ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3775/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3775/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 429 din 29

octombrie 2007, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul C.M., la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. cu art. 41, art. 42, C. pen. și art. 74, art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe perioada

executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au aplicat pedepsele

accesorii prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după

executarea pedepsei aplicate în cauză.

S-a dedus din pedeapsa stabilită durata

arestului preventiv de la 29 martie 2006 la

28 aprilie 2006.

În latura civilă, s-au admis în parte

cererile părților vătămate constituite părți civile, privind obligarea

inculpatului la plata despăgubirilor civile echivalente cu

valoarea mărfurilor livrate și

neachitate.

Inculpatul a fost obligat și la plata

sumei de 640 lei cheltuieli către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut pe baza probelor administrate că inculpatul C.M. a fost trimis în

judecată prin rechizitoriul nr. 72/D/P/2005 al Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial

Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplic. art. 41-42 C. pen., constând în aceea că

în perioada noiembrie - decembrie 2003, în calitate de director și asociat al

SC G.C. SRL Pucioasa cu rea-credință, a achiziționat mărfuri de la 106 părți

vătămate, din care 7 societăți comerciale și 99 persoane fizice, prin inducerea

acestora în eroare cu privire la efectuarea plății, emițând pentru plata

acestora bilete la ordin, cunoscând că societatea se află în interdicție de

plată, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 2.581.995,344 RON în scopul

obținerii unui folos material injust.

De asemenea, prin rechizitoriul nr.

127/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Dâmbovița, care a tăcut

obiectul dosarului nr. 2097/120/2007 aflat pe rolul aceleași instanțe,

inculpatul a fost trimis în judecată tot pentru săvârșirea altor acte materiale

de înșelăciune comise perioada noiembrie - decembrie 2003 și ianuarie 2004,

când inculpatul în aceeași calitate de director și asociat al aceleași

societăți prin inducere în eroare, cunoscând că în contul societății nu există

provizia necesară, a achiziționat de la partea vătămată SC N.B.M. Sfântu

Gheorghe mărfuri în valoare de 103.177,046 lei, pentru plata cărora a emis

patru bilete la ordin iar la termenul scadent acestea au fost refuzate la plată

pentru lipsă totală de disponibil în conturile SC G.C. SRL Pucioasa iar de la

partea vătămată C.C. a achiziționat o bovină în valoare de 638 lei prin

inducere în eroare, respectiv i-a eliberat un bon prin care s-a obligat să

achite contravaloarea animalului deși inculpatul cunoștea că nu are resurse

financiare pentru plata contravalorii acestuia.

Prin încheierea de ședință din data de 22

mai 2007, cauzele sau reunit, conform art. 32 C. proc. pen., actele materiale

de înșelăciune fiind săvârșite de același inculpat, în aceeași perioadă, în

același mod și fiind în aceeași fază procesuală.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi

penale și cercetării judecătorești, a declarațiilor inculpatului care a

recunoscut că avea cunoștință că societatea pe care o administra nu avea

disponibil în cont pentru achitarea contravalorii mărfurilor achiziționate, a

raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, s-a reținut că la momentul

încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu părțile vătămate, inculpatul a

acționat cu rea-credință, inducându-le în eroare că le achită valoarea acestora

la termenele stabilite și dacă ar fi avut cunoștință de situația financiară

reală a societății, acestea nu ar fi livrat mărfurile și respectiv nu ar fi

predat animalele vii pentru a fi sacrificate la abatorul societății.

S-a mai reținut de asemenea că biletele

la ordin emise pentru cele 8 societăți comerciale constituie mijloc fraudulos

întrucât inculpatul avea cunoștință că societatea pe care o administrează nu

avea disponibil în conturile bancare cât și faptul că nu exista o posibilitate

reală a alimentare a conturilor prin încasarea sumelor pretins datorate de

debitorii săi cu atât mai mult cu cât inculpatul avea datorii față de mai mulți

creditori.

