drepturilor lor procesuale și chiar să dispună administrarea probelor, peste voința lor, dacă le consideră necesare, analiza trunchiată a acțiunii echivalând cu o necercetare a fondului cauzei.

În temeiul art. 305 din C. proc. civ. s-au depus înscrisuri noi în recurs reprezentate de: rapoartele din 31 august 2009 ale agenților S.C. și P.D. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, în sensul anulării dispoziției I.G.P.R. din 2009, fără a indica vreun temei legal al motivelor de recurs. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile art. 304 1 din C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Criticile recurentului care vizează în principal aprecierea și administrarea probelor de prima instanță pot fi subsumate dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., privind aplicarea greșită a legii la soluționarea cauzei. Susținerile recurentului privind insuficiența dovezilor care să ateste săvârșirea abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat cu „mustrare” sunt nefondate, întrucât declarațiile „victimei” insultelor comisar M.F.C.C. din raportul din 27 februarie 2009 și a martorei procuror E.L. din nota de la data de 15 aprilie 2009, care atestă afirmațiile jignitoare ale recurentului, nu au fost contrazise de nici o probă administrată de acesta. Înscrisurile depuse la dosar confirmă săvârșirea abaterii pentru care recurentul a fost sancționat disciplinar, prin raportul din 30 martie 2009 depus în copie la dosarul de fond acesta din urmă declarând că „regretă sincer atitudinea din data precizată în raportul prezentat” (de comisar M.F.C.C., nota instanței).

Recurentul nu a negat săvârșirea faptelor imputate nici cu prilejul audierii sale la consiliul de disciplină al I.P.J. Neamț, din procesul verbal întocmit cu acest prilej din data de 29 aprilie 2000 rezultând că recurentul și-a menținut aceeași atitudine, declarând: „Așa cum am precizat și prin raportul anterior, regret atitudinea ironică față de ofițerul M.F.C.C. și nu mai rețin dacă am folosit acele cuvinte și expresii față de acest coleg”. Din moment ce recurentul a regretat și a uitat afirmațiile folosite în altercația cu comandantul M.F.C.C., la două luni după incident, este greu de imaginat cum și le-a amintit exact după doi ani, susținând că au fost „simple ironii”, expresiile „lingău” și „lustruitor al pantofilor inspectorului șef, pentru a ajunge șef”.

Rapoartele agenților S.C. și P.D. depuse ca acte noi în recurs nu contrazic probele administrate, avute în vedere de instanța de fond la soluționarea cauzei, deoarece se referă la o discuție a celor doi comisari din 12 ianuarie 2009, ori faptele imputate recurentului s-au petrecut în perioada 15-20 ianuarie 2009, așa cum rezultă din procesul–verbal al Consiliului de disciplină din 29 aprilie 2009, din raportul compartimentului control intern din 4 martie 2009 și din nota procurorului E.L. Prin urmare, este nefondată critica recurentului care vizează nedovedirea abaterii disciplinare săvârșite de acesta. Motivul de recurs care privește comportamentul „imparțial” ,„de expectativă” al instanței nu reprezintă o critică propriu–zisă cu privire la hotărârea atacată, ci aprecieri personale ale recurentului, care confirmă că judecătorul fondului fost obiectiv, nefavorizând în nici un fel vreuna din părți.

De altfel, lipsa rolului activ nu mai poate fi invocată în recurs, față de dispozițiile art. 129 alin. (5 1 ) din C. proc. civ. introduse prin Legea nr. 202/2010, potrivit cărora „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”. În concluzie, nu există nici un fel de aplicare greșită a legii la soluționarea cauzei, în sensul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., sentința atacată nefiind afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., astfel că recursul reclamantului se va respinge ca nefondat în temeiul art. 312 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.C. împotriva sentinței civile nr. 74 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2011.