Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.05.2007
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2007

HOTĂRÂRE
02.05.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 374 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Brașov, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul D.C. din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., în cea prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), a condamnat pe inculpatul D.C., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani ce se va executa după pedeapsa principală.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen, a scăzut din pedeapsă perioada arestării preventive din data de 29 ianuarie 1999 și până la 26 februarie 1999 inclusiv. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 cu modificările ulterioare, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. A obligat inculpatul să plătească părții civile SC C.F. SA Brașov suma de 6.265.000.000 lei reprezentând despăgubiri civile (prejudiciul nerecuperat). Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Intenționând să desfășoare activități de export fier vechi, inculpatul D.C.

a achiziționat de la P.D. o societate numită SC M.P.C. SRL Galați. În aceste împrejurări, inculpatul a cunoscut mai multe persoane, printre care S.C. și M.A. Stabilind că pentru transportul fierului vechi cu vaporul este necesar a fi procurate ordine de compensare R.E.N.E.L. inculpatul D.C. l-a cunoscut prin intermediul lui M.A. pe numitul P.V. (persoană rămasă neidentificată) și pe D.P. care ar fi putut procura aceste ordine. La rândul ei, numita D.P. a contactat-o pe B.S. care avea cunoștință despre modul în care se pot procura aceste ordine de compensare, cât și de persoanele care i le putea furniza. Astfel, având asupra sa delegația din 29 septembrie 1998 semnată și ștampilată de inculpatul D.C., fila CEC seria H 003.00341153 în valoare de 4.000.000.000 lei și scrisoare de bonitate nr. 17544 din 16 septembrie 1998 emisă de B.R.D.

SA, Sucursala jud. Galați, martora B.S. s-a deplasat la data de 2 octombrie 1998 la S.C.C.F. Brașov unde a luat legătura cu martorii L.E., director economic în cadrul S.C.C.F. Brașov, în vederea achiziționării ordinelor de compensare R.E.N.E.L. Potrivit delegației din 29 septembrie 1998 semnată și ștampilată de către inculpatul B.C. în calitate de administrator al SC M.P.C. SRL Galați, martora B.S. era împuternicită să achiziționeze în numele acestei societăți, ordine de compensare R.E.N.E.L. În data de 2 octombrie 1998, martora a tranzacționat în numele societății și a achiziționat ordine de compensare în valoare de 402.750.000 lei, lăsând în schimb fila C.E.C. H 003.003.41158. În data de 15 octombrie 1998, având asupra sa delegația din 12 octombrie 1998 semnată ștampilată de către inculpat, prin care acesta o împuternicea să achiziționeze ordine de compensare, martora B.S.

s-a deplasat din nou la S.C.C.F. Brașov, achiziționând ordine de compensare în valoare de 800.000.000, lăsând fila C.E.C. H 033.00341158 semnată și ștampilată de inculpat. Întrucât nu aveau bani pentru plata salariilor, martorul H. a contactat-o pe B.S. spunându-i că va introduce în bancă fila C.E.C. H 033.00341158, martora B.S. i-a comunicat acestuia că nu era nevoie să introducă fila C.E.C. în bancă întrucât va achita în numerar suma ce o avea de plată. Astfel, în data de 28 octombrie 1998, având asupra ei suma de 402.750.000 lei, martora B.S. s-a deplasat la S.C.C.F. Brașov, achiziționând contravaloare primei achiziții de ordine de compensare R.E.N.E.L., din 2 octombrie 1998, în numerar. Totodată, martora a intrat în posesia filei C.E.C.

ce fusese emisă în acea împrejurare, filă ce a fost ruptă. Cu această ocazie a fost încheiat un proces verbal prin care se arată că au fost plătiți cei 402.750.000 lei către S.C.C.F. Brașov. La data de 30 octombrie 1998, martora B.S. s-a deplasat din nou la S.C.C.F. Brașov pentru achiziționarea ordinelor de compensare în vederea efectuării acestei tranzacții, inculpatul D.C. i-a înmânat o delegație fără a purta însă data și 2 file C.E.C. H nr. 003.00341162 și H 003.00341163 semnate și ștampilate de acesta. Cu această ocazie, martora a achiziționat ordine de compensare în valoare de 5.465.057.000 lei, lăsând filele fila C.E.C. nr. 003.00341162 pentru o valoare de 2.125.000.000 lei și fila C.E.C.

H 003.00341163 pentru o valoare de 3.340.057.110 lei. Fiind introduse la plată cele 3 file C.E.C. s-a constatat lipsa disponibilului în contul societății SC M.P.C. SRL Galați al cărui administrator era inculpatul D.C. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate și inculpatul care a solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, conform art. 333 C. proc. pen., sau trimiterea cauzei la prima instanță, pentru completarea cercetării judecătorești ori, în subsidiar, achitarea inculpatului pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 364 din 24 noiembrie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul D.C. împotriva sentinței penale nr. 374 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Brașov, pe care o desființează și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen.: Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.C. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., în trei infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. În baza art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934: Condamnă pe inculpatul D.C. la un an închisoare (fila C.E.C. seria H 003.003.41158). În baza art. 1,2, 4 din Legea nr. 543/2002. Constată grațiată pedeapsa și pune în vedere inculpatului prevederile art. 7 din aceeași lege.