Apărările inculpatului că nu a avut

intenția să inducă în eroare societățile comerciale și că nu a obținut vreun

folos material injust au fost înlăturate reținându-se că, chiar

societățile în cauză au

formulat plângeri la organele de cercetare penală și faptul că a desfășurat

relații comerciale cu acestea o perioadă îndelungată nu este de natură a exclude

reaua credință a inculpatului, intenția acestuia la săvârșirea faptei,

respectiv inducerea în eroarea fost facilitată de încrederea câștigată în

lunile anterioare din anul 2003 și prin neachitarea contravalorii bunurilor

cumpărate, inculpatul a obținut implicit un folos material chiar dacă acesta nu

a fost evidențiat prin bunuri personale.

La individualizarea pedepsei, instanța a

apreciat că deși fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social și au

fost prejudiciate un număr mare de părți vătămate, inculpatul nu este cunoscut

cu antecedente penale, a recunoscut implicit săvârșirea infracțiunii, precizând

că a avut cunoștință că societate administrată de el nu are mijloace financiare

pentru plata mărfurilor achiziționate și ținând seama și de situația sa

familială, respectiv de faptul că are în întreținere doi copii minori, s-au

reținut circumstanțe atenuante, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut

de textul incriminator.

În rezolvarea laturii civile a cauzei, se

arată că inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate

de părțile vătămate constituite părți civile în cauză, mai puțin plata

dobânzilor solicitate, obligând inculpatul la plata contravalorii produselor

achiziționate.

Cererile părților vătămate privind plata

daunelor morale au fost respinse cu motivarea că acestea nu au suferit efectiv

nici un prejudiciu moral prin săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul C.M.

a declarat apel în termen legal, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Apelantul a susținut că nu a avut

intenția să inducă în eroare societățile furnizoare și că acestea au fost de

acord ca plata mărfurilor livrate să se efectueze cu bilete la ordin, însă în

anul 2003 a contractat 45 de credite de la Banca C., sucursala Târgoviște, pe

care le-a achitat integral iar biletele la ordin semnate și ștampilate lăsate

pentru garantarea creditului nu i s-au restituit, fiind folosite fraudulos de

bancă.

Solicită, în principal, efectuarea unei

expertize financiar - contabile care să stabilească cauzele care au determinat

incapacitatea de plată a SC G.C. SRL Pucioasa, dacă există sau nu prejudicii

pentru părțile civile, dacă prin fapta de înșelăciune reținută în sarcina sa a

obținut vreun folos material, întrucât a fost condamnat pe nedrept deoarece nu

sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune iar

dacă se apreciază că această probă nu este necesară, achitarea sa în baza art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a criticat

individualizarea pedepsei ca modalitate de executare arătând că executarea

pedepsei aplicate în regim de privativ de libertate este excesiv de severă față

de circumstanțele reale și personale, solicitând suspendarea condiționată a

executării conform art. 81 și urm. C. pen.

Prin decizia penală nr. 85 din 28 mai

2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelul declarat de inculpatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 429

din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Dâmbovița, pe care a desființat-o în

parte, în latura penală, în senul că a înlăturat dispozițiile art. 64 lit. a)

teza I C. pen., ca pedepse accesorii și complementare.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs parte civilă T.G. și inculpatul C.M.

Prin recursul formulat în scris, partea

civilă T.G. solicită achitarea de către inculpat a despăgubirilor bănești care

i se cuvin.

Prin recursul declarat de inculpat și

susținut oral de apărătorul ales se solicită, în esență, trimiterea cauzei

pentru rejudecare la instanța de fond pentru efectuarea expertizei

financiar-contabile solicitată de inculpat și necesară soluționării corecte a

cauzei.

Dezbaterile orale ale apărătorului ales

sunt cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii și nu se vor relua.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză

prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și sub toate aspectele de fapt

și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de partea civilă T.G.

este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, deoarece această parte nu a

declarat apel în cauză.

Prin urmare, cererea de recurs nu poate

fi primită.

Recursul declarat de inculpatul C.M. este

nefondat.

Atât instanța de fond, cât și instanța de

apel au stabilit, în baza probatoriului administrat, că inculpatul este autorul

infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., constând în aceea că, în perioada

noiembrie-decembrie 2003 și ianuarie 2004, în calitatea sa de director și

asociat al SC G.C. SRL Pucioasa, s-a aprovizionat cu mărfuri (carcasă porc,

carcasă vită, animale vii) de la opt societăți comerciale și o sută de persoane

fizice crescători de animale, pentru abatorizare și prelucrare; pentru plata

contravalorii acestora, inculpatul a emis bilete la ordin (pentru persoanele

juridice) și bonuri de plată (pentru persoanele fizice), în care a menționat

greutatea animalului primit, suma de plată și termenul scadent, în condițiile

în care știa că nu existau disponibilități bănești pentru valorificarea acestor

instrumente de plată.

S-a mai stabilit că prejudiciul creat în

acest mod are o valoare de 2.581.995,34 RON și că inculpatul a acționat astfel

în scopul obținerii unor foloase materiale necuvenite, dovada în acest sens

fiind faptul că, după valorificarea mărfurilor, inculpatul a folosit sumele de

bani obținute pentru achitarea creditelor contractate sau în interes personal,

fără a acoperi măcar o parte din contravaloarea mărfurilor cumpărate.

Lipsa intenției inculpatului de a-și

onora obligațiile contractate față de furnizori (persoane fizice și juridice)

rezultă și din faptul că produsele achiziționate au fost vândute la prețuri mai

mici decât cele practicare de obicei, astfel cum declară martorii B.E.G. și B.R.,

foști angajați ai societății conduse de inculpat.

Este dovedită în cauză intenția

inculpatului de a înșela părțile vătămate prin faptul că, deși cunoștea starea

de incapacitate de plată a societății, declanșată de creditele foarte mari

contractate în anul 2003 (aspect recunoscut de inculpat în declarațiile date la

urmărirea penală în dosarele nr. 72/D/P/2005, 127/D/P/2006 cât și la instanță),

inculpatul a emis bilete la ordin pentru a induce în eroare părțile vătămate cu

privire la posibilitățile de plată ale societății.

De altfel, la data emiterii biletelor la

ordin societatea se afla în interdicție bancară, așa cum reiese din actele BNR

aflate la dosar.

În consecință, este certă vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina sa.

Susținerile apărării inculpatului că nu

era necesar ca societatea să aibă disponibil în cont la momentul emiterii

biletelor la ordin sau că nu e dovedită obținerea de către inculpat a

foloaselor necuvenite sunt lipsite de temei și suport probator, fiind

contrazise de dovezile administrate și despre care s-a făcut vorbire.

Cu privire la solicitarea inculpatului de

a se efectua o expertiză financiar-contabilă pentru a se stabili cauzele care

au determinat intrarea societății SC G.C. SRL Pucioasa în incapacitate de plată

și dacă prin fapta sa de înșelăciune părțile vătămate au fost prejudiciate, cât

și dacă a obținut un folos material injust, Înalta Curte constată că în cauză

s-a efectuat o expertiză extrajudiciară (filele 19-37 dosar fond) care conchide

că incapacitatea de plată a societății inculpatului s-a datorat creditelor

contractate cu B.C.R., sucursala Pucioasa, și B.C.C., sucursala Târgoviște, în

anul 2003, comisioanelor achitate pentru obținerea acestora, dobânzilor

calculate, întreruperii creditării de către B.C.C. în momentul descoperirii că

inculpatul a obținut în mod fraudulos creditele, cât și managementului

defectuos al societății.

Așadar, vina aparține în exclusivitate

inculpatului pentru starea societății de incapacitate de plată, fiind infirmată

susținerea că s-a creat un blocaj financiar datorat faptului că debitorii

societății nu au plătit din lipsa unor documente care să evidențieze situația

invocată de inculpat.

Prin recursul declarat, inculpatul a

invocat și faptul că a fost audiat de instanța de apel în condițiile în care nu

a fost îndeplinită procedura de citare cu părțile civile N.M. și B.E.

Or, această împrejurare putea fi invocată

numai de părțile civile și în măsura în care le erau vătămate interesele.

Față de toate aceste considerente, Înalta

Curte constată că vinovăția inculpatului este dovedită, pedeapsa este just

individualizată, cât și modalitatea de executare a acesteia, nefiind motive de

casare a hotărârilor pronunțate în cauză, urmând ca, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de

inculpat, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de partea civilă T.G. împotriva deciziei penale nr. 85 din 28 mai 2008

a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenta parte civilă la 100 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 85 din 28 mai 2008 a

Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

noiembrie 2008.