ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 770/2009

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr.78 din

16 martie 2007, Tribunalul Dâmbovița secția penală, În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., combinat cu art. 18/1 C. pen. a

achitat pe inculpata C.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 83 lit. b)

din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, modificate și

completate, faptele neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 91 lit. c) C. pen.,

a aplicat aceleiași inculpate amenda administrativă de 1000 lei.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen. a dispus restituirea și obligarea la aceasta Inspectoratul Județean

de Poliție Dâmbovița către partea civilă P.A.R.D.S. a celor 25 de bunuri

contrafăcute, dar puse în circulație comercială de inculpată, și anume 18

tricouri, 3 bluze, 1 trening, 3 perechi de pantofi sport, așa cum au fost

descrise și individualizate prin procesul verbal încheiat la data de 10

septembrie 2005, de IPJ Dâmbovița.

A obligat pe inculpată în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.C.C. SRL Târgoviște către

aceiași parte civilă la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de daune morale și la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița nr. 291/P/2006 din 25 aprilie 2006 a fost trimisă în

judecată inculpata C.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 83 lit.

b) din Legea nr. 84/1998 și art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991.

S-a reținut că inculpata în

calitate de administrator la SC D.C. SRL Târgoviște, a pus în circulație

produse contrafăcute, (18 tricouri, 3 bluze, 1 trening, 3 perechi de pantofi

sport), inducând în eroare cumpărătorii cu privire la calitatea produselor.

Produsele au fost depistate ca fiind expuse spre comercializare la punctul de

lucru în complexul „M." din Târgoviște, în urma unui control al IPJ

Dâmbovița din data de 10 septembrie 2005, fiind înregistrate în evidentele

contabile ale societății comerciale, facturile de aprovizionare indicând ca

furnizori, centre comerciale Europa, N. din București.

Instanța a reținut, față de

probatoriul administrat în cauză, că faptele nu realizează gradul de pericol

social al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată,

sancționate cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda de la 1.500 lei,

respectiv de la 6 luni la 2 ani sau amendă de la 2500 la 5000 lei, astfel în

conformitate cu art. 18/1 C. proc. pen., caracterul penal al faptei este

înlăturat, dacă acesta, în concret, nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni, nerelevând un pericol care să pericliteze valorile sociale

ocrotite de lege. Neaplicarea represiunii penale este impusă de împrejurările

în care s-au comis faptele, urmările produse sau care se puteau produce și

persoana inculpatei.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a solicitat

condamnarea inculpatei și confiscarea produselor contrafăcute prin aplicarea

art. 118 lit. f) C. pen. și partea civilă SC P.A.R.D.S. care a solicitat condamnarea

inculpatei și distrugerea produselor contrafăcute pe cheltuiala persoanei care

a încălcat drepturile exclusive de proprietate intelectuală asupra mărcii P.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori, prin decizia penală 127 din 6 octombrie 2008 a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea

civilă SC P.A.R.D.S., a desființat, în parte, sentința, în latură civilă, în

sensul că a înlăturat măsura restituirii bunurilor ridicate și indisponibilizate

de către IPJ Dâmbovița, conform procesului verbal încheiat la data de 10

septembrie 2005 către partea civilă, conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 84/1998

a dispus confiscarea și distrugerea bunurilor și a menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate, cu motivarea că sub aspectul laturii civile,

instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea bunurilor ce constituie

obiectul cauzei către partea civilă, deoarece aceasta nu a formulat o astfel de

solicitare. Astfel, a constatat că se încalcă principiul disponibilității

aplicabil în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, câtă vreme

partea civilă nu a solicitat, iar în cadrul infracțiunilor prevăzute de legile

speciale ce fac obiectul cauzei, repararea în natură nici nu este cu putință.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.

a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și condamnarea

inculpatei la o pedeapsa corespunzătoare.

Examinând recursul sub aspectul

criticilor formulate Înalta Curte, constată că recursul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești este nefondat pentru următoarele considerente:

Față de cazul de casare invocat

prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv faptul că instanța a

comis o gravă eroare de fapt prin pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare, Înalta Curte constată că situația de fapt reținută este corectă față

de mijloacele de probă legal administrate, respectiv declarațiile inculpatei,

declarațiile martorilor G.L., S.P., procesul verbal încheiat la data de 10

septembrie 2005.

în mod corect instanțele au

stabilit. c)ă activitatea infracțională a inculpatei a adus o atingere minimă

valorilor sociale și s-a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 10 lit. b/1)

C. proc. pen., raportat la art. 18/1 C. pen., față de numărul mic de produse

contrafăcute expuse, activitatea legală din punct de vedere contabil, dificultatea

reală de a percepe la cumpărare produsele originale și/sau contrafăcute,

caracterul eventual al urmării imediate al faptelor respective, cât și persoana

inculpatei care nu are antecedente penale, este căsătorită are doi copii

majori, având o conduită corespunzătoare în societate.

De asemenea, inculpata a

acționat cu intenție indirectă, având o falsă reprezentare a realității și

aceasta a achiziționat bunurile din cadrul unor complexe comerciale en-gross,

în care astfel de produse se vând în mod constant, achiziționând bunurile pe

bază de facturi fiscale și chitanțe, care au fost înregistrate în

contabilitate.

Articolul 18/1 C. pen. prevede

că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

atingerea minimă adusă valorii apărate de lege și prin conținutul ei concret,

fiind lipsită vădit de importanță, nu prezintă pericol social al unei

infracțiuni. Mai mult decât atât, în alin. (2) al aceluiași articol, se

precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține

seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi

putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Aceste elemente

împreună cu persoana inculpatei, care este infractor primar, este căsătorită,

are doi copii majori, a avut o conduită corectă în societate, precum și

conduita acesteia adoptată în timpul procesului penal, formează convingerea că

fapta stabilită în sarcina acesteia, nu realizează gradul de pericol social al

unei infracțiuni, astfel că, în mod corect a aplicat instanța de fond

dispozițiile art. 10 lit. b)/l C. proc. pen. și art. 18/1 C. pen., dispoziție

menținută și de instanța de prim control judiciar. De altfel, Înalta Curte reține

și susținerile inculpatei în sensul că a fost trimisă în judecată în trei

dosare, dar care privesc același proces verbal și că, aceasta și-a închis

activitatea privind societatea sa.

Astfel, Înalta Curte constată că

elementele expuse de instanța de fond și de instanța de apel, în ceea ce

privește lipsa pericolului social al infracțiunii, sunt argumentate pe deplin.

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești

În temeiul art. 192 alin. (3) C.

proc. pen. cheltuielile judiciare de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei

penale nr. 127 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata C.F.

Onorariul apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2009.