Constată că inculpatul a fost arestat preventiv din 29 ianuarie 1999 la 26 februarie 1999. Respinge pretențiile în cuantum de 800.000.0000 lei formulate de partea civilă SC C.F. SA Brașov. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.: Achită pe același inculpat pentru două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (filele C.E.C. seria H 003 nr. 00341162 și H 003 nr. 00341163). Nu se acordă despăgubiri civile pentru sumele de 3.340.057.110 lei ROL și de 2.125.000.000 lei ROL solicitate de aceleiași parte civilă. Respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva aceleiași hotărâri. Nemulțumit de această decizie, în termenul legal, parchetul a declarat recursul de față și prin care, hotărârea instanței de apel este criticată pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., respectiv asupra încadrării juridice dată faptei comise, precum și pentru nejustificata soluție de achitare parțială a inculpatului. Recursul este fondat. Examinându-se probatoriul cauzei, hotărârea atacată în raport de criticile aduse precum și din oficiu, Curtea reține urătoarele: În perioada august – septembrie 1998, inculpatul a cumpărat de la numitul P.V. firma SC M.P.C. SRL Galați, dorind și având drept scop, derularea de „afaceri cu fier vechi” în Italia și Turcia, împreună cu numiții M.A.A. și S.C. Mai trebuie reținut și faptul deosebit de important, în aprecierea asupra încadrării juridice a faptei săvârșite că, la data, la care și-a înregistrat firma, inculpatul D.C. a ridicat de la B.R.D.

Galați, bancă la care acesta își avea deschis contul, un carnet cu file C.E.C., barat pentru uzul societății, moment sau ocazie cu care a aflat că SC M.P.C. SRL Galați, avea în cont disponibil doar 2 milioane de lei. Tot cu această ocazie, inculpatul a aflat că pentru a derula export cu fier vechi în Italia, era nevoie, era necesar, pentru transportul naval, ca firma sa SC M.P.C. SRL Galați să, „facă rost” de „ordine de compensare R.E.N.E.L.”. Se mai reține că inculpatul, deși a avut cunoștință de termenele acordate, la instanța de fond, nu s-a prezentat la nici unul dintre termenele de judecată (nici nu și-a motivat absența) pentru a fi ascultat și a-și organiza apărarea. Se rețin toate acestea deoarece, inculpatul personal și-a angajat avocatul ce l-a reprezentat.

Cu aceste precizări, Curtea reține că, situația de fapt precum și încadrarea juridică, dată de către instanța de fond, este cea temeinică și legală, corespunzând activității infracționale efectuate desfășurată de inculpatul D.C. În consecință, hotărârea instanței de apel se apreciază ca fiind dată, numai ca urmare a unei erori grave de fapt, asupra aprecierii probatoriului și a încadrării juridice dar și asupra greșitei soluții parțiale de achitare și anume pentru 2, dintre cele 3 acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune comisă în formă continuată și prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, nu există nici o contradicție a probatoriului, cu privire la vinovăția inculpatului de a fi emis și semnat cele trei file C.E.C.

(în valoare de peste 5 milioane lei), în litigiu, deși excepția că nu avea disponibil în cont, decât 2 milioane de lei. Instanța de apel, a ajuns la concluzia nevinovăției inculpatului cu privire la cele de mai sus, numai ca urmare a ignorării celor mai importante dintre probele administrate și punând accent, doar pe expertiza tehnică (efectuată în faza apelului). Astfel, au fost înlăturate fără temei chiar recunoașterile parțiale ale inculpatului dar și ale martorilor L.E., D.P. și ale martorei B.S. probe care atestă pe deplin situația de fapt reținută de instanța fondului. Așadar, cum potrivit art. 63 C. proc. pen., „probele nu au o valoare mai dinainte stabilită și aprecierea fiecărei probe, se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului”, decizia instanței de apel, se constată a fi eronată și cu privire la, schimbarea încadrării juridice dar și în ceea ce privește, soluția de achitare parțială dispusă.

În consecință, recursul declarat de parchet urmează a fi admis, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și casând decizia atacată, Curtea va menține sentința nr. 374 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Brașov.

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 364/ A din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală, privind pe intimatul inculpat D.C. Casează decizia penală atacată. Menține sentința penală nr. 374 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Brașov. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-08-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3994/2007
Examinând recursul de față, constată: Prin sentința penală nr. 206/D/2007 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, inculpatul D.Șt. a fost condamnat după cum urmează: - în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C.
ÎCCJ 2004-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2214/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69/ S din 6 februarie 2003, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul G.C.C. la: - 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
ÎCCJ 2010-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1703/2010
patul Ș.M., fiul lui A. și L., la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 și art. 74 lit. a) și c) - 76 lit. a) C. pen. În baza art. 71 C
ÎCCJ 2011-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1691/2011
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 763/F din 08 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 9007/3/2010 s-a dispus, în baza ar
ÎCCJ 2006-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6827/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 470 din 2 decembrie 2005, Tribunalul Dîmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din in
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